Codul civil român definește moștenirea ca fiind transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în viață (art. 953 din Codul civil – Legea nr. 287/2009). Pe scurt, toate drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial care nu se sting la deces (dreptul de proprietate, datorii, creanțe) trec la moștenitori – fie în baza legii, fie în baza unui testament.
Acest articol își propune să explice, pe înțelesul tuturor, pașii de la deces până la certificatul de moștenitor, diferența dintre succesiunea notarială și cea litigioasă, actele necesare, situațiile complicate (copii din căsătorii diferite, bunuri în mai multe locuri, moștenire cu elemente de extraneitate), legătura cu partajul succesoral, precum și când este util sau chiar necesar să apelezi la un avocat.
1. Noțiuni de bază: ce înseamnă moștenirea în Codul civil
1.1. Când se deschide moștenirea și ce înseamnă „masa succesorală”
Potrivit art. 954 din Codul civil, moștenirea se deschide la momentul decesului persoanei, la ultimul domiciliu al acesteia. Locul ultimului domiciliu este important pentru a stabili competența notarului public sau a instanței.
Ansamblul de bunuri, drepturi și datorii transmis moștenitorilor se numește masă succesorală. Ea poate cuprinde, de exemplu:
- imobile (apartamente, case, terenuri, spații comerciale);
- bunuri mobile (autoturisme, bunuri de valoare, conturi bancare, acțiuni);
- drepturi de creanță (împrumuturi acordate altora, dividende de încasat);
- datorii (credite bancare, datorii fiscale, alte obligații de plată).
Moștenitorii nu primesc doar „activele”, ci și „pasivele” – adică, în anumite limite, răspund și pentru datoriile defunctului. De aceea, Codul civil reglementează acceptarea sub beneficiu de inventar, ca mecanism de protecție (art. 1.115 și următoarele din Codul civil).
1.2. Cine poate moșteni: moștenitori legali și testamentari
Regulile privind cine poate moșteni se găsesc în Cartea a IV-a din Codul civil. În linii mari, există:
- moștenitori legali – rudele defunctului, împărțite în clase de moștenitori (descendenți – copii, nepoți; ascendenți – părinți, bunici; colaterali – frați, surori, nepoți de frate/soră etc.) și soțul supraviețuitor (art. 963–975 Cod civil);
- moștenitori testamentari – persoane (fizice sau juridice) desemnate prin testament să primească bunuri din moștenire (art. 1.036 și următoarele Cod civil).
Tot Codul civil consacră și noțiunea de moștenitori rezervatari și de rezervă succesorală (art. 1.086–1.090), adică acea parte din moștenire care nu poate fi luată prin testament de la anumite categorii de moștenitori legali (în principal, descendenți și soțul supraviețuitor).
1.3. Dreptul de opțiune succesorală: accepți, renunți sau lași timpul să curgă?
Fiecare persoană chemată la moștenire are un dret de opțiune succesorală – poate să accepte sau să renunțe la moștenire. Art. 1.103 din Codul civil prevede un termen de un an de la data deschiderii moștenirii (sau de la data la care succesibilul a aflat că este chemat la moștenire) pentru exercitarea opțiunii.
Acceptarea poate fi:
- expresă – printr-o declarație autentificată la notar sau în fața instanței;
- tacită – atunci când moștenitorul face acte care nu poate fi interpretate decât ca acceptare (de exemplu, vinde un bun din moștenire, plătește datoriile succesiunii cu bunuri din moștenire etc.).
Renunțarea la moștenire se face, de regulă, prin declarație autentică la notar (art. 1.112 Cod civil). Este important de subliniat că renunțarea produce efecte pentru întreaga cotă succesorală, nu doar pentru o parte din bunuri, și că poate avea consecințe asupra copiilor renunțătorului (care, în anumite condiții, pot veni ei în locul acestuia la moștenire).
2. De la deces la notar: pașii inițiali în succesiune
2.1. Cine anunță decesul și cum se dovedește
Primul pas, din punct de vedere juridic, este întocmirea certificatului de deces la serviciul de stare civilă. Actele de stare civilă (naștere, căsătorie, deces) sunt reglementate de Codul civil și de legislația specială, fiind înscrisuri autentice care fac dovada situațiilor de fapt consemnate. Fără certificat de deces nu se poate deschide procedura succesorală.
După obținerea certificatului de deces, oricare dintre cei interesați (moștenitori, creditori, chiar și primăria, în anumite cazuri) poate sesiza un birou notarial pentru deschiderea procedurii succesorale. Conform art. 12 lit. c) și art. 15 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, procedura succesorală notarială este de competența notarului din circumscripția judecătoriei în raza căreia defunctul și-a avut ultimul domiciliu.
2.2. Termenul de 2 ani și impozitul de 1% pentru moștenire
Un aspect practic important privește impozitul pe transferul dreptului de proprietate prin moștenire. Codul fiscal prevede că, dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la deces, moștenitorii nu datorează impozit pe transfer; dacă se trece de acest termen, se datorează, de regulă, un impozit de 1% din valoarea masei succesorale (valoare stabilită, de regulă, pe baza grilelor notariale). Reglementarea poate fi consultată în Codul fiscal și în materialele ANAF privind impozitul la moștenire.
Este important de reținut că, din punct de vedere civil, legea nu impune un termen maxim pentru dezbaterea succesiunii – moștenirea se poate dezbate și după 10 ani de la deces. Însă, din punct de vedere fiscal, întârzierea poate genera costuri suplimentare pentru moștenitori.
2.3. Cine poate sesiza notarul pentru deschiderea succesiunii
Procedura succesorală se deschide, potrivit art. 103 și următoarele din Legea nr. 36/1995, la cererea:
- oricărui moștenitor (legal sau testamentar);
- secretarului consiliului local, în anumite situații (de exemplu, pentru moștenirile vacante);
- altor persoane interesate (de exemplu, creditori ai defunctului sau ai moștenitorilor).
Înainte de a începe efectiv procedura, notarul verifică în registrul național de evidență a succesiunilor dacă nu cumva procedura este deja deschisă la un alt notariat, pentru a evita dublarea procedurilor.
3. Succesiunea notarială: pașii de la programare la certificatul de moștenitor
3.1. Actele necesare pentru succesiune
Lista exactă de acte poate varia în funcție de situație și de bunurile moștenite, dar, în practică, sunt necesare, în general:
- certificatul de deces (original);
- actele de identitate ale moștenitorilor (CI/pașaport);
- actele de stare civilă ale moștenitorilor: certificate de naștere, căsătorie, eventual divorț;
- acte care dovedesc calitatea de moștenitor (certificat de căsătorie, certificate de naștere ale copiilor, hotărâri de stabilire a filiației etc.);
- actele de proprietate asupra bunurilor (contracte de vânzare-cumpărare, certificate de moștenitor anterioare, contracte de donație, hotărâri judecătorești);
- extras de carte funciară pentru imobile, la zi;
- certificat de atestare fiscală de la direcția de taxe locale, pentru imobile și terenuri;
- adeverințe privind conturi bancare, acțiuni, părți sociale, după caz;
- testament, dacă există, în original sau copie legalizată;
- alte documente specifice (de exemplu, acte de evaluare, înscrisuri privind datorii, contracte de credit).
Uniunea Națională a Notarilor Publici din România oferă pe site-ul său informații detaliate despre succesiune și acte necesare: Informatii privind succesiunile notariale – UNNPR.
3.2. Etapele principale ale dezbaterii succesiunii la notar
În linii mari, procedura notarială a succesiunii parcurge următoarele etape:
- Programarea la notar și depunerea cererii de deschidere a succesiunii – moștenitorii (sau unul dintre ei) formulează o cerere, anexând actele principale (certificat de deces, acte de proprietate, acte de stare civilă).
- Identificarea moștenitorilor și a masei succesorale – notarul stabilește cine sunt succesibilii (cei care pot moșteni) și ce bunuri intră în moștenire.
- Stabilirea cotei fiecărui moștenitor – în funcție de regimul legal (clase de moștenitori, cota soțului supraviețuitor etc.) și de eventualul testament.
- Acceptarea moștenirii – moștenitorii dau declarații de acceptare (sau de renunțare), de regulă autentificate la același notar.
- Inventarierea bunurilor – când este necesar, se întocmește un inventar succesoral (de exemplu, dacă se acceptă sub beneficiu de inventar sau dacă masa succesorală este complexă).
- Audierea martorilor – în anumite situații, notarul poate audia martori (de exemplu, pentru a clarifica existența altor moștenitori sau a conviețuirii).
- Întocmirea și eliberarea certificatului de moștenitor – actul final care atestă cine sunt moștenitorii și ce cote sau bunuri revin fiecăruia.
Certificatul de moștenitor are valoare de titlu autentic în raporturile cu terții și stă la baza înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, a modificării titularilor în registrele de evidență fiscală și în relația cu băncile sau alte instituții.
3.3. Tipuri de certificate de moștenitor
În funcție de situație, notarul poate emite mai multe tipuri de certificate:
- certificat de moștenitor legal – când se moștenește în temeiul legii;
- certificat de moștenitor testamentar – când există un testament valabil;
- certificat de legatar – pentru legatele cu titlu particular (bunuri determinate lăsate prin testament unei anumite persoane);
- certificat de calitate de moștenitor – atestă doar calitatea de moștenitor, fără a detalia bunurile;
- certificat de vacanță succesorală – în cazul în care nu există moștenitori sau toți au renunțat, moștenirea revenind statului (art. 553 Cod civil).
4. Succesiunea litigioasă: când nu se poate finaliza la notar
4.1. De ce se ajunge în instanță
Deși majoritatea succesiunilor se dezbat la notar, există situații în care procedura notarială se blochează sau nu poate fi finalizată. Cele mai frecvente cauze sunt:
- conflicte între moștenitori – dispută privind cine are calitatea de moștenitor, ce cotă îi revine sau validitatea unui testament;
- contestarea unui testament – suspiciuni de fals, lipsă de capacitate a testatorului, încălcarea rezervei succesorale;
- lipsa unor acte esențiale – de exemplu, acte de stare civilă care nu pot fi clarificate pe cale administrativă;
- refuzul unui moștenitor de a se prezenta sau de a colabora – notarul nu poate „obliga” moștenitorii să participe; dacă nu există consimțământul tuturor acolo unde este necesar, rămâne varianta instanței.
În astfel de cazuri, notarul poate refuza să finalizeze procedura sau poate constata starea de neînțelegere dintre moștenitori, orientându-i către instanța de judecată.
4.2. Ce fel de acțiuni se pot introduce în instanță
În funcție de situație, moștenitorii pot introduce, printre altele:
- acțiune în constatarea calității de moștenitor și a drepturilor succesorale – pentru cazurile în care nu există certificat de moștenitor sau acesta este contestat;
- acțiune în anularea sau constatarea nulității testamentului – pentru vicii de formă sau de consimțământ;
- acțiune în reducțiunea liberalităților excesive – atunci când donațiile sau legatele încalcă rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari;
- acțiune în raportul donațiilor – când unii moștenitori au primit în timpul vieții defunctului donații ce trebuie aduse la masa succesorală;
- acțiune de partaj succesoral – pentru împărțirea în natură a bunurilor între moștenitori.
Instanța competentă este, de regulă, judecătoria de la ultimul domiciliu al defunctului (reguli detaliate se găsesc în Codul de procedură civilă – competența materială și teritorială).
5. Situații complicate în practică: copii din căsătorii diferite, bunuri în mai multe locuri, concubinaj
5.1. Copii din căsătorii diferite și soțul supraviețuitor
Una dintre cele mai delicate situații este moștenirea în familii „recompuse”: defunctul are copii din mai multe căsătorii, un soț supraviețuitor, eventual și copii din afara căsătoriei. Codul civil tratează toți descendenții de același grad în mod egal, indiferent dacă sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați (art. 260–263 Cod civil privind filiația și art. 975 privind ordinea moștenitorilor).
Soțul supraviețuitor are, la rândul său, o cotă care variază în funcție de clasa de moștenitori cu care vine în concurs (art. 971–973 Cod civil). De exemplu:
- dacă defunctul lasă soț și copii, soțul are, de regulă, 1/4, iar copiii își împart restul de 3/4 în mod egal;
- dacă defunctul lasă soț și doar ascendenți (părinți, bunici), cota soțului este, de regulă, mai mare (1/2).
În practică, discuțiile apar atunci când:
- copiii dintr-o primă căsătorie se simt „dezavantajați” față de soțul supraviețuitor sau față de copiii dintr-o a doua căsătorie;
- a existat un regim matrimonial special (de exemplu, separația de bunuri sau convenții matrimoniale) care influențează ce intră efectiv în masa succesorală;
- există donații făcute în timpul vieții unuia dintre copii, care trebuie raportate la moștenire.
5.2. Concubinajul și partenerul „de fapt”
O altă dificultate este concubinajul. Codul civil român nu recunoaște concubinajul ca regim matrimonial, ceea ce înseamnă că partenerul care nu este soț/soție nu are calitate de moștenitor legal. El poate beneficia de bunuri din moștenire doar dacă există un testament în favoarea sa sau, în anumite limite, prin mecanisme juridice anterioare (de exemplu, coproprietate stabilită prin acte de vânzare-cumpărare).
În absența unui testament, concubinul se poate afla într-o poziție vulnerabilă, chiar dacă a conviețuit zeci de ani cu defunctul. De aceea, în asemenea situații, consultanța juridică înainte de deces (planificarea succesorală) este esențială.
5.3. Bunuri în mai multe localități sau în străinătate
Nu este neobișnuit ca o persoană să aibă:
- un apartament în București,
- un teren în alt județ,
- conturi bancare sau investiții în străinătate.
Pentru bunurile situate în România, competența notarului se stabilește, de regulă, în funcție de ultimul domiciliu al defunctului (art. 15 din Legea nr. 36/1995). Bunurile din străinătate pot atrage însă aplicarea Regulamentului (UE) nr. 650/2012 privind succesiunile și certificatul european de moștenitor, disponibil pe portalul EUR-Lex: Regulamentul (UE) nr. 650/2012.
Acest regulament stabilește reguli privind competența, legea aplicabilă și recunoașterea actelor autentice în materie de succesiuni cu elemente de extraneitate și permite emiterea unui certificat european de moștenitor, utilizabil în mai multe state membre UE. În cazurile de moștenire „transfrontalieră”, este foarte utilă implicarea unui avocat sau a unui notar cu experiență în dreptul european al succesiunilor.
6. Legătura dintre succesiune și partajul succesoral
6.1. Certificatul de moștenitor nu înseamnă neapărat că bunurile sunt „împărțite”
Un aspect adesea neînțeles este acela că, odată emis certificatul de moștenitor, bunurile nu sunt întotdeauna „împărțite fizic”. De regulă, moștenitorii devin coproprietari asupra bunurilor, pe cote-părți (de exemplu, trei frați – fiecare cu 1/3 din apartament).
Dacă moștenitorii sunt de acord, aceștia pot realiza un partaj voluntar la notar, prin care se stabilesc loturile concrete (cine primește apartamentul, cine primește terenul, cine primește o sumă de bani ca sultă etc.), cu respectarea valorilor bunurilor.
6.2. Partajul voluntar la notar
Partajul voluntar este posibil atât în cadrul procedurii succesorale, cât și ulterior, printr-un act separat autentificat de notar. El presupune:
- acordul tuturor moștenitorilor asupra modului de împărțire;
- evaluarea bunurilor (prin rapoarte de evaluare sau prin acord asupra valorilor din grilele notariale);
- stabilirea loturilor și, dacă este cazul, a sumelor compensatorii (sulte) între moștenitori.
Avantajele partajului la notar sunt claritatea și rapiditatea – se evită un proces de durată în instanță. În caz de neînțelegere, însă, opțiunea rămâne partajul judiciar, reglementat de Codul de procedură civilă.
7. Când este util și când este esențial să apelezi la un avocat
7.1. Cazuri simple: poate fi suficient notarul
În situații relativ simple – de exemplu, un singur moștenitor, un singur apartament, fără datorii și fără alte persoane interesate – procedura poate fi parcursă, de regulă, doar cu ajutorul notarului. Este important, totuși, ca moștenitorul să fie informat asupra termenelor de opțiune succesorală, implicațiilor fiscale și eventualelor riscuri de a accepta moștenirea fără a evalua datoriile.
7.2. Cazuri în care implicarea unui avocat este recomandată
În practică, însă, multe succesiuni nu sunt deloc „simple”. Implicarea unui avocat specializat în drept civil și dreptul moștenirilor este recomandată în special atunci când:
- există conflicte între moștenitori privind cota fiecăruia sau includerea unor bunuri în masa succesorală;
- există testamente controversate (suspiciuni de influență nejustă, lipsă de discernământ, vicii de formă);
- există donații făcute în timpul vieții unuia dintre moștenitori, cu impact asupra rezervei succesorale și al partajului;
- masa succesorală este foarte complexă (societăți comerciale, părți sociale, portofolii de investiții, bunuri în străinătate);
- sunt implicate elemente de extraneitate (cetățeni străini, bunuri în alte state, aplicarea Regulamentului (UE) nr. 650/2012);
- există suspiciuni de fraudă, ascundere de bunuri sau abuz de încredere între moștenitori.
Un avocat poate:
- analiza documentele și situația de fapt pentru a stabili strategia optimă (notarială sau litigioasă);
- redacta notificări, plângeri, acțiuni în instanță și cereri de înscriere în cartea funciară;
- reprezenta moștenitorii în negocieri pentru partaj voluntar sau în procese de partaj succesoral;
- gestiona, împreună cu notarii sau cu experții, succesiunile transfrontaliere și relația cu autoritățile din alte state.
Pentru o prezentare generală a serviciilor juridice oferite în materie civilă și de familie, poți consulta: Serviciile cabinetului de avocat Măglaș Alexandru.
Întrebări frecvente (FAQ) – succesiune și moștenire în România
1. În cât timp trebuie să fac succesiunea după deces?
Din punct de vedere civil, legea nu impune un termen maxim în care trebuie dezbătută succesiunea – moștenirea se poate dezbate și după 5 sau 10 ani de la deces. Există însă un termen de un an pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală (acceptare sau renunțare), prevăzut de Codul civil. Din punct de vedere fiscal, Codul fiscal prevede că dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la deces, nu se datorează impozitul de 1% pe masa succesorală; după 2 ani, acest impozit devine, de regulă, datorat.
2. Este obligatoriu să merg la notar sau pot face succesiunea direct în instanță?
În România, procedura obișnuită este cea notarială, reglementată de Legea nr. 36/1995. Instanța intervine în principal atunci când există neînțelegeri între moștenitori, probleme imposibil de clarificat la notar sau când se contestă un certificat de moștenitor, un testament ori se solicită partaj judiciar. De regulă, este recomandat să se înceapă cu notarul; dacă apar blocaje, se poate merge ulterior în instanță.
3. Ce se întâmplă dacă unul dintre moștenitori refuză să vină la notar?
Notarul nu poate obliga un moștenitor să se prezinte sau să semneze acte. Dacă lipsa unui moștenitor blochează procedura, ceilalți pot:
- să încerce, prin avocat, o soluție amiabilă (negocieri, notificări);
- să se adreseze instanței cu acțiuni privind calitatea de moștenitor, masa succesorală sau partajul succesoral.
În funcție de situație, instanța poate continua procedura și fără participarea voluntară a moștenitorului care refuză cooperarea, dacă acesta este legal citat și are posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.
4. Pot să renunț doar la o parte din moștenire?
În principiu, renunțarea este indivizibilă: renunți la moștenire ca întreg, nu doar la anumite bunuri. Codul civil nu permite renunțarea „pe bucăți” la moștenire. Ce poți face, însă, este:
- să accepți moștenirea, dar să renunți ulterior, prin acte de dispoziție, la anumite bunuri sau cote (de exemplu, să donezi sau să vinzi cota ta altui moștenitor);
- să închei un partaj prin care nu primești anumite bunuri, ci doar altele sau doar sume de bani.
Renunțarea propriu-zisă se face prin declarație autentică la notar și producerea efectelor sale trebuie analizată cu atenție împreună cu un avocat sau notar.
5. Ce acte trebuie să am neapărat la mine când merg la notar pentru succesiune?
În practică, notarul va solicita cel puțin:
- certificatul de deces al defunctului;
- actele de identitate și actele de stare civilă ale moștenitorilor (certificate de naștere, căsătorie, eventual divorț);
- actele de proprietate pentru bunurile care intră în moștenire (contracte, titluri de proprietate, certificate de moștenitor anterioare, hotărâri judecătorești);
- extras de carte funciară pentru imobile, la zi;
- certificate fiscale de la primărie privind impozitele locale;
- eventualul testament, în original sau copie autentică.
Lista exactă poate fi completată de notar în funcție de complexitatea succesiunii (conturi bancare, acțiuni, terenuri agricole etc.).
6. Ce se întâmplă cu datoriile defunctului – trebuie să le plătim noi?
Da, dar în anumite limite. În principiu, moștenitorii răspund pentru datoriile defunctului în limita valorii bunurilor moștenite, nu cu bunurile lor proprii, dacă acceptă moștenirea sub beneficiu de inventar. Codul civil prevede mecanisme pentru protejarea moștenitorilor de datoriile „surpriză” (inventarul succesoral, ordinea de plată a datoriilor, posibilitatea renunțării). De aceea, în caz de îndoială, este recomandată consultarea unui avocat înainte de a face acte care pot echivala cu acceptarea tacită a moștenirii.
7. Pot să fac succesiunea în România dacă defunctul avea și bunuri în străinătate?
Da, procedura succesorală se poate deschide în România dacă defunctul avea ultimul domiciliu aici, iar pentru bunurile din străinătate se pot aplica reguli speciale, inclusiv Regulamentul (UE) nr. 650/2012 privind succesiunile și certificatul european de moștenitor. În asemenea cazuri este frecvent necesară colaborarea între notari și avocați din mai multe state, pentru a asigura recunoașterea actelor și înscrierea drepturilor în registrele de publicitate imobiliară din străinătate.
8. Când este momentul potrivit să cer sfatul unui avocat: înainte sau după ce merg la notar?
Ideal, consultanța juridică ar trebui solicitată cât mai devreme – uneori chiar înainte de deschiderea succesiunii, mai ales dacă există indicii de conflict sau o masă succesorală complexă. Un avocat te poate ajuta să:
- înțelegi corect ce drepturi ai ca moștenitor și ce obligații îți pot reveni;
- alegi modalitatea optimă de acceptare a moștenirii (simplă sau sub beneficiu de inventar);
- eviți acte grăbite care să echivaleze cu acceptarea tacită, dacă nu ai încă o imagine clară asupra datoriilor succesorală;
- negociezi din timp un acord cu ceilalți moștenitori pentru a preveni un litigiu de durată.
În situații cu potențial conflictual ridicat, rolul avocatului este important atât în fața notarului, cât și în eventualele procese ulterioare.
