Principalele drepturi de proprietate intelectuală sunt drepturile de autor, care se împart într-o categorisire dihotomică: drepturile patrimoniale de autor și drepturile nepatrimoniale de autor.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, precum şi asupra altor opere de creație intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial.

Se observă că obiectul unui drept de autor este opera. Opera nu cunoaște o definiție legală expresă, dar sunt importante de amintit prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996: Opera de creație intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată.

Cel mai probabil, legiuitorul a lăsat „liberă” definiția operei întrucât creația intelectuală cuprinde un spectru larg de „produse” ale minții care sunt greu de cuprins într-o definiție standard. Putem spune că opera poate fi orice produs al minții umane.

Astfel, legea se limitează la a oferi mai mult o „ghidare” a ce poate reprezenta opera decât să ofere o definiție strictă. Totuși, legea ridică problema operelor care se pot bucura de protecție legală și a operelor care nu se pot bucura de protecția legală, definind mai clar operele care nu se pot bucura de protecție legală.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 8/1996:

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinația lor, cum sunt:

a) scrierile literare şi publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;

b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele şi documentațiile științifice;

c) compozițiile muzicale cu sau fără text;

d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;

e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;

f) operele fotografice, fotogramele peliculelor cinematografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;

g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;

h) operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele şi lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură;

i) lucrările plastice, hârțile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi științei în general.

Mai departe, legea exemplifică operele derivate:

Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, şi anume:

a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau științifice care reprezintă o muncă intelectuală de creație;

b) culegerile de opere literare, artistice sau științifice, cum ar fi: enciclopediile şi antologiile, colecțiile sau compilațiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creații intelectuale.

În fine, legea enumeră și operele care nu se pot bucura de protecție legală:

Nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor următoarele:

a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele matematice ca atare şi invențiile, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;

b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora;

c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizațiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;

d) mijloacele de plată;

e) știrile şi informațiile de presă;

f) simplele fapte şi date.

g) fotografiile unor scrisori, acte, documente de orice fel, desene tehnice şi altele asemenea;.

h) materiale rezultate dintr-un act de reproducere a unei opere de artă vizuală, al cărei termen de protecție a expirat, cu excepţia cazului în care materialul rezultat din actul de reproducere este original, în sensul că reprezintă o creație intelectuală proprie a autorului.

Cum evit încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală (drepturilor de autor ale autorului)?

Principala problemă a unui autor creator de material intelectual (opere) trebuie să fie evitarea încălcarea acestora. Adică să evite folosirea fără drept (nepermisă) a rezultatului muncii sale intelective. Apoi, autorul ar trebui să se orienteze în exploatarea corectă din punct de vedere economic și juridic a operelor finalizate sau nefinalizate realizate de acesta.

Răspunsul – poate neplăcut la această problemă principală  – este că este destul de complicată protejarea și presupune alocarea de resurse financiare și temporale semnificative pentru urmărirea încălcărilor. Multe acte de încălcare vor rămâne poate „nepedepsite” întrucât și încălcarea trebuie să fie „semnificativă”. O urmărire exhaustivă a încălcărilor, de natură „represivă”, este utopică și presupune alocarea unor resurse care fac demersurile nerezonabile și poate nejustificate din punct de vedere economic.

Să luăm exemplul unui compozitor de versuri muzicale care a compus din proprie inițiativă sau „la comandă” versurile unei opere muzicale. Versurile pot fi utilizate fără drept de interpreți consacrați care au resursele financiare și o bază de „urmăritori” suficient de mare pentru a realiza o interpretare fără drept a versurilor care să capete notorietate interpretarea respectivă a operei.

Compozitorului de versuri îi va fi mult mai ușor să urmărească astfel de încălcări care se bucură de canale de difuzare ușor accesibile și de o cunoaștere publică suficientă care să permită aducerea la cunoștință a încălcărilor către autorul versurilor și să întreprindă acte de protejare a drepturilor proprii.

Este greu de justificat din punct de vedere economic urmărirea unor interpretări ale versurilor realizate ad-hoc într-un grup restrâns de prieteni, de exemplu.

Acestea sunt aspecte de ordin practic, întrucât, din punct de vedere teoretic, este ideal să se urmărească toate utilizările și să se ia măsuri față de toate încălcările, dar am arătat că un astfel de demers are un caracter utopic.

Foarte important este să existe dovezi ale peternității autorului asupra operei și „localizarea” în timp a concepției și aducerii la cunoștință publică.

Desigur, o creație muzicală în zilele noastre presupune un efort complex al mai multor creatori și mai multe opere înglobate într-o operă „complexă”. Discutăm despre multiple opere implicate: versurile (a compozitorului de versuri), linia melodică (compozitorul liniei melodice), interpretarea (a artiștilor interpreți), videoclipul (care este în sine o operă distinctă care poate împrumuta elemente cinematografice uneori), imaginea creatorilor implicați, alte opere create în scop de promovare etc.

Exemplul dat mai sus se referă la creația muzicală, dar spectrul acoperit este unul foarte vast.

Protejarea drepturilor de proprietate intelectuală asupra lucrărilor de creație (operelor)

Principalul act de protecție este constituirea depozitului legal asupra operei. Adică înregistrarea operei la un organism (de regulă, organismele de gestiune colectivă) care asigură un astfel de serviciu și va certifica existența acelui depozit, data înregistrării, paternității operei etc.

Apoi, protejarea drepturilor presupune un efort publicitar semnificativ pentru a inocula în psihicul publicului țintă asocierea dintre artist și operă. Este importantă asocierea de către public a relației autor-operă întrucât simplifică efortul probator pentru dovedirea paternității și poate asigura existența unor martori.

Asistență juridică, consultanță și gestionarea litigiilor pentru protejarea operelor

Munca avocatului în asistarea artistului poate presupune un efort complex care să cuprindă următoarele servicii în sprijinul autorilor:

• Consultanță privind constituirea depozitului legal;
• Consultanță privind aducerea operei la cunoștință publică;
• Consultanță privind exploatarea opere (în regie proprie sau prin terți);
• Reprezentare în fața organismelor de gestiune colectivă;
• Notificarea și negocierea unor acte cu terții care încalcă drepturile de autor ale autorului;
• Gestionarea litigiilor ivite;
• Consultantă, asistență și reprezentare în aspectele fiscale ale gestionării drepturilor de autor;
• Consultanță și asistentă în identificarea soluțiilor potrivite pentru gestionarea economică a operelor și inserarea lor în circuitul economic;
• Reprezentare în relația cu organismele de gestiune colectivă, instituții publice/administrative, terți, subcontractori, parteneri, furnizori etc.;
• Consultanță, asistență și reprezentare în scopuri publicitare;
• Consultanță, asistență și reprezentare pentru conceperea unor opere care presupun demersuri, costuri și resurse semnificative, care trebuie planificate inclusiv juridic de la început.
• Consultanță și asistență juridică în relația cu alți artiști, în ipoteza unor colaborări.

Exploatarea patrimonială a operelor. Redactare contracte de licență sau cesiune de drepturi de autor.

Fără a intra în foarte multe detalii care, de cele mai multe ori, sunt utile numai unei categorii de artiști, neavând o aplicabilitate generală, exploatarea se poate face:

• În regie proprie;
• Prin intermediul unor terți, intermediari sau prestatori de diferite servicii necesare.

Exploatarea în regie proprie este realizată de regulă de artiști „amatori”, care nu se bucură de o notorietate care să justifice economic angajarea unor alți profesioniști, sau de artiști la început de drum, care sunt în perioada de acumulare a resurselor necesare.

Contractul de licență și contractul de cesiune de drepturi de autor pot viza numai drepturile patrimoniale de autor, nu și pe cele nepatrimoniale.

Contractul de licență de drepturi de autor presupune menținerea calității de titular al autorului asupra drepturilor patrimoniale de autor, acesta acordând numai un drept de folosire asupra operei sale. Se aseamănă mai mult cu o „închiriere”. Licența poate fi pentru o durată limitată sau maximală de timp, pentru un teritoriu limitat sau nelimitat, exclusiv sau neexclusiv.

Contractul de cesiune de drepturi de autor presupune transmiterea calității de titular al autorului asupra drepturilor patrimoniale de autor, fiind practic o „vânzare” a drepturilor sale. Licența poate fi pentru o durată limitată sau maximală de timp, pentru un teritoriu limitat sau nelimitat, exclusiv sau neexclusiv.