Darea în plată a imobilului ipotecat: condiții, efecte și capcane din practică

1. Ce este darea în plată și de ce a fost introdusă

La nivel de principiu, darea în plată este un mod de stingere a obligațiilor prin care creditorul acceptă o altă prestație decât cea prevăzută inițial în contract (de regulă, acceptă imobilul ipotecat în locul plăților viitoare ale ratelor). Legea nr. 77/2016 a preluat acest mecanism juridic general și l-a adaptat contextului creditelor ipotecare pentru consumatori, creând un regim special, derogator de la Codul civil, prin care debitorul consumator poate obține stingerea integrală a datoriilor izvorâte dintr-un contract de credit garantat cu un imobil, dacă sunt îndeplinite condițiile legii și dacă este incidentă impreviziunea.

Articolul 1 din Legea nr. 77/2016 prevede că legea se aplică raporturilor dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor, astfel încât nu orice debitor poate apela la acest mecanism, ci doar aceia care se încadrează în noțiunea de consumator, conform OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și Legea nr. 193/2000. Legea nu acoperă, așadar, creditele luate de profesioniști în legătură cu activitatea lor economică sau profesională.

În forma inițială, Legea nr. 77/2016 a generat un val de litigii și excepții de neconstituționalitate, Curtea Constituțională intervenind prin Decizia nr. 623/2016 pentru a stabili că aplicarea legii este condiționată de verificarea de către instanță a existenței impreviziunii, adică a unei schimbări excepționale și imprevizibile a circumstanțelor care face excesiv de oneroasă executarea contractului pentru consumator.

2. Cadrul legal și evoluția dării în plată

Nucleul normativ este reprezentat de Legea nr. 77/2016, completată și modificată prin Legea nr. 52/2020, care au fost ulterior analizate în repetate rânduri de Curtea Constituțională a României și de Înalta Curte de Casație și Justiție. Legea se aplică contractelor de credit încheiate atât înainte, cât și după intrarea sa în vigoare, cu respectarea principiului neretroactivității, în sensul interpretat de Curte în deciziile sale.

Printre deciziile relevante ale Curții Constituționale se numără Decizia nr. 623/2016, care a admis parțial excepțiile de neconstituționalitate și a subliniat că impreviziunea are caracter judiciar, fiind obligatorie intervenția instanței pentru a verifica existența acesteia, precum și Decizia nr. 466/2022, care a analizat constituționalitatea modificărilor aduse prin Legea nr. 52/2020, inclusiv reglementarea unor cazuri de impreviziune prezumată, în raport cu principiul neretroactivității legii civile.

Ulterior, Curtea a intervenit și asupra prevederilor referitoare la darea în plată după executarea silită a imobilului ipotecat, prin Decizia nr. 432/2021, unde a criticat prezumarea absolută a impreviziunii în anumite cazuri, și a menținut necesitatea unei analize concrete de către instanță a fiecărei situații. De asemenea, prin Decizia nr. 100/2025, Curtea a analizat pragul de 250.000 euro prevăzut de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 și a reținut, în continuitate cu jurisprudența anterioară, că acest plafon nu contravine principiului egalității în drepturi, fiind o opțiune de politică legislativă menită să țintească protecția unei anumite categorii de consumatori.

În paralel, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat hotărâri importante privind interpretarea și aplicarea art. 8 din Legea nr. 77/2016, în special prin Hotărârea prealabilă nr. 7/2019, care a clarificat aplicarea dării în plată în cazul debitorilor care, deși au pierdut imobilul ipotecat prin executare silită, sunt în continuare urmăriți pentru datoria rămasă, stabilind că aceștia pot solicita stingerea restului de datorie dacă sunt îndeplinite condițiile legale și este dovedită impreviziunea.

3. Cine poate apela la darea în plată: condiții de eligibilitate

3.1. Condiții privind persoana debitorului

Legea se aplică exclusiv consumatorilor, adică persoanelor fizice care acționează în scopuri din afara activității lor comerciale sau profesionale, conform definițiilor din OG nr. 21/1992 și Legea nr. 193/2000, această limitare rezultând din art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016. În plus, art. 4 alin. (1) lit. d) prevede că debitorul nu trebuie să fi fost condamnat, prin hotărâre definitivă, pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care solicită aplicarea legii, condiție detaliată în numeroase prezentări practice ale legii, inclusiv în materiale de specialitate ale avocaților.

Este important de subliniat că, în practică, băncile și instanțele verifică atât calitatea de consumator (de exemplu, dacă creditul nu a fost contractat pentru o investiție imobiliară de tip profesional, cum ar fi dezvoltarea unui ansamblu imobiliar), cât și buna-credință a debitorului, așa cum rezultă din jurisprudența publicată pe portaluri juridice precum jurisprudenta.com sau LegeAZ.

3.2. Condiții privind creditul și imobilul ipotecat

Articolul 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 impune, în mod cumulativ, mai multe condiții pentru stingerea creanței prin dare în plată. Una dintre cele mai importante este plafonul valoric: cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu trebuie să depășească echivalentul în lei al sumei de 250.000 euro, calculat la cursul BNR din ziua încheierii contractului de credit, conform textului legal și interpretării date în practica instanțelor și confirmate de Decizia nr. 100/2025 a Curții Constituționale. Acest plafon a fost menținut ca instrument prin care legiuitorul a încercat să delimiteze situațiile de supraîndatorare ale consumatorilor obișnuiți de creditele de valoare foarte mare, care nu intră în sfera de protecție a legii.

O altă condiție esențială, prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) și lit. b), este ca creditul să fi fost contractat de consumator în scopul achiziționării, construirii, extinderii, modernizării, amenajării sau reabilitării unui imobil cu destinația de locuință sau, indiferent de scopul inițial, să fie garantat cu cel puțin un imobil cu destinația de locuință. Această cerință este detaliată în numeroase analize dedicate legii, de exemplu în materialele publicate de cabinete de avocatură specializate în litigii bancare, care explică faptul că accentul cade pe faptul că garanția reală este constituită asupra unui imobil care îndeplinește funcția de locuință.

3.3. Condiția de impreviziune

După intervenția Curții Constituționale prin Decizia nr. 623/2016, impreviziunea a devenit elementul central al dării în plată: simpla scădere a valorii imobilului sau creșterea cursului valutar nu sunt suficiente, în sine, pentru a justifica aplicarea legii, fără o analiză globală a situației financiare a debitorului. Ulterior, Legea nr. 52/2020 a introdus, la art. 4 alin. (1) lit. e) și alin. (1^1)-(1^3), o reglementare mai detaliată a impreviziunii, stabilind, între altele, situații în care se prezumă existența acesteia, cum ar fi creșterea semnificativă a cursului de schimb valutar față de momentul acordării creditului sau diminuarea substanțială a veniturilor debitorului.

Chiar și în aceste cazuri, Curtea Constituțională a reținut, în deciziile ulterioare (de exemplu, Decizia nr. 466/2022 și Decizia nr. 432/2021), că impreviziunea nu poate fi prezumată absolut, fără posibilitatea creditorului de a o combate și fără un control efectiv al instanței. Asta înseamnă că, în practică, judecătorul analizează dacă schimbarea de circumstanțe este într-adevăr excepțională, imprevizibilă și de natură să rupă echilibrul contractual, ținând seama, de exemplu, de veniturile debitorului, valoarea imobilului, cursul valutar și comportamentul părților.

3.4. Credite excluse (de exemplu, programul „Prima casă”/„Noua casă”)

Articolul 1 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 prevede în mod expres că dispozițiile legii nu se aplică creditelor acordate prin programul guvernamental „Prima casă” (actualmente „Noua casă”), excludere reprodusă și în versiunile consolidate ale legii publicate pe platforme precum LegeAZ sau Legex. În consecință, debitorii care au contractat credite prin aceste programe nu pot folosi darea în plată în baza Legii nr. 77/2016, ci doar eventuale mecanisme de restructurare sau alte soluții negociate cu băncile ori litigii bazate pe alte temeiuri (de exemplu, clauze abuzive).

De asemenea, legea nu se aplică creditelor fără garanții imobiliare și nici creditelor de tip revolving sau cardurilor de credit, deoarece unul dintre elementele definitorii ale mecanismului este existența unui imobil ipotecat care poate fi transmis creditorului. Această interpretare reiese din coroborarea art. 3 și art. 4 din Legea nr. 77/2016 cu analiza doctrinară și jurisprudențială, inclusiv din materiale publicate de autori și practicieni pe platforme specializate.

4. Când se poate cere darea în plată: înainte, în timpul sau după executarea silită

Legea permite consumatorului să inițieze procedura dării în plată atât înainte de declanșarea executării silite, cât și în timpul acesteia, iar în anumite condiții chiar după ce imobilul ipotecat a fost vândut la licitație. Articolul 8 din Legea nr. 77/2016 reglementează în mod expres ipoteza debitorilor care au pierdut imobilul prin executare silită, dar rămân urmăriți pentru restul de datorie (așa-numita datorie reziduală), aceștia putând cere constatarea stingerii obligațiilor rămase dacă sunt îndeplinite condițiile legii și dacă instanța constată existența impreviziunii, aspect clarificat și prin hotărâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În forma modificată de Legea nr. 52/2020, art. 8 alin. (5) a fost gândit pentru a proteja debitorii față de „dublă sancționare”, respectiv pierderea locuinței prin executare silită și continuarea urmăririi pentru diferența rămasă, însă Curtea Constituțională a intervenit ulterior (prin Decizia nr. 432/2021) pentru a elimina prezumțiile absolute de impreviziune și a readuce în prim plan analiza individuală de către instanță, pentru a evita aplicarea automată a mecanismului în cazuri în care nu există, în realitate, o situație excepțională.

În practică, debitorii pot formula notificarea de dare în plată inclusiv în timpul executării silite, iar, de la data comunicării notificării, executările silite în derulare se suspendă automat, conform art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, interpretat în doctrină și jurisprudență. Portaluri precum Legal Land au prezentat inclusiv sesizări adresate Înaltei Curți în legătură cu efectul suspensiv al notificării asupra executărilor ulterioare sau asupra notificărilor repetate.

5. Procedura dării în plată: pași esențiali

5.1. Analiza prealabilă și documentele necesare

Înainte de a iniția procedura de dare în plată, este esențial ca debitorul să își evalueze atent situația juridică și financiară și să verifice dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, inclusiv plafonul de 250.000 euro, destinația imobilului, calitatea de consumator și existența impreviziunii. Practic, se recomandă colectarea tuturor documentelor relevante: contractul de credit și actele adiționale, contractul de ipotecă, graficul de rambursare, eventualele convenții de restructurare, acte privind executarea silită (dacă este cazul), documente doveditoare ale veniturilor și ale scăderii acestora, înscrisuri care atestă modificarea cursului valutar sau a valorii imobilului.

Aceste elemente sunt necesare atât pentru redactarea notificării de dare în plată, cât și pentru eventuala apărare în fața contestației formulate de creditor, instanțele analizând faptele și documentele concrete pentru a decide dacă sunt îndeplinite condițiile de impreviziune și celelalte cerințe legale, așa cum reiese din numeroase hotărâri publicate în baze de date precum jurisprudenta.com sau pe portalul portal.just.ro.

5.2. Notificarea de dare în plată

Procedura debutează cu notificarea de dare în plată, transmisă creditorului prin intermediul unui executor judecătoresc, avocat sau notar public, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. Notificarea trebuie să conțină, între altele, identificarea părților și a contractului de credit, identificarea imobilului ipotecat, exprimarea intenției de a transmite dreptul de proprietate pentru stingerea datoriilor și indicarea notarului public la care se va încheia actul de dare în plată. Modele orientative de notificare sunt disponibile pe platforme precum LegeAZ – modele de notificare.

Prin Legea nr. 52/2020, art. 5 alin. (3) a fost modificat astfel încât prima zi de convocare la notar nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere și nici mai lung de 90 de zile de la data comunicării notificării, perioadă în care se suspendă automat orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia, potrivit textului publicat pe Portalul Legislativ.

5.3. Efectele notificării: suspendarea plăților și a executării silite

Articolul 6 din Legea nr. 77/2016 prevede că, de la data primirii notificării de dare în plată, se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor și a garanților personali sau ipotecari, iar art. 7 alin. (4) stabilește că se menține suspendarea oricărei plăți către creditor, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate împotriva debitorului, inclusiv a executărilor silite și a popririlor. Aceste efecte sunt confirmate de analiza doctrinară și jurisprudențială, precum și de articole specializate, cum este și materialul publicat de Legestart, care explică natura automată a suspendării și implicațiile acesteia pentru toate procedurile în curs.

În consecință, simpla comunicare legală a notificării produce efecte importante: debitorul nu mai plătește ratele pe durata procedurii, iar eventualele executări silite se opresc, cel puțin până la soluționarea definitivă a contestației creditorului sau până la încheierea actului de dare în plată. Totuși, dacă notificarea este ulterior considerată abuzivă sau formulată cu rea-credință, creditorul poate solicita penalități și daune-interese, potrivit art. 7 alin. (5), aspect evidențiat și în jurisprudența instanțelor.

5.4. Contestația creditorului și rolul instanței

Creditorul are dreptul să formuleze contestație împotriva notificării, în termenul și condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 77/2016. În cadrul acestei contestații, instanța verifică îndeplinirea condițiilor de admisibilitate (plafonul de 250.000 euro, destinația imobilului, calitatea de consumator, inexistența unor condamnări relevante) și, mai ales, existența impreviziunii în sensul Codului civil și al jurisprudenței Curții Constituționale. Doar în urma acestei analize instanța poate confirma sau infirma dreptul debitorului de a continua procedura de dare în plată.

În practica judiciară, soluțiile sunt diverse: există cauze în care instanțele au respins contestațiile băncilor și au permis continuarea procedurii, dar și cauze în care au admis contestațiile, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile legale sau că nu există o veritabilă situație de impreviziune. Hotărâri relevante pot fi consultate în baze de date publice precum jurisprudenta.com – contestație la executare și notificare de dare în plată sau pe site-urile instanțelor.

5.5. Actul de dare în plată sau hotărârea judecătorească

Dacă instanța respinge definitiv contestația creditorului sau dacă nu este formulată contestație în termen, procedura continuă cu încheierea actului de dare în plată la notarul indicat în notificare. Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, după semnarea actului sau după pronunțarea hotărârii judecătorești definitive (în situațiile în care darea în plată se finalizează printr-o acțiune în instanță), se consideră stinse toate datoriile debitorului față de creditorul respectiv, inclusiv accesoriile, iar ipotecile se radiază din cartea funciară, aspect confirmat și în materiale de informare precum cele publicate pe Projurista Plus.

Actul de dare în plată este un act autentic notarial, cu efect translativ de proprietate asupra imobilului, iar costurile notariale, precum și onorariile avocatului sau executorului (dacă este cazul) sunt, în principiu, în sarcina debitorului, potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 77/2016. În ceea ce privește impozitul pe transferul proprietății, regimul fiscal este unul particular, analizat mai jos.

6. Efectele dării în plată: datorie, garanții și fiscalitate

6.1. Stingerea datoriei și radierea ipotecii

Principalul efect al dării în plată este stingerea integrală a obligațiilor născute din contractul de credit, inclusiv a dobânzilor, comisioanelor și penalităților, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. Această soluție este confirmată atât de textul legii, cât și de practica instanțelor, care, în hotărârile pronunțate în acțiuni de constatare a stingerii datoriei în temeiul art. 8 alin. (5), rețin că, odată finalizată procedura, creditorul nu mai poate pretinde sume suplimentare, inclusiv pentru datoria reziduală rămasă după executarea silită a imobilului ipotecat.

În plan practic, după finalizarea procedurii, ipoteca este radiată din cartea funciară, iar debitorul nu mai figurează cu datorii la acel creditor pentru respectivul contract, aspect evidențiat inclusiv în ghiduri și articole de specialitate, cum ar fi cele publicate pe Projurista Plus sau site-uri de cabinet de avocat. Este esențial de reținut că stingerea privește raportul dintre debitor și creditorul vizat de procedură; alte credite sau alte obligații rămân neafectate.

6.2. Efecte asupra codebitorilor și garanților

Legea nr. 77/2016 acordă protecție nu doar debitorului principal, ci și codebitorilor, coplătitorilor și garanților personali sau ipotecari. Articolul 6 prevede suspendarea dreptului creditorului de a se îndrepta împotriva acestor persoane de la data notificării, iar art. 10 alin. (2) extinde efectele stingerii datoriei și asupra lor, în sensul că, după finalizarea dării în plată, creditorul nu mai poate urmări nici codebitorii, nici garanții pentru respectivul credit. Această interpretare este susținută atât de textul legii, cât și de analize publicate de practicieni, care subliniază că scopul mecanismului este „resetarea” întregului raport obligațional legat de creditul în cauză.

În practică, acest lucru are o importanță majoră pentru rudele sau apropiații debitorului care au garantat creditul, deoarece darea în plată îi eliberează și pe ei de obligații, evitând situația în care banca, după pierderea imobilului, ar continua să urmărească veniturile sau bunurile garanților. Exemple concrete pot fi întâlnite în jurisprudența disponibilă pe portaluri precum LegeAZ – contestații la executare.

6.3. Regimul fiscal al dării în plată

Din punct de vedere fiscal, darea în plată este, în principiu, un transfer de proprietate imobiliară supus impozitului prevăzut de art. 111 din Codul fiscal, conform clarificărilor aduse de Ministerul Finanțelor și prezentate, de exemplu, în articole precum cel publicat pe infotva.manager.ro. Totuși, prin OUG nr. 32/2016, s-a introdus o scutire importantă: nu se datorează impozit la prima dare în plată efectuată de debitori, codebitori, coplătitori sau garanți personali sau ipotecari în condițiile Legii nr. 77/2016, atunci când se transferă dreptul de proprietate imobiliară din patrimoniul personal pentru stingerea datoriilor din credit.

Conform informațiilor sintetizate de organizații de protecția consumatorilor și de publicații juridice, precum InfoCons și Universul Juridic, această scutire se aplică o singură dată pentru fiecare persoană, chiar dacă aceeași persoană a garantat cu mai multe imobile, și permite inclusiv restituirea impozitului plătit anterior pentru dare în plată, în anumite condiții. Cu toate acestea, aspectele fiscale sunt tehnice, iar interpretările pot varia, astfel că este recomandată consultarea unui notar sau a unui specialist în fiscalitate înainte de finalizarea procedurii.

7. Capcane și riscuri în aplicarea dării în plată

7.1. Neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate

Una dintre cele mai frecvente capcane este inițierea procedurii fără verificarea atentă a condițiilor de eligibilitate. Situații precum depășirea plafonului de 250.000 euro, destinația neclară a creditului (de exemplu, credit folosit pentru investiții imobiliare multiple sau pentru activități profesionale), lipsa calității de consumator sau existența unei condamnări legate de credit pot conduce la respingerea notificării și la admiterea contestației creditorului. Jurisprudența publicată pe portaluri ca infodosar.ro sau bloguri de practică judiciară ilustrează numeroase cauze în care cererile au fost respinse pentru neîndeplinirea acestor condiții.

Neîndeplinirea condițiilor nu duce doar la eșecul procedurii, ci poate genera și costuri suplimentare (onorarii pentru notificare și litigiu, taxe judiciare de timbru, eventuale penalități dacă se dovedește reaua-credință), motiv pentru care este esențial ca debitorul să ajungă la o evaluare realistă a șanselor înainte de a declanșa darea în plată.

7.2. Confuzia între darea în plată și renegocierea creditului

O altă capcană este percepția că darea în plată ar fi un instrument de presiune pentru a obține simpla renegociere a creditului, fără intenția reală de a renunța la imobil. Deși legea nu interzice negocierile paralele, Curtea Constituțională a subliniat, inclusiv în Decizia nr. 623/2016, că impreviziunea și aplicarea Legii nr. 77/2016 presupun o veritabilă dezechilibrare a contractului și buna-credință a debitorului. Folosirea abuzivă a notificării exclusiv ca mijloc de presiune poate conduce la respingerea cererii și la eventuale pretenții de daune-interese din partea creditorului, așa cum reiese din art. 7 alin. (5) și din comentariile doctrinare.

În plus, chiar și în situațiile în care impreviziunea este dovedită, instanța nu este obligată să accepte întotdeauna soluția extremă a dării în plată; în baza art. 1.271 din Codul civil, interpretat în lumina jurisprudenței Curții Constituționale, judecătorul poate, în anumite situații, să adapteze contractul sau să dispună alte măsuri care restabilesc echilibrul, fără a se ajunge la transferul proprietății imobilului.

7.3. Subestimarea impactului pierderii locuinței

Darea în plată presupune pierderea definitivă a proprietății asupra imobilului ipotecat, de cele mai multe ori locuința familiei. Deși, din punct de vedere economic, această soluție poate părea avantajoasă în anumite situații (când valoarea datoriei depășește cu mult valoarea imobilului sau când veniturile au scăzut durable), impactul social și psihologic poate fi semnificativ. De aceea, este important ca debitorii să ia în considerare și alternative, cum ar fi restructurarea creditului, conversia monedei, re-eșalonarea sau vânzarea voluntară a imobilului, opțiuni discutate frecvent în materialele publicate de instituții financiare și organizații de protecția consumatorilor.

De asemenea, trebuie avut în vedere că situația de neplată prelungită a ratelor poate fi raportată la Biroul de Credit și că, potrivit informațiilor publicate de instituțiile financiare și de specialiști în domeniu, un istoric negativ de plată poate afecta capacitatea de a accesa noi credite în viitor, chiar dacă datoria actuală este stinsă prin dare în plată.

7.4. Costuri, durată și incertitudini procedurale

Procedura dării în plată implică atât costuri directe (onorarii pentru avocat, executor, notar, eventuale taxe judiciare), cât și costuri indirecte (timp, stres, incertitudine). Durata procedurii depinde de numărul de notificări, de complexitatea cauzei și de eventualele contestații formulate de creditor, fiind influențată de încărcarea instanțelor și de existența unor căi de atac. Deși legea stabilește anumite termene (de exemplu, intervalul de 30–90 de zile pentru prima convocare la notar), practica arată că, în cazul litigiilor, procedura se poate prelungi, motiv pentru care este esențială o evaluare realistă a raportului cost-beneficiu, inclusiv cu ajutorul unui profesionist în drept.

8. Recomandări practice înainte de a decide darea în plată

Înainte de a iniția procedura dării în plată, este util ca debitorii să urmeze câțiva pași esențiali: să își analizeze detaliat contractul de credit și situația financiară, să verifice îndeplinirea condițiilor legale (plafonul de 250.000 euro, destinația imobilului, calitatea de consumator, inexistența unor condamnări relevante), să evalueze dacă există o adevărată situație de impreviziune și să discute cu un avocat sau cu un alt profesionist în drept pentru a înțelege consecințele juridice, fiscale și financiare ale dării în plată.

Totodată, este recomandată explorarea unor soluții alternative, precum restructurarea creditului, conversia în altă monedă, reducerea temporară a ratelor sau vânzarea voluntară a imobilului, opțiuni menționate inclusiv în materialele de informare publicate de bănci și de organizații de protecția consumatorilor. Darea în plată ar trebui privită, de regulă, ca o măsură de ultimă instanță, atunci când alte soluții rezonabile nu mai sunt posibile și când păstrarea locuinței nu mai este realistă în condițiile date.

Întrebări frecvente despre darea în plată a imobilului ipotecat

Surse utile și legislație

• Legea nr. 77/2016 privind darea în plată (Portal Legislativ)
• Legea nr. 52/2020 pentru modificarea Legii nr. 77/2016
• Decizia Curții Constituționale nr. 623/2016
• Decizia Curții Constituționale nr. 432/2021
• Decizia Curții Constituționale nr. 466/2022
• Decizia Curții Constituționale nr. 100/2025 (plafonul de 250.000 euro)
• Text consolidat al Legii nr. 77/2016 (Dreptonline)
• OUG nr. 32/2016 – tratamentul fiscal al dării în plată
• Analize doctrinare privind Legea nr. 77/2016 și modificările din 2020 (Universul Juridic)
• Analiza efectului suspensiv al notificării de dare în plată (Legal Land)