Categorii
Uncategorized

Încălcarea online a drepturilor de autor în România împotriva creatorilor străini: ce poți face

Articolul arată ce soluții au creatorii și titularii de drepturi străini atunci când operele lor sunt încărcate, distribuite sau vândute online în România fără acord. Sunt analizate mecanismele de notificare, procedurile de takedown, acțiunile civile și penale, precum și modul de documentare a probelor la distanță. ([Măglaș Alexandru Avocat București][3])

Pentru mulți creatori și titulari de drepturi, publicul din România contează: cumpără produse digitale, urmărește conținut în streaming, licențiază fotografii, muzică sau video, și comandă lucrări creative la distanță. În același timp, nu este deloc rar ca un creator din alt stat să descopere că lucrările sale sunt urcate, difuzate sau vândute în România fără permisiune: canale de streaming pirat cu subtitrări în română, site-uri de tip print-on-demand care folosesc grafica fără licență, platforme care revând cursuri sau conținut premium în spatele unui paywall local.

Fiind stat membru UE și parte la principalele tratate internaționale în materie de copyright, România oferă în principiu aceleași drepturi creatorilor străini ca și autorilor români. Asta înseamnă că poți acționa împotriva încălcărilor online cu legătură cu România chiar dacă nu locuiești și nu ai o societate aici, cu condiția să știi ce instrumente ai la dispoziție și cum funcționează sistemul local.

Acest ghid explică modul în care încălcările online ale drepturilor de autor sunt tratate în dreptul român și în dreptul UE și ce pași practici poate face un creator străin. Ne uităm la trei piloni principali:

  • Cadrul legal: legea română a dreptului de autor și directivele UE relevante.
  • Notice-and-takedown: cum lucrezi cu furnizorii de hosting și platformele care au legătură cu România.
  • Acțiuni în instanță și despăgubiri: când și cum escaladezi către litigii și ce remedii poți obține realist.

Accentul este pe enforcement civil și administrativ în scenarii online tipice (site-uri, platforme, marketplace-uri, social media), nu pe sectoare ultra-specializate precum retransmisia prin cablu sau licențele gestionate colectiv.

Cadrul legal (legea dreptului de autor din România, directive UE)

Legea română a dreptului de autor – Legea nr. 8/1996

Sursa principală de protecție a dreptului de autor în România este Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, modificată și completată de mai multe ori pentru a fi aliniată cu dreptul UE. Legea recunoaște și garantează dreptul de autor asupra operelor literare, artistice, științifice și asupra altor creații originale intelectuale și stabilește expres că protecția ia naștere automat, din momentul creării operei, fără formalități de înregistrare.

O versiune consolidată în limba română poate fi consultată, de exemplu, în format PDF pus la dispoziție de organismul de gestiune colectivă UCMR-ADA, iar o traducere în limba engleză se găsește pe portalul legi-internet.ro. Pentru context internațional, baza de date WipoLex a OMPI confirmă Legea nr. 8/1996 ca act principal în materia dreptului de autor în România.

Ca și în alte sisteme de drept civil din UE, legea română distinge între drepturi morale și drepturi patrimoniale. Drepturile morale (dreptul la paternitatea operei, dreptul de a decide momentul primei divulgări, dreptul de a te opune deformării sau mutilării operei) sunt puternice și, în principiu, inalienabile. Drepturile patrimoniale includ dreptul de a autoriza sau interzice reproducerea, distribuirea, închirierea, împrumutul, comunicarea publică (inclusiv punerea la dispoziție online), difuzarea, retransmiterea prin cablu și realizarea de opere derivate sau adaptări.

Legea definește explicit comunicarea publică într-un mod care acoperă punerea la dispoziție astfel încât publicul să poată accesa operele din locul și la momentul ales de fiecare – exact formula pentru distribuția online. Această formulare apare atât în textul românesc, cât și în prezentările sintetice în engleză ale Legii nr. 8/1996 și este în linie cu explicațiile din overview-urile comparative privind dreptul de autor în România.

Creatorii străini și principiul tratamentului național

România este parte la Convenția de la Berna și la alte tratate internaționale majore în materie de drept de autor. Ca stat membru UE, este integrată în sistemul european al drepturilor de autor. În baza principiului tratamentului național, autorii străini ale căror opere sunt protejate în alte state membre Berna beneficiază, în România, de același nivel de protecție ca autorii români, fără a fi obligatorii vreo formalitate sau vreo înregistrare locală.

Dreptul de autor se dobândește indiferent de formalități, aparține în principal persoanei sau persoanelor fizice care au creat opera, iar protecția se acordă oricărei creații originale, indiferent de valoarea sau destinația acesteia. Versiunile consolidate și prezentările WipoLex ale Legii nr. 8/1996 descriu în mod constant această structură.

Consecințe practice pentru un creator străin:

  • nu este nevoie să îți înregistrezi opera în România pentru a acționa împotriva încălcărilor online;
  • opera este protejată din momentul creării, atâta timp cât îndeplinește pragul de originalitate recunoscut în dreptul UE;
  • utilizările online care ar fi considerate încălcări în alte state membre UE sunt, de regulă, încălcări și dacă vizează utilizatori din România sau sunt operate de aici.

Directivele UE care modelează dreptul român online

Legea română nu poate fi desprinsă de directivele UE pe care le transpune. Dintre acestea, cele mai importante pentru zona online sunt Directiva 2001/29/CE (Directiva InfoSoc), Directiva (UE) 2019/790 (Directiva DSM) și Directiva 2004/48/CE (Directiva Enforcement). În plus, Directiva 2000/31/CE privind comerțul electronic (Directiva e-Commerce) și Regulamentul (UE) 2022/2065 privind serviciile digitale (DSA) reglementează regimul intermediarilor online.

România a transpus Directiva e-Commerce prin Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, care indică expres că implementează Directiva 2000/31/CE. Digital Services Act a fost pus în aplicare prin Legea nr. 50/2024, ce desemnează Autoritatea pentru Digitalizarea României ca autoritate competentă și modifică Legea nr. 365/2002. În consecință, furnizorii de servicii din România trebuie să respecte atât regimul de safe harbour, cât și noile obligații DSA în materie de notice-and-action, transparență și cooperare cu autoritățile.

Instrumentele de enforcement din Legea nr. 8/1996

Legea nr. 8/1996 conține un capitol dedicat măsurilor de protecție, procedurilor și sancțiunilor. Articolul 139 și următoarele permit titularilor de drepturi să ceară recunoașterea dreptului, constatarea încălcării și repararea prejudiciului. Aceste prevederi transpun standardele Directivei Enforcement privind conservarea probelor, obținerea de informații despre infractori și intermediari și acordarea de despăgubiri rezonabile și disuasive.

Analizele doctrinare arată că instanțele române pot dispune măsuri provizorii (ordonanțe, sechestru, măsuri de conservare a probelor) atunci când titularul demonstrează o încălcare actuală sau iminentă și un risc de prejudiciu ireparabil. De asemenea, dreptul român permite ordine împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt utilizate pentru încălcarea drepturilor de autor.

Procedura de notice-and-takedown pentru furnizori de găzduire și platforme

De ce notice-and-takedown este centrul de greutate al enforcement-ului online

În majoritatea scenariilor online, primul pas eficient este eliminarea conținutului sau blocarea accesului la acesta, înainte de a apela la instanță. Acest lucru este cu atât mai adevărat în cazurile transfrontaliere, unde infractorul este anonim sau greu de identificat, prejudiciul este continuu, iar valoarea economică nu justifică imediat un litigiu complex într-o altă țară.

Dreptul UE și dreptul român încurajează această strategie prin regimul de safe harbour pentru furnizorii de hosting și platforme: atât timp cât nu au cunoștință de ilegalitate și acționează prompt după ce află, răspunderea lor este limitată. În schimb, dacă ignoră notificări clare, riscă să își piardă această protecție.

Regulile de safe harbour pentru hosting

Articolele 12–15 din Directiva e-Commerce stabilesc regimul de exonerare pentru „mere conduit”, caching și hosting. România a transpus aceste prevederi în Capitolul IV din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic. Pentru hosting, legea prevede că furnizorul care stochează informații furnizate de un destinatar nu răspunde pentru acele informații dacă nu are cunoștință de caracterul ilegal al activității sau informației și, după ce a luat cunoștință de acest caracter, acționează prompt pentru a elimina informațiile sau a bloca accesul.

Legea prevede și că furnizorul este considerat informat despre ilegalitate atunci când aceasta este constatată prin decizie a unei autorități publice. Interpretarea europeană, reflectată în doctrină, recunoaște însă că „cunoașterea” poate rezulta și din notificări suficient de detaliate și bine motivate trimise de titulari.

Lucrul cu platforme globale

Dacă încălcarea are loc pe platforme globale – YouTube, Facebook, Instagram, TikTok, marketplace-uri internaționale – instrumentele interne ale acestor platforme sunt, de regulă, cel mai rapid canal: formulare online de raportare, Content ID, programe de enforcement, politici de „repeat infringer”. Aceste mecanisme se aplică indiferent că infractorul este sau nu din România.

În cazurile în care activitatea vizează direct publicul român (site-uri cu conținut în limba română, domenii .ro, reclame targetate pe România), poate fi util să combini raportarea prin platformă cu notificări trimise către furnizorii de hosting identificați prin WHOIS sau alte instrumente, invocând expres Legea nr. 365/2002 și regimul de safe harbour.

Notice-and-takedown pentru furnizori de hosting români sau UE

Atunci când site-ul sau serviciul este găzduit de o companie cu sediul în România sau de un furnizor UE care vizează în mod clar publicul român, poți trimite o notificare juridică formală. Deși nu există un formular unic, notificarea ar trebui să includă:

  • identificarea ta și date complete de contact;
  • descrierea operei protejate și dovezi privind titularitatea;
  • identificarea precisă a conținutului pretins ilegal: URL-uri, capturi de ecran, timestamp-uri, ID de cont;
  • explicație juridică succintă a motivului pentru care utilizarea este nelegală, cu referire la Legea nr. 8/1996 și Legea nr. 365/2002;
  • cereri concrete: ștergerea conținutului, blocarea accesului, conservarea log-urilor și a datelor tehnice.

Poți solicita și confirmarea în scris a măsurilor luate și termenului de implementare. În cazuri grave, poate fi justificată și o plângere paralelă la autoritățile competente, inclusiv în contextul noilor mecanisme DSA.

Colectarea probelor înainte și în timpul procedurilor de takedown

Înainte de orice notificare este esențial să îți securizezi proba: capturi de ecran de pagină completă cu URL, dată și oră, copii arhivate, fișierele încărcate ilegal, informații WHOIS și hosting, dovezi ale publicării de către tine (date de publicare, metadata, contracte). În baza Directivei Enforcement și a transpunerii sale, instanțele române pot autoriza măsuri extinse pentru conservarea probelor, inclusiv ridicarea unor sisteme informatice sau a unor documente bancare.

O campanie disciplinată de notice-and-takedown îți poate oferi atât eliminarea rapidă a conținutului, cât și un set solid de documente pe care să le folosești în eventuale litigii.

Acțiuni în instanță și despăgubiri

Când merită să mergi dincolo de platforme și hosting

Procedurile de takedown sunt rapide și relativ ieftine, dar nu compensează prejudiciul deja produs și nu opresc neapărat infractorii persistenți. Escaladarea către instanță merită analizată atunci când încălcarea este sistematică sau la scară mare, infractorul este identificabil și prejudiciul este suficient de important, iar tu ai nevoie de remedii mai puternice (dezvăluirea surselor, sechestrul unor bunuri, ordine de blocare împotriva intermediarilor).

Acțiuni civile în temeiul Legii nr. 8/1996

Legea nr. 8/1996 acordă titularilor calitate procesuală pentru a cere recunoașterea drepturilor, constatarea încălcării și repararea prejudiciului. Acțiunile se formulează în fața instanțelor civile competente potrivit Codului de procedură civilă, completat de prevederile speciale din legea dreptului de autor și din Legea nr. 365/2002.

Instanțele pot dispune atât soluții pe fond (interdicții permanente, despăgubiri, publicarea hotărârii), cât și măsuri provizorii (ordonanțe, conservarea probelor, măsuri asigurătorii). În special, transpunerea Directivei Enforcement permite ordine și împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt folosite pentru încălcare.

Ordonanțe de interdicție și ordine de blocare

Statele membre trebuie să asigure posibilitatea de a obține ordonanțe nu doar împotriva infractorilor direcți, ci și împotriva intermediarilor. Dreptul român reflectă acest principiu: poți cere obligații pentru ISP-uri, furnizori de hosting, registrari de domenii, pentru a bloca accesul la site-uri sau URL-uri specifice ori pentru a dezactiva accesul la conținutul piratat.

Raportul EUIPO privind ordinele de blocare dinamice în UE arată că România are cadrul normativ necesar, chiar dacă practica este mai puțin bogată decât în alte state. Instanțele aplică însă teste de proporționalitate, pentru a echilibra protecția drepturilor de autor cu libertatea de exprimare și accesul la informație.

Despăgubiri și compensarea prejudiciului

Legea nr. 8/1996, coroborată cu Directiva Enforcement, pornește de la ideea că despăgubirile trebuie să acopere prejudiciul efectiv și să elimine avantajul neloial, având un efect descurajator. Poți cere despăgubiri pentru prejudiciul material (venituri din licențe pierdute, profit neloial) și prejudiciul moral (afectarea reputației, alterarea operei), precum și cheltuieli de judecată.

Instanțele iau în calcul, de regulă, veniturile din licențiere pierdute sau diminuate, profitul obținut de infractor, durata și intensitatea încălcării, caracterul intenționat, precum și afectarea drepturilor morale. În unele cazuri poți obține o sumă forfetară bazată pe remunerația care ar fi fost datorată în cazul unei licențe.

Enforcement penal

În încălcările deosebit de grave – la scară comercială, organizate, cu recidivă – Legea nr. 8/1996 și Codul penal prevăd și infracțiuni specifice. Poliția Română, Poliția de Frontieră, ORDA și autoritățile vamale pot fi implicate în astfel de cauze. Pentru un creator străin, enforcement-ul penal este avut în vedere când pirateria are o dimensiune industrială și când există un interes public clar pentru destructurarea rețelelor.

Roadmap practic pentru creatorii străini

În rezumat, un plan de acțiune rezonabil pentru un creator sau titular de drepturi străin ar putea fi:

  1. identifică și documentează încălcarea (URL-uri, capturi, fișiere, WHOIS, dovezi de titularitate);
  2. cartografiază intermediarii implicați (platforme, hosting, ISP, procesatori de plăți);
  3. folosește instrumentele interne ale platformelor (formular de copyright, Content ID, programe de enforcement);
  4. trimite notificări formale de takedown către furnizorii de hosting români sau UE, bazate pe Legea nr. 8/1996 și Legea nr. 365/2002;
  5. în cazurile dificile, analizează opțiunea unor plângeri către autoritățile competente, inclusiv în contextul DSA;
  6. evaluează oportunitatea unei acțiuni civile în România, cu sprijinul unui avocat local specializat;
  7. în cazurile urgente, ia în calcul ordonanțe provizorii, măsuri de conservare a probelor și ordine de blocare;
  8. pentru prejudicii importante, urmărește obținerea de despăgubiri și cheltuieli de judecată, folosind standardele Directivei Enforcement;
  9. în cazurile de piraterie organizată, nu exclude enforcement-ul penal, în paralel cu strategia civilă.

Surse

 

De Alexandru Măglaș

Avocat titular al Măglaș Alexandru - Cabinet de Avocat
Telefon (Phone): +40 756 248 777
E-mail: alexandru@maglas.ro

Exit mobile version