În divorțurile „cu granițe” (soți în state diferite, mutări repetate, cetățenii diferite), nu e rar ca una dintre părți să încerce să „prindă” o instanță considerată mai convenabilă. În UE, regulile de competență și de prioritate între dosare sunt în principal în Regulamentul (UE) 2019/1111 (cunoscut în practică drept „Brussels IIb”, iar în multe discuții și ca „Bruxelles II ter”).
Notă (ca să evităm confuziile): pe blog există deja un ghid separat despre răpire internațională de copii și urgențe pe custodie. Aici rămânem strict pe strategie procedurală în divorț (competență, „primul depus”, litispendență). Ghidul despre răpirea internațională de copii.
1) Ce este „forum shopping” în divorțurile internaționale (și ce NU este)
Forum shopping înseamnă alegerea (în limite legale) a statului/instanței unde depui divorțul, dintre mai multe opțiuni posibile. În divorțurile internaționale, opțiunile apar pentru că pot exista mai multe „legături” cu mai multe state (reședință, cetățenie, ultima reședință comună etc.).
Ce NU este: nu înseamnă „trucuri”, ascunderea deliberată a procedurii, manipularea citării sau presiuni asupra celeilalte părți. În plus, instanțele pot sancționa conduite abuzive (inclusiv prin consecințe pe cheltuieli, credibilitate și măsuri provizorii).
2) De ce contează „cine depune primul” în UE
În UE (între statele membre, cu excepția Danemarcei), Brussels IIb stabilește reguli uniforme de competență și circulație a hotărârilor. Asta înseamnă că, dacă există două dosare paralele în state diferite, sistemul are mecanisme ca să nu ruleze „două divorțuri în paralel” la nesfârșit.
Ideea-cheie: în caz de dosare paralele între aceleași părți, instanța „a doua sesizată” trebuie, în principiu, să se oprească (să suspende) până se clarifică dacă instanța „prima sesizată” are competență. Dacă prima instanță are competență, a doua trebuie să se retragă. (Regula este formulată expres ca mecanism de litispendență în art. 20 din Regulamentul (UE) 2019/1111; lectura oficială rămâne pe EUR-Lex.)
Exemplu simplu (fără „detalii de manual”)
Soții au locuit în Belgia, apoi unul se mută în România. Unul depune divorț în Belgia. La scurt timp, celălalt depune în România. Într-un astfel de scenariu, dacă ambele instanțe ar putea fi, teoretic, competente (în funcție de situația reală), regula de litispendență obligă instanța sesizată a doua să aștepte (și, dacă prima instanță e competentă, să cedeze dosarul).
3) Ce este litispendența, pe înțelesul diasporei
Litispendența este regula procedurală care previne procese paralele „pe același divorț” în două state. Practic, îți spune: „Nu poți continua două proceduri identice în două locuri diferite; una va avea prioritate.” În UE, această prioritate e legată de instanța prima sesizată, iar celălalt dosar se blochează până se clarifică jurisdicția primei. Art. 20 (Reg. 2019/1111).
Consecința practică: dacă cealaltă parte a depus prima cerere într-un stat UE unde instanța are competență, „planul B” (un al doilea dosar într-un alt stat) devine, de multe ori, o pistă închisă sau cel puțin suspendată. Asta te obligă să te concentrezi pe două lucruri: (1) dacă prima instanță chiar e competentă și (2) cum îți aperi poziția în acel dosar, fără întârzieri.
4) Dacă partenerul a depus deja prima cerere: ce înseamnă „să te protejezi” (legal)
„Protecția” înseamnă să reduci riscul de surprize procedurale și să-ți păstrezi opțiunile legitime. În practică, asta arată așa:
- Confirmi exact unde s-a depus (stat, instanță, număr dosar, obiect) și în ce stadiu este (a fost înregistrat? există termen? a fost citat pârâtul?).
- Verifici competența: există o legătură reală cu statul respectiv (ex. reședință obișnuită)? În UE, competența în divorț e strict reglementată de Reg. (UE) 2019/1111.
- Nu ignori comunicările: lipsa de reacție poate duce la decizii nefavorabile (inclusiv pe măsuri provizorii sau cheltuieli).
- Nu creezi dosare paralele „din reflex”: un al doilea dosar depus „ca să fie” poate fi suspendat/respins prin litispendență și poate consuma timp și bani inutil. Art. 20.
5) Primele 72 de ore: acțiuni rezonabile, legale
Scopul acestor 72 de ore nu e „să bați pe cineva la viteză cu orice preț”, ci să eviți să pierzi opțiuni procedurale din neatenție.
- 1) Verifică faptele (nu presupunerile): copie/confirmare a cererii, instanța, data depunerii, ce anume se cere (divorț simplu, separare, anulare), dacă există cereri conexe.
- 2) Fixează cronologia & legăturile reale cu statele: unde ați locuit, când v-ați mutat, unde este reședința obișnuită, ce documente dovedesc efectiv viața în statul respectiv (contracte, utilități, școală, medic, impozite).
- 3) Identifică rapid „miza procedurală”: limbă, costuri, termene, necesar de traduceri, reprezentare locală, posibilitatea de audiere la distanță (unde există).
- 4) Consultă coordonat (nu fragmentat): dacă dosarul e într-un alt stat, ai nevoie, de regulă, de avocat local + coordonare strategică (mai ales când există active în mai multe state).
- 5) Pregătește reacția procedurală corectă: dacă există îndoieli serioase privind competența, se analizează contestarea competenței în dosarul deja deschis (în limitele dreptului procedural aplicabil și ale Reg. 2019/1111). Reg. (UE) 2019/1111.
- 6) Evită escaladarea și „faptele împlinite” riscante: nu încerca să ocolești citarea, nu iniția presiuni și nu lua măsuri unilaterale care pot genera litigii separate (inclusiv pe copii) și pot dăuna poziției tale.
6) Capcane frecvente (și de ce apar)
- „Domiciliu” vs „reședință obișnuită”: în practică, oamenii confundă adresa din acte cu locul unde îți trăiești viața efectiv. În litigii transfrontaliere, diferența poate conta pentru competență.
- Depui „și tu” într-un alt stat, fără strategie: dacă există deja o instanță prima sesizată, al doilea dosar riscă suspendare/declinare (litispendență). Art. 20.
- Ignori dosarul din străinătate „că nu e în România”: în UE, hotărârile circulă, iar efectele pot ajunge rapid și în alte state (mai ales când apar acte, registre, recunoaștere, executare). e-Justice: Brussels IIb overview.
7) Când merită analiză strategică (onorarii premium)
Sunt dosare în care „alegerea greșită” sau o reacție întârziată nu înseamnă doar stres, ci luni sau ani pierduți. În general, merită o analiză strategică (de tip premium) când există:
- Mobilitate ridicată: mutări recente, navetă între state, rezidențe multiple.
- Cuplu mixt: cetățenii diferite, reședințe în state diferite, limbi diferite, proceduri diferite.
- Copii: fără a intra aici pe răpire/custodie, simpla existență a copiilor poate genera cereri conexe și presiune de timp (iar strategia trebuie coordonată). Pentru urgențe pe copii, vezi ghidul dedicat: Răpire internațională de copii (ghid rapid).
- Active semnificative sau dispersate: imobile în România și în afară, conturi în mai multe state, business, crypto, creanțe, datorii.
8) Concluzii
În divorțurile internaționale, „cine depune primul” poate conta pentru că, în UE, regula instanței prima sesizate și mecanismul de litispendență reduc drastic spațiul pentru procese paralele. Nu e un joc de „șmecherii”, ci o zonă în care reacția rapidă și corectă (pe competență, termene și documente) îți poate salva timp, bani și opțiuni legitime. Reg. (UE) 2019/1111.
Surse
- EUR-Lex: Regulamentul (UE) 2019/1111 (Brussels IIb / „Bruxelles II ter”).
- Portalul e-Justice: Brussels IIb Regulation – overview.
- Reg. (UE) 2019/1111, art. 20 (litispendență & acțiuni dependente) – text de lucru (pentru citire rapidă; versiunea oficială rămâne EUR-Lex).
- Maglas.ro: Răpire internațională de copii (ghid separat) (pentru situațiile pe copii; articolul de față rămâne pe divorț & strategie procedurală).
CTA
Dacă ai primit vestea că s-a depus deja divorțul într-un alt stat (sau bănuiești că urmează), o discuție scurtă de orientare poate clarifica rapid: unde e, de fapt, competența, ce termene te presează și ce pași sunt rezonabili în primele zile. Scrie-mi pe pagina de contact și include, pe scurt, statele implicate, ultima reședință comună și dacă există copii/active în mai multe jurisdicții.
