Confiscarea specială și confiscarea extinsă în dosarele economice: cum îți protejezi bunurile și conturile

Pentru persoana cercetată sau trimisă în judecată, dar și pentru familia sa, întrebările sunt firești:
Ce risc să pierd concret? Îmi pot proteja casa, conturile, afacerea?
Ce pot face dacă mi se pun sechestre sau dacă procurorul cere confiscarea extinsă?
În acest articol, explic pe înțelesul publicului:

• ce înseamnă, juridic, confiscarea specială și confiscarea extinsă;
• care sunt condițiile de aplicare în dosarele economice;
• care este rolul ANABI (Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate);
• ce efecte concrete au aceste măsuri asupra bunurilor tale;
• ce strategii de apărare poți discuta cu avocatul tău pentru a limita pierderile;
• care sunt aspectele practice pe care antreprenorii și persoanele fizice ar trebui să le aibă în vedere.

De asemenea, vei găsi trimiteri la alte articole utile de pe acest site, inclusiv despre:

• arestul preventiv – cum poți fi arestat preventiv și ce drepturi ai;
• arestul la domiciliu – condiții, durată, restricții și diferențe față de arestul preventiv;
• cât durează soluționarea unui dosar penal;
• servicii de apărare în dosare penale: Servicii avocat drept penal – Măglaș Alexandru
  .

1. Baza legală: unde găsim reglementările despre confiscare

Confiscarea specială și confiscarea extinsă sunt reglementate în principal în Codul penal, Codul de procedură penală și în
Legea nr. 318/2015 privind ANABI, dar se sprijină și pe standarde europene:

• Codul penal – Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (republicată):
  • art. 112 Cod penal – confiscarea specială;
  • art. 112¹ Cod penal – confiscarea extinsă
    .
• Codul de procedură penală –
  
  Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală:
  • dispozițiile privind măsurile asigurătorii (sechestrul asigurător) – art. 249–254 CPP;
  • art. 250 CPP – contestația împotriva măsurilor asigurătorii;
  • art. 250² CPP – verificarea periodică a măsurilor asigurătorii.
• Legea nr. 318/2015 pentru înființarea, organizarea și funcționarea ANABI – textul legii pe Portalul Legislativ
• Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunii în Uniunea Europeană – transpusă în legislația națională
  și având impact direct asupra regimului confiscării extinse.

În plus, Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție au pronunțat numeroase decizii privind constituționalitatea și condițiile de aplicare ale confiscării speciale și extinse, iar jurisprudența CEDO trasează limitele în care asemenea măsuri sunt compatibile cu dreptul de proprietate și cu prezumția de nevinovăție.

2. Confiscarea specială: definiție și exemple practice

2.1. Ce este confiscarea specială

Confiscarea specială este o măsură de siguranță prin care statul
trece în patrimoniul său anumite bunuri legate direct de fapta penală. Ea nu este o „amendă” în sens clasic, ci o măsură care vizează bunurile considerate periculoase sau ilicite prin raportare la infracțiune.

Art. 112 Cod penal prevede, în esență, că pot fi confiscate:

• bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;
• bunurile folosite sau destinate a fi folosite la săvârșirea infracțiunii;
• bunurile date pentru a determina comiterea unei fapte sau pentru a răsplăti autorul;
• bunurile dobândite prin infracțiune, în măsura în care nu se restituie persoanei vătămate sau nu servesc la acoperirea prejudiciului;
• bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală (de exemplu, anumite arme sau substanțe).

Dacă bunurile respective nu se mai găsesc (au fost vândute, ascunse, consumate etc.), instanța poate dispune confiscarea prin echivalent, adică obligarea persoanei la plata unei sume de bani corespunzătoare valorii bunurilor.

2.2. Confiscarea specială în dosarele economice

În dosarele economice, confiscarea specială vizează de obicei:

• sumele de bani obținute prin neplata taxelor (evaziune fiscală), fraudă cu fonduri europene, înșelăciune, delapidare;
• conturi bancare în care s-au virat sau „plimbat” bani proveniți din infracțiuni;
• imobile cumpărate direct din fonduri ilicite sau date ca garanție pentru operațiuni frauduloase;
• autoturisme sau alte bunuri mobile cumpărate din bani de proveniență infracțională;
• părți sociale / acțiuni în societăți comerciale prin intermediul cărora se rulează banii;
• echipamente, utilaje, softuri sau alte bunuri folosite pentru comiterea infracțiunii (de exemplu, pentru falsificare de documente sau pentru operațiuni informatice frauduloase).

De regulă, confiscarea specială se dispune odată cu hotărârea penală – condamnare, amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei –, dar poate interveni și în alte forme, în funcție de situația concretă reglementată de Codul penal.

2.3. Confiscarea prin echivalent și bunurile terților

O problemă esențială în practică este că bunurile dobândite prin infracțiune nu se mai găsesc.
De exemplu, banii au fost cheltuiți, imobilul a fost revândut, autoturismul a fost radiat sau exportat.

În asemenea situații, instanța poate dispune:

• confiscarea prin echivalent – obligarea inculpatului la plata unei sume de bani corespunzătoare valorii bunurilor;
• confiscarea bunurilor trecute pe numele altor persoane, dacă se dovedește că acestea au cunoscut destinația ilicită a transferului sau că bunurile sunt folosite doar pentru a evita confiscarea.

Pentru terți (soț/soție, copii majori, rude, prieteni, asociați), este esențial să poată demonstra că sunt dobânditori de bună-credință, că au plătit efectiv prețul bunului și că nu aveau motive să suspecteze proveniența ilicită. În lipsa acestor dovezi, bunul poate fi confiscat, chiar dacă nu sunt parte în dosarul penal ca inculpați.

3. Confiscarea extinsă: când poate statul să „meargă” mai departe decât fapta concretă

3.1. Ideea centrală a confiscării extinse

Confiscarea extinsă este o instituție relativ nouă în dreptul penal român, introdusă pentru a răspunde cerințelor europene privind recuperarea produselor infracțiunii.
Ideea ei centrală este următoarea:

Dacă o persoană este condamnată pentru anumite infracțiuni grave, iar instanța constată o disproporție majoră între veniturile sale licite și valoarea bunurilor deținute într-o anumită perioadă, se pot confisca și bunuri care nu pot fi legate direct, „leu cu leu”, de fapta pentru care a fost condamnată.

Art. 112¹ Cod penal prevede că pot fi supuse confiscării extinse
„și alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112”, atunci când, pe baza unor indicii temeinice, instanța este convinsă că acestea provin din activități infracționale.

3.2. Condițiile pentru confiscarea extinsă

În linii mari, sunt necesare mai multe condiții cumulative (simplificate pentru publicul larg):

• o condamnare pentru o infracțiune inclusă în lista prevăzută de Codul penal (de regulă, infracțiuni grave: corupție, evaziune fiscală, spălare de bani, trafic de droguri, infracțiuni de criminalitate organizată, infracțiuni contra intereselor financiare ale UE etc.);
• infracțiunea să fie sancționată de lege cu o pedeapsă maximă de cel puțin 4 ani închisoare (criteriu folosit pentru a delimita gravitatea faptelor);
• existența unei disproporții vădite între valoarea bunurilor dobândite de condamnat într-o anumită perioadă (de regulă, 5 ani înainte și după săvârșirea faptei) și veniturile sale licite;
• elemente concrete care să indice că bunurile provin din activități infracționale (nu doar suspiciuni generale sau percepții subiective).

În plus, confiscarea extinsă poate viza și bunurile transferate către terți, dacă se dovedește că aceștia au știut sau ar fi trebuit să știe că transferul urmărea evitarea confiscării sau ascunderea originii
ilicite.

3.3. De ce este importantă confiscarea extinsă în dosarele economice

În dosarele economice complexe, în special cele de criminalitate organizată, evaziune fiscală în formă continuată sau spălare de bani, este foarte greu să demonstrezi pentru fiecare bun în parte legătura directă cu fapta concretă.

Confiscarea extinsă permite instanței să privească ansamblul:
nivelul de trai, investițiile, proprietățile, conturile, mașinile, activele din țară și străinătate, comparându-le cu veniturile declarate (salarii, dividende, chirii, alte surse licite).
Dacă discrepanța este evidentă și nu există explicații credibile, bunurile „în plus” pot fi confiscate.

De aici rezultă și importanța majoră a strategiei de apărare: a demonstra proveniența licită a bunurilor, a explica fluxurile financiare, a aduce documente contabile și fiscale, a prezenta logica economică
a tranzacțiilor.

4. Măsurile asigurătorii și rolul ANABI: de la sechestru la valorificare

4.1. Sechestrul asigurător – „înghețarea” bunurilor

Înainte să ajungă la confiscare efectivă, organele judiciare iau de regulă
măsuri asigurătorii, reglementate de art. 249–254 Cod procedură penală.
Prin acestea, bunurile sunt indisponibilizate (sechestru asigurător), pentru a preveni ascunderea, distrugerea sau înstrăinarea lor.

Sechestrul poate viza:

• conturi bancare (blocarea sumelor până la o anumită valoare);
• imobile (notarea sechestrului în cartea funciară);
• autoturisme și alte bunuri mobile de valoare;
• părți sociale, acțiuni, titluri de valoare;
• alte bunuri ce pot face obiectul confiscării speciale sau extinse.

Codul de procedură penală prevede că, în cazul bunurilor ce pot face obiectul confiscării speciale sau extinse,
luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, nu doar facultativă, tocmai pentru a garanta că, la finalul procesului, statul sau persoana vătămată au de unde fi despăgubiți.

4.2. Contestarea măsurilor asigurătorii

Ordonanța procurorului sau încheierea prin care se dispune sechestrul poate fi atacată prin contestație, în condițiile art. 250 și art. 250¹ Cod procedură penală.
Termenul este de regulă 3 zile de la comunicarea actului sau de la aducerea la îndeplinirea măsurii.

Contestația nu suspendă, de obicei, executarea sechestrului, dar permite instanței să verifice:

• dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea măsurii;
• dacă există indicii suficiente că bunurile au legătură cu fapta;
• proporționalitatea între valoarea bunurilor sechestrate și prejudiciul estimat sau sumele ce pot fi confiscate.

De asemenea, instanța are obligația de a verifica periodic, în anumite termene, dacă mai subzistă temeiurile pentru menținerea sechestrului (art. 250² CPP). În caz de pasivitate excesivă, se poate ajunge la încetarea măsurii sau la reducerea ei.

4.3. Rolul ANABI în administrarea și valorificarea bunurilor indisponibilizate

ANABI – Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate – este instituția
publică înființată prin Legea nr. 318/2015 pentru a sprijini urmărirea, administrarea și valorificarea bunurilor sechestrate
sau confiscate în dosarele penale.

Printre atribuțiile principale ale ANABI se numără:

• ținerea evidenței bunurilor mobile și imobile indisponibilizate în cadrul procesului penal;
• administrarea bunurilor (de exemplu, depozitarea unor autovehicule, închirierea unor imobile, conservarea valorii);
• valorificarea anticipată a bunurilor sechestrate, în condițiile legii – atunci când menținerea lor în natură ar duce la pierderea valorii sau la costuri excesive de întreținere;
• publicarea pe site-ul propriu a listelor cu bunuri sechestrate și confiscate și organizarea licitațiilor;
• propunerea către Guvern a proiectelor de hotărâri pentru reutilizarea socială a unor imobile confiscate (de exemplu, pentru sedii de instituții publice sau proiecte sociale).

Pentru persoana vizată de dosar, asta înseamnă că, în practică, un bun sechestrat poate fi vândut înainte de finalul procesului, iar eventual, dacă nu se dispune confiscarea sau dacă este achitată, va primi contravaloarea bunului (nu bunul în natură). De aceea este important să
înțelegi din timp ce riscuri ai și ce principii se aplică.

5. Efectele confiscării asupra patrimoniului: ce riști concret

5.1. Conturi bancare și lichidități

În dosarele economice, primul reflex al organelor judiciare este adesea
blocarea conturilor bancare – atât personale, cât și ale firmelor în care ești asociat sau administrator. Aceasta poate paraliza complet activitatea unei afaceri și poate pune în pericol plata salariilor, a furnizorilor sau a ratelor la bancă.

Strategia de apărare trebuie să vizeze, încă din faza de urmărire penală:

• diminuarea valorii sechestrului la nivelul strict necesar acoperirii prejudiciului și eventualelor confiscări;
• argumente clare privind sursele licite ale anumitor sume (de exemplu, salarii, dividende, vânzări de bunuri licite, credite bancare);
• separarea fluxurilor financiare ale afacerii de conturile personale, astfel încât sechestrul să fie cât mai bine delimitat și argumentat.

5.2. Imobile, autovehicule, acțiuni la societăți comerciale

Confiscarea sau sechestrul pot viza:

• locuința personală sau alte imobile (apartamente, terenuri, spații comerciale);
• autoturisme, utilaje, echipamente tehnice;
• părți sociale / acțiuni în societăți în care ești asociat.

Dacă imobilul este comun cu soțul/soția (regim de comunitate legală), se poate pune problema confiscării doar a cotei ce revine persoanei condamnate, iar partea celuilalt soț să fie protejată. Totuși, în practică, situațiile sunt sensibile, mai ales dacă există suspiciuni că bunul a fost trecut formal pe numele altor persoane pentru a evita confiscarea.

În cazul acțiunilor la societăți, statul poate deveni acționar prin efectul confiscării, cu impact direct asupra controlului și conducerii firmei. În alte situații, se poate dispune confiscarea prin echivalent, în baza unei evaluări a valorii pachetului de acțiuni.

5.3. Bunurile rudelor și terților

Confiscarea specială și, mai ales, confiscarea extinsă pot afecta și bunurile rudelor și ale terților, dacă se dovedește că acestea au fost folosite pentru a ascunde produse ale infracțiunii sau pentru a evita confiscarea.

De exemplu:

• imobile trecute pe numele părinților sau al copiilor majori fără contraprestație reală;
• autoturisme, bărci, utilaje cumpărate aparent de rude, dar folosite exclusiv de persoana cercetată;
• sume de bani virate în conturile unor prieteni sau asociați, fără justificare economică.

Pentru a se dispune confiscarea acestor bunuri, trebuie totuși dovedit că terții au știut sau ar fi trebuit să știe scopul real al transferului. De aceea, terții pot avea interesul de a se constitui părți în proces și de a-și susține, la rândul lor, drepturile patrimoniale.

6. Strategii de apărare: cum îți poți proteja bunurile și conturile

6.1. Documentarea provenienței licite a bunurilor

În orice dosar economic cu risc de confiscare extinsă, una dintre liniile principale de apărare este dovedirea provenienței licite a bunurilor. Asta presupune, practic, să poți lega fiecare bun important de:

• contracte de muncă și fluturași de salariu;
• contracte de prestări servicii, facturi, contracte de consultanță;
• contracte de vânzare-cumpărare, donații, succesiune;
• contracte de credit bancar și documente justificative privind destinația banilor;
• declarații de avere (acolo unde e cazul), bilanțuri, situații financiare, extrase de cont.

Lipsa documentelor nu înseamnă automat că bunul este ilicit, dar îți face poziția mult mai dificilă.
În practică, instanța poate considera că disproporția dintre avere și veniturile declarate, neexplicată prin dovezi, este un indiciu serios pentru confiscarea extinsă.

6.2. Contestarea sechestrului și ajustarea lui

Dacă ți s-au pus sechestre pe conturi, imobile sau alte bunuri, discută cu avocatul tău despre oportunitatea:

• formulării contestației împotriva măsurilor asigurătorii (în termenul legal de 3 zile), atunci când nu sunt îndeplinite condițiile de fond;
• solicitării de reducere a întinderii sechestrului, când valoarea bunurilor indisponibilizate este excesivă față de prejudiciul estimat sau față de sumele ce ar putea fi supuse confiscării;
• solicitării de înlocuire a unui bun sechestrat cu altul (de exemplu, un imobil cu un alt bun), pentru a proteja locuința familiei sau active esențiale pentru funcționarea afacerii.

Argumentația trebuie construită riguros, cu cifre, evaluări și documente contabile, nu doar cu afirmații generale de tipul „sechestrul este prea mare”.

6.3. Atacarea legăturii dintre bunuri și infracțiune

Atât pentru confiscarea specială, cât și pentru cea extinsă, legătura dintre bunuri și infracțiune este esențială. Strategia de apărare poate include:

• demonstrarea faptului că bunurile erau deținute anterior perioadei relevante pentru dosar (de exemplu, achiziționate cu mulți ani înainte de faptele investigate);
• arătarea unei origine licite alternative (moștenire, donație, câștiguri din alte activități legale, profituri din afaceri anterioare);
• în cazul terților, arătarea caracterului real al tranzacției (preț plătit efectiv, folosire efectivă a bunului de către terț, nu doar formală).

În lipsa unei astfel de apărări, instanța poate considera că indicii aduse de acuzare sunt suficiente pentru a justifica confiscarea, mai ales în contextul unor infracțiuni economice grave.

6.4. Utilizarea jurisprudenței și standardelor CEDO

Deși confiscarea este un instrument legitim în lupta împotriva criminalității economice, ea nu este nelimitată.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului și instanțele interne au subliniat că:

• trebuie respectat domeniul de aplicare al legii, fără extinderi abuzive;
• trebuie respectat principiul proporționalității – măsura nu poate fi excesivă față de gravitatea faptei;
• nu pot fi încălcate drepturile terților de bună-credință, care nu au participat la infracțiune și nu au știut de proveniența ilicită a bunului.

În apărarea ta, avocatul poate invoca hotărâri relevante ale CEDO și decizii ale ÎCCJ sau CCR pentru a argumenta că, în circumstanțele concrete ale cazului, confiscarea ar depăși limitele permise de Constituție și de Convenție.

7. Aspecte practice pentru antreprenori și persoane fizice

7.1. Cum te pregătești dacă activezi într-un domeniu cu risc penal ridicat

Dacă ești antreprenor într-un domeniu cu risc penal ridicat (construcții, comerț cu produse accizabile, servicii cu numerar, import-export, fonduri europene, achiziții publice), este prudent să gândești din timp:

• o documentare riguroasă a tuturor fluxurilor financiare – contracte, facturi, ordine de plată, corespondență comercială;
• separarea clară între conturile personale și conturile firmei,
  pentru a limita efectele unei eventuale anchete;
• evitarea folosirii conturilor sau bunurilor altor persoane pentru a „parca” sume sau active – astfel de soluții de moment pot agrava riscul confiscării extinse;
• consultarea periodică a unui avocat specializat în drept penal economic, nu doar a contabilului sau a consultantului fiscal.

7.2. Ce faci dacă afli că ești vizat într-un dosar și se discută despre confiscare

Dacă afli că ești suspect sau inculpat într-un dosar economic și se vorbește despre sechestre și confiscare:

• nu lua decizii «din instinct» (de tipul „trec casa pe numele altcuiva acum”); astfel de acțiuni pot fi interpretate ca încercare de sustragere de la confiscare și pot agrava situația;
• adună rapid toate documentele ce pot demonstra proveniența licită a bunurilor (contracte, extrase, chitanțe, declarații de avere etc.);
• discută cu avocatul despre strategie pe termen lung, nu doar despre reacții punctuale la măsurile de urmărire penală;
• informează corect membrii familiei care ar putea fi afectați (soț/soție, părinți, copii majori), pentru a putea, la nevoie, să-și susțină propriile drepturi de proprietate.

7.3. Relația cu banca și cu ceilalți creditori

Sechestrul asigurător și posibilitatea confiscării ridică probleme și față de bănci sau alți creditori (leasing, furnizori importanți). În anumite situații, aceștia pot avea propriile garanții (ipotecă, gaj), iar drepturile lor trebuie conciliate cu eventuala confiscare.

În practică, pot apărea situații în care:

• statul și banca concurează pentru același bun (de exemplu, un imobil ipotecat);
• bunurile sunt vândute la licitație, iar din preț trebuie să fie satisfăcuți și creditorii garantați, și eventual confiscarea, și persoana vătămată.

De aceea, în dosarele cu miză patrimonială serioasă, este esențială o abordare coordonată între avocatul penal, avocatul specializat în drept civil/comercial și, uneori, consultanți fiscali sau de reorganizare.

8. Concluzii: când și cum „merită” să lupți împotriva confiscării

Confiscarea specială și confiscarea extinsă sunt instrumente puternice în mâna statului în dosarele economice.
Din perspectiva persoanei cercetate, miza este însă una existențială: patrimoniul personal și al familiei.

În esență, merită să te lupți cu o astfel de măsură atunci când:

• există argumente solide privind proveniența licită a bunurilor sau disproporția exagerată dintre avere și veniturile efective;
• măsura este excesivă față de prejudiciul estimat sau față de gravitatea concretă a faptei;
• sunt afectate dureros bunuri esențiale pentru viața familiei (locuința, sursa de venit, patrimoniul unei firme viabile);
• sunt vizate bunuri ale terților de bună-credință, care nu au legătură cu infracțiunea.

Pe de altă parte, există și situații în care o strategie realistă poate include recunoașterea parțială a caracterului ilicit pentru anumite bunuri, pentru a concentra disputa pe activele esențiale sau pe reducerea
întinderii confiscării extinse.

Fiecare dosar economic este, în final, o ecuație între riscul penal (libertatea persoanei) și riscul patrimonial (confiscarea bunurilor). De aici și nevoia unui avocat care să privească „big picture”: nu doar pedeapsa, ci și protejarea pe cât posibil a patrimoniului tău și al familiei,
în limitele permise de lege.