Relocarea copilului în alt stat după separare: acord, instanță, dovezi și cum eviți riscul de acuzații de răpire

Material informativ. Pentru pași adaptați situației tale (acte, probe, strategie, calendar), este necesară o analiză juridică personalizată.

După separare, mutarea într-un alt stat poate fi o oportunitate pentru un adult, dar pentru copil este o schimbare de „centru de viață”: școala, prietenii, medicul, rutina, mediul cultural și, foarte important, felul în care își vede părintele care rămâne în urmă. De aceea, relocarea nu este doar o chestiune de logistică, ci o decizie majoră care trebuie justificată prin interesul superior al copilului și organizată astfel încât relațiile personale să rămână reale, nu doar teoretice.

În România, cadrul de bază pornește de la interesul superior al copilului și criteriile lui (nevoi de dezvoltare, securitate și stabilitate, opinia copilului, istoricul situațiilor de risc) (Legea nr. 272/2004, art. 2). Tot legea arată că, atunci când părinții nu locuiesc împreună și autoritatea părintească este exercitată de ambii, deciziile importante (inclusiv reședința copilului) se iau numai cu acordul ambilor părinți (Legea nr. 272/2004, art. 36 alin. (3)).

În context transfrontalier, apare un risc suplimentar: dacă plecarea sau neîntoarcerea copilului încalcă drepturi de custodie (în sens internațional), disputa poate escalada în zona Convenției de la Haga din 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii (Haga 1980). Convenția urmărește returnarea promptă a copiilor îndepărtați sau reținuți ilicit și protejarea drepturilor de custodie și de acces (Haga 1980, art. 1).

Mai jos găsești un cadru practic: cum diferențiezi relocarea de o vizită, ce merită negociat într-un acord (școală, locuire, program, transport), ce probe sunt utile, ce mecanisme reduc conflictul și ce pași scad riscul de acuzații de „răpire internațională”.

1) Relocare vs vizită: diferența care schimbă regulile jocului

Relocarea înseamnă schimbarea reședinței copilului (locul în care își desfășoară viața de zi cu zi). Vizita (vacanța, găzduirea) este o deplasare temporară, cu întoarcere la reședința obișnuită. Deși pare o distincție „de bun-simț”, în practică ea decide dacă ești într-o simplă organizare de program sau într-o decizie de custodie/reședință care cere acord explicit ori intervenția instanței.

Convenția Haga 1980 explică foarte bine această diferență: „rights of custody” includ, în particular, dreptul de a determina locul de reședință al copilului, iar „rights of access” includ dreptul de a lua copilul pentru o perioadă limitată într-un alt loc decât reședința obișnuită (Haga 1980, art. 5). Pe scurt: relocarea atinge dreptul de a stabili reședința; vizita ține de acces temporar.

În dreptul intern, aceeași idee este reflectată prin regula că deciziile importante (exemple din lege: alegerea felului învățăturii, tratamente medicale complexe, reședința copilului, administrarea bunurilor) se iau cu acordul ambilor părinți atunci când autoritatea este comună (Legea nr. 272/2004, art. 36 alin. (3)). Așadar, „plec cu copilul două săptămâni” nu este echivalent juridic cu „mă mut cu copilul”.

În practică, dacă se schimbă școala, medicul, adresa de corespondență, rutina și „baza” din care se fac vizitele, cel mai probabil vorbim de relocare. Iar dacă un părinte spune că a fost de acord doar cu o vizită, iar celălalt transformă vizita în reținere, poate apărea discuția despre „îndepărtare sau reținere ilicită” (Haga 1980, art. 3). De aceea, clarificarea termenilor (în scris) este, adesea, primul pas de prevenție.

2) Ce principii se aplică: interesul copilului, relațiile personale și cooperarea parentală

În relocare, instanța nu „alege” un părinte, ci caută soluția care servește interesul superior al copilului (Legea nr. 272/2004, art. 2). În mod obișnuit, analiza se structurează pe trei axe:

Stabilitate și dezvoltare: educație, sănătate, securitate, rutină, sprijin.
Relațiile personale: dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții (Legea nr. 272/2004, art. 17), inclusiv atunci când părinții sunt în state diferite (Legea nr. 272/2004, art. 22).
Cooperarea parentală: disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt în decizii și de a respecta drepturile părintești, aspecte indicate și ca repere în stabilirea locuinței copilului (Legea nr. 272/2004, art. 21 alin. (1) lit. a)-b)).

Vocea copilului contează. Copilul capabil de discernământ are dreptul să își exprime opinia, iar în procedurile care îl privesc are dreptul de a fi ascultat; ascultarea este obligatorie dacă a împlinit 10 ani (Legea nr. 272/2004, art. 29). În relocare, ascultarea poate clarifica dacă minorul înțelege schimbarea, ce nevoi are (limbă, integrare, stabilitate) și cum percepe relația cu fiecare părinte.

3) Înainte de negociere: pregătirea corectă îți reduce conflictul

Negocierea e mult mai eficientă dacă vii cu un plan verificabil. Celălalt părinte (și, la nevoie, instanța) nu are nevoie doar de promisiuni, ci de răspunsuri concrete: unde va locui copilul, ce școală e realistă, cum funcționează transportul, cât de des se vor vedea, cum se păstrează legătura.

Un exercițiu util este să îți formulezi planul ca răspuns la întrebări care decurg din lege: cum servește interesul copilului (art. 2), cum protejezi relațiile personale (art. 17-18 și art. 22) și cum arăți cooperarea (art. 21). Apoi, transformă răspunsurile în documente: ofertă de muncă, dovada locuinței, informații despre școală, plan de transport, calendar de contact. Pentru disputele privind autoritatea comună, legea prevede că în caz de neînțelegeri instanța hotărăște potrivit interesului superior (Legea nr. 272/2004, art. 36 alin. (8)). Cu cât ești mai pregătit, cu atât scade riscul ca discuția să devină pur emoțională.

Dacă relația este tensionată, pregătirea include și eliminarea „spațiilor gri”: cine păstrează pașaportul, cine cumpără biletele, ce se întâmplă dacă cineva întârzie, în cât timp se răspunde la mesaje. Nu e întâmplător că legea permite instanței să dispună măsuri asigurătorii și garanții pentru a preveni împiedicarea preluării copilului la finalul găzduirii (inclusiv penalități și depunerea pașaportului/actului de identitate la o instituție desemnată) (Legea nr. 272/2004, art. 20 alin. (1)-(2)). Un acord bun „copie” această logică de prevenție, fără să ajungeți în litigiu.

4) Ce negociezi într-un acord de relocare: școală, locuire, program, transport și decizii

Un acord de relocare bun este unul care poate fi aplicat în viața reală, ani la rând. Pentru că, în autoritate comună, deciziile importante (inclusiv reședința) cer acordul ambilor (Legea nr. 272/2004, art. 36 alin. (3)), acordul trebuie să conțină atât „ce se decide”, cât și „cum se decide” pe viitor, dacă apar schimbări.

4.1. Educație (școală, limbă, integrare)

Școala vizată și alternative rezonabile (dacă prima opțiune nu e disponibilă).
Limba de predare, sprijin pentru integrare, afterschool, program.
Accesul celuilalt părinte la informații școlare (orare, evaluări, ședințe online). Transmiterea de informații despre copil este expres enumerată ca modalitate de relații personale (Legea nr. 272/2004, art. 18 alin. (1) lit. f)).

Alegerea felului învățăturii este exemplu de decizie importantă (Legea nr. 272/2004, art. 36 alin. (3)). De aceea, chiar și când există acord de relocare, e util să stabiliți procedura pentru schimbări (de exemplu: mutare în alt oraș, schimbare de școală, program special), cu termene și documente.

4.2. Locuire (unde stă copilul și cum arată rutina)

Localitatea și zona, tipul locuinței, spațiul copilului.
Rutina zilnică: cine duce și aduce copilul, cine îl supraveghează când părintele relocat lucrează.
Acces la servicii medicale și activități; distanța până la școală este un reper menționat în evaluarea locuinței (Legea nr. 272/2004, art. 21 alin. (1) lit. e)).

4.3. Program de relații personale la distanță (nu doar „când se poate”)

Legea descrie relațiile personale într-un sens larg: întâlniri, vizite, găzduire, corespondență și alte forme de comunicare, transmiterea de informații (Legea nr. 272/2004, art. 18 alin. (1)). În plan transfrontalier, un program funcțional are de obicei trei straturi:

Contact regulat la distanță: apel video (zile, ore, durată, platformă, reguli de recuperare dacă se ratează).
Perioade fizice mai lungi: vacanțe (vară, iarnă, sărbători) împărțite predictibil, pentru a compensa lipsa întâlnirilor săptămânale.
Transparență continuă: fotografii, știri școlare, informații medicale relevante, pentru ca părintele nerezident să rămână conectat la viața copilului (art. 18 alin. (1) lit. f)).

În plus, când părinții sunt în state diferite, legea reafirmă dreptul copilului la relații personale și contacte directe cu ambii părinți (Legea nr. 272/2004, art. 22). În acord, e util să apară și reguli pentru participarea la evenimente importante (serbări, evaluări, consultații) fie fizic, fie online.

4.4. Transport (bilete, însoțire, costuri, predare-primire)

Transportul este cel mai mare generator de conflict, pentru că implică bani, timp și control. Un acord bun răspunde clar:

Cine cumpără biletele și cu cât timp înainte.
Cum se împart costurile (procentual, alternativ, pe rute).
Cine însoțește copilul și cine îl preia; unde și la ce oră se face predarea-primirea.
Ce se întâmplă la anulări, întârzieri, boală: cine reprogramează, cum se împart costurile suplimentare.

Documente de călătorie și „cine ține pașaportul”. În plan transfrontalier, controlul asupra pașaportului sau actului de identitate devine adesea „miza” simbolică a conflictului. În loc să lăsați tema nedefinită, stabiliți: unde se păstrează documentul, cum se predă pentru fiecare plecare, în cât timp se returnează, ce se întâmplă în urgențe. Legea arată de ce tema e sensibilă: instanța poate dispune inclusiv depunerea pașaportului/actului de identitate la o instituție desemnată, ca măsură de prevenție (Legea nr. 272/2004, art. 20 alin. (2) lit. c)).

Mai este un detaliu util: legea spune că deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor legii privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (Legea nr. 272/2004, art. 23 alin. (2)). Acest articol nu enumeră condițiile concrete; el trimite la o lege specială. Prin urmare, nu pot confirma aici, doar din Legea 272, ce documente exacte vor fi cerute în fiecare situație. Ce poți face sigur, pentru reducerea riscului de conflict: clarifică din timp consimțământul celuilalt părinte pentru plecare (când e necesar), păstrează acordul scris sau hotărârea relevantă și evită plecările „în grabă” când există un dezacord deschis.

4.5. Decizii importante vs decizii curente (mecanism, nu doar listă)

Legea dă exemple de decizii importante: felul învățăturii, tratamente medicale complexe, intervenții chirurgicale, reședința copilului, administrarea bunurilor (Legea nr. 272/2004, art. 36 alin. (3)). În acord, merită să introduci un mecanism de lucru:

Propunerea se transmite în scris, cu documente anexate.
Termen de răspuns (de exemplu 10 zile) și o regulă de clarificare (întrebări, completări de acte).
O etapă de mediere/consiliere și, dacă nu se ajunge la acord, sesizarea instanței (neînțelegerile privind exercitarea drepturilor părintești sunt soluționate de instanță potrivit interesului superior) (Legea nr. 272/2004, art. 36 alin. (8)).

5) Dacă nu există acord: instanța, probele și delimitarea Haga 1980 / Haga 1996

Când nu există acord, relocarea devine o comparație între două modele de viață pentru copil. Instanța decide potrivit interesului superior (Legea nr. 272/2004, art. 2) și ținând cont că, în autoritate comună, deciziile importante se iau cu acord sau prin instanță (Legea nr. 272/2004, art. 36 alin. (3) și alin. (8)).

Un dosar de relocare solid are de obicei două teze care trebuie să coexiste:

Relocarea aduce un beneficiu concret copilului (stabilitate, educație, sănătate, sprijin, securitate).
Relația cu părintele nerezident rămâne reală (program, transport, comunicare, informare), în acord cu dreptul copilului la relații personale (Legea nr. 272/2004, art. 17-18 și art. 22).

Cooperarea poate conta mult. Legea indică, ca repere pentru stabilirea locuinței, disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt în decizii și de a permite menținerea relațiilor personale (Legea nr. 272/2004, art. 21 alin. (1) lit. a)-b)). În practică, asta înseamnă că un părinte care vine cu un plan realist, cu propuneri de transport și cu reguli de informare are, de regulă, o poziție mai credibilă decât un părinte care cere relocare, dar fără să accepte costuri sau compromisuri pentru relația cu celălalt.

Delimitări Haga 1980. Dacă apare o dispută de tip „a plecat fără drept” sau „nu a mai adus copilul înapoi”, Haga 1980 are ca obiect returnarea promptă și protejarea drepturilor de custodie și acces (Haga 1980, art. 1). O decizie privind returnarea nu stabilește custodia pe fond (Haga 1980, art. 19). Practic, asta înseamnă că „litigiul de returnare” și „litigiul de pe fond” sunt lucruri diferite și nu ar trebui confundate când îți faci strategia.

Delimitări Haga 1996. Convenția Haga 1996 creează, la nivel general, reguli despre competență și cooperare în materia responsabilității părintești și măsurilor de protecție (obiectele convenției sunt indicate la art. 1), iar competența este legată în principal de reședința obișnuită a copilului (Haga 1996, art. 1 și art. 5). În practică, rolul ei este să ajute ca măsurile luate într-un stat contractant să poată fi recunoscute și să existe cooperare între autorități. În acest articol folosim Haga 1996 doar ca delimitare de cadru, fără a detalia proceduri.

6) Probe: ce contează de obicei și cum le organizezi

În relocare, „probe” nu înseamnă un teanc de hârtii, ci dovezi care răspund la întrebările relevante pentru interesul superior și pentru relațiile personale. Legea indică atât criterii ale interesului superior (Legea nr. 272/2004, art. 2 alin. (6)), cât și repere în stabilirea locuinței copilului (cooperare, situație locativă, distanță până la școală, istoricul de violență) (Legea nr. 272/2004, art. 21 alin. (1)). O organizare practică este pe „teme”, nu pe documente întâmplătoare.

6.1. Stabilitatea relocării (muncă, venit, locuire, sprijin)

Ofertă de muncă/contract și dovada veniturilor (pentru predictibilitate).
Contract de închiriere sau dovada locuinței și condiții pentru copil.
Plan de îngrijire zilnică: program, afterschool, sprijin (familie, servicii).

Scopul acestor probe nu este să demonstrezi „că pleci”, ci că pleci într-un cadru stabil, relevant pentru nevoile de securitate și stabilitate din interesul superior (Legea nr. 272/2004, art. 2 alin. (6) lit. a)).

6.2. Educație și integrare

Documente despre școală: acceptare sau condiții de admitere, program, costuri.
Plan de integrare: limbă, sprijin educațional, activități extracurriculare.

Alegerea felului învățăturii este decizie importantă în autoritate comună (Legea nr. 272/2004, art. 36 alin. (3)). Dacă nu ai acord, cu atât mai mult trebuie să arăți că propunerea ta este realistă și că ai evaluat alternativele, nu doar „o speranță”.

6.3. Sănătate

Dovada accesului la servicii medicale (asigurare, medic/pediatru, urgențe).
Continuitatea tratamentelor existente, dacă este cazul.

În autoritate comună, tratamentele medicale complexe sunt exemplu de decizie importantă (Legea nr. 272/2004, art. 36 alin. (3)). În relocare, e important să arăți cum va funcționa consultarea și informarea, nu doar că „există spitale”.

6.4. Relațiile personale și cooperarea

Relațiile personale sunt un drept al copilului (Legea nr. 272/2004, art. 17) și sunt detaliate prin forme concrete (inclusiv comunicare la distanță și transmiterea de informații) (Legea nr. 272/2004, art. 18 alin. (1)). În relocare, probele bune sunt, de obicei, cele care arată fapte repetate de facilitare a relației, nu promisiuni generale.

Istoricul contactelor (apeluri, mesaje, predări/primiri) care arată disponibilitatea de a facilita relația.
Un proiect de program la distanță și un plan de transport (date, termene, rute).
Dovada informării periodice (școală, sănătate), în linie cu art. 18 alin. (1) lit. f).

Dacă există acuzații că un părinte împiedică legăturile personale, legea prevede consiliere și posibilitatea monitorizării, iar raportul de monitorizare poate fi folosit ca probă (Legea nr. 272/2004, art. 18 alin. (4)-(8)). Acest cadru arată că statul tratează relațiile personale ca pe un element esențial, iar în relocare este util să ai o strategie care le protejează, nu le reduce.

7) Mecanisme de reducere a conflictului: construiește un „sistem” care funcționează

Relocarea e mai ușor de gestionat când, pe lângă program și transport, introduci mecanisme care reduc fricțiunea zilnică. Aceste mecanisme sunt utile practic și pot reflecta cooperarea, relevantă și în reperele din art. 21 (Legea nr. 272/2004).

Canal unic de comunicare: email sau aplicație, cu reguli de răspuns și subiecte strict legate de copil.
Calendar comun: vacanțe, zboruri, apeluri, consultații, evenimente școlare.
Reguli pentru decizii importante: propunere în scris, termen de răspuns, apoi mediere/consiliere și, la nevoie, instanță (art. 36 alin. (8)) (Legea nr. 272/2004).
Consiliere: legea prevede consilierea pentru restabilirea și menținerea relațiilor personale (Legea nr. 272/2004, art. 18 alin. (4)).
Garanții și penalități: când există risc de nerespectare, cadrul intern permite măsuri asigurătorii și penalități pentru respectarea programului sau a locuinței copilului (Legea nr. 272/2004, art. 20).

Ideea centrală: nu încerca să „câștigi” fiecare discuție, ci să reduci ocaziile de conflict. Copilul are nevoie de predictibilitate, iar predictibilitatea se construiește prin reguli clare, nu prin promisiuni.

8) Cum eviți riscul de acuzații de „răpire internațională” (Haga 1980)

În limbaj comun, se spune „răpire”, dar Haga 1980 vorbește despre „îndepărtare sau reținere ilicită”. Este ilicită dacă încalcă drepturi de custodie existente în statul reședinței obișnuite imediat înainte de plecare și dacă aceste drepturi erau efectiv exercitate (sau ar fi fost exercitate) (Haga 1980, art. 3). Drepturile de custodie includ dreptul de a determina reședința, iar drepturile de acces includ deplasarea pe perioadă limitată (Haga 1980, art. 5).

Dacă o procedură începe în mai puțin de un an de la îndepărtare/reținere, regula de bază este returnarea promptă, cu excepțiile prevăzute de convenție (Haga 1980, art. 12). În prevenție, contează să nu ajungi în zona „faptului împlinit”.

Unde este „reședința obișnuită” și de ce contează. Haga 1980 se aplică unui copil care avea reședința obișnuită într-un stat contractant imediat înainte de îndepărtarea sau reținerea ilicită și se aplică până la 16 ani (Haga 1980, art. 4). „Reședința obișnuită” este un concept de fapt: locul în care copilul este integrat în viața de zi cu zi (locuință stabilă, școală/grădiniță, rutină, activități, relații sociale). În relocare, ajută să fie clară tranziția: data de la care copilul își schimbă reședința, cum se menține legătura cu părintele nerezident și ce se întâmplă în vacanțe. Dacă există dispută, păstrează documente care arată centrul vieții copilului înainte de plecare și planul concret de după plecare (înscrieri, contract de locuință, program școlar, estimări de transport).

Reguli practice de prevenție (fără a înlocui analiza cazului concret):

Consimțământ clar pentru relocare: dacă relocarea este agreată, consemnați în scris că este schimbare de reședință (nu doar vacanță), tocmai pentru a evita interpretări ulterioare (art. 3 și art. 5) (Haga 1980).
Nu bloca relațiile personale: părintele la care locuiește copilul are obligația de a sprijini menținerea relațiilor personale (Legea nr. 272/2004, art. 18 alin. (3)). În relocare, păstrează programul de contact și informare chiar și în perioade tensionate.
Reguli pentru pașaport și predare-primire: când există neîncredere, instanța poate dispune depunerea pașaportului/actului de identitate la o instituție desemnată (Legea nr. 272/2004, art. 20 alin. (2) lit. c)). În acord, stabiliți reguli similare, fără litigiu.
Nu prelungești unilateral o vizită: reținerea după o deplasare temporară poate intra în art. 3 și poate declanșa o cerere de returnare.
Ține minte delimitarea: procedura de returnare nu decide custodia pe fond (Haga 1980, art. 19). Prevenția (acord și probe) e, de regulă, mai sigură decât „rezolvăm după”.

9) Greșeli frecvente care cresc conflictul

Plan vag: „mă mut și vedem” fără școală, locuință și program. Interesul superior cere stabilitate și predictibilitate (Legea nr. 272/2004, art. 2).
Negociere doar pe principii: fără transport, costuri, ore și termene. Acordul devine nefuncțional.
Blocarea comunicării: relațiile personale sunt dreptul copilului (art. 17) și includ comunicarea și informarea (art. 18) (Legea nr. 272/2004).
Ambiguitate vizită vs relocare: poate alimenta acuzații în sensul Haga 1980 (art. 3 și art. 5) (Haga 1980).

10) Model de structură pentru plan parental la distanță (schelet)

Mai jos este un schelet orientativ. Nu este un template complet, ci o listă de capitole care, în practică, ajută ca planul să fie clar și aplicabil. Scopul este să acopere relațiile personale (art. 17-18), deciziile importante (art. 36) și logistica transfrontalieră, în logica interesului superior (art. 2) (Legea nr. 272/2004).

Reședința copilului și notificări (adresă, termene de anunțare a schimbărilor).
Educație (școala, limbă, acces la informații, ședințe online).
Sănătate (medic, urgențe, informare, decizii medicale complexe).
Comunicare la distanță (apel video săptămânal, mesaje, reguli).
Vacanțe și perioade de găzduire (vară, iarnă, sărbători, zile speciale).
Transport (cumpărare bilete, costuri, însoțire, predare-primire, excepții).
Documente de călătorie (pașaport, păstrare, predare, reînnoire).
Decizii importante (listă și procedură de consultare; termene; documente).
Soluționarea disputelor (mediere/consiliere, apoi instanță).
Revizuire (reevaluare anuală sau la schimbări majore).

11) Mini-FAQ

Copilul are peste 10 ani. Va fi ascultat?

Da. Ascultarea copilului care a împlinit 10 ani este obligatorie în procedurile care îl privesc (Legea nr. 272/2004, art. 29 alin. (2)).

Este suficient să ofer apeluri video ca să „compensez” distanța?

Comunicarea la distanță este o formă de relații personale prevăzută de lege (Legea nr. 272/2004, art. 18 alin. (1) lit. d)), dar, de regulă, e nevoie și de perioade fizice în vacanțe, plus transport și informare predictibile, astfel încât dreptul copilului la relații personale să rămână efectiv (art. 17 și art. 22) (Legea nr. 272/2004).

Ce mă ajută cel mai mult să evit o acuzație de „reținere ilicită”?

Consimțământ clar pentru relocare (în scris), un program de relații personale respectat și reguli transparente pentru documente și predare-primire. În Haga 1980, calificarea depinde de încălcarea drepturilor de custodie (inclusiv dreptul de a determina reședința) (Haga 1980, art. 3 și art. 5).

Concluzie

Relocarea copilului în alt stat după separare este posibilă, dar cere rigoare: acord clar sau, dacă nu se poate, un dosar probatoriu solid. În autoritate părintească comună, reședința copilului este o decizie importantă ce implică acordul ambilor părinți sau intervenția instanței (Legea nr. 272/2004, art. 36 alin. (3) și alin. (8)). Într-un cadru transfrontalier, claritatea (relocare vs vizită), protejarea relațiilor personale (art. 17-18 și art. 22) și prevenția (transport, documente, reguli) reduc semnificativ riscul de escaladare, inclusiv riscul unei proceduri de returnare în baza Haga 1980.

Surse

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (republicată) (în special art. 2, 17-18, 20-21, 22-23, 29, 36).
Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii (în special art. 1, 3-5, 12, 19).
Convenția de la Haga din 19 octombrie 1996 privind responsabilitatea părintească și măsurile de protecție (delimitări: art. 1, 5).

CTA

Dacă vrei să propui relocarea sau să răspunzi unei propuneri de relocare, te pot ajuta cu: structură de acord, clauze de program la distanță, plan de probe și pași procedurali. Scrie-mi pentru o consultanță și vino cu documentele de bază (hotărâri existente, program actual, informații despre școală și transport).