Acest articol are caracter informativ general și nu reprezintă consultanță juridică. Situațiile concrete trebuie analizate individual, împreună cu un avocat sau alt profesionist al dreptului. Scenariile și personajele din text sunt fictive, dar inspirate din tipologii reale de cazuri.
1. Ce este, de fapt, partajul bunurilor (dincolo de formulele juridice)
Din punct de vedere juridic, partajul este operațiunea prin care se pune capăt unei situații de proprietate comună – fie că vorbim despre bunuri dobândite în timpul căsătoriei (comunitatea legală între soți), fie despre bunuri moștenite împreună cu alți succesibili sau dobândite în altă formă de coproprietate. Prin partaj, ceea ce era „al tuturor” devine, în final, al fiecăruia, în cote determinate sau în natură (unul ia apartamentul, altul primește o sumă de bani, altul primește terenul etc.).
Codul civil tratează partajul ca un mod de încetare a proprietății comune: regulile generale referitoare la partaj (art. 669–686 Cod civil) se aplică atât convențiilor de partaj, cât și partajului judiciar, după cum prevede expres Legea nr. 71/2011.
Un principiu important în materia proprietății comune este că, în dreptul român, nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune. Cu alte cuvinte, dacă ești coproprietar (fost soț, co-moștenitor sau alt cocoproprietar), ai, în principiu, dreptul să ceri oricând ieșirea din indiviziune și împărțirea bunurilor, prin partaj.
În viața reală însă, partajul nu începe cu articole de cod. Începe cu o tăcere grea la masa din bucătărie, cu un deces în familie sau cu o discuție între frați, în care fiecare își amintește altfel cum „s-au făcut casele” sau cine „a ținut, de fapt, gospodăria”. De aceea, partajul este întotdeauna mai mult decât o operațiune juridică: este o radiografie a unei vieți trăite împreună.
2. Când ajungi, în realitate, la un partaj: trei momente tipice
Pe hârtie, partajul este neutru: un tabel, niște bunuri, niște cote. În practică, oamenii ajung la partaj în câteva situații foarte încărcate emoțional:
- După un divorț – când foștii soți trebuie să decidă ce se întâmplă cu apartamentul, casa, creditul, mașina, economiile, firma construită împreună.
- După un deces – când copiii, soțul supraviețuitor sau alți moștenitori trebuie să împartă ceea ce a rămas de la persoana decedată.
- În alte forme de coproprietate – de exemplu, prieteni sau rude care au cumpărat împreună un imobil sau au moștenit în comun un teren mai vechi și acum doresc să se desprindă.
De cele mai multe ori, oamenii nu vin la avocat cu întrebarea „cum se face partajul?”. Vin cu altceva:
- „Domnule avocat, eu am plătit mai mult, nu mi se pare corect să ia jumătate.”
- „Eu am stat acasă cu copiii și el a putut să lucreze liniștit. Cine ține cont de asta?”
- „Noi am muncit terenul, ceilalți n-au venit nici măcar la cules.”
În spatele fiecărui dosar de partaj există o poveste despre contribuții, sacrificii, așteptări și promisiuni – iar partea dificilă este că legea lucrează în limbaj de probe (contracte, extrase de cont, expertize), nu în limbaj de emoții.
3. Ce bunuri se împart și ce bunuri rămân personale
Una dintre cele mai importante întrebări într-un partaj este: „Ce intră, de fapt, la partaj?” Răspunsul depinde de tipul de raport juridic (soți, moștenitori, alți coproprietari), dar, în linii mari, putem reține câteva principii.
3.1. Bunuri comune vs. bunuri proprii între soți
În regimul comunității legale (cel care se aplică, implicit, dacă soții nu au ales alt regim matrimonial), bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, în principiu, bunuri comune în devălmășie. Asta înseamnă că, indiferent pe numele cui este trecut bunul în acte, el aparține ambilor soți, cu anumite excepții prevăzute de lege.
Nu toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt însă „de împărțit”. Codul civil distinge între bunuri comune și bunuri proprii, iar exemple frecvent întâlnite de bunuri proprii (care, de regulă, nu intră în partaj) sunt, în mare:
- bunurile dobândite prin moștenire, legat sau donație, dacă dispunătorul nu a prevăzut expres că ele vor fi comune;
- bunurile de uz personal (de exemplu, îmbrăcăminte, anumite obiecte de igienă sau de uz strict personal);
- anumite bunuri necesare exercitării profesiei unuia dintre soți (dacă nu fac parte dintr-un fond de comerț comun);
- anumite și bunuri cu caracter strict personal (manuscrise, proiecte, creații);
- indemnizații de asigurare și despăgubiri pentru prejudicii materiale sau morale aduse unui singur soț;
- bunurile care înlocuiesc un bun propriu sau sunt achiziționate din prețul obținut pe acesta.
Aceste exemple se regăsesc atât în dispozițiile Codului civil privind regimul matrimonial, cât și în prezentări accesibile publicului (de exemplu, articole juridice care explică pe înțelesul tuturor diferența dintre bunurile comune și cele proprii între soți).
3.2. Ce se întâmplă cu bunurile după divorț
Divorțul nu înseamnă automat și partaj. În momentul desfacerii căsătoriei încetează regimul comunității de bunuri, dar bunurile comune rămân deținute în coproprietate în devălmășie până la partaj. Foștii soți pot alege să facă partajul odată cu divorțul, ulterior sau, în anumite limite, chiar în timpul căsătoriei, dacă vor să lichideze comunitatea. Nu există o obligație legală de a face partaj imediat după divorț; este o opțiune.
În practică, mulți oameni amână partajul ani întregi, ceea ce poate complica ulterior situația (se schimbă valorile bunurilor, se fac investiții suplimentare, apar noi credite sau executări silite etc.). Din punct de vedere juridic însă, cererea de partaj poate fi formulată, în principiu, oricând, în măsura în care nu intervin cauze de suspendare prevăzute de lege.
3.3. Partajul între moștenitori
În cazul moștenirilor, partajul este legat de ideea de ieșire din indiviziune între moștenitori. Codul civil consacră expres dreptul moștenitorului de a cere oricând ieșirea din indiviziune, chiar și atunci când există convenții sau clauze testamentare care ar părea să mențină indiviziunea.
Și aici, bunurile cu caracter strict personal (de exemplu, anumite drepturi nepatrimoniale) nu vor fi, în general, supuse partajului, dar patrimoniul succesor al persoanei decedate (imobile, mobile de valoare, conturi bancare etc.) va trebui împărțit între moștenitori, fie prin înțelegere, fie prin instanță.
4. Cum se poate face partajul: amiabil, la notar sau în instanță
Din perspectivă practică, există trei mari direcții prin care se poate realiza un partaj:
- Partaj convențional (amiabil) – părțile se înțeleg între ele asupra bunurilor și cotelor, iar în cazul imobilelor, încheie un act autentic (de regulă, la notar);
- Partaj notarial – în special în materie succesorală sau pentru anumite partaje între soți, când există acord și sunt îndeplinite condițiile legii, notarul autentifică actul de partaj;
- Partaj judiciar – când nu există acord sau discuțiile eșuează, unul dintre coproprietari formulează o cerere de chemare în judecată, iar instanța stabilește bunurile, cotele și modul de împărțire.
Potrivit interpretărilor curente ale dispozițiilor Codului civil, încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută, în principiu, oricând, iar partajul poate fi realizat prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească. Practica notarială și cea judiciară subliniază că, în lipsa înțelegerii, singura variantă rămâne instanța.
În cazul ieșirii din indiviziune la notar (de exemplu, pentru un imobil moștenit sau deținut în comun), procedura este, de regulă, mai rapidă, dar presupune acordul tuturor coproprietarilor și prezentarea unor documente (acte de identitate, titlul de proprietate, certificat fiscal, documentație cadastrală, extras de carte funciară, eventual certificat de moștenitor sau acte de stare civilă relevante).
În partajul judiciar, instanța poate dispune efectuarea de expertize (topografice, de evaluare a bunurilor mobile și imobile etc.), poate audia martori și poate, în final, să atribuie bunurile unor coproprietari cu obligarea la plata unei sulte (suma prin care se despăgubește diferența de valoare față de cota teoretică). În practică, aceasta este varianta mai lentă și, de regulă, mai costisitoare din punct de vedere emoțional și financiar.
5. Trei povestiri (fictive) despre partaj – și ce se ascunde în spatele lor
5.1. „Apartamentul nostru” – povestea unui partaj după 15 ani de căsnicie
Imaginează-ți un cuplu căsătorit de 15 ani. El lucrează mult, are un venit mai mare. Ea renunță o vreme la serviciu pentru a crește copiii. Împreună, iau un credit pentru un apartament. Contractul de vânzare este pe numele lui, la fel și contractul de credit.
După divorț, el spune: „Apartamentul e al meu, e pe numele meu, eu am plătit ratele, eu am făcut banii.” Ea spune: „Dacă eu nu stăteam acasă cu copiii, tu nu puteai să muncești atât. Eu nu am avut salariu, dar am contribuit cu munca mea în casă.”
Într-un astfel de caz, poziția celor doi este, în mod natural, foarte diferită. Legea, însă, pornește de la ideea că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt comune, dacă nu suntem în prezența unui bun propriu. Faptul că imobilul este trecut pe numele unuia dintre soți nu înseamnă, automat, că îi aparține exclusiv.
În instanță, discuția se poartă pe două planuri:
- stabilirea masei de bunuri comune (dacă apartamentul este sau nu bun comun);
- stabilirea cotelor de contribuție (dacă, în cazul concret, se păstrează prezumția de contribuție egală sau se administrează probe pentru contribuție diferită).
Fiecare bon, fiecare ordin de plată, fiecare extras de cont, fiecare probă poate înclina balanța. Ceea ce, pentru soți, este o poveste de viață, pentru instanță devine o problemă de probatoriu.
5.2. „Casa de la țară” – partaj între frați după moștenire
Patru frați moștenesc casa părintească. Doi dintre ei trăiesc în străinătate și nu au mai venit de ani de zile în sat. Ceilalți doi au avut grijă de casă, au plătit impozitele, au făcut reparații, au lucrat grădina.
După decesul părinților, unul dintre frații rămași în țară vrea să preia casa și să-i despăgubească pe ceilalți. Doi acceptă, unul refuză: „Nu vând, acolo e copilăria mea. Mai vedem.”
Deși argumentul afectiv este perfect legitim, din punct de vedere juridic, moștenitorul nu poate bloca la nesfârșit partajul doar „pentru că nu vrea”. Dreptul de a sta în indiviziune există, dar și dreptul celorlalți de a cere ieșirea din indiviziune este recunoscut de lege. Dacă acordul nu se poate obține amiabil, unul dintre frați poate sesiza instanța cu o acțiune de partaj succesoral.
Instanța va stabili cotele, va lua în calcul eventualele cheltuieli făcute de unii moștenitori în folosul bunului comun, poate dispune evaluarea casei și, în final, poate atribui imobilul unuia dintre frați, cu obligarea la plata sultei către ceilalți.
5.3. „Casa pe terenul părinților” – partaj între foști soți și discuții despre contribuții
Un alt scenariu întâlnit frecvent: soții ridică o casă pe terenul părinților unuia dintre ei. Terenul este, juridic, bun propriu. Casa se construiește în timp, din economii comune, din credite, din bani trimiși din străinătate de unul dintre soți.
La divorț, apar întrebări complicate:
- Cine este, juridic, proprietar pe casă?
- Este casa bun comun sau bun propriu al celui pe al cărui teren a fost construită?
- Mai are celălalt soț vreun drept sau doar o creanță de despăgubire?
Aici, analiza este mult mai tehnică (se discută despre accesiune imobiliară, eventuale convenții între soți și părinți, natura investițiilor și a veniturilor utilizate). Important pentru justițiabil este însă altceva: cu cât se întârzie clarificarea situației juridice, cu atât cresc costurile ulterioare, iar neînțelegerile se adâncesc.
6. Greșeli frecvente în partaj – și cum le eviți
Din perspectiva oamenilor implicați, partajul este adesea o continuare a conflictului (cuplu, familie, asociați). Din perspectiva unui avocat, se repetă câteva greșeli mari:
- „Lasă, că ne înțelegem noi, nu ne trebuie acte” – lipsa unui acord scris de partaj (sau a unei convenții clare) face ca, peste ani, amintirile să se bată cap în cap, iar dovada să fie dificilă.
- Amânarea la nesfârșit – deși, juridic, partajul poate fi cerut oricând, amânarea înseamnă de multe ori bunuri depreciate, investiții noi netratate clar și, mai ales, conflicte de familie care se cronicizează.
- Confundarea valorii afective cu valoarea de piață – instanța poate ține cont de anumite interese (de exemplu, legate de locuința familiilor cu minori), dar evaluarea bunurilor se face pe criterii economice, nu pe criterii afective.
- Subestimarea costurilor – taxe de timbru, onorarii experți, onorarii avocați, cheltuieli de executare. Toate acestea pot transforma un partaj „de principiu” într-un proces foarte scump, dacă strategia nu este gândită de la început.
- Folosirea partajului ca instrument de răzbunare – „Să plătească!” e o reacție umană, dar rareori o strategie bună. De multe ori, un „război de uzură” în instanță consumă ani de viață și resurse considerabile, pentru un rezultat care putea fi atins amiabil cu costuri mult mai mici.
- Lipsa pregătirii probelor – oamenii vin adesea la avocat cu idei foarte clare, dar cu foarte puține documente. Fără extrase de cont, chitanțe, contracte, corespondență, e mult mai greu să demonstrezi contribuția reală.
- Neînțelegerea diferenței între partaj amiabil și partaj judiciar – mulți cred că instanța „va ține cont de tot ce s-a întâmplat”. În realitate, instanța ține cont de ce se dovedește, nu de ce se simte.
7. Cum te pregătești, în mod realist, pentru un partaj
Indiferent că ești în fața unui partaj după divorț sau a unui partaj succesoral, câțiva pași de bun-simț pot face foarte multă diferență:
- Inventariază bunurile – imobile, mașini, conturi, bunuri de valoare, titluri, participații la firme etc. Notează cine apare în acte și când au fost dobândite.
- Strânge documentele – contracte de vânzare-cumpărare, extrase de carte funciară, extrase de cont, contracte de credit, chitanțe, facturi de investiții, polițe de asigurare, acte de donație sau moștenire.
- Separă, pe cât poți, bunurile comune de bunurile proprii – chiar dacă nu ești jurist, poți marca aproximativ ce știi că ai primit prin moștenire, ce ai primit prin donație, ce ai cumpărat înainte de căsătorie etc.
- Gândește-te la interese, nu la poziții – nu doar „vreau casa”, ci „am nevoie de o locuință stabilă pentru copii” sau „vreau să pot continua afacerea fără să vând totul”. Această diferență este esențială în negocieri.
- Discută, dacă este posibil, în liniște – uneori, o discuție calmă, eventual în prezența unui mediator sau avocat, poate evita ani de litigii.
- Evaluează corect costurile – cere o estimare realistă a costurilor (onorarii, taxe, expertize) și pune-le în balanță cu ceea ce urmărești să obții.
- Caută sprijin emoțional – un partaj nu este doar un dosar, este o etapă sensibilă de viață. Sprijinul familiei, al prietenilor sau al unui specialist poate fi la fel de important ca sprijinul juridic.
8. Când și de ce are sens să vorbești cu un avocat
Partajul este una dintre acele situații în care, chiar dacă legea pare simplă la nivel teoretic, aplicarea concretă devine complicată foarte repede: trebuie stabilite mase de bunuri, analizate acte vechi, interpretate situații de fapt și calibrate așteptările părților implicate.
Un avocat cu experiență în asemenea cauze te poate ajuta, în principal, cu:
- Clarificări juridice – ce intră efectiv în partaj, care sunt bunurile proprii, cum se pot dovedi contribuțiile diferite, cum funcționează sultele;
- Strategie – când merită să mergi la notar, când este realist să negociezi, când este inevitabilă instanța;
- Negociere – o persoană neutră (dar de partea ta) poate tempera emoțiile și poate traduce interesele reale într-un acord sustenabil;
- Gestionarea unui proces – administrarea probelor, formularea cererilor, interacțiunea cu experții, pregătirea pentru audieri etc.
În multe situații, cel mai bun rezultat nu este „să câștigi tot”, ci să închizi un capitol cu pierderi rezonabile și cu cât mai puține cicatrici emoționale.
9. Concluzie: partajul nu este despre cine rămâne cu casa, ci despre cum îți continui viața
La finalul unui partaj, actele se închid, bunurile se împart, sultele se calculează. Ce rămâne însă dincolo de dosar este întrebarea cea mai importantă: ai reușit să ieși din poveste cu un minim de liniște?
Unii oameni descoperă că libertatea de a merge mai departe valorează mai mult decât orice obiect. Alții, că au pierdut bunuri, dar și-au păstrat relații decente cu foștii soți, frații sau alți membri ai familiei. Pentru mulți, lecția este că bunurile pot fi împărțite, dar anumite rupturi umane sunt mai greu de reparat.
Partajul, în esență, nu este despre lucruri. Este despre modul în care alegi să închizi o etapă din viață. Iar actele – fie ele notariale sau hotărâri judecătorești – sunt doar o formă juridică a acestei desprinderi.
Întrebări frecvente despre partajul bunurilor
Ce este partajul bunurilor comune?
Partajul este operațiunea juridică prin care se încetează proprietatea comună asupra unor bunuri (imobile, mobile, conturi etc.), astfel încât fiecare coproprietar să primească bunuri în proprietate exclusivă sau o sumă de bani (sultă) care să compenseze diferențele de valoare. Poate fi realizat amiabil (prin convenție, de regulă autentică, la notar) sau prin hotărâre judecătorească.
Este obligatoriu să fac partajul odată cu divorțul?
Nu. La divorț încetează regimul comunității de bunuri, dar bunurile rămân deținute în coproprietate până la partaj. Foștii soți pot alege să facă partajul odată cu divorțul, ulterior sau, în anumite limite, chiar în timpul căsătoriei. Legea nu impune o obligație de a face partaj imediat după divorț, însă amânarea poate complica situația practică.
Ce bunuri nu intră, de regulă, la partaj între soți?
În general, nu intră la partaj bunurile proprii ale fiecărui soț: bunurile dobândite prin moștenire, legat sau donație (dacă nu s-a prevăzut altfel), bunurile de uz personal, anumite bunuri necesare exercitării profesiei, anumite despăgubiri și indemnizații, precum și bunurile care înlocuiesc un bun propriu sau sunt achiziționate din prețul acestuia. Lista exactă se află în Codul civil și trebuie analizată în contextul fiecărui caz concret.
Pot fi obligat să rămân în indiviziune cu ceilalți coproprietari?
Ca regulă, nu. Codul civil consacră ideea că nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, iar coproprietarul sau moștenitorul poate cere ieșirea din indiviziune (partajul) oricând, cu respectarea condițiilor procedurale și a eventualelor cauze de suspendare prevăzute de lege.
Este suficient să mergem la notar sau trebuie să ajungem în instanță?
Dacă există acord între toți coproprietarii asupra bunurilor, cotelor și modului de împărțire, partajul se poate realiza, de multe ori, la notar, în baza unui act autentic. Dacă nu există acord (sau sunt minori, persoane puse sub interdicție, persoane dispărute etc.), este probabil să fie necesară o acțiune în instanță pentru partaj judiciar.
Cât durează, în practică, un partaj judiciar?
Durata depinde de complexitatea cazului (numărul de bunuri, necesitatea unor expertize, atitudinea părților, gradul de încărcare a instanței, eventualele apeluri). În practică, un partaj judiciar nu este, de regulă, un proces scurt, motiv pentru care merită analizate foarte serios opțiunile amiabile înainte de a porni un litigiu.
Ce documente sunt utile pentru un partaj?
De regulă, sunt importante actele de proprietate (contracte, titluri, certificate de moștenitor), extrasele de carte funciară, documentațiile cadastrale, extrasele de cont, contractele de credit, chitanțele și facturile pentru investiții, polițele de asigurare, precum și orice alte înscrisuri care demonstrează modul de dobândire a bunurilor și eventualele contribuții diferite ale părților.
De ce are sens să discut cu un avocat înainte să pornesc un partaj?
Pentru că partajul combină elemente juridice tehnice (regimul bunurilor, probe, procedură) cu elemente emoționale puternice. Un avocat te poate ajuta să clarifici ce este realist, ce merită litigat, ce poate fi negociat și cum poți să ieși din această etapă cu cât mai puține costuri – juridice, financiare și personale.
Disclaimer și date de contact
Disclaimer: Informațiile din acest articol sunt de natură generală și pot să nu fie aplicabile întocmai situației tale concrete. Ele nu înlocuiesc consultanța juridică individuală. Pentru o analiză adaptată cazului tău, este recomandat să discuți direct cu un avocat.
Pentru stabilirea unui onorariu avocațial corespunzător speței tale și pentru a discuta despre un eventual partaj (după divorț, moștenire sau în alte situații de coproprietate), poți utiliza următoarele mijloace de contact:
- Telefon / WhatsApp: +40 756 248 777
- E-mail: alexandru@maglas.ro
