Competența DNA în România: când ajunge un dosar de corupție la Direcția Națională Anticorupție și ce fapte intră în atribuțiile procurorilor anticorupție?

Acest articol are caracter informativ și nu reprezintă consultanță juridică. Situațiile concrete trebuie analizate de un avocat, în raport cu toate actele din dosar și cu legislația aplicabilă la momentul respectiv.

1. Ce este Direcția Națională Anticorupție (DNA) și de ce are o competență specială?

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat, organizat ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu misiunea de a investiga și urmări penal faptele de corupție și infracțiunile conexe, în special atunci când acestea sunt comise de persoane cu funcții importante sau produc prejudicii semnificative bugetului public ori intereselor financiare ale Uniunii Europene. Baza legală principală este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

În practică, asta înseamnă că nu orice dosar de mită sau de fraudă ajunge automat la DNA. Competența direcției este definită în mod expres de lege: contează atât tipul de infracțiune (dacă este de corupție sau asimilată corupției), cât și valoarea prejudiciului, valoarea mitei și calitatea persoanelor implicate – de exemplu, demnitari, înalți funcționari, directori ai companiilor de stat sau alte categorii enumerate de lege.

Prin acest regim special de competență, legiuitorul a încercat să concentreze la DNA cauzele de corupție medie și mare, în special la nivel înalt, lăsând cazurile de corupție „măruntă” în sarcina parchetelor teritoriale (parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale sau curți de apel).

2. Baza legală a competenței DNA

2.1. OUG nr. 43/2002 – articolele privind competența

Capitolul III din OUG nr. 43/2002 reglementează explicit competența Direcției Naționale Anticorupție. Articolul 13 stabilește trei mari categorii de cauze care intră în atribuțiile DNA:

• Infracțiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000, dacă:
  • prejudiciul material depășește echivalentul în lei a 200.000 euro, sau
  • valoarea sumei ori a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție depășește echivalentul în lei a 10.000 euro (art. 13 alin. (1) lit. a OUG nr. 43/2002);
• Infracțiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000, indiferent de prejudiciu, dacă sunt comise de anumite categorii de persoane (demnitari, membri ai Guvernului, parlamentari, primari, conducători de autorități și instituții publice, directori în companii naționale etc.) – art. 13 alin. (1) lit. b OUG nr. 43/2002;
• Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (art. 13 alin. (2) OUG nr. 43/2002) și anumite infracțiuni de serviciu, dacă paguba depășește echivalentul în lei a 1.000.000 euro (art. 13 alin. (3) OUG nr. 43/2002).

Pe scurt, OUG nr. 43/2002 spune că DNA este competentă atunci când există fapte de corupție sau asimilate corupției și sunt îndeplinite condițiile de valoare a prejudiciului sau a mitei ori condițiile speciale privind calitatea persoanelor implicate.

2.2. Legea nr. 78/2000 – care sunt „infracțiunile de corupție”

Legea nr. 78/2000 nu este doar un text generic despre corupție, ci definește în detaliu categoriile de infracțiuni vizate și persoanele cărora li se aplică. Ea se referă la:

• Infracțiuni de corupție propriu-zise, cum ar fi:
  • luare de mită (art. 289 Cod penal);
  • dare de mită (art. 290 Cod penal);
  • trafic de influență (art. 291 Cod penal);
  • cumpărare de influență (art. 292 Cod penal);
• Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție – art. 10–13 din Legea nr. 78/2000 (de exemplu, stabilirea cu intenție a unei valori diminuate a bunurilor în privatizări sau executări, folosirea influenței în cadrul unui partid, utilizarea incompatibilă a informațiilor confidențiale în tranzacții financiare etc.);
• Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene – art. 18¹–18³ din Legea nr. 78/2000 (obținerea sau reținerea nelegală de fonduri UE, schimbarea ilegală a destinației fondurilor europene, diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul UE etc.);
• Dispoziții speciale privind abuzul în serviciu sau uzurparea funcției, atunci când se obține un folos necuvenit (art. 13² din Legea nr. 78/2000, corelat cu art. 297 Cod penal).

Rezultă că DNA nu se ocupă doar de „mită clasică”, ci de un spectru mult mai larg de fapte, atât timp cât acestea intră în sfera Legii nr. 78/2000 și sunt îndeplinite condițiile de valoare sau de calitate a persoanelor implicate.

2.3. Alte acte normative relevante

Competența DNA trebuie citită împreună cu:

• Decizia nr. 26/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (RIL), care interpretează condițiile de competență în anumite situații de abuz în serviciu în legătură cu Legea nr. 78/2000;
• Legea nr. 49/2022 privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), care reglementează separat competența în ceea ce privește infracțiunile săvârșite de magistrați;
• dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură penală privind competența materială și personală a parchetelor și instanțelor.

3. Când vorbim, în concret, de „infracțiuni de corupție” care pot ajunge la DNA?

În limbajul comun, „corupție” este un termen foarte larg. Din punct de vedere juridic însă, când vorbim despre competența DNA, ne interesează în principal:

• Luarea de mită – primirea de bani sau alte foloase necuvenite, direct sau indirect, pentru a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia un act sau pentru a face un act contrar atribuțiilor de serviciu (de regulă, comisă de funcționari publici sau alte persoane asimilate);
• Darea de mită – promisiunea, oferirea sau darea de bani ori foloase necuvenite către un funcționar sau o persoană asimilată, pentru a obține un avantaj;
• Trafic de influență și cumpărare de influență – situațiile în care cineva promite că va interveni pe lângă un funcționar (sau pretinde că are această influență) și primește sau oferă bani ori foloase pentru această intervenție;
• Infracțiunile asimilate – de exemplu, stabilirea cu intenție a unei valori diminuate a unor bunuri aparținând unei companii la care statul este acționar, utilizarea în alte scopuri a subvențiilor, efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția etc. (art. 10–13 din Legea nr. 78/2000);
• Infracțiuni cu fonduri europene – prezentarea de documente false pentru a obține fonduri UE, schimbarea ilegală a destinației fondurilor, diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate la bugetul UE (art. 18¹–18³ Legea nr. 78/2000); :contentReference[oaicite:6]{index=6}
• Fapte de abuz în serviciu sau uzurpare a funcției atunci când sunt comise în context de corupție sau în legătură cu fonduri europene, în condițiile Legii nr. 78/2000 și ale art. 13 din OUG nr. 43/2002.

Nu orice ilegalitate comisă de un funcționar public este, automat, „corupție” în sensul Legii nr. 78/2000. De exemplu, simplele neglijențe sau abateri disciplinare nu intră în sfera de competență a DNA decât dacă se încadrează în infracțiuni penale specifice și sunt îndeplinite condițiile legale (valoare, calitate, legătură cu fonduri publice sau europene etc.).

4. Competența DNA în funcție de valoarea prejudiciului și de valoarea mitei

4.1. Pragul de 200.000 euro – prejudiciul cauzat

Potrivit art. 13 alin. (1) lit. a din OUG nr. 43/2002, DNA este competentă pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro, indiferent de calitatea persoanelor care au comis fapta.

În practică, acest prag este relevant în special în:

• cazuri de achiziții publice – contracte supraevaluate, licitații trucate etc.;
• privatizări sau cesiuni de active ale statului, la valori mult sub cele reale;
• proiecte cu finanțare publică (națională sau europeană) în care se constată deturnări, fraude sau utilizări ilegale de fonduri.

Prejudiciul este, de regulă, stabilit prin acte de control (rapoarte ale Curții de Conturi, rapoarte de audit, expertize contabile etc.). Valoarea poate fi contestată în cursul urmăririi penale sau în faza de judecată, însă, la momentul inițial, ea influențează stabilirea competenței parchetului.

4.2. Pragul de 10.000 euro – valoarea mitei sau a bunului

Tot art. 13 alin. (1) lit. a din OUG nr. 43/2002 stabilește că DNA devine competentă și atunci când valoarea mitei sau a bunului ce formează obiectul infracțiunii de corupție depășește echivalentul în lei a 10.000 euro, chiar dacă prejudiciul (în sens de pagubă materială pentru buget) este mai mic sau inexistent.

Exemplul clasic este cel al unui funcționar sau demnitar care primește o sumă importantă de bani pentru a influența o decizie administrativă sau politică, fără ca aceasta să genereze imediat un prejudiciu cuantificabil pentru bugetul de stat. În astfel de situații, valoarea mitei în sine este criteriul care atrage competența DNA.

4.3. Pragul de 1.000.000 euro – anumite infracțiuni de serviciu

Art. 13 alin. (3) din OUG nr. 43/2002 extinde competența DNA și asupra anumitor infracțiuni prevăzute în Codul penal (art. 246, 297 și 300 din Codul penal – forme de abuz în serviciu, neglijență în serviciu sau fapte conexe), atunci când s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro.

Această prevedere vizează situațiile în care, de exemplu, un act de abuz în serviciu (cum ar fi atribuirea preferențială a unui contract sau vânzarea unui activ al statului la preț de nimic) produce un prejudiciu extrem de mare. De la un anumit nivel, chiar dacă nu există mită dovedită, simplul efect economic major al faptei justifică intervenția parchetului specializat anticorupție.

5. Competența DNA în funcție de calitatea persoanelor implicate

5.1. Demnitari și înalți funcționari

Art. 13 alin. (1) lit. b din OUG nr. 43/2002 enumeră o listă extinsă de persoane pentru care DNA este competentă indiferent de valoarea prejudiciului sau a mitei, atâta timp cât faptele sunt prevăzute de Legea nr. 78/2000. Printre acestea se numără:

• deputați și senatori;
• membrii din România ai Parlamentului European;
• membrii Guvernului, secretari de stat și subsecretari de stat;
• judecători ai Curții Constituționale și ai Înaltei Curți de Casație și Justiție;
• membri ai Consiliului Superior al Magistraturii;
• prefecți și subprefecți;
• președinții și vicepreședinții consiliilor județene;
• primarul general al municipiului București, primarii și viceprimarii municipiilor și sectoarelor;
• conducătorii autorităților și instituțiilor publice centrale și locale (cu anumite excepții pentru orașe și comune);
• persoane cu funcții de conducere în companii și societăți naționale sau în bănci la care statul este acționar majoritar.

Prin această reglementare, DNA este gândită ca un parchet care se ocupă în mod prioritar de corupția la nivel înalt – acolo unde impactul social, economic și instituțional este cel mai mare.

5.2. Alte categorii profesionale – avocați, personal vamal, directori de companii de stat

În aceeași enumerare, OUG nr. 43/2002 menționează și alte categorii de persoane, precum:

• avocați;
• ofițeri de poliție;
• personal vamal;
• comisari ai Gărzii Financiare (în forma anterioară a legislației);
• persoane cu funcții de conducere (de la director în sus) în regiile autonome de interes național, companii și societăți naționale, bănci și unități financiare centrale etc.

În cazul acestor persoane, simpla lor calitate profesională – combinată cu faptul că fapta intră în sfera Legii nr. 78/2000 – este suficientă pentru a atrage competența DNA, fără să fie necesar un prag minim de prejudiciu.

5.3. Situația specială a magistraților după desființarea SIIJ

Deși art. 13 alin. (1) lit. b din OUG nr. 43/2002 enumeră judecătorii și procurorii printre persoanele pentru care DNA este competentă, regimul lor a fost modificat prin Legea nr. 49/2022, care a desființat Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție și a stabilit o competență specială pentru infracțiunile săvârșite de magistrați (în principal, în sarcina Secției de urmărire penală din cadrul PÎCCJ și a parchetelor de pe lângă curțile de apel).

În consecință, pentru faptele de corupție comise de magistrați, competența trebuie analizată în paralel cu normele speciale privind infracțiunile săvârșite de judecători și procurori. Situația este tehnică, iar în practică, stabilirea parchetului competent depinde de interpretarea corelată a OUG nr. 43/2002, Legii nr. 49/2022 și a Codului de procedură penală.

6. Infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene

Art. 13 alin. (2) din OUG nr. 43/2002 prevede că infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sunt de competența DNA. Aceste infracțiuni sunt definite în detaliu în art. 18¹–18³ din Legea nr. 78/2000 și vizează în special:

• prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete pentru obținerea de fonduri UE;
• omisiunea de a furniza date necesare pentru obținerea sau păstrarea unor fonduri UE;
• schimbarea fără respectarea legii a destinației fondurilor europene;
• diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate la bugetul UE.

Competența DNA trebuie privită și în contextul instituirii Parchetului European (EPPO), care are atribuții proprii pentru anumite infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii în statele membre. În cauzele în care EPPO este competent, ancheta este coordonată la nivel european, iar DNA colaborează cu acesta în limitele stabilite de regulamentul european și legislația națională.

7. Cum arată, în practică, dosarele aflate în competența DNA?

Rapoartele anuale de activitate arată că DNA a instrumentat, de la înființare, mii de dosare de corupție la nivel mediu și înalt, vizând atât demnitari centrali și locali, cât și conducători ai unor instituții și companii de stat. Raportările publice evidențiază atât numărul important de inculpați trimiși în judecată, cât și valoarea mare a prejudiciilor reținute în rechizitorii și a sumelor reprezentând mita identificată.

Printre tipurile frecvente de cauze se regăsesc:

• dosare privind licitații publice trucate pentru lucrări, servicii sau achiziții de bunuri;
• cazuri de privatizări controversate sau cesiuni de active ale statului la valori inferioare celor reale;
• infracțiuni legate de fonduri europene – proiecte fictive, documente false, deturnarea destinației fondurilor;
• fapte de corupție în mediul politic, în administrația centrală și locală;
• situații de conflict de interese sau incompatibilitate asociate cu alte fapte de corupție sau asimilate acestora.

Nu toate aceste fapte ajung însă la DNA. De exemplu, un caz de dare de mită de câteva sute de lei, comis de un funcționar cu poziție minoră, va fi instrumentat, de regulă, de parchetul local, nu de DNA – dacă nu există elemente speciale (implicarea unei persoane din categoria enumerată la art. 13 alin. (1) lit. b, legătură cu fonduri europene, prejudiciu foarte mare etc.).

8. Ce se întâmplă dacă DNA nu este competentă?

Competența se stabilește inițial în funcție de sesizarea organului de urmărire penală (plângere, denunț, sesizare din oficiu, acte de control etc.). Dacă dosarul ajunge la DNA, iar procurorul constată că nu sunt îndeplinite condițiile de competență (de exemplu, prejudiciul este sub pragul legal, persoana nu se încadrează în categoriile prevăzute de art. 13, nu este vorba de fapte prevăzute în Legea nr. 78/2000), parchetul specializat poate:

• declina competența către parchetul competent (de regulă, parchetul de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel, după caz);
• disjunge cauza, păstrând partea de dosar pentru care este competent și trimițând restul cauzei către alt parchet (de exemplu, păstrează fapta de corupție în legătură cu o achiziție, dar disjunge o infracțiune de fals sau abuz în serviciu de mai mică amploare).

Dacă există neînțelegeri între parchete privind competența (de exemplu, parchetul local și DNA consideră, fiecare, că celălalt este competent), conflictul se rezolvă de parchetul ierarhic superior, în condițiile Codului de procedură penală.

9. Ce poate face o persoană vizată de un dosar DNA?

Din perspectiva unei persoane fizice sau juridice, aspectul competenței DNA poate fi important atât pentru strategia de apărare, cât și pentru înțelegerea riscurilor concrete (de exemplu, practica instanțelor în anumite tipuri de cauze, resursele disponibile procurorilor etc.). În linii mari, o persoană vizată de un dosar aflat în competența DNA ar trebui să aibă în vedere:

• verificarea încadrării juridice – dacă faptele sunt într-adevăr prevăzute în Legea nr. 78/2000 sau în alte dispoziții relevante și dacă pragurile valorice și calitatea persoanelor implicate justifică competența DNA;
• analiza modului de calcul al prejudiciului – rapoarte de control, expertize contabile, acte de audit etc.;
• posibilitatea formulării unor cereri și excepții privind competența, în condițiile Codului de procedură penală (de exemplu, în faza de cameră preliminară, dacă se ajunge în instanță).

Aceste aspecte țin însă de apărarea efectivă într-un dosar concret, care necesită consultanță juridică individualizată. Articolul de față își propune doar să explice, pe înțelesul publicului larg, când și de ce ajunge un dosar la DNA, nu să substituie analiza unui avocat în cauze reale.

---

Întrebări frecvente despre competența DNA (FAQ)