Articolul de față analizează cum pot grupurile străine să-și structureze operațiunile din România astfel încât să respecte standardul de „măsuri rezonabile” cerut pentru protecția secretelor comerciale, cum să proiecteze și să adapteze local politicile interne, acordurile de confidențialitate (NDA) și clauzele de neconcurență și la ce să se aștepte în materie de aplicare în instanță și măsuri provizorii dispuse de instanțele române.
Cadrul legal privind protecția secretelor comerciale
1. Baza la nivel UE: Directiva (UE) 2016/943
Directiva (UE) 2016/943 definește secretul comercial ca informație care este secretă (nu este, în ansamblu sau în configurația și asamblarea exactă a elementelor sale, în mod general cunoscută sau ușor accesibilă persoanelor din cercurile care gestionează în mod normal tipul de informații respectiv), are valoare comercială tocmai pentru că este secretă și a făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în împrejurările date, din partea persoanei care deține în mod legal controlul asupra informației, pentru a fi păstrată secretă.
Directiva armonizează la nivelul UE regulile privind dobândirea, utilizarea și divulgarea ilegală a secretelor comerciale, gama de remedii civile disponibile (interdicții, despăgubiri, măsuri corective) și garanțiile procedurale, inclusiv protecția secretelor comerciale pe parcursul proceselor în instanță.
Important pentru grupurile multinaționale, Directiva este neutră din punct de vedere tehnologic și sectorial. Ea acoperă atât know-how tehnic (formule, procese, cod sursă, parametri de producție), cât și informații de business (liste de clienți, politici de prețuri, strategii comerciale), atâta timp cât sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții de mai sus.
2. Transpunerea în România: OUG nr. 25/2019 și Legea nr. 230/2024
România a transpus Directiva 2016/943 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2019, ulterior aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2024. OUG nr. 25/2019 prevede expres că reglementează protecția împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale a secretelor comerciale și introduce un set dedicat de remedii civile și instrumente procedurale.
Comentariile de specialitate subliniază că OUG nr. 25/2019 este actul principal de implementare a Directivei privind secretele comerciale în România, fiind completat de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și de alte reguli sectoriale. Numeroase analize doctrinare arată că ordonanța urmărește îndeaproape structura Directivei (definiții, acte licite și ilicite, excepții, măsuri, proceduri și remedii).
3. Definiția „secretului comercial” în dreptul român
Articolul 2 din OUG nr. 25/2019 definește „secretul comercial” în termeni care reproduc, în esență, Directiva: informațiile trebuie (i) să fie secrete, în sensul că nu sunt, în ansamblu sau în configurația și asamblarea exactă a elementelor lor, în mod general cunoscute sau ușor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă în mod normal cu acest tip de informații, (ii) să aibă valoare comercială, actuală sau potențială, în măsura în care sunt secrete și (iii) să fi făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în împrejurările date, din partea persoanei care deține în mod legal controlul asupra informației, pentru a fi păstrată secretă.
Definiția este intenționat largă. Pentru o filială românească a unui grup străin, secretele comerciale vor include frecvent know-how de proces și de produs transferat de la grup (rețete de fabricație, fișiere CAD, manuale tehnice), software și algoritmi proprietari, modele interne de prețuri și matrici de discount, strategii de business development, liste de clienți și furnizori strategici, precum și modele interne de risc, cu condiția ca grupul și entitatea locală să poată demonstra că au tratat activ aceste informații ca fiind confidențiale.
4. Acte licite și ilicite, avertizarea de integritate și alte excepții
În linie cu Directiva, OUG nr. 25/2019 distinge între dobândirea, utilizarea și divulgarea licită și ilicită a secretelor comerciale. Actele licite includ descoperirea sau crearea independentă, ingineria inversă a unui produs dobândit în mod licit (cu excepția cazului în care este interzisă prin contract) și orice alte practici conforme cu uzanțele cinstite în afaceri.
Dobândirea unui secret comercial fără consimțământul titularului este ilicită atunci când rezultă, de exemplu, din accesul, copierea sau însușirea neautorizată a documentelor, materialelor sau fișierelor electronice care conțin secretul comercial, din furt, mită, inducere în eroare sau din încălcarea unei obligații de păstrare a secretului. Utilizarea sau divulgarea este ilicită atunci când încalcă un NDA sau o altă obligație de confidențialitate ori decurge dintr-o dobândire anterioară ilicită.
OUG nr. 25/2019 prevede și excepții exprese, care reiau Directiva: divulgarea în exercițiul libertății de exprimare și informare (inclusiv a libertății mass-media), avertizarea de integritate în interes public (relevarea unor nereguli sau activități ilegale), divulgarea de către reprezentanții salariaților în scopul exercitării funcțiilor lor legitime sau alte situații în care un interes legitim recunoscut de dreptul UE sau național justifică conduita. Din perspectivă de compliance la nivel de grup, aceasta înseamnă că sistemele interne de whistleblowing și investigații trebuie calibrate astfel încât divulgările legitime să rămână protejate.
5. Relația cu dreptul concurenței neloiale
Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale este anterioară Directivei privind secretele comerciale, dar rămâne relevantă. Ea interzice practicile contrare uzanțelor cinstite în afaceri, inclusiv anumite forme de însușire sau divulgare a secretelor de afaceri de către salariați sau terți și permite aplicarea de sancțiuni contravenționale și alte măsuri.
După adoptarea OUG nr. 25/2019, regulile de concurență neloială și regimul special al secretelor comerciale coexistă: o faptă de însușire a secretelor comerciale poate reprezenta atât o încălcare a OUG nr. 25/2019, cât și un act de concurență neloială în sensul Legii nr. 11/1991, ceea ce oferă titularului mai multe căi de reacție (civile, administrative și, în unele cazuri, penale).
6. Dreptul muncii și obligațiile de loialitate și confidențialitate
Codul muncii (Legea nr. 53/2003) consacră obligații generale de bună-credință și loialitate în raporturile de muncă și permite în mod expres încheierea de acorduri de confidențialitate precontractuale și introducerea de clauze de confidențialitate în contractele individuale de muncă.
Codul muncii precizează că, anterior încheierii contractului individual de muncă, părțile pot încheia un acord de confidențialitate privind informațiile obținute pe parcursul negocierilor, iar contractul poate cuprinde clauze de confidențialitate. Practica și doctrina subliniază că salariații au obligația de a proteja secretele comerciale atât pe durata contractului, cât și, într-o anumită măsură, după încetarea acestuia, mai ales atunci când există clauze de confidențialitate sau de neconcurență.
Pentru grupurile străine, aceasta înseamnă că politicile globale de conduită și confidențialitate trebuie reflectate în mod corespunzător în contractele de muncă românești și în regulamentele interne, nu doar păstrate la nivel de „cod global” fără forță contractuală directă. În lipsa unei astfel de integrări, instanțele române pot trata politicile de grup ca simple îndrumări interne.
7. Cerința „măsurilor rezonabile” în practică
Atât Directiva, cât și OUG nr. 25/2019 cer ca informația să fi făcut obiectul unor „măsuri rezonabile” pentru a fi păstrată secretă. Analizele doctrinare românești privind OUG nr. 25/2019 subliniază că sarcina probei revine titularului secretului comercial și că măsurile pur formale sau adoptate post-factum este puțin probabil să fie considerate suficiente.
Ghidurile moderne de practică insistă asupra implementării unui mix de măsuri juridice, organizaționale, tehnice și fizice pentru a satisface standardul de „măsuri rezonabile”. Pentru o operațiune românească a unui grup străin, acestea includ, de regulă: identificarea clară și marcarea informațiilor confidențiale, controlul pe bază de rol asupra accesului, sisteme IT securizate cu gestionare de drepturi, NDA-uri și clauze de confidențialitate robuste, training și conștientizare, reguli de „clean desk” și de manipulare a documentelor, precum și proceduri bine documentate de off-boarding.
Politici interne, NDA-uri și clauze de neconcurență
1. Cartografierea și clasificarea secretelor comerciale în operațiunile din România
Orice program eficient de protecție a secretelor comerciale începe cu identificarea clară a ceea ce trebuie protejat. Pentru grupurile străine, aceasta presupune un exercițiu deliberat de cartografiere la nivelul entităților românești: ce know-how și ce informații confidențiale sunt utilizate sau generate local, care active provin de la grup și care sunt specifice business-ului din România și unde sunt stocate și prelucrate aceste active.
Materialele de practică dedicate secretelor comerciale în România subliniază nevoia unui astfel de inventar ca premisă pentru alegerea măsurilor juridice și tehnice adecvate. În termeni practici, grupurile clasifică adesea informațiile în trepte (de exemplu: public, intern, confidențial, foarte confidențial/secret comercial) și mențin un „registru al secretelor comerciale” care descrie fiecare secret major, titularul intern, unitățile de business care îl folosesc și măsurile aplicate.
Acest registru ar trebui să acopere nu doar know-how-ul tehnic, ci și informațiile comerciale (modele de prețuri, strategii pentru clienți cheie) care îndeplinesc criteriile legale. Întreaga arhitectură de protecție (contracte, politici, măsuri IT și fizice) are mai multă credibilitate în instanță atunci când este ancorată într-o astfel de cartografiere.
2. Politica internă privind secretele comerciale și procedurile aferente
Dreptul român nu impune o formă standard de politică internă privind secretele comerciale, însă standardul de „măsuri rezonabile” și practica apărută în jurul OUG nr. 25/2019 fac dintr-un astfel de cadru intern un instrument indispensabil.
O politică bine concepută pentru operațiunile din România ale unui grup străin ar trebui să acopere cel puțin următoarele elemente:
- Definiția și exemplele de secrete comerciale și informații confidențiale, aliniate la politica de grup, dar corelate explicit cu definiția din OUG nr. 25/2019.
- Reguli de clasificare și marcare a documentelor, fișierelor și sistemelor (etichete precum „Confidențial”, „Secret comercial” etc.).
- Principii de control al accesului (need-to-know, fluxuri de aprobare, separarea funcțiilor).
- Reguli privind utilizarea dispozitivelor personale, munca de la distanță și serviciile cloud în relație cu secretele comerciale.
- Obligații de onboarding și training, inclusiv module obligatorii pentru salariații din România privind confidențialitatea și securitatea informațiilor.
- Canale de raportare pentru suspiciuni de scurgeri de informații sau de însușire ilicită, corelate cu mecanismele de avertizare de integritate.
- Proceduri de off-boarding: revocarea drepturilor de acces, predarea echipamentelor și documentelor, interviuri de ieșire și reamintirea obligațiilor de confidențialitate și neconcurență post-contractuale.
Analizele doctrinare privind articolul 9 din OUG nr. 25/2019, care se referă la protejarea secretelor comerciale în timpul proceselor, subliniază că instanțele vor analiza nu doar existența NDA-urilor, ci felul în care titularul a tratat sistematic informația ca fiind confidențială (limitarea accesului, marcarea documentelor, existența unor reguli și traininguri interne).
3. NDA-uri și clauze de confidențialitate cu salariații
Potrivit Codului muncii, raportul de muncă trebuie să fie formalizat în scris, iar angajatorul are obligații extinse de informare precontractuală. Legea recunoaște expres posibilitatea încheierii unui acord de confidențialitate înainte de semnarea contractului și includerea unei clauze de confidențialitate în contractul individual de muncă.
Comentariile de dreptul muncii arată că o clauză de confidențialitate obligă, în mod obișnuit, salariatul să nu divulge și să nu utilizeze în afara companiei informațiile confidențiale obținute în cursul raportului de muncă, atât pe durata acestuia, cât și după încetare, sub sancțiunea răspunderii disciplinare și civile.
Pentru un grup străin, cheia este adaptarea șabloanelor globale de confidențialitate la dreptul și practica română. Aspectele de avut în vedere includ:
- Referirea explicită la categoriile de informații care califică drept secrete comerciale în sensul OUG nr. 25/2019, nu doar la o noțiune generică de „informații confidențiale”.
- Clarificarea duratei obligației de confidențialitate post-contractuale (de regulă nedeterminată pentru secrete comerciale, dar limitată pentru alte informații confidențiale).
- Alinierea clauzei cu excepțiile reglementate de OUG nr. 25/2019, de exemplu recunoașterea avertizărilor de integritate legitime către autorități.
- Asigurarea faptului că procedurile disciplinare și regulamentul intern tratează încălcările grave ale confidențialității ca abateri disciplinare grave, permițând concedierea, în condițiile Codului muncii.
4. NDA-uri cu contractori, furnizori și entități din grup
Pentru non-salariați (consultanți, contractori independenți, prestatori de servicii, parteneri de joint venture), NDA-urile sunt guvernate în principal de Codul civil și de principiile generale ale dreptului contractelor. Ghidurile practice privind NDA-urile în România subliniază importanța identificării precise a informațiilor confidențiale, a delimitării scopului de utilizare, a duratei obligațiilor și a clauzelor privind legea aplicabilă și soluționarea litigiilor.
În relațiile intra-grup, NDA-urile globale sunt frecvente, dar atunci când secretele comerciale sunt utilizate sau generate în România, este utilă trimiterea expresă la OUG nr. 25/2019 și la jurisdicția română, cel puțin ca opțiune. Aceasta este deosebit de relevantă atunci când entitatea românească este reclamantă sau când probele și activitatea ilicită se află în România, ceea ce face ca instanțele române și măsurile provizorii să fie practic atractive.
Un aspect adesea trecut cu vederea este arhitectura de NDA-uri cu furnizorii locali (de exemplu, firme de mentenanță care au acces la linii de producție, prestatori IT, outsourceri de HR). Dacă un salariat al unui furnizor divulgă un secret comercial, poziția titularului este mult întărită dacă furnizorul este legat de un NDA solid, guvernat de dreptul român, iar contractele furnizorului cu propriii salariați conțin obligații de confidențialitate aliniate.
5. Clauze de neconcurență pentru salariați
Dreptul muncii român permite clauze de neconcurență post-contractuale, însă supuse unor condiții stricte de fond și unei durate maxime de doi ani de la încetarea contractului. Articolele 21–24 din Codul muncii prevăd că o clauză de neconcurență valabilă trebuie să:
- fie convenită în scris, ca parte a contractului individual de muncă sau prin act adițional;
- precizeze activitățile pe care salariatul nu le poate desfășura după încetare, terții în favoarea cărora se interzice concurența, aria geografică în care se aplică restricția și durata (nu mai mult de doi ani);
- prevadă o indemnizație lunară de neconcurență plătită de angajator pe toată durata clauzei, de minimum 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele șase luni (sau din întreaga perioadă de activitate dacă aceasta a fost mai scurtă).
Curtea Constituțională și practica de dreptul muncii subliniază că o clauză de neconcurență nu poate reprezenta, în fapt, o interdicție de a exercita profesia; restricția trebuie să fie proporțională și limitată la ceea ce este necesar pentru protejarea intereselor legitime ale angajatorului. Instanțele române pot, la cererea salariatului sau sesizarea inspectoratului de muncă, să reducă efectele unei clauze de neconcurență excesive ca întindere, arie sau durată.
Din perspectiva secretelor comerciale, clauzele de neconcurență nu înlocuiesc confidențialitatea, dar pot fi un instrument complementar puternic pentru a împiedica angajații cheie să se alăture imediat unor competitori direcți sau să își deschidă afaceri concurente având un acces proaspăt la know-how critic. Totuși, OUG nr. 25/2019 precizează că dispozițiile sale nu constituie o bază legală pentru limitarea mobilității salariaților, astfel încât clauzele de neconcurență trebuie să respecte în mod autonom standardele Codului muncii și nu pot fi justificate exclusiv prin referire la protecția secretelor comerciale.
6. Non-solicitare și alte clauze restrictive
Pe lângă clauzele de neconcurență, practica română folosește frecvent clauze de non-solicitare și non-dealing (cu clienți, furnizori sau salariați). Acestea nu sunt reglementate expres în Codul muncii, astfel încât validitatea lor este analizată în baza principiilor generale de drept al contractelor și al muncii, cu accent pe proporționalitate și respectarea libertății muncii și a regulilor de concurență.
Atunci când sunt redactate cu grijă (limitate în timp, teritoriu și ca sferă de activități), astfel de clauze pot fi un instrument eficient pentru protejarea secretelor comerciale legate de relațiile cu clienți strategici și parteneri cheie, în special în cazul personalului de conducere sau al angajaților cu rol comercial esențial.
7. Alinierea documentației de grup la dreptul român
Pentru grupurile străine, una dintre cele mai frecvente vulnerabilități în litigiile românești privind secretele comerciale este lipsa de aliniere între șabloanele globale și realitățile juridice locale. Exemple tipice includ clauze de neconcurență care depășesc durata maximă de doi ani, lipsa oricărei indemnizații de neconcurență, NDA-uri care ignoră excepțiile din OUG nr. 25/2019 sau protecțiile pentru avertizorii de integritate ori politici de grup care nu sunt niciodată formal încorporate în contractele de muncă românești sau în regulamentele interne.
O bună practică este realizarea unui „gap analysis” local, care compară standardele globale ale grupului privind secretele comerciale, confidențialitatea și neconcurența cu cerințele legale și jurisprudența română și apoi localizează documentele cheie (contracte de muncă, NDA-uri, contracte cu furnizorii, politici interne, manuale ale angajaților). Ghidurile recente privind secretele comerciale și clauzele restrictive în România insistă asupra acestei adaptări locale, în special pentru angajatorii multinaționali.
Aplicare în instanță și măsuri provizorii
1. Cine poate acționa și în fața căror instanțe?
OUG nr. 25/2019 conferă titularului secretului comercial dreptul de a introduce acțiuni civile împotriva oricărei persoane care a dobândit, utilizat sau divulgat în mod ilicit acel secret comercial. În practică, competența aparține, de regulă, secțiilor civile sau comerciale ale tribunalelor sau curților de apel, în funcție de valoarea și natura cererii.
Atunci când litigiul are la origine un raport de muncă (de exemplu, utilizarea abuzivă a secretelor comerciale de către un salariat), pot fi implicate și instanțele specializate în litigii de muncă, în funcție de modul în care sunt formulate pretențiile (disciplinare, daune, măsuri de interdicție).
Grupurile străine trebuie să ia în considerare și clauzele contractuale privind soluționarea litigiilor: multe NDA-uri și acorduri de transfer de tehnologie transfrontaliere prevăd arbitraj sau competența unor instanțe din alte jurisdicții. Chiar dacă aceste clauze pot fi, în principiu, opozabile, este important ca ele să nu împiedice posibilitatea de a solicita măsuri provizorii urgente în fața instanțelor române atunci când activitatea ilicită și probele se află în România.
2. Confidențialitatea în timpul procedurilor judiciare
O preocupare majoră în litigiile privind secretele comerciale este riscul ca însăși procedura în instanță să conducă la divulgări suplimentare ale secretelor. Articolul 9 din OUG nr. 25/2019 abordează această problemă, obligând instanțele să asigure, în măsura compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, confidențialitatea secretelor comerciale pe parcursul și după finalizarea procedurilor.
Instanța poate, de exemplu, să restricționeze accesul la ședințe, să limiteze accesul la documentele ce conțin secrete comerciale la un număr redus de persoane autorizate sau să dispună anonimizarea unor pasaje în hotărârile publicate. Analizele doctrinare subliniază că mecanismul este inspirat de Directivă, iar aplicarea lui practică este în curs de dezvoltare în România, instanțele fiind chemate să echilibreze transparența, dreptul la apărare și protecția efectivă a secretelor comerciale.
3. Măsuri provizorii și de conservare (interim relief)
Articolele 10 și 11 din OUG nr. 25/2019 reglementează măsurile provizorii și de conservare pe care instanțele române le pot dispune pentru a preveni sau a opri însușirea ilicită a secretelor comerciale, în linie cu articolele corespunzătoare din Directivă. La cererea titularului secretului comercial, instanța poate, printre altele:
- să dispună încetarea sau interzicerea utilizării ori divulgării secretului comercial;
- să interzică producerea, oferirea, plasarea pe piață sau utilizarea mărfurilor presupus a fi rezultatul încălcării, precum și importul, exportul sau stocarea acestora în aceste scopuri;
- să dispună sechestrarea sau predarea către reclamant a mărfurilor suspecte, inclusiv a materialelor și documentelor despre care se presupune că conțin secretul comercial sau derivă din acesta.
Lucrările dedicate OUG nr. 25/2019 subliniază că aceste măsuri pot fi obținute rapid, inclusiv înainte ca acțiunea pe fond să fie soluționată, iar condițiile de acordare sunt similare celor generale pentru ordonanța președințială: existența unui caz aparent întemeiat, urgență și risc de prejudiciu greu de reparat sau de atingere gravă adusă titularului.
Doctrina discută relația dintre aceste măsuri speciale și regimul general al măsurilor asiguratorii și provizorii din Codul de procedură civilă și din transpunerea Directivei 2004/48/CE privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. O opinie frecvent întâlnită este că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, regimul special al OUG nr. 25/2019 și al normelor în materie de PI trebuie să prevaleze asupra dispozițiilor generale atunci când litigiul privește secrete comerciale.
4. Remedii pe fond: interdicții, măsuri corective și daune
Pe fondul cauzei, OUG nr. 25/2019 prevede o gamă largă de remedii civile compatibile cu Directiva: interdicții definitive de utilizare sau divulgare a secretului comercial, interdicția producerii, oferirii sau utilizării mărfurilor contrafăcute, retragerea de pe piață, neutralizarea sau distrugerea acestora, precum și distrugerea sau predarea către reclamant a documentelor, materialelor sau fișierelor electronice care conțin sau încorporează secretul comercial.
În ceea ce privește despăgubirile, instanțele române pot acorda compensații fie pe baza prejudiciului efectiv (inclusiv profitul nerealizat, câștigurile nedrepte ale autorului încălcării și eventualele prejudicii morale), fie pe baza unei sume globale, calculată prin analogie cu redevențele care ar fi fost datorate dacă între părți s-ar fi încheiat un contract de licență. Această abordare reflectă atât Directiva, cât și principiile generale ale răspunderii civile delictuale.
Câteva materiale practice menționează termene de prescripție de până la șase ani pentru acțiunile întemeiate pe OUG nr. 25/2019, calculați de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască dobândirea, utilizarea ori divulgarea ilicită, deși aplicarea concretă presupune corelarea cu regulile generale de prescripție din dreptul civil.
5. Interacțiunea cu dreptul penal și cu enforcement-ul în materie de concurență neloială
Deși OUG nr. 25/2019 este, în primul rând, un instrument de drept civil, însușirea ilicită a secretelor comerciale poate ridica probleme și în sfera concurenței neloiale și a dreptului penal. Legea nr. 11/1991 permite Consiliului Concurenței și altor autorități să sancționeze anumite acte de concurență neloială, inclusiv forme de divulgare sau exploatare a secretelor de afaceri, prin amenzi contravenționale.
În cazuri mai grave, care implică furt, acces neautorizat la sisteme informatice sau divulgarea unor informații clasificate, pot deveni aplicabile și prevederile Codului penal și ale unor legi speciale (de exemplu, cele privind informațiile clasificate). Pentru grupurile străine, este adesea necesară o strategie coordonată: investigație internă și măsuri de limitare a prejudiciului, acțiune civilă în temeiul OUG nr. 25/2019 pentru interdicții rapide și daune, plângeri de concurență neloială și, acolo unde este cazul, plângeri penale, în special când există furt sistematic de informații sau implicarea unor rețele organizate.
6. Probațiune și forensic digital
Deși procedura civilă română are încă o puternică dimensiune „pe hârtie”, probele digitale joacă un rol din ce în ce mai important în litigiile privind secretele comerciale (e-mailuri, log-uri de sistem, log-uri de acces, imagini forensice ale dispozitivelor, comunicări prin aplicații de mesagerie). Notele de practică privind litigiile de PI și secrete comerciale subliniază importanța conservării probelor într-un mod compatibil cu analiza forensică, având în vedere că reclamantul poartă sarcina probei atât asupra existenței secretului comercial (inclusiv a măsurilor rezonabile), cât și asupra dobândirii, utilizării sau divulgării ilicite.
Grupurile străine ar trebui să se asigure că entitățile lor românești au protocoale clare pentru conservarea imediată a probelor atunci când se suspectează o scurgere (de exemplu, suspendarea politicilor de ștergere automată, sechestrarea dispozitivelor, implicarea de experți externi în forensic digital) și că echipele IT și de securitate sunt pregătite să susțină măsurile dispuse de instanță, cum ar fi percheziții, sechestrări sau expertize tehnice.
7. Aspecte transfrontaliere și alegerea instanței competente
Încălcările privind secretele comerciale au adesea o dimensiune transfrontalieră: un salariat poate copia date în România și să le folosească într-un alt stat membru, serverele pot fi localizate într-o altă jurisdicție, iar încălcările se pot manifesta pe platforme online. În astfel de cazuri, regulile UE privind competența jurisdicțională și legea aplicabilă (de exemplu, Regulamentul Bruxelles I bis și Regulamentul Roma II) vor interacționa cu OUG nr. 25/2019 și cu Directiva.
Pentru grupurile străine, este, în general, recomandabil ca principalele NDA-uri și acorduri de transfer de tehnologie să prevadă expres posibilitatea de a solicita măsuri în jurisdicțiile în care se produce prejudiciul sau unde se află probele, inclusiv în România. Aceasta nu exclude recurgerea la arbitraj sau la instanțe străine pentru soluționarea pe fond a litigiilor, dar păstrează flexibilitatea pentru măsuri provizorii urgente în fața instanțelor române, care pot fi cel mai bine plasate pentru a acționa rapid față de autori locali ai încălcărilor și față de active situate în România.
Concluzii
România dispune în prezent de un regim modern și armonizat la nivel UE în materia secretelor comerciale, centrat pe OUG nr. 25/2019 și aliniat la Directiva (UE) 2016/943, completat de regulile privind concurența neloială și de un corp dezvoltat de norme de dreptul muncii și drept civil privind confidențialitatea și clauzele de neconcurență.
Pentru grupurile corporative străine cu operațiuni în România, acest cadru oferă instrumente puternice, dar eficiența lor depinde de felul în care organizația își structurează intern protecția. La minimum, grupurile ar trebui să (i) cartografieze și să clasifice secretele comerciale relevante pentru activitățile din România, (ii) implementeze o politică internă coerentă și măsuri tehnice și organizaționale de protecție, (iii) se asigure că NDA-urile, clauzele de confidențialitate și clauzele de neconcurență din contractele românești respectă standardele legale și sunt proporționale și (iv) pregătească „playbook-uri” de enforcement care combină remedii civile, acțiuni în concurență neloială și, atunci când este cazul, demersuri penale, inclusiv utilizarea măsurilor provizorii.
Practica și literatura juridică română indică faptul că instanțele sunt din ce în ce mai receptive la litigii sofisticate privind secretele comerciale, cu condiția ca reclamanții să poată demonstra că au tratat know-how-ul ca pe un activ valoros, demn de protecție, și să fi construit, în avans, un ecosistem contractual și organizațional solid în jurul acestuia.
Surse
- Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale – sinteză și text integral, EUR-Lex.
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2019 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale – text și analize, Portal Legislativ; Universul Juridic.
- Legea nr. 230/2024 pentru aprobarea OUG nr. 25/2019 și modificarea acesteia – Portal Legislativ; Decretul de promulgare nr. 1.023/2024 – Portal Legislativ.
- Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale – forme consolidate și comentarii, Portal Legislativ; Portal Legislativ – formă actualizată.
- Codul muncii (Legea nr. 53/2003, republicată și modificată), inclusiv articolele 21–24 privind clauza de neconcurență și prevederile privind confidențialitatea – Portal Legislativ.
- „Aspects regarding the protection of trade secrets by Emergency Ordinance no. 25/2019”, Revista română de dreptul proprietății intelectuale, 2023 – asdpi.ro.
- CMS Expert Guide to Trade Secrets – capitolul România – cms.law.
- Materiale de practică privind clauzele de neconcurență și restricțiile post-contractuale în România, inclusiv: L&E Global – Restrictive Covenants in Romania; Accace; LegalMarketing.
- Analize și ghiduri privind protecția secretelor comerciale și a informațiilor confidențiale în România – de exemplu Iorgulescu Legal – Protecting trade secrets in Romania; TPA – Cadrul juridic privind protecția know-how-ului.
- Comentarii privind obligațiile de loialitate și confidențialitate ale salariaților în dreptul român – bnt attorneys – Employee loyalty has its rules; avocatnet.ro – Protejarea secretelor comerciale.
