Transferuri transfrontaliere de active și controlul ANAF: la ce să se aștepte investitorii străini

Pentru proprietarii străini de afaceri, consecința practică este clară: mai multe întrebări din partea ANAF, mai multe solicitări de documente și un risc mai ridicat ca anumite tranzacții să fie recalificate ca artificiale sau subevaluate. Scopul acestui articol este să explice, pe înțelesul antreprenorilor și al directorilor financiari:

• ce tipuri de tranzacții transfrontaliere declanșează cel mai des controale ANAF;
• cum se îmbină regulile de prețuri de transfer cu cerințele de substanță economică;
• cum funcționează impozitul reținut la sursă pentru plăți către nerezidenți;
• cum îți pregătești documentația și strategia de apărare împotriva recalificării.

Ne bazăm pe Codul fiscal român (Legea nr. 227/2015), normele sale metodologice, ghidurile ANAF în materie de prețuri de transfer și pe principiile OCDE privind prețurile de transfer.

Tranzacții tipice care declanșează controale ANAF

Selecția pentru inspecții fiscale este, cel puțin teoretic, bazată pe risc: ANAF corelează date din declarațiile depuse, compară indicatori pe sectoare, folosește schimbul automat de informații la nivel UE/OCDE și semnalele primite din controale anterioare. În practică, anumite tipuri de tranzacții apar în mod recurent în dosarele de inspecție.

1. Servicii intragrup și management fees

Aproape orice grup multinațional are fluxuri de tip „service fee” între entitățile sale: management, coordonare regională, IT și software, servicii partajate (HR, contabilitate), marketing, logistică, achiziții, contribuții la R&D și așa mai departe.

Codul fiscal permite autorităților să ajusteze rezultatul fiscal dacă prețul tranzacțiilor între persoane afiliate se abate de la valoarea de piață și, mai mult, să recalifice tranzacțiile pentru a reflecta conținutul lor economic.[Cod fiscal & norme] În zona serviciilor intragrup, ANAF pune frecvent sub lupă:

• testul beneficiului — a primit efectiv societatea românească un beneficiu concret, identificabil, din serviciile facturate?
• dublarea activităților — nu cumva serviciile „de grup” dublează activități deja prestate local, de echipele din România?
• servicii de acționar vs. operaționale — o parte din costuri nu țin de rolul de acționar al societății-mamă (raportări consolidate, relații cu investitorii) și nu ar trebui re-facturate subsidiarei;
• nivelul de mark-up — marja aplicată de prestatorul intragrup este susținută de o analiză de comparabilitate (benchmark) credibilă?

Când ANAF concluzionează că serviciile nu au fost prestate, sunt slab documentate sau nu aduc beneficiu societății românești, deducerea cheltuielilor este respinsă. În anumite cazuri se reține și impozit la sursă pe sumele plătite nerezidentului, considerându-se că acesta a prestat servicii cu sursa în România.

2. Redevențe și transferuri de proprietate intelectuală

Transferul sau licențierea drepturilor de proprietate intelectuală (mărci, software, know-how, patente) reprezintă un alt „hotspot” major. În România, redevențele plătite nerezidenților sunt, în principiu, supuse unui impozit de 16% reținut la sursă, cu posibilitatea reducerii prin convenții de evitare a dublei impuneri sau scutiri în baza Directivei UE privind dobânzile și redevențele, transpusă în Codul fiscal.[Titlul VI Cod fiscal]

Din perspectiva prețurilor de transfer, ANAF se uită atent la profilul DEMPE (Development, Enhancement, Maintenance, Protection, Exploitation) al IP-ului, în linie cu Ghidul OCDE. Societatea românească ce plătește redevențe trebuie să demonstreze că:

• entitatea din grup care pretinde că „deține” IP-ul efectuează sau controlează funcțiile DEMPE esențiale și își asumă riscurile relevante;
• IP-ul este folosit efectiv în activitatea din România și contribuie la generarea de venit;
• nivelul redevenței este în intervalul de piață, pe baza unor acorduri comparabile sau a studiilor de royalty rates.

Mutarea IP-ului — de exemplu transferul unei platforme software sau al unei mărci din România către un IP company din alt stat — ridică probleme suplimentare: ANAF poate impozita câștigurile latente generate în România sau poate recalifica anumite aranjamente (cost-sharing, comision) ca vânzări de intangibile.

3. Împrumuturi intragrup și cash-pooling

Tranzacțiile de finanțare intragrup sunt, de câțiva ani, în prim-planul controalelor, mai ales după publicarea capitolului dedicat tranzacțiilor financiare în Ghidul OCDE (acum inclus în ediția 2022).[OCDE — TP Guidelines]

ANAF analizează de regulă:

• nivelul dobânzii pentru împrumuturile intragrup (prea mare pentru debitor sau prea mic pentru creditor față de piață);
• regulile de limitare a deductibilității dobânzilor (EBITDA rule) și gradul de capitalizare al societății românești;
• cash-pooling și garanțiile intragrup (riscul ca societatea românească să ofere sprijin financiar gratuit sau insuficient remunerat către grup);
• recalificarea unor împrumuturi în aport de capital sau invers, atunci când forma juridică nu corespunde realității economice.

Documentarea trebuie să includă analiza funcțională, evaluarea ratingului de credit al debitorului, comparabile de piață (baze de date cu împrumuturi, randamente de obligațiuni) și politici de trezorerie la nivel de grup.

4. Dividende, exit-uri de acționari și reorganizări

Începând cu 1 ianuarie 2025, România aplică o cotă de 10% impozit pe dividendele plătite atât rezidenților, cât și nerezidenților, cu excepțiile prevăzute de Codul fiscal și convențiile de evitare a dublei impuneri.[KPMG — WHT dividende] ANAF urmărește atent situațiile în care:

• se distribuie dividende semnificative imediat înainte de vânzarea unei societăți românești;
• reorganizări transfrontaliere (fuziuni, divizări, transferuri de business) scot profituri sau active din România;
• se rambursează împrumuturi către acționar sau se reduc capitalurile proprii imediat înainte de exit.

Articolul 11 din Codul fiscal permite ignorarea tranzacțiilor fără scop economic și recalificarea lor în funcție de substanța economică.[Art. 11 Cod fiscal] În contextul exit-urilor, ANAF poate susține că o parte din prețul de vânzare reprezintă, în fapt, dividende mascate sau că o succesiune de pași (majorări de capital, transferuri de active, distribuiri de dividende, vânzare de acțiuni) reprezintă un singur aranjament artificial.

5. Restructurări de business și migrarea funcțiilor

Tot mai multe grupuri centralizează funcții precum procurement, logistică, marketing sau R&D în hub-uri regionale. Atunci când o astfel de restructurare afectează o societate românească — de exemplu transformarea unui distribuitor cu risc complet într-un distribuitor cu risc limitat sau mutarea centrului de dezvoltare software în alt stat — ANAF verifică dacă nu cumva s-au transferat funcții generatoare de profit fără o compensație adecvată.

După standardele OCDE (Proiectul BEPS 8-10), transferul de funcții, active și riscuri este o tranzacție de sine stătătoare care trebuie remunerată la valoare de piață. O diminuare bruscă și permanentă a marjei societății românești, în timp ce grupul rămâne per total foarte profitabil, este un „red flag” clar în inspecții.

Prețuri de transfer și cerințe de substanță

Regulile românești de prețuri de transfer operează explicit cu principiul valorii de piață, în linie cu Ghidul OCDE. Codul fiscal și Codul de procedură fiscală dau ANAF-ului puterea de a ajusta rezultatul fiscal dacă prețurile între persoane afiliate nu sunt de piață și de a ignora tranzacțiile artificiale.[Legea 227/2015] ANAF a publicat inclusiv ghiduri detaliate privind conținutul dosarului prețurilor de transfer.[Ghid ANAF TP]

1. Principiul valorii de piață și GAAR (art. 11)

Două axe definesc abordarea ANAF:

• prețul de piață — tranzacțiile între persoane afiliate trebuie să fie remunerate ca între părți independente, în circumstanțe comparabile. Ordinul nr. 442/2016 stabilește formatul dosarului de prețuri de transfer și metodele acceptate.[Ordinul 442/2016]
• supremația conținutului economic — art. 11 Cod fiscal permite ignorarea tranzacțiilor care nu reflectă o realitate economică sau au ca scop esențial obținerea unui avantaj fiscal.[Comentariu art. 11]

În cazul transferurilor transfrontaliere de active, ANAF va pune aproape întotdeauna două întrebări: (1) prețul este de piață? (2) structura are substanță economică autentică? Dacă răspunsul este negativ la oricare dintre ele, riscul de ajustare este ridicat.

2. Obligațiile de documentare a prețurilor de transfer

Regimul documentar diferă în funcție de mărimea contribuabilului, dar logica este aceeași: orice tranzacție semnificativă cu afiliați trebuie justificată printr-un dosar de prețuri de transfer.

• Contribuabili mari — au obligația de a întocmi anual dosarul și de a-l prezenta într-un termen scurt (uneori 10 zile) la solicitarea ANAF, dacă valorile tranzacțiilor depășesc anumite praguri.[Ghid ANAF Prețuri de Transfer]
• Contribuabili medii și mici — întocmesc dosarul la cerere, dacă depășesc pragurile prevăzute de ordin.

Structura este inspirată de standardul OCDE BEPS 13: master file și local file, cu informații despre grup, lanțul valoric, funcțiile societății din România, tranzacțiile controlate și studiile de comparabilitate.

3. Substanța economică: oameni, riscuri și decizie

Conceptul de „substanță” a trecut demult din zona teoretică în practică. ANAF se uită nu doar la contracte, ci și la realitatea „de pe teren”:

• Unde sunt luate deciziile strategice? Procesele-verbale de consiliu, planurile de business și aprobările de investiții se semnează acolo unde pretinzi că este „headquarters”-ul?
• Cine controlează riscurile semnificative (riscul de piață, riscul de credit, riscul de dezvoltare a produsului, riscul de proprietate intelectuală)?
• Entitatea care deține IP sau acțiunile în societățile românești are personal, competențe și infrastructură pentru a le administra?
• Și, foarte simplu, există birouri, contracte locale, echipă și costuri reale în entitatea care încasează profiturile?

Dacă folosești entități cu substanță minimă (de exemplu, SPV-uri în jurisdicții cu impozitare redusă) pentru a deține IP sau acțiuni în companii românești, art. 11 Cod fiscal devine o sursă de risc major: ANAF poate considera structura artificială și poate refuza beneficiile convențiilor sau ale directivelor UE.

4. Tranzacții artificiale și refuzul beneficiilor tratatelor

Articolul 11 definește aranjamentele artificiale ca fiind acele tranzacții fără conținut economic, care nu ar fi fost utilizate în cursul normal al unei activități de afaceri și care au ca scop esențial obținerea unui avantaj fiscal. Pentru astfel de aranjamente, ANAF poate ignora forma juridică aleasă, poate reîncadra veniturile și poate refuza aplicarea convențiilor de evitare a dublei impuneri.

Tipic, în această categorie intră:

• lanțuri de dețineri fără rol operațional, menite doar să interpună o jurisdicție cu tratat favorabil;
• vehicule de tip „conduit” care încasează dividende sau redevențe și le retransmit imediat, fără a reține un profit semnificativ;
• mutări de IP din România către societăți fără personal și active, în schimbul unor remunerații simbolice;
• structuri de „round-tripping”, în care investitorii români își „scot” banii printr-un vehicul străin ca să revină apoi în România cu tratament mai favorabil.

Impozitul reținut la sursă pentru plățile către nerezidenți

Titlul VI din Codul fiscal reglementează impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți. Plătitorul de venit este, de regulă, societatea românească, responsabilă să calculeze, să rețină, să declare și să vireze impozitul.[Titlul VI — prezentare]

1. Venituri tipice supuse impozitului la sursă

Art. 223 și 224 Cod fiscal enumeră veniturile de sursă românească supuse WHT pentru nerezidenți, între care:

• dividende distribuite de societăți românești;
• dobânzi și redevențe;
• onorarii pentru servicii de management și consultanță (indiferent de locul prestării);
• comisioane, chirii, anumite venituri din activități sportive sau de divertisment desfășurate în România;
• câștiguri din vânzarea de titluri de participare în societăți românești, în anumite condiții.

Începând cu 2025, cota standard pentru dividende este 10%, în timp ce multe alte categorii (dobânzi, redevențe, servicii de management și consultanță) sunt taxate cu 16%, cu posibile reduceri prin tratate.[PwC — WHT România][Modificări fiscale 2025]

Există și o cotă de 50% pentru anumite plăți (dobânzi, redevențe, servicii) către entități din jurisdicții fără schimb de informații cu România, atunci când tranzacțiile sunt considerate artificiale. Acest mecanism este strâns legat de art. 11 și de analiza de substanță.

2. Directivele UE și scutirile de participare

În calitate de stat membru UE, România aplică Directiva mamă-filială și Directiva privind dobânzile și redevențele. În linii mari și sub rezerva îndeplinirii condițiilor:

• dividendele plătite de o societate românească către o societate asociată din UE pot fi scutite de WHT dacă deținerea directă este de cel puțin 10% pe o perioadă neîntreruptă de minimum un an;
• dobânzile și redevențele plătite către o societate asociată din UE pot fi scutite dacă se îndeplinesc condițiile de deținere (de regulă 25% pentru cel puțin doi ani) și dacă beneficiarul este proprietarul de drept al veniturilor.

ANAF verifică însă tot mai strict substanța societății beneficiare: lipsa personalului, absența unei activități reale sau retransmiterea imediată a veniturilor către un alt stat pot duce la refuzul aplicării directivei.

3. Convenții de evitare a dublei impuneri și probleme practice

România are o rețea extinsă de convenții de evitare a dublei impuneri (CDI), care pot reduce semnificativ cotele de WHT pentru dividende, dobânzi, redevențe sau servicii.

Pentru a beneficia efectiv de tratament convențional, contribuabilul trebuie să se asigure că:

• beneficiarul este rezident fiscal al statului partener, în sensul convenției;
• există un certificat de rezidență fiscală valabil la momentul plății și, uneori, declarații privind statutul de „beneficial owner”;
• plățile nu se încadrează în zona de „abuz de convenție” (treaty shopping, vehicule de tip conduit).

În practică, ANAF cere tot mai des dovezi suplimentare de substanță pentru a accepta cotele reduse din CDI, mai ales în cazul holdingurilor în jurisdicții cu regim fiscal atractiv.

4. WHT și transferurile de active

Atunci când proprietarii străini mută acțiuni sau IP în afara României, WHT poate apărea în mai multe etape:

• distribuiri de dividende înainte de vânzare — în general atrag WHT (dacă nu se aplică o scutire), în timp ce câștigul de capital din vânzarea acțiunilor poate fi sau nu impozabil în România, în funcție de CDI;
• răscumpărări de acțiuni, reduceri de capital, lichidare — sumele primite de acționarii nerezidenți pot fi tratate parțial sau total ca dividende, cu WHT aferent;
• vânzarea de IP — câștigul societății românești din transferul IP este supus impozitului pe profit, iar ulterior redevențele plătite către noul proprietar nerezident intră în sfera WHT.

Modelarea fiscală a oricărei restructurări transfrontaliere majore trebuie să includă atât impozitul pe profit, cât și WHT, plus un test de robusteză la aplicarea art. 11 și a regulilor de substanță.

Cum pregătești documentația și te aperi de recalificare

Este imposibil să elimini complet riscul unui control, dar poți crește dramatic șansele unui rezultat favorabil dacă tratezi din timp patru dimensiuni: prețuri de transfer, documentație juridică, dovezi de substanță și coerența narațiunii de business.

1. Construiește un dosar de prețuri de transfer solid în jurul fluxurilor-cheie

Pentru orice grup cu fluxuri intragrup semnificative implicând România, dosarul de prețuri de transfer este prima linie de apărare.

Recomandări practice:

• cartografiază toate tranzacțiile controlate care implică România: servicii, redevențe, împrumuturi, garanții, cost sharing, transferuri de active, restructurări, cash-pooling;
• fă o analiză funcțională detaliată pentru fiecare entitate relevantă — cine ce face, cu ce active, ce riscuri își asumă;
• alege metodele de prețuri de transfer potrivite pentru fiecare tip de tranzacție și susține-le cu studii de comparabilitate actualizate;
• documentează evoluția în timp — dacă societatea din România a dezvoltat IP sau a construit o bază de clienți valoroasă, arată acest lucru și justifică modul în care este remunerat la momentul transferului.

2. Pune la punct contractele și aprobările corporate

Substanța nu înseamnă doar oameni, ci și un cadru juridic coerent. În controale, ANAF va cere de obicei:

• contracte de servicii intragrup, licențe de IP, acorduri de cost-sharing, semnate și datate;
• contracte de împrumut, garanții, politici de trezorerie;
• contracte de vânzare de acțiuni sau active, documentația de fuziune/divizare;
• hotărâri ale consiliului de administrație și ale AGA care explică motivele comerciale ale restructurărilor.

Absența acestor documente lasă spațiu ANAF-ului să „completeze povestea” în favoarea sa. De aceea, este esențial ca documentația juridică să fie coerentă cu realitatea operațională și cu analiza de prețuri de transfer.

3. Arată substanța: dovezi concrete de activitate reală

Pentru a contracara o eventuală aplicare a art. 11 sau un refuz al beneficiilor din CDI, ai nevoie de dovezi că structura reflectă o afacere autentică. Exemple de documente utile:

• contracte de muncă, fișe de post, organigrame pentru personalul-cheie din entitățile relevante;
• contracte de închiriere, facturi de utilități, abonamente IT, care arată existența unor sedii reale;
• procese-verbale ale ședințelor de board, rapoarte de management, corespondență de business care arată unde se iau deciziile;
• politici de risc și conformitate, care explică modul de alocare a riscurilor în grup.

În cazul IP holding-urilor, este important să arăți implicarea în funcțiile DEMPE (direct sau prin control și finanțare), nu doar încasarea pasivă de redevențe. Pentru holding-urile de acțiuni în societăți românești, substanța înseamnă de regulă implicare în finanțare, strategie sau management de grup, nu doar colectare de dividende.

4. Coerența narațiunii: explică tranzacția ca business, nu ca schemă fiscală

Auditorii sunt mai receptivi la structuri a căror poveste „ține apă” și din punct de vedere comercial, nu doar fiscal. Pentru fiecare tranzacție majoră (mutarea unui IP, a unui centru de servicii sau a unui holding), întreabă-te:

• decizia are sens economic independent de avantajele fiscale?
• timing-ul pare determinat de nevoi de business (piață, reglementare, finanțare) sau coincide perfect cu o schimbare legislativă?
• profiturile și fluxurile de numerar rezultate sunt plauzibile în raport cu rolul fiecărei entități?

Deseori, merită pregătit un memo intern sau un material pentru board care explică, într-un singur document, logica de business a restructurării. Acest document devine, ulterior, probă cheie în inspecție.

5. Pregătește-te pentru controverse: simulări, APA și MAP

Chiar și cu cea mai bună documentație, pot apărea divergențe de interpretare cu ANAF. Pentru structuri importante, proprietarii străini ar trebui să ia în calcul:

• simulări prealabile — analize „what if” în care testezi cum ar arăta impozitele dacă ANAF ar adopta o versiune conservatoare a prețurilor de transfer sau ar aplica art. 11;
• Acorduri de preț în avans (APA) — România are un cadru APA care poate aduce certitudine pentru tranzacții recurente de mare valoare (finanțări intragrup, redevențe, funcții centralizate);
• Proceduri amiabile (MAP) — prevăzute în CDI pentru cazurile de dublă impunere generate de ajustări de prețuri de transfer în două jurisdicții diferite.

Roadmap practic pentru proprietari străini

Dacă ești acționar străin sau român cu vehicule în afara țării și intenționezi să muți bani, acțiuni sau IP în/din România, un plan minimal ar putea arăta astfel:

1. Inventariază toate tranzacțiile transfrontaliere care implică entități românești, inclusiv cele planificate (exit-uri, reorganizări, mutări de IP).
2. Identifică zonele cu risc ridicat din perspectiva ANAF: fee-uri mari intragrup, structuri cu entități cu substanță redusă, restructurări ce reduc brusc marja în România, tranzacții cu jurisdicții „sensibile”.
3. Revezi politicile de prețuri de transfer și dosarele existente în lumina Ghidului OCDE 2022 și a ghidurilor ANAF; adu-le la zi înainte de un control, nu după.
4. Consolidează substanța economică în entitățile cheie (România și vehiculele deținute în afara țării), aliniind personalul, funcțiile și riscurile cu profiturile.
5. Modelează impactul WHT și al GAAR pentru fluxurile principale și ia în calcul scenarii în care nu poți aplica CDI sau directivele UE din cauza lipsei de „beneficial ownership”.
6. Analizează oportunitatea unui APA pentru tranzacțiile critice și a unui ruling pentru aspectele de drept intern neclare.
7. Pregătește un „audit pack” pentru fiecare tranzacție mare: contracte, hotărâri corporate, evaluări, studii de comparabilitate, opinii fiscale și memo-uri interne cu justificarea economică.

Transferurile transfrontaliere de active pot fi structurate eficient, fără a intra în zona agresivă. Cheia este să pleci de la întrebarea corectă: „Cum arată această tranzacție prin ochii unui inspector ANAF?” Dacă documentația, substanța și povestea de business sunt aliniate, inspecțiile fiscale devin un risc gestionabil, nu o amenințare existențială.

Surse utile

• Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) — versiune actualizată ANAF
• Titlul VI — Impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți
• Articolul 11 Cod fiscal — reguli speciale și GAAR
• Ghid ANAF privind prețurile de transfer (RO)
• ANAF — Guidance on Transfer Pricing (EN)
• Prezentare Ordin 442/2016 — dosarul prețurilor de transfer
• PwC Tax Summaries — Withholding tax România
• KPMG TaxNewsFlash — creșterea WHT pe dividende
• Vulpoi și Asociații — principalele modificări fiscale 2025
• OECD Transfer Pricing Guidelines 2022
• CMS Expert Guide — documentația de prețuri de transfer în România