1. Durata de soluționare a unui dosar penal poate dura de la câteva luni la peste 10 ani, în funcție de infracțiunile urmărite, probatoriul administrat și soluția dispusă.

Înainte de a oferi date estimative privind durata procesului penal, este important să stabilim ce soluții se pot dispune:

• Clasarea dosarului penal,
• Renunțarea la urmărire penală,
• Condamnare cu acord de recunoaștere a vinovăției (individualizările finale sunt cele care se pot dispune și în cazul condamnării fără acord de recunoaștere a vinovăției)
• Condamnare fără acord de recunoaștere a vinovăției:
  • Renunțarea la aplicarea pedepsei;
  • Amânarea aplicării pedepsei;
  • Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
  • Închisoare cu executare și/sau amendă penală;

Clasarea dosarului penal și renunțarea la urmărire penală se dispune de către procuror în faza de urmărire penală (cel mai târziu la finalizarea urmăririi penale), sub controlul judecătorului de cameră preliminară.

Astfel, un dosar penal în care se dispune clasarea cauzei sau renunțarea la urmărire penală poate fi o cauză penală care să se soluționeze cel mai rapid. O soluție de clasare neatacată la judecătorul de cameră preliminară rămâne definitivă. O soluție de renunțare la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară rămâne definitivă.

Chiar dacă un dosar în care se dispune clasarea cauzei sau renunțarea la urmărire penală poate avea o durată a urmăririi penale mai mari decât în cazul unor dosare penale trimise în judecată, dosarele soluționate astfel au, în general, o durată totală mai mică. Pot interveni situații de restituiri a cauzei penale la parchet, când durata totală de soluționare se majorează.

În general, urmărirea penală poate dura de la câteva luni la ani de zile în care se strâng și se administrează probe.

În cazul în care dosarul penal nu primește o soluție finală direct în etapa urmăririi penale, se va proceda la procedura penală de instanță cu mai multe posibile etape:

• etapa camerei preliminare;
• etapa fondului;
• etapa apelului;
• excepțional, pot exista și căi extraordinare de atac.

Legal, etapa camerei preliminare nu ar trebui să depășească 60 de zile (art. 343 Cod procedură penală). În practică, însă, dosarele penale pot „sta” mai multe de 60 de zile în această procedură. În cazul dosarelor „monstru” – cele foarte complexe și cu un volum de probe excepțional – pot să fie soluționate în etapa camerei preliminarii și în câțiva ani de zile.

După, etapa fondului poate dura cel puțin un termen de judecată – rareori un dosar penal se rezumă la un termen de judecată, chiar și în ipoteza procedurii „simplificate” (când inculpatul recunoaște situația de fapt și acuzațiile din rechizitoriu). Fondul se poate întinde, de asemenea, la câțiva ani.

În cazul apelului, discuția este similară ca în cazul etapei de fond – poate dura de la câteva luni la câțiva ani.

Astfel, este dificil cât va dura o cauză penală anume. Totuși, este bine de avut în vedere că un dosar penal poate fi soluționat în câteva luni (de la 3-4 luni) la peste 10 ani.

2. Ca un mod de ghidare, durata maximă de soluționare depinde, de regulă, de termenul de prescripție a răspunderii penale:

În general, termenele de „ghidare” pentru duratele maxime ale unui dosar penal sunt cele prevăzute de lege pentru prescripția răspunderii penale. Până la o lămurire definitivă a situației „prescripției speciale”, termenele de prescripție rămân de referință.

Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, s-au declarat neconstituționale prevederile art. 155 alin. (1) Cod penal, care reglementa posibilitatea de întrerupere a termenului de prescripție. Fără posibilitatea de a întrerupe termenul de prescripție, posibilitatea ca un dosar penal să mai dureze până la dublul termenului de prescripție a dispărut.

Dacă se va remedia situația legislativă a prescripției speciale, atunci procesele penale vor putea dura din nou până la dublul termenelor de prescripție prevăzute de art. 154 alin. (1) Cod penal – adică o durată foarte mare de timp.

Potrivit art. 154 alin. (1) Cod penal, termenele de prescripție a răspunderii penale sunt:

• 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
• 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani;
• 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;
• 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani;
• 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.

Este important de menționat că există și infracțiuni imprescriptibile [art. 153 alin. (2) Cod penal]:

• infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost comise;
• infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 Cod penal şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei.
• infracţiunilor prevăzute la art. 209-211, art. 213, art. 218-220 şi art. 282 – toate articolele din Codul penal;

Pentru infracțiunile imprescriptibile, procesul penal poate dura oricât făptuitorii sunt în viață.

În general, organele judiciare vor urmări să deruleze procesul penal înăuntrul termenelor de prescripție, pentru a se putea dispune condamnări. Totuși, se întâmplă să se împlinească prescripția în cazul unor infracțiuni urmărite penal. Împlinirea prescripției nu conduce automat la închiderea dosarului penal. Mai poate dura o perioadă de timp până la pronunțarea unei soluții întrucât și constatarea prescripției presupune determinarea unei situații de fapt în baza unor probe administrate legal.

3. Dosarele penale în care se dispun măsuri preventive privative de liberate (arest la domiciliu și arest preventiv) se soluționează cu prioritate.

Arestul la domiciliu  și arestul preventiv nu pot fi dispuse la nesfârșit, existând limite maximale prevăzute de lege cu privire la durata maximă a acestora. Acest lucru este de natură a „grăbi” organele judiciare.

De asemenea, dacă arestul la domiciliu sau arestul preventiv nu se „confirmă” printr-o condamnare a inculpatului, atunci se poate pune problema și ca persoana inculpată să ceară despăgubiri statului român pentru lipsirea de liberate.

Cel mai important, există și unele prevederi exprese privind celeritatea procedurii – cum ar fi art. 355 alin. (1) Cod procedură penală:  Dacă în cauză sunt inculpaţi arestaţi preventiv sau aflaţi în arest la domiciliu, judecata se face de urgenţă şi cu precădere, termenele de judecată fiind, de regulă, de 7 zile.

4. Administrarea unor probe complexe în cadrul dosarului penal, cum ar fi expertizele tehnice judiciare, poate lungi durata necesară pentru soluționarea cazului penal

Administrarea de probe necesită timp. În primul rând, pentru că organele judiciare trebuie să adune inițial probe cu privire la faptă și la identificarea făptuitorului. Este important să existe probe administrate anterior acordării calității de suspect unui potențial făptuitor.

Astfel de probe cu privire la fapte și la persoane pot fi urmăririle încuviințate de instanță („filajul”), interceptarea mijloacelor de comunicație, infiltrarea unui investigator sub acoperire etc. Astfel de urmăriri se pot dispune și pentru mai multe luni de zile pentru a se obține informații și probe necesare cazului.

Totuși, și persoanele urmărite pot solicita administrarea unor probatorii în contracararea acuzațiilor și în circumstanțierea situației respectivelor fapte.

Pe de altă parte, există și probe „tehnice” care necesită durate mai mari de interpretare a unor volume mari de înscrisuri, fotografii, materiale video, prelevări de materiale de la locul faptelor etc. De regulă, sunt expertizele tehnice judiciare. În funcție de obiective și de ce anume trebuie analizat, o expertiză poate dura și 1-2 ani.

Expertizele pot fi supuse și unor obiecțiuni din partea părților, ceea ce poate conduce la o durată și mai mare a realizării acestora.

Există situații când expertizele sunt refăcute de mai multe ori în cadrul unui proces penal. Acest lucru poate genera o durată foarte mare de soluționare a dosarului penal.

Desigur, administrarea acestor probe care necesită timp se face în contextul în care sunt necesare aflării adevărului. Solicitările cu privire la astfel de probe pot fi cenzurate de organele judiciare dacă se urmărește simpla tergiversare a procedurii.

5. Dacă suspectul sau inculpatul recunoaște comiterea faptelor pentru care este acuzat, procesul penal poate fi mai rapid prin apelarea la procedura acordului de recunoaștere a vinovăției sau a procedurii penale „simplificate” în instanță

În mod evident, există situația în care suspectul sau inculpatul recunoaște faptele comise. În acest caz sarcina organului judiciar de a administra probe se reduce. Nu mai este necesar să administreze un probatoriu complex.

De regulă, suspectul sau inculpatul se bucură, pe lângă de posibila „clemență” a organelor judiciare, și de anumite beneficii legale, cum ar fi reducerea limitelor de pedeapsă. Totuși, nu întotdeauna acuzațiile sunt formulate întocmai cu dorința de recunoaștere a suspectului sau inculpatului. Există posibilitatea ca suspectul sau inculpatul să recunoască parțial acuzațiile aduse.

Decizia de a recunoaște sau nu aparține inculpatului.

Totuși, pot exista situații când organele de urmărire penală vor dori să administreze probatoriu suplimentar și în ipoteza în care suspectul sau inculpatul recunoaște acuzațiile inițiale. Astfel de situații pot fi generate de faptul că:

• organele de cercetare sau urmărire penală suspectează existența și altor fapte ale suspectului sau inculpatului;
• „ținta” urmăririi penale este reprezentată de alte persoane și prezintă importanță existența unor suspecți sau inculpați care recunosc faptele în economia anchetei penale.

Desigur, există și alte situații în care organele judiciare nu vor termina cât mai repede posibil procesul penal când suspectul sau inculpatul recunoaște acuzațiile aduse.