Bruxelles vs. București: procedura de deficit excesiv, plafonarea prețului la gaze și condiționarea fondurilor europene

1. De ce se ceartă, de fapt, Bruxelles-ul cu Bucureștiul?

În linii mari, conflictul are două componente principale:

• Deficitul bugetar foarte mare – România are de câțiva ani un deficit bugetar mult peste pragul de 3% din PIB stabilit în procedura de deficit excesiv (EDP), reglementată de articolul 126 TFUE și de Regulamentul (CE) nr. 1467/97, recent modificat pentru a grăbi procedura.
• Intervenția masivă în piața energiei – prin plafonarea prețurilor la electricitate și gaze și prin obligarea unor producători să vândă la prețuri fixe sau să vireze încasări peste un plafon într-un fond național, măsuri despre care Comisia Europeană susține că afectează piața internă și libera formare a prețurilor, contrar Directivei (UE) 2019/944, Regulamentului (UE) 2019/943 și Directivei 2009/73/CE.

În 2025, Comisia Europeană a intensificat disciplina bugetară față de România, recomandând Consiliului să constate că statul nu a luat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului, deschizând astfel calea către posibila suspendare a unor fonduri UE dacă trendul nu se schimbă, după cum reiese din comunicările oficiale și relatările independente de presă.^[1]

În paralel, Comisia a declanșat împotriva României o procedură de infringement pe energie, trimițând în 2024 o scrisoare de punere în întârziere pentru măsurile privind plafonarea și reținerea veniturilor producătorilor, urmată în mai 2025 de un aviz motivat referitor la prețul gazelor (INFR(2024)2194), în care se arată că obligația producătorilor de a vinde o parte din producția internă la preț fix este incompatibilă cu regulile pieței interne.

Pe acest fundal tehnic, discuția politică internă se simplifică adesea până la formule de tip „Bruxelles ne obligă să tăiem din cheltuieli” sau „UE nu ne lasă să ajutăm populația la facturi”. Pentru a înțelege cât e realitate juridică și cât e retorică, trebuie să intrăm puțin în mecanismele dreptului UE.

2. Cadrul juridic UE (1): procedura de deficit excesiv și regulile bugetare

2.1. De unde vine limita de 3% din PIB?

Limita de 3% din PIB pentru deficit și cea de 60% din PIB pentru datoria publică sunt stabilite prin articolul 126 TFUE și prin protocoalele la tratat, fiind detaliate în cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere. Procedura de deficit excesiv (EDP) este „brațul corectiv” al acestui pact și stabilește pașii prin care Comisia și Consiliul pot interveni când un stat se abatere excesiv de la aceste repere.^[2]

Pe scurt:

• Comisia monitorizează în fiecare an situația bugetară a statelor, pe baza datelor notificate de acestea;
• dacă deficitul sau datoria depășesc valorile de referință, Comisia întocmește un raport în temeiul articolului 126(3) TFUE și poate propune deschiderea unei proceduri de deficit excesiv;
• Consiliul UE decide, printr-o decizie adoptată cu majoritate calificată, dacă deficitul este excesiv și, dacă da, emite o recomandare cu termene clare pentru corecție;
• dacă statul nu ia „măsuri eficiente”, Consiliul poate adopta decizii că nu s-a acționat eficient și poate impune măsuri graduale, inclusiv suspendarea unor angajamente sau plăți din fonduri UE, mai ales pentru statele din zona euro, dar, prin mecanisme de macroeconomic conditionality, și pentru alte fonduri structurale.^[3]

2.2. România în procedura de deficit excesiv

România se află în procedură de deficit excesiv încă din 2020, când Consiliul a constatat oficial existența unui deficit excesiv și a emis recomandări pentru corecția lui.^[4] Pagina dedicată României în cadrul DG ECFIN arată un istoric detaliat al pașilor, de la raportul Comisiei din februarie 2020 până la deciziile succesive din 2024–2025 care constată lipsa de „acțiune eficace” și actualizează traiectoria de ajustare.^[5]

În 2024 și 2025, Consiliul, la propunerea Comisiei, a adoptat decizii în temeiul articolului 126(8) TFUE prin care a stabilit că România nu a luat acțiunile necesare pentru reducerea deficitului, și a emis noi recomandări (126(7)) cu termene de corecție până în jurul anului 2030.^[5]

Potrivit informațiilor comunicate public, deficitul României a ajuns la aproximativ 9,3% din PIB în 2024, iar prognozele Comisiei îl văd în continuare mult peste pragul de 3% în următorii ani, ceea ce pune România pe un curs de coliziune cu regulile bugetare.^[1]

2.3. De la recomandări la sancțiuni și suspendarea fondurilor

Regulamentul (CE) nr. 1467/97, modificat recent prin Regulamentul (UE) 2024/1264, clarifică și accelerează pașii EDP, inclusiv calendarul pentru recomandări, deciziile privind acțiunea ineficientă și posibilele sancțiuni financiare pentru statele din zona euro.^[6]

În paralel, Regulamentul (UE) 2021/1060 – „regulamentul de dispoziții comune” pentru fondurile de coeziune 2021–2027 – introduce și consolidează macroeconomic conditionality: posibilitatea Comisiei de a propune suspendarea angajamentelor sau plăților din fonduri structurale dacă un stat membru nu ia măsuri eficiente în cadrul procedurii de deficit excesiv sau al procedurii privind dezechilibrele macroeconomice.^[7]

Studiile privind această condiționalitate – inclusiv rapoartele Parlamentului European și analizele unor think tank-uri independente – arată că suspendarea fondurilor este gândită ca un „ultim resort”, dar este reală și poate afecta atât fondurile de coeziune, cât și instrumente precum Mechanismul de Redresare și Reziliență (RRF) reglementat prin Regulamentul (UE) 2021/241.^[8]

Concluzia: dacă România nu își corectează deficitul în ritmul convenit, Comisia poate propune, iar Consiliul poate decide, suspendarea unor fonduri europene – inițial a noilor angajamente, iar, în caz de persistență a neconformării, chiar și a plăților pentru proiecte deja angajate.^[1]

3. Cadrul juridic UE (2): piața internă a energiei, ajutoare de stat și plafonarea prețurilor

3.1. De ce există reguli UE pentru prețul la gaze și energie?

Sectorul energiei este central pentru piața internă a UE. Normele privind electricitatea și gazele au fost armonizate pentru a se crea o piață unică, cu libera formare a prețurilor în funcție de cerere și ofertă și cu libertatea de a comercializa energie transfrontalier.

Aceste principii sunt cuprinse în:

• Directiva (UE) 2019/944 privind regulile comune pentru piața internă de energie electrică;
• Regulamentul (UE) 2019/943 privind piața internă de energie electrică;
• Directiva 2009/73/CE privind piața internă a gazelor naturale.

Aceste acte prevăd că, în mod normal, prețurile la nivelul pieței angro trebuie să se formeze liber, iar intervențiile statelor (prețuri reglementate, plafonări, obligații de vânzare la preț fix) sunt permise doar în condiții excepționale, limitate în timp și bine justificate – de exemplu, pentru protecția consumatorilor vulnerabili sau în situații de criză severă.^[9]

În plus, art. 107 TFUE interzice, ca regulă, ajutoarele de stat care distorsionează concurența, permițându-le numai în anumite condiții strict controlate de Comisie.^[10] Subvențiile pentru facturi, compensările pentru furnizori sau schemele de sprijin pentru producători pot intra sub incidența acestor reguli.

3.2. Schema românească de plafonare și controalele Comisiei

Începând din 2021, România a introdus o serie de ordonanțe și legi prin care a plafonat prețurile la energie electrică și gaze pentru consumatori casnici și anumite categorii de companii, concomitent cu mecanisme de compensare a furnizorilor și cu un sistem de „taxare” a veniturilor suplimentare ale producătorilor. Ulterior, aceste scheme au fost repetat prelungite și modificate.

În octombrie 2024, Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement, trimițând României o scrisoare de punere în întârziere (INFR(2024)2194) în care susține că:

• România obligă anumiți producători de energie electrică să verse toate veniturile de peste un anumit plafon într-un fond național de tranziție energetică;
• România obligă producătorii de gaze să vândă o parte din producția internă la prețuri fixe către anumiți clienți;
• aceste măsuri limitează libertatea producătorilor de a-și stabili prețurile angro și restricționează exporturile, contrar Directivei 2019/944, Regulamentului 2019/943 și Directivei 2009/73/CE.

Comisia consideră că măsurile afectează „principiile fundamentale ale formării libere a prețurilor și ale comerțului transfrontalier” pe piețele angro de energie.^[11]

În mai 2025, după ce România nu a modificat suficient legislația, Comisia a emis un aviz motivat, concentrat pe partea de gaze. Acesta reproșează României obligația impusă producătorilor de a vinde o parte din producția internă la preț fix pe piața angro, considerată incompatibilă cu Directiva 2009/73/CE și cu principiul formării libere a prețurilor pe piața angro de gaze.^[12]

Avizul motivat acordă României, de regulă, două luni pentru a răspunde și a remedia problemele. Dacă statul nu o face, Comisia poate sesiza CJUE, cerând constatarea încălcării tratatului.

3.3. Plafonarea prețurilor vs. protecția consumatorilor

Este important de înțeles că dreptul UE nu interzice în mod absolut intervențiile statului în prețurile la energie. În contextul crizei energetice, Comisia însăși a recomandat temporar anumite forme de plafonare și a adoptat un cadru temporar de criză pentru ajutoarele de stat în energie.

Problema apare atunci când:

• măsurile sunt foarte largi (nu vizează doar consumatori vulnerabili, ci segmente extinse ale pieței);
• sunt prelungite ani la rând, fără ieșire clară;
• afectează libertatea prețurilor pe piețele angro și schimburile transfrontaliere;
• nu sunt notificate sau aprobate adecvat ca ajutor de stat sau nu respectă condițiile cadrului temporar.

Analize independente, inclusiv studii realizate de institute europene de politică publică, au arătat că astfel de intervenții masive, dacă devin permanente, pot bloca investițiile, distorsiona prețurile în restul UE și împinge costurile către generațiile viitoare.^[13]

4. Situația concretă a României: deficit record, intervenție dură în energie și dependență de banii europeni

4.1. Deficit ridicat și pașii procedurii de deficit excesiv

România combină, într-o manieră dificil de susținut, următoarele elemente:

• un deficit bugetar cronic ridicat, în jur de 9% din PIB în 2024 și peste pragul de 3% în prognozele pentru anii următori;^[1]
• o dependență foarte mare de fonduri UE pentru investiții în infrastructură, tranziție verde, digitalizare și modernizarea serviciilor publice;^[8]
• angajamente sociale costisitoare (pensii, salarii, programe de sprijin) și o bază fiscală limitată.

Calendarul procedurii de deficit excesiv arată o escaladare treptată: rapoarte ale Comisiei, recomandări ale Consiliului, decizii privind acțiunea ineficientă și noi recomandări cu termene până în jur de 2030. Toate acestea sunt publice pe pagina „Excessive Deficit Procedure and Romania” a Comisiei.^[5]

Mesajul Comisiei este explicit: dacă România nu își ajustează politica fiscală, existe posibilitatea ca, în etape, să fie propusă suspendarea unor fonduri UE – întâi la nivelul noilor angajamente, apoi, în caz de neconformare persistentă, și la nivelul plăților.^[1]

4.2. Schema de plafonare a prețurilor și infringementul pe energie

Pe segmentul energiei, România a ales, începând cu 2021, o strategie de plafonare generalizată a prețurilor, cu compensări plătite din buget și cu preluarea unei părți din veniturile producătorilor. Deși, politic, măsura a fost prezentată ca „scut” pentru populație, la nivel european ea ridică problema:

• distorsionării concurenței între furnizori și producători;
• limitării schimburilor transfrontaliere;
• creării unui precedent de intervenții administrative masive, greu de retras ulterior.

De aici și reacția Comisiei prin pachetul de infringement: scrisoarea de punere în întârziere din octombrie 2024 și avizul motivat din mai 2025, care pregătesc terenul pentru o posibilă sesizare a CJUE dacă legislația nu este ajustată.^[11],[12]

În plus, Comisia indică faptul că partea privind plafonarea veniturilor pentru producătorii de energie electrică este deja sub analiza CJUE prin trimiteri preliminare din partea unor instanțe naționale, ceea ce arată că operatorii economici contestă măsurile în instanță și folosesc mecanismele dreptului UE pentru a le supune controlului Curții.^[12]

4.3. Fereastra îngustă pentru ajustare

România se află, astfel, într-o dublă presiune:

• de a consolida fiscal – adică de a reduce deficitul, fie prin creșterea veniturilor (taxe, lărgirea bazei de impunere), fie prin reducerea cheltuielilor;
• de a normaliza treptat piața energiei – adică de a ieși din regimul extrem de intervenționist, păstrând doar scheme țintite pentru categoriile vulnerabile și pentru tranziția verde.

Orice întârziere sau tergiversare poate crește riscul ca România să devină caz-școală de „condiționalitate dură”, în care fondurile europene sunt folosite explicit ca instrument de presiune pentru a forța respectarea regulilor UE.

5. De la infringement la CJUE și suspendarea fondurilor UE

5.1. Etapele unei proceduri de infringement

Procedura de infringement, reglementată de articolele 258–260 TFUE, parcurge, în mod clasic, următorii pași:

1. Scrisoare de punere în întârziere – Comisia notifică statul membru cu privire la presupusa încălcare și îi acordă un termen (de obicei 2 luni) pentru a răspunde și a lua măsuri;
2. Aviz motivat – dacă răspunsul nu este satisfăcător, Comisia emite un act oficial în care expune în detaliu încălcarea și cere remedierea ei într-un termen clar;
3. Sesizarea CJUE – în lipsa conformării, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție, solicitând constatarea încălcării dreptului UE;
4. Sancțiuni financiare – dacă statul nu se conformează unei hotărâri a CJUE, Comisia poate cere aplicarea unor penalități (sumă forfetară și/sau penalități zilnice) conform art. 260 TFUE.

În cazul României, procedura privind piața energiei a ajuns deja la nivelul avizului motivat în 2025 pe segmentul gazelor. Următorul pas, dacă nu se ajunge la o soluție, ar fi sesizarea CJUE.

5.2. Cum se leagă infringementul și procedura de deficit excesiv de suspendarea fondurilor

Legătura directă între infringementul pe energie și suspendarea fondurilor UE este, juridic, mai indirectă. CJUE poate constata încălcarea tratatului și poate impune sancțiuni financiare, dar nu suspendă ea însăși fonduri de coeziune sau RRF.

În schimb, mecanismele de suspendare a fondurilor se regăsesc în:

• Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2092 privind regimul general de condiționalitate pentru protecția bugetului UE – care permite adoptarea de măsuri (inclusiv suspendarea plăților) atunci când încălcări ale statului de drept afectează buna gestiune a fondurilor UE;^[14]
• Regulamentul (UE) 2021/1060 și alte acte privind fondurile structurale – care introduc condiționalitatea macroeconomică (legată de EDP) și condiții orizontale privind respectarea Cartei drepturilor fundamentale și a statului de drept;^[7]
• Regulamentul (UE) 2021/241 privind RRF – care leagă plățile din Planul Național de Redresare și Reziliență de realizarea jaloanelor și țintelor, dar și de respectarea statului de drept și a obligațiilor privind protecția intereselor financiare ale UE.^[8]

Studiile de specialitate arată că aceste instrumente converg: Comisia poate argumenta că un stat care nu respectă deciziile CJUE sau care menține politici contrare dreptului UE (inclusiv în energie) afectează „buna gestiune financiară” a fondurilor, ceea ce justifică suspensia lor.^[15]

În paralel, încălcarea repetată a obligațiilor din EDP (prin menținerea unui deficit ridicat) poate activa condiționalitatea macroeconomică pentru fondurile de coeziune. În cazul României, Comisia a semnalat deja explicit că, dacă nu se îmbunătățește situația, fonduri UE ar putea fi înghețate începând cu anii următori.^[1]

6. Statul de drept, condiționalitatea bugetară și discursul „Bruxelles ne obligă”

6.1. Ce este „Raportul privind statul de drept 2025”

În ultimii ani, Comisia publică anual un Rule of Law Report, care analizează situația statului de drept în fiecare stat membru: independența justiției, cadrul anticorupție, pluralismul mediatic și alte aspecte. Rezumatul pentru România din Raportul 2025, realizat de centre independente de monitorizare a libertății presei, subliniază probleme persistente privind independența media, publicitatea politică netransparentă și supravegherea slabă a serviciilor publice de media.^[16]

Regulamentul 2020/2092 prevede explicit că, atunci când evaluează dacă există încălcări ale statului de drept care afectează bugetul UE, Comisia poate lua în considerare și informațiile din aceste rapoarte anuale, din decizii ale CJUE, din rapoarte ale Curții de Conturi și ale organismelor internaționale.^[14]

6.2. De la principii abstracte la bani concreți

Condiționalitatea legată de statul de drept nu este o sancțiune „politică” în sensul clasic, ci un mecanism prin care UE încearcă să protejeze banii contribuabililor europeni. Logica este următoarea:

• dacă justiția nu este independentă, dacă procurorii nu investighează eficient frauda și corupția sau dacă instanțele nu pot controla deciziile administrației, există un risc sistemic ca fondurile UE să fie deturnate sau folosite abuziv;
• într-o astfel de situație, simpla constatare a unei nereguli punctuale nu este suficientă; este necesar un instrument care să condiționeze fluxul de bani de remedierea problemelor structurale;
• de aici rezultă posibilitatea de suspendare a unor fonduri până la adoptarea unor reforme (de ex. garantarea independenței judecătorilor, întărirea instituțiilor anticorupție, transparența achizițiilor publice).

Astfel, „statul de drept” nu mai este doar o formulă abstractă, ci devine criteriu pentru accesul la bani europeni.

6.3. „Bruxelles ne obligă” – cât e realitate și cât e retorică?

Discursul politic de tip „Bruxelles ne obligă” este comod, pentru că permite guvernelor să transfere către UE costul politic al unor decizii nepopulare (creșterea taxelor, reducerea cheltuielilor, retragerea unor subvenții). În realitate:

• statele membre au participat la adoptarea regulilor, inclusiv a tratatelor, a regulamentelor privind EDP, a Regulamentului 2020/2092 și a celor privind fondurile structurale;
• România a acceptat voluntar aceste reguli la aderare, în schimbul accesului la piața internă și la fondurile UE;
• Comisia aplică regulile într-un cadru relativ uniform, nu doar României – alte state (Franța, Italia, Polonia, Ungaria etc.) au fost și ele vizate de proceduri de deficit excesiv sau de mecanisme de condiționalitate.

Dacă se ajunge la suspendarea fondurilor sau la condamnări la CJUE, nu este vorba de o „agresiune externă”, ci de aplicarea unui set de reguli pe care România le-a acceptat și care fac parte din contractul său de aderare la UE.

7. Scenarii posibile pentru România: de la cooperare la conflict deschis

7.1. Scenariul cooperării: ajustare fiscală și reforme graduale

În scenariul optimist, România:

• adoptă un plan credibil de consolidare fiscală, cu o combinație de reforme fiscale (lărgirea bazei, reducerea excepțiilor) și raționalizarea cheltuielilor (țintirea mai bună a ajutoarelor, restructurarea programelor ineficiente);
• ajustează schema de plafonare la energie, reducând încet sfera de aplicare și concentrând protecția asupra consumatorilor vulnerabili și a tranziției verzi;
• întărește instituțiile-cheie pentru statul de drept (justiția, anticorupția, Curtea de Conturi), astfel încât rapoartele privind statul de drept să poată consemna progrese.

În acest scenariu, Comisia poate decide să nu propună suspendarea fondurilor, iar România continuă să fie finanțată, deși rămâne sub monitorizare strictă.

7.2. Scenariul de conflict: neconformare și sancțiuni

În scenariul pesimist, România:

• amână sau diluează ajustarea fiscală, menținând deficitul ridicat;
• păstrează o schemă de plafonare la energie incompatibilă cu dreptul UE, ignorând avizele motivate ale Comisiei;
• înregistrează stagnare sau regres în rapoartele privind statul de drept.

În acest caz, este probabil:

• sesizarea CJUE pentru încălcarea regulilor din energie și eventual și pentru alte domenii;
• decizii ale Consiliului, la propunerea Comisiei, pentru suspendarea unor fonduri UE în baza condiționalității macroeconomice și/sau a mecanismului privind statul de drept;
• creșterea costurilor de finanțare ale României pe piețele internaționale, pe fondul pierderii credibilității.

Pe termen lung, pierderea unei părți din fondurile de coeziune și din RRF ar însemna mai puține investiții în infrastructură, sănătate, educație, digitalizare – adică exact domeniile de care depinde dezvoltarea României.

7.3. Scenariul intermediar: negocieri dure și compromisuri

Cel mai probabil, realitatea va semăna cu un scenariu intermediar, în care:

• România face suficiente ajustări pentru a evita măsurile cele mai dure, dar rămâne în risc ridicat;
• Comisia folosește „amenințarea” suspendării fondurilor pentru a obține reforme punctuale (de exemplu, în pensii speciale, administrație fiscală, guvernanța companiilor de stat);
• disputa se mută parțial în fața CJUE, prin infringement-uri și trimiteri preliminare.

8. Rolul avocatului în litigii strategice cu dimensiune europeană

8.1. Litigii împotriva statului român

Din perspectiva cetățenilor și a companiilor, tensiunea dintre politica națională și regulile UE deschide posibilitatea unor litigii strategice împotriva statului român:

• operatorii din energie pot contesta, în contencios administrativ sau în fața instanțelor comerciale, o parte din măsurile de plafonare, invocând incompatibilitatea cu dreptul UE și solicitând instanței să trimită întrebări preliminare la CJUE (art. 267 TFUE);
• companiile sau persoanele vătămate de măsuri fiscale adoptate pentru corectarea deficitului (de exemplu, taxe noi sau contribuții speciale) pot invoca principiile UE privind libera circulație a capitalurilor, libertatea de stabilire și interdicția ajutoarelor de stat selectiv negative;
• beneficiarii de fonduri europene pot contesta decizii naționale prin care li se retrag finanțări, invocând direct regulamentele UE care reglementează programele respective.

Un avocat cu experiență în dreptul UE și contencios administrativ/fiscal poate construi astfel de litigii într-o manieră care să maximizeze șansele de succes, inclusiv prin utilizarea mecanismului trimiterei preliminare la CJUE și prin coordonarea cu avocați din alte state membre sau cu ONG-uri specializate în litigii strategice.

8.2. Apărarea statului român în fața CJUE și în negocierile cu Comisia

Pe de altă parte, și statul român are nevoie de reprezentare juridică solidă:

• în procedurile de infringement și în fața CJUE, pentru a argumenta că măsurile adoptate sunt proporționale, temporare și justificate de circumstanțe excepționale;
• în negocierile tehnice cu Comisia privind planurile de ajustare bugetară și reformele structurale cerute pentru eliberarea tranșelor din RRF;
• în adaptarea legislației naționale (fiscală, energetică, anticorupție) la cerințele dreptului UE, astfel încât să fie limitat riscul de litigii.

În multe cazuri, cel mai bun „proces” este cel care nu ajunge vreodată în instanță, pentru că problemele sunt anticipate și corectate din timp, cu consultanță juridică adecvată.

8.3. Litigii strategice „pro-Europa” și clarificarea regulilor

Nu în ultimul rând, litigii strategice pot fi folosite și pentru a clarifica regulile UE, nu doar pentru a sancționa abateri. De exemplu:

• întrebări preliminare privind modul în care trebuie aplicate regulile de plafonare a prețurilor în context de criză energetică;
• cauze care clarifică atunci când o schemă de sprijin devine ajutor de stat incompatibil;
• litigii privind modul de aplicare a mecanismului de condiționalitate legat de statul de drept.

Un avocat care gândește în termeni de „big picture” european poate transforma un dosar aparent local (o factură, un contract, o decizie administrativă) într-un caz cu impact mult mai mare, contribuind la definirea liniilor directoare pentru întreaga piață.

9. Concluzii: suveranitate, populism și apartenența la regulile jocului european

Disputa „Bruxelles vs. București” nu este, în realitate, o luptă între „noi” și „ei”, ci un conflict între promisiuni politice interne și reguli acceptate prin aderarea la UE. România a câștigat acces la o piață de sute de milioane de consumatori și la fonduri europene de zeci de miliarde de euro, dar în schimb s-a angajat:

• să își țină finanțele publice sub control (deficit și datorie);
• să respecte regulile pieței interne (inclusiv în energie);
• să garanteze statul de drept și buna gestiune a banilor publici (inclusiv a celor europeni).

Procedura de deficit excesiv, infringementul pe energie și mecanismele de condiționalitate bugetară nu sunt „capricii” ale Comisiei, ci instrumente prevăzute în tratate și regulamente, care se aplică tuturor statelor atunci când se abat de la reguli.

Pentru România, întrebarea de fond nu este „cum scăpăm de presiunea Bruxelles-ului?”, ci cum ne reașezăm politicile fiscale, sociale și energetice astfel încât să fie sustenabile pe termen lung și compatibile cu regulile UE. Răspunsul nu poate veni doar din decizii politice de moment, ci necesită:

• transparență și onestitate în dezbaterea publică (inclusiv în recunoașterea costurilor unor decizii populiste);
• profesionalizarea administrației și întărirea instituțiilor de control;
• utilizarea inteligentă a instrumentelor juridice europene – atât pentru a apăra interesele legitime ale României, cât și pentru a corecta abuzurile interne.

În final, suveranitatea economică nu se mai poate înțelege în cheie strict națională. În cadrul UE, adevărata „suveranitate” înseamnă capacitatea de a influența regulile comune și de a le respecta inteligent, în beneficiul propriilor cetățeni.

Întrebări frecvente (FAQ)

1. Ce este, concret, „procedura de deficit excesiv” (EDP) și ce înseamnă pentru România?

Procedura de deficit excesiv este mecanismul prin care Comisia și Consiliul UE verifică dacă statele își păstrează deficitul bugetar sub 3% din PIB și datoria publică la un nivel sustenabil, în temeiul articolului 126 TFUE și al Regulamentului (CE) nr. 1467/97.^[2] Pentru România, faptul că se află în EDP înseamnă că trebuie să respecte un calendar strict de reducere a deficitului, iar nerespectarea acestuia poate duce la măsuri, inclusiv la suspendarea unor fonduri UE.

2. Poate UE să „taie” banii doar pentru că România are deficit mare?

Da, în anumite condiții. Regulamentul (UE) 2021/1060 privind fondurile structurale permite Comisiei să propună suspendarea unor angajamente sau plăți dacă un stat nu ia măsuri eficiente în cadrul procedurii de deficit excesiv.^[7] Decizia finală aparține Consiliului. În cazul României, Comisia a semnalat deja posibilitatea unei astfel de măsuri dacă nu se îmbunătățește situația fiscală.^[1]

3. De ce spune Comisia că plafonarea prețului la gaze și energie în România este problematică?

Comisia susține că anumite elemente ale schemei românești – cum ar fi obligarea producătorilor de gaze să vândă la preț fix o parte din producția internă și reținerea veniturilor suplimentare ale producătorilor de energie electrică – încalcă principiul formării libere a prețurilor și limitează exporturile, contrar Directivei 2019/944, Regulamentului 2019/943 și Directivei 2009/73/CE.^[11],[12]

4. Înseamnă asta că UE interzice ajutorul pentru populație la facturi?

Nu. UE permite intervenții temporare și țintite, mai ales pentru consumatorii vulnerabili, și a creat chiar cadre temporare pentru ajutoarele de stat în contextul crizei energetice. Problema apare atunci când schemele devin generalizate, permanente și distorsionează piața angro sau schimburile transfrontaliere. Așadar, nu e interzis ajutorul, dar trebuie conceput astfel încât să respecte regulile UE privind piața internă și ajutoarele de stat.^[9],[10]

5. Ce legătură are statul de drept cu deficitul bugetar și cu fondurile UE?

Statul de drept este important pentru că, fără instanțe independente și instituții de control eficiente, există riscul ca fondurile UE să fie utilizate abuziv sau fraudulos. Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2092 permite suspendarea fondurilor atunci când încălcările statului de drept afectează buna gestiune a bugetului UE, iar Comisia se bazează, printre altele, pe Raportul privind statul de drept pentru a identifica aceste situații.^[14],[16]

6. Poate fi dată România în judecată de cetățeni sau companii pentru modul în care aplică plafonarea prețurilor?

Da. Cetățenii și companiile pot contesta în instanțele naționale acte administrative sau norme interne care le afectează drepturile, invocând direct dreptul UE. Instanțele pot, la rândul lor, trimite întrebări preliminare la CJUE pentru a clarifica interpretarea normelor europene. În practică, operatori din energie sau alți actori economici au inițiat deja litigii legate de schemele de plafonare, unele cauze ajungând în fața CJUE prin mecanismul art. 267 TFUE.^[12]

7. Ce poate face concret un avocat pentru un client afectat de aceste politici?

Un avocat poate:

• analiza compatibilitatea unei măsuri naționale (de exemplu, o taxă, o limitare a prețului sau o decizie de retragere a unei finanțări) cu dreptul UE;
• formula acțiuni în contencios administrativ sau comercial, invocând direct regulamentele și directivele UE;
• propune instanței naționale trimiterea unor întrebări preliminare la CJUE;
• construi litigii strategice, eventual în cooperare cu ONG-uri sau avocați din alte state, pentru a obține decizii cu impact general.

8. Suspendarea fondurilor UE este inevitabilă pentru România?

Nu. Suspendarea fondurilor este o opțiune extremă, nu un rezultat inevitabil. Ea poate fi evitată dacă România:

• respectă traiectoria de ajustare a deficitului convenită cu Comisia și Consiliul;
• corectează măsurile incompatibile cu piața internă (de exemplu, anumite elemente ale schemei de plafonare la energie);
• înregistrează progrese reale în domeniul statului de drept (justiție, anticorupție, media).

Note și surse selectate

1. Relatări de presă și comunicate privind intensificarea procedurii de deficit excesiv și riscul de suspendare a fondurilor în cazul României, bazate pe declarațiile Comisiei și ale oficialilor UE (de exemplu, analize Reuters privind deficitul României și posibila suspendare a fondurilor).
2. Art. 126 TFUE și glosarul EUR-Lex privind procedura de deficit excesiv.
3. Analize privind condiționalitatea macroeconomică și legătura dintre EDP și fondurile UE, inclusiv rapoarte ale Parlamentului European și studii precum cele publicate de Egmont Institute sau CEPS pe tema „macroeconomic conditionality”.
4. Deciziile Consiliului privind existența unui deficit excesiv în România și recomandările aferente, disponibile pe portalul Consilium și pe EUR-Lex.
5. Excessive Deficit Procedure and Romania – DG ECFIN.
6. Regulamentul (CE) nr. 1467/97 și modificările aduse prin Regulamentul (UE) 2024/1264, conform fișei de sinteză EUR-Lex.
7. Regulamentul (UE) 2021/1060 – „Common Provisions Regulation” pentru fondurile UE 2021–2027, și rezumatele oficiale privind condiționalitatea macroeconomică.
8. Regulamentul (UE) 2021/241 privind Mecanismul de Redresare și Reziliență și sintezele Comisiei privind implementarea RRF în statele membre.
9. Textele și materialele explicative privind Directiva (UE) 2019/944, Regulamentul (UE) 2019/943 și Directiva 2009/73/CE, disponibile pe EUR-Lex.
10. Art. 107 TFUE și fișele EUR-Lex privind ajutoarele de stat.
11. „October infringement package – key decisions on energy”, Comisia Europeană, 3 octombrie 2024 (scrisoare de punere în întârziere către România pe energie).
12. „May infringement package – key decisions on energy”, Comisia Europeană, 7 mai 2025 (aviz motivat pentru România privind prețurile la gaze).
13. Analize independente privind intervențiile statelor în piața energiei în contextul crizei, realizate de think tank-uri europene (de ex. European Policy Centre, Bruegel) și citate în dezbaterile privind sustenabilitatea schemelor de plafonare.
14. Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2092 privind un regim general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii și recitalele sale, care explică legătura dintre statul de drept și buna gestiune financiară.
15. Studii academice privind condiționalitatea bugetară și statul de drept, inclusiv articole publicate în „European Papers” și rapoarte ale institutelor specializate în dreptul UE și finanțe publice.
16. RC Media Freedom – resurse privind „2025 Rule of Law Report – Country Chapter: Romania”, care rezumă principalele concluzii ale Raportului privind statul de drept 2025 pentru România, în special pe zona libertății media.

Acest articol are caracter informativ și nu reprezintă consultanță juridică. Pentru o analiză aplicată pe situația concretă, este recomandată consultarea unui avocat specializat în dreptul UE și contencios administrativ/fiscal.