Categories: Penal

Despre falsul intelectual

Ce este falsul intelectual?

Infracțiunea de fals intelectual este prevăzută și pedepsită de art. 321 Cod penal român.

Tentativa de a falsifica intelectual un înscris oficial se pedepsește.

Falsul intelectual poate fi comis doar de un funcționar public, în sensul legii penale.

De regulă, discutăm despre fals intelectual atunci când un funcționar public falsifică documente oficiale prin atestarea de informații false sau omisiunea de date relevante.

În cazul falsului intelectual nu se mai prevede cerința ca actul falsificat să fie apt să producă consecințe juridice. În mod evident, discutăm despre un act oficial care se bucură de prezumția de legalitate până la constatarea falsului.

Un element important este existența intenției. Greșelile și erorile materiale nu reprezintă fals intelectual.

Definiția prevăzută de lege a infracțiunii de fals intelectual

Definiția prevăzută de lege e următoarea:

Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

art. 321 alin. (1) Cod penal român

Exemple de fals intelectual

Exemple de falsificare intelectuală a unui înscris oficial:

  1. Funcționarul public scrie date false în actul oficial sau omite să consemneze informații (cu bună știință);
  2. Emiterea unui certificat sau alt document prin care se atestă fapte care nu există.

Pedeapsa

Codul penal prevede pentru falsul intelectual pedeapsa cu închisoare de până la 5 ani.

Pentru stabilirea unui onorariu avocațial corespounzător speței dumneavoastră, utilizați următoarele mijloace de contact:

Telefon sau WhatsApp: +40756248777

E-mail: alexandru@maglas.ro

    0
    Based on 0 ratings
    Alexandru Măglaș

    Avocat titular al Măglaș Alexandru - Cabinet de Avocat Telefon (Phone): +40 756 248 777 E-mail: alexandru@maglas.ro

    Recent Posts

    Protejarea de către un artist interpret muzicant (muzician) a drepturilor de proprietate intelectuală și de proprietate industrială. Apelează la ajutorul unui avocat!

    În prezent, industria muzicală este într-o continuă evoluție. Pe măsură ce artistul capătă notorietate, protecția…

    1 an ago

    Consimțământul și infracțiunea de viol: care este limita dispariției acestuia?

    1. Despre consimțământ Consimțământul este un element esențial pentru formarea raporturilor juridice legale atât în…

    1 an ago

    Avocat interpret. Servicii avocațiale pentru interpreți.

    Interpretul este persoana care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc.…

    2 ani ago

    Avocat Dreptul proprietății intelectuale. Cum îmi pot proteja drepturile de proprietate intelectuală (drepturile de autor)

    Principalele drepturi de proprietate intelectuală sunt drepturile de autor, care se împart într-o categorisire dihotomică:…

    2 ani ago

    Onorariu minim în București pentru un avocat. Cum aleg un avocat pentru proces?

    Care sunt cele mai mici onorarii (cele mai mici tarife) pentru avocați în București? Fiecare…

    2 ani ago