Infracțiunea de delapidare: explicații și consecințe pentru administratori, contabili și angajați cu gestionarea banilor sau bunurilor

1. De ce contează delapidarea pentru cei care gestionează bani sau bunuri

În foarte multe organizații – fie că vorbim despre societăți comerciale, instituții publice, ONG-uri sau asociații de proprietari – există persoane care au, prin fișa postului sau prin mandat, atribuții privind gestionarea banilor și a bunurilor: administratori, directori, contabili, casieri, responsabili de depozit, șefi de magazin etc.

În practică, tocmai acele persoane „de încredere” se pot afla, fără să își dea seama, în zona de risc penal: utilizarea banilor firmei pentru cheltuieli personale „doar pentru câteva zile”, acoperirea unei lipsuri din gestiune cu alte sume, alimentarea unui card personal cu banii societății, folosirea mașinii sau bunurilor companiei în interes exclusiv personal ș.a.m.d.

Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 295 Cod penal – Delapidarea, aceste comportamente pot fi calificate ca infracțiune de delapidare, cu pedepse privative de libertate și cu efecte importante asupra carierei și vieții personale.:contentReference[oaicite:0]{index=0}

Scopul acestui articol este să explice, într-un limbaj accesibil nespecialiștilor, ce înseamnă delapidarea, cine poate răspunde penal, care sunt elementele constitutive, ce spun instanțele (jurisprudența) și ce consecințe apar pentru cei care gestionează bunuri ale altora.

2. Cadrul legal: unde găsim delapidarea în Codul penal

Infracțiunea de delapidare este reglementată de art. 295 din Codul penal, în Titlul V – „Infracțiuni de corupție și de serviciu”, capitolul dedicat infracțiunilor de serviciu.:contentReference[oaicite:1]{index=1}

Pe scurt, textul legal sancționează fapta unui funcționar public care, în folos propriu sau pentru altul, își însușește, folosește sau „trafică” bani, valori sau alte bunuri pe care le administrează sau le are în gestiune, fiind prevăzută o pedeapsă cu închisoarea între 2 și 7 ani, la care se adaugă interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Tentativa este în mod expres incriminată.:contentReference[oaicite:2]{index=2}

Pentru persoanele care nu sunt „funcționari publici” în sens strict, dar au atribuții de serviciu în cadrul unei persoane juridice (de exemplu, administratori și salariați ai unei societăți comerciale, ai unui ONG, ai unei asociații de proprietari), devine relevant art. 308 Cod penal – „Infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane”.:contentReference[oaicite:3]{index=3}

Conform art. 308 alin. (1), dispozițiile privind delapidarea se aplică, în mod corespunzător, și persoanelor care exercită, cu titlu temporar sau permanent, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane juridice ori în serviciul unei persoane fizice care prestează un serviciu de interes public. Alin. (2) prevede că limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime în această variantă atenuată.

Există și o ipoteză agravată: art. 309 Cod penal – „Faptele care au produs consecințe deosebit de grave”. Dacă delapidarea produce consecințe deosebit de grave (prejudiciu foarte mare sau perturbarea gravă a activității unei persoane juridice), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.:contentReference[oaicite:4]{index=4}

Definiția „funcționarului public”, esențială pentru înțelegerea delapidării, se află în art. 175 Cod penal. Legea penală consideră funcționari publici nu doar persoanele încadrate în sensul legislației administrative, ci și cei care exercită un serviciu de interes public, investiți de autorități sau supuși controlului acestora (de exemplu, angajați ai unor bănci aflate sub supravegherea BNR, potrivit Deciziei ÎCCJ nr. 18/2017).:contentReference[oaicite:5]{index=5}

Prin Decizia ÎCCJ nr. 1/2015, instanța supremă a stabilit că art. 308 nu creează o infracțiune autonomă, ci reprezintă o variantă atenuată a delapidării, cu limite de pedeapsă reduse (1 an și 4 luni – 4 ani și 8 luni pentru delapidare simplă în mediul privat).:contentReference[oaicite:6]{index=6}

3. Delapidarea pe înțelesul tuturor și diferența față de furt și abuz în serviciu

3.1. Ce înseamnă, în concret, delapidarea

Dincolo de formularea juridică, delapidarea înseamnă abuzul de încredere al unei persoane care gestionează legal bunurile altuia. Cheia este că bunurile ajung inițial în mod legitim în sfera de control a făptuitorului (ca administrator, contabil, casier, gestionar etc.), iar apoi sunt folosite sau însușite contrar intereselor proprietarului.

Spre exemplu, un casier primește în mod legal banii încasări, îi înregistrează și are obligația să îi predea sau să îi depună în contul societății. Dacă păstrează o parte din sume pentru uz personal, avem un scenariu tipic de delapidare, nu de furt, tocmai pentru că raportul de gestiune exista înainte de momentul însușirii.

3.2. Delapidare vs. furt

Delapidarea se deosebește de furt prin faptul că, în cazul furtului, autorul nu are niciun drept să dețină bunul: îl ia din detenția sau posesia altcuiva fără consimțământul acestuia (de exemplu, un client care ia bani din casa de marcat atunci când casierul este neatent). În delapidare, însă, bunurile sunt deja în gestiunea legitimă a persoanei – diferența este modul în care acea persoană le folosește sau le însușește ulterior.:contentReference[oaicite:7]{index=7}

3.3. Delapidare vs. abuz în serviciu și gestiune frauduloasă

Abuzul în serviciu (art. 297 Cod penal) presupune încălcarea atribuțiilor de serviciu prin acțiune sau omisiune, cu producerea unei pagube sau vătămarea unui drept. Nu este obligatoriu ca autorul să își însușească bunuri în mod direct; uneori, abuzul în serviciu se referă la emiterea unor acte nelegale, încălcarea procedurilor sau favorizarea unui terț, fără ca autorul să preia efectiv bani sau bunuri.

Gestiunea frauduloasă (art. 242 Cod penal, infracțiune contra patrimoniului) se apropie de delapidare, dar poate fi comisă de orice persoană care administrează bunurile altuia, fără a fi neapărat funcționar sau salariat într-un raport de serviciu. De exemplu, un tutore care administrează averea minorului sau o persoană care gestionează bunurile unui prieten pe baza unei procuri.:contentReference[oaicite:8]{index=8}

În practică, delimitarea între delapidare și gestiune frauduloasă se face, în principal, în funcție de calitatea autorului (funcționar public sau persoană asimilată, respectiv simplu administrator al bunurilor altuia) și de natura raportului juridic (raport de serviciu vs. raport civil sau comercial).

4. Elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare

4.1. Obiectul juridic

Delapidarea protejează două categorii de relații sociale:

• buna desfășurare a serviciului (public sau privat), adică încrederea că persoanele însărcinate să administreze bunuri își îndeplinesc corect atribuțiile;
• patrimoniul persoanei vătămate (stat, instituție publică, societate comercială, asociație, fundație, persoană fizică sau juridică).

Literatura de specialitate discută dacă obiectul principal este patrimoniul sau buna desfășurare a serviciului, însă pentru practicieni esențial este că delapidarea afectează concomitent și patrimoniul, și încrederea în funcționarea organizației.:contentReference[oaicite:9]{index=9}

4.2. Obiectul material: ce bunuri pot fi delapidate

Obiectul material al delapidării îl reprezintă, în principal:

• banii (numerar, sume din casierie, încasări);
• valorile (titluri, instrumente de plată, bonuri de valoare, tichete etc.);
• alte bunuri mobile corporale cu valoare economică (mărfuri, combustibil, echipamente, materii prime etc.), aflate în patrimoniul persoanei juridice sau al unei persoane fizice pentru care autorul administrează sau gestionează bunurile.

Jurisprudența a admis că pot constitui obiect material al delapidării inclusiv bunuri care nu sunt încă înregistrate în contabilitate (bunuri primite în custodie, plusuri de gestiune create fraudulos), dacă, în fapt, se află în administrarea sau gestiunea autorului.:contentReference[oaicite:10]{index=10}

Dacă bunul sustras nu se numără printre bunurile administrate sau gestionate de autor, ci se află, de exemplu, sub controlul altui salariat fără legătură cu atribuțiile sale, fapta nu va fi, de regulă, delapidare, ci furt.

4.3. Subiectul activ: cine poate comite delapidare

Delapidarea este o infracțiune cu subiect activ special. Poate fi autor numai o persoană care:

• are calitatea de funcționar public în sensul art. 175 Cod penal (de exemplu, funcționar din primărie, angajat într-o instituție publică sau într-o societate cu capital majoritar de stat); sau
• se încadrează în categoria persoanelor prevăzute la art. 308 Cod penal (persoane care îndeplinesc o însărcinare în cadrul unei persoane juridice sau în serviciul unei persoane fizice care prestează un serviciu de interes public).

În practică, printre persoanele cercetate pentru delapidare se regăsesc frecvent: contabili, casieri, gestionari, administratori de societate, directori economici, administratori de asociații de proprietari, angajați ai băncilor, responsabili de depozit sau de magazie.:contentReference[oaicite:11]{index=11}

Prin Decizia nr. 18/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că un funcționar bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital privat, autorizată și supravegheată de BNR, este funcționar public în sensul art. 175 alin. (2), ceea ce deschide calea răspunderii pentru delapidare în varianta art. 295, nu doar prin art. 308.:contentReference[oaicite:12]{index=12}

Dacă persoana nu are calitatea cerută de lege, fapta nu va fi delapidare, ci poate fi încadrată, după caz, ca furt, gestiune frauduloasă sau abuz în serviciu.

4.4. Subiectul pasiv

Subiect pasiv este, de regulă, persoana juridică ale cărei bunuri au fost delapidate: instituție publică, societate comercială, ONG, asociație de proprietari, instituție bancară etc. În anumite situații, poate fi vorba și despre o persoană fizică, de exemplu un profesionist sau un titular de PFA ale cărui bunuri sunt administrate sau gestionate de făptuitor.:contentReference[oaicite:13]{index=13}

4.5. Latura obiectivă: acțiunea de „însușire, folosire sau traficarea” bunurilor

Elementul material al delapidării constă într-o acțiune prin care bunurile administrate sau gestionate sunt scoase din patrimoniul persoanei vătămate (definitiv sau temporar) prin:

• însușire – tratarea bunului ca pe un bun propriu, cu intenția de păstrare definitivă (de exemplu, încasarea unei sume și neînregistrarea ei în contabilitate, urmată de folosirea banilor în interes personal);
• folosire – utilizarea temporară a bunului sau banilor în interes propriu, cu intenția de a-i restitui ulterior (de exemplu, folosirea banilor din casierie pentru plata unei datorii personale, cu promisiunea de a „acoperi” suma la salariu);
• traficare – punerea bunului la dispoziția unei terțe persoane pentru obținerea unui folos (de exemplu, închirierea în mod neautorizat a unor bunuri ale societății în folos personal).

Urmarea imediată este producerea unei pagube patrimoniului persoanei vătămate sau cel puțin scoaterea nelegitimă a bunului din sfera sa patrimonială, chiar dacă, ulterior, prejudiciul este acoperit. Legătura de cauzalitate rezultă, de obicei, din însuși modul de săvârșire a faptei.:contentReference[oaicite:14]{index=14}

4.6. Latura subiectivă: intenția

Delapidarea se comite numai cu intenție, directă sau indirectă. Autorul știe că bunurile nu îi aparțin, că trebuie administrate în interesul persoanei juridice sau fizice în folosul căreia lucrează, și acceptă, totuși, să le folosească ori să și le însușească în interes personal sau pentru altă persoană.:contentReference[oaicite:15]{index=15}

Simpla eroare contabilă, greșeala de completare a unui document sau interpretarea neglijentă a unei proceduri, fără intenția de a crea un folos injust, poate conduce, eventual, la răspundere disciplinară sau civilă, dar nu îndeplinește, în principiu, condițiile pentru a fi considerată delapidare.

5. Variante, pedepse și prescripția răspunderii penale

5.1. Forma tip – art. 295 Cod penal

În forma tip, delapidarea este sancționată cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică. Tot art. 295 prevede, într-un alineat distinct, că tentativa se pedepsește, ceea ce înseamnă că răspunderea penală intervine chiar dacă autorul nu a reușit să obțină integral folosul urmărit.:contentReference[oaicite:16]{index=16}

5.2. Varianta atenuată – art. 295 raportat la art. 308 Cod penal

Pentru persoanele la care se aplică art. 308 (persoane care exercită o însărcinare în cadrul unei persoane juridice, fără a fi funcționari publici în sens strict), limitele de pedeapsă se reduc cu o treime. Punctul de plecare este intervalul 2–7 ani prevăzut de art. 295.

Calculul se poate ilustra astfel:

• limita minimă: 2 ani × (2/3) = 4/3 ani ≈ 1 an și 4 luni;
• limita maximă: 7 ani × (2/3) = 14/3 ani ≈ 4 ani și 8 luni.

Aceste valori au fost reținute și de ÎCCJ în Decizia nr. 1/2015, unde s-a stabilit că art. 308 reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare, iar termenele de prescripție se raportează la limitele reduse.:contentReference[oaicite:17]{index=17}

5.3. Varianta agravată – consecințe deosebit de grave (art. 309 Cod penal)

Atunci când fapta de delapidare produce consecințe deosebit de grave (de exemplu, un prejudiciu foarte însemnat sau o perturbare gravă a activității unei instituții sau societăți), se aplică art. 309 Cod penal, care prevede majorarea cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei.:contentReference[oaicite:18]{index=18}

Pentru forma tip de delapidare:

• limita minimă devine 2 ani + (2 ani × 1/2) = 3 ani;
• limita maximă devine 7 ani + (7 ani × 1/2) = 10 ani și 6 luni.

Curtea Constituțională a arătat, în Decizia nr. 369/2019, că art. 309 funcționează ca variantă agravată a infracțiunilor de serviciu, inclusiv a delapidării reglementate de art. 295 raportat la art. 308.:contentReference[oaicite:19]{index=19}

5.4. Termenele de prescripție

Termenele generale de prescripție a răspunderii penale sunt reglementate de art. 154 Cod penal. Durata depinde de maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată.:contentReference[oaicite:20]{index=20}

Aplicând regulile art. 154 alin. (1) la delapidare:

ÎCCJ a confirmat, în deciziile privind art. 308, că termenele de prescripție se calculează în raport cu limitele de pedeapsă reduse pentru forma atenuată, iar doctrină și practica recentă explică în detaliu aceste aspecte.:contentReference[oaicite:21]{index=21}

6. Exemple practice pentru administratori, contabili și alți angajați

6.1. Administrator de asociație de proprietari

Administratorul unei asociații de proprietari încasează lunar întreținerea, fondul de rulment, fondul de reparații și alte sume. El are, în fapt, calitatea de gestionar al banilor asociației. În practică, au existat cazuri în care administratorul:

• a încasat sume de la proprietari fără a le înregistra în contabilitate;
• a folosit banii pentru cheltuieli personale (rate, vacanțe, achitarea unor datorii), promițând că îi va restitui;
• a creat documente justificative fictive pentru a acoperi lipsurile.

Instanțele au reținut că administratorul asociației poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare în varianta art. 295 raportat la art. 308, dacă se dovedește că a gestionat efectiv fondurile asociației și și le-a însușit sau le-a folosit în interes personal.:contentReference[oaicite:22]{index=22}

6.2. Contabil sau casier într-o societate comercială

Un contabil sau casier poate să se afle în situația de delapidare atunci când:

• încasează numerar de la clienți și înregistrează în programul de gestiune o sumă mai mică, păstrând diferența;
• întocmește „avansuri spre decontare” fictive, justificând retrageri de numerar care, în realitate, sunt folosite în interes personal;
• manipulează evidența stocurilor, generând plusuri de gestiune fictive pe care apoi le „valorifică” în favoarea proprie.

Jurisprudența arată și situații în care un ospătar sau vânzător a fost condamnat pentru delapidare, nu pentru furt, atunci când s-a reținut că avea, în fapt, calitatea de gestionar al sumelor încasate în numele angajatorului.:contentReference[oaicite:23]{index=23}

6.3. Administrator sau director de societate

Administratorii și directorii societăților comerciale au, de regulă, atribuții de administrare a patrimoniului companiei, inclusiv dreptul de semnătură pe conturi bancare, pe contracte, pe ordine de plată. Riscul de delapidare apare când:

• transferă, fără temei juridic real, bani din conturile societății în conturi personale sau ale unor apropiați;
• folosesc bunuri ale firmei (mașini, echipamente) exclusiv în scop personal, fără acord și fără compensare;
• acordă împrumuturi mascate administratorilor sau asociaților, folosind fondurile societății.

Atunci când administratorul este, în același timp, asociat unic sau majoritar, situația devine mai delicată, însă practica și doctrina au arătat că poate exista delapidare chiar și față de „propria” societate, dacă sunt îndeplinite condițiile legale (raport de gestiune între persoana fizică și persoana juridică distinctă).:contentReference[oaicite:24]{index=24}

6.4. Angajat al unei bănci sau instituții financiare

Prin decizii precum Decizia ÎCCJ nr. 18/2017, s-a stabilit că funcționarii bancari ai unei bănci private, autorizate și supravegheate de BNR, pot avea calitatea de funcționari publici în sens penal. În astfel de cazuri, însușirea sau folosirea banilor clienților sau ai băncii poate fi încadrată ca delapidare în forma art. 295, nu doar ca variantă atenuată.:contentReference[oaicite:25]{index=25}

6.5. Situații care, deși grave, nu sunt neapărat delapidare

Nu orice lipsă din gestiune sau nerespectare a procedurilor contabile înseamnă automat delapidare. De exemplu:

• erori de înregistrare corectate ulterior;
• plăți efectuate în baza unor documente aparent valide, dar care se dovedesc ulterior false, fără ca salariatul să fi știut și fără să fi obținut un folos;
• nerespectarea unor proceduri de aprobare internă, dar fără însușirea efectivă a banilor sau bunurilor.

În astfel de situații, se analizează dacă există intenție de însușire sau folosire nelegitimă și dacă a fost produs un prejudiciu real. Lipsa acestor elemente poate duce la încadrarea faptei în alte forme de răspundere (disciplinară, civilă) sau chiar la excluderea răspunderii penale.

7. Consecințele concrete ale delapidării pentru persoane fizice

7.1. Răspunderea penală

Principala consecință este răspunderea penală, cu pedepse care pot ajunge, în funcție de variantă, până la 10 ani și 6 luni de închisoare în forma agravată, respectiv între 1 an și 4 luni și 4 ani și 8 luni pentru varianta atenuată din mediul privat. Deși, în practică, pentru persoanele fără antecedente penale și cu prejudiciu recuperat, instanțele pot dispune suspendarea executării pedepsei sau amânarea aplicării acesteia, o condamnare rămâne extrem de gravă pentru carieră.:contentReference[oaicite:26]{index=26}

7.2. Pedepse complementare și interdicții profesionale

Pe lângă pedeapsa principală, instanța poate aplica și pedepse complementare în temeiul art. 66 Cod penal, cum ar fi:

• interzicerea dreptului de a ocupa o anumită funcție;
• interzicerea exercitării unei profesii sau activități de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (de exemplu, contabil, casier, director economic);
• interzicerea dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Aceste interdicții pot fi dispuse pe o durată de la 1 la 5 ani, în funcție de gravitatea faptei și profilul persoanei condamnate.:contentReference[oaicite:27]{index=27}

7.3. Răspunderea civilă (despăgubiri)

În aproape toate cauzele de delapidare, persoana vătămată (instituția, societatea, asociația etc.) formulează o acțiune civilă în procesul penal, solicitând:

• repararea integrală a prejudiciului (suma lipsă din gestiune, valoarea bunurilor);
• dobânzi sau penalități, dacă există temei contractual sau legal;
• cheltuieli ocazionate de expertize contabile, audituri, litigii.

Chiar dacă inculpatul obține o soluție relativ favorabilă pe plan penal (de exemplu, suspendarea executării pedepsei), el poate rămâne obligat la plata integrală a prejudiciului și a accesoriilor civile.

7.4. Efecte profesionale și de imagine

O condamnare pentru delapidare poate:

• face extrem de dificilă angajarea ulterioară în funcții de administrare sau gestiune a banilor;
• determina încetarea contractului de muncă sau a mandatului de administrator;
• duce la excluderea din anumite profesii reglementate (de exemplu, expert contabil, auditor, funcționar public, în condițiile legilor speciale).

Mai mult, antecedentele penale și mediatizarea unor astfel de cazuri pot afecta pe termen lung reputația profesională și personală a celor implicați.

8. Delapidarea în mediul privat și efectele art. 308 Cod penal

Pentru mediul privat (SRL, SA, PFA cu salariați, ONG-uri, asociații), cheia este aplicarea art. 295 prin filtrul art. 308. Practic, legiuitorul extinde infracțiunile de serviciu, inclusiv delapidarea, la persoanele care, deși nu sunt funcționari publici „clasici”, au atribuții de gestionare a bunurilor altora în cadrul unei entități private.:contentReference[oaicite:28]{index=28}

ÎCCJ a subliniat, în deciziile sale (inclusiv Decizia nr. 1/2015), că art. 308 reprezintă o formă atenuată a delapidării și a celorlalte infracțiuni de serviciu, nu o infracțiune distinctă. Aceasta înseamnă că:

• elementele constitutive ale delapidării rămân aceleași (raport de gestiune, acțiune de însușire/folosire/traficare, intenție, prejudiciu);
• calitatea autorului nu mai este neapărat de funcționar public, ci poate fi și de „funcționar privat” (salariat sau mandatar al unei persoane juridice private);
• pedepsele sunt mai mici cu o treime față de forma tip.

O decizie importantă pentru mediul privat este recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 471/2024 a ÎCCJ. Instanța a stabilit că delapidarea în varianta art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 alin. (1) NU poate fi încadrată în noțiunea de „infracțiune contra patrimoniului” la care se referă art. 139 alin. (2) și art. 152 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală, ci rămâne o infracțiune de serviciu.:contentReference[oaicite:29]{index=29}

Consecința practică este că anumite măsuri de supraveghere tehnică (interceptări, obținerea datelor de trafic) nu pot fi justificate doar pe ideea că delapidarea ar fi infracțiune contra patrimoniului, ci trebuie analizat regimul specific infracțiunilor de serviciu.

9. Cum poate fi prevenită delapidarea în organizație

Din perspectiva administratorilor, directorilor și contabililor, prevenția este la fel de importantă ca apărarea într-un eventual dosar penal. Unele măsuri utile:

• Separarea atribuțiilor: persoana care dispune plăți să fie, pe cât posibil, diferită de persoana care le execută efectiv (principiul celor „patru ochi”);
• Proceduri clare de gestiune: regulamente interne și proceduri scrise pentru manipularea numerarului, utilizarea cardurilor de firmă, acordarea de avansuri spre decontare;
• Trasabilitatea operațiunilor: folosirea de programe informatice, registre și documente justificative standardizate, păstrate și arhivate corespunzător;
• Audit și controale periodice: inventarieri inopinate, verificări contabile independente, rotația persoanelor în posturi de gestiune;
• Formare și educație: instruirea angajaților cu privire la interdicția absolută de a folosi banii sau bunurile angajatorului în scop personal, chiar și „temporar”;
• Măsuri de conformitate: politici de conformitate, linii de raportare anonimă a suspiciunilor, cultură organizațională care descurajează „împrumuturile” din casierie sau „compensările” informale.

Pentru angajații care lucrează direct cu bani sau bunuri, regula de bază este simplă: nu se amestecă niciodată banii personali cu banii angajatorului, iar orice utilizare a bunurilor companiei trebuie să aibă un temei juridic (contract, decizie, regulament, acord scris).

10. Concluzii

Delapidarea este o infracțiune de serviciu cu impact major pentru administratori, contabili, casieri și toți cei care gestionează bani sau bunuri ale altora. Reglementarea din art. 295 Cod penal, completată de art. 308 și 309, precum și jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție conturează un cadru relativ clar: acolo unde există raport de gestiune, intenție de însușire sau folosire nelegitimă și prejudiciu, riscul de răspundere penală este ridicat.:contentReference[oaicite:30]{index=30}

Pentru mediul privat, art. 308 extinde delapidarea la o gamă largă de persoane – de la administratori de societate și directori economici, până la contabili, casieri, gestionari sau administratori de asociații de proprietari. Decizia RIL din 2024 confirmă că aceste fapte rămân infracțiuni de serviciu, nu se transformă în infracțiuni contra patrimoniului.

Din perspectiva practică, prevenția presupune proceduri clare, controale interne și o cultură organizațională care nu tolerează „împrumuturile” din patrimoniul companiei. Iar din perspectiva apărării, orice persoană acuzată de delapidare ar trebui să își evalueze atent, cu ajutorul unui avocat, calitatea (dacă este sau nu subiect activ special), existența raportului de gestiune, realitatea prejudiciului și intenția concretă.