Liberarea condiționată: criterii, șanse reale și cum se pregătește dosarul de liberare

• care sunt condițiile legale pentru liberarea condiționată (fracții de pedeapsă, regim de executare, conduită, despăgubiri civile);
• care este rolul comisiei pentru liberare condiționată din penitenciar și ce analizează aceasta;
• care este rolul instanței de judecată, ce poate decide și ce înseamnă refuzul sau amânarea;
• cum se calculează efectiv fracțiile (cu exemple concrete) și ce înseamnă zilele câștig;
• cum se pregătește inteligent dosarul de liberare, inclusiv ce pot face familia și avocatul pentru a crește șansele reale.

Ne raportăm la legislația în vigoare în 2025: Codul penal (Legea nr. 286/2009), Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, cu modificările ulterioare (inclusiv Legea nr. 59/2024), Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010) și Regulamentul de aplicare aprobat prin H.G. nr. 157/2016.

Pentru o imagine de ansamblu asupra sistemului penitenciar și a filosofiei execuționării pedepselor, sunt utile și informațiile publice puse la dispoziție de Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), de exemplu pagina „Sistemul penitenciar în România” și materialele informative ANP.

1. Ce este liberarea condiționată și de ce NU este un drept automat

În dreptul român, liberarea condiționată este un mijloc de individualizare a executării pedepsei privative de libertate: o modalitate prin care judecătorul poate decide punerea în libertate a condamnatului înainte de expirarea duratei pedepsei, dacă sunt îndeplinite condițiile legale și dacă există convingerea că persoana s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Reglementarea de bază se găsește în art. 99–106 Cod penal, care tratează liberarea condiționată atât pentru detențiunea pe viață, cât și pentru pedeapsa închisorii. Textul este completat de dispozițiile din Legea nr. 254/2013 (articolele privind liberarea condiționată și comisia pentru liberare condiționată) și de art. 587 Cod procedură penală, care reglementează procedura în fața instanței.

Curtea Constituțională a României a subliniat explicit, prin Decizia nr. 294/2025, că liberarea condiționată este un beneficiu, nu un drept subiectiv: împlinirea fracției obligatorii din pedeapsă nu conferă condamnatului un drept de a fi pus în libertate, ci doar o vocație, instanța având obligația să analizeze toate condițiile și să aprecieze dacă persoana s-a îndreptat și se poate reintegra social.

Această idee se regăsește și în doctrina penală și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au evidențiat că liberarea condiționată este strâns legată de scopul pedepsei: prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea socială.

2. Cadrul legal actual (2025) pentru liberarea condiționată

2.1. Codul penal – art. 99–106

Codul penal reglementează liberarea condiționată în Secțiunea a 6-a „Liberarea condiționată”, art. 99–106, din Titlul III „Pedepsele”. În esență:

• Art. 99 stabilește condițiile liberării condiționate în cazul detențiunii pe viață: minimum 20 de ani executați efectiv, conduită bună, îndeplinirea obligațiilor civile, convingerea instanței că persoana s-a îndreptat și se poate reintegra;
• Art. 100 stabilește condițiile în cazul pedepsei închisorii: fracția minimă din pedeapsă (2/3 sau 3/4), regimul de executare (semideschis sau deschis), îndeplinirea obligațiilor civile și aprecierea instanței privind îndreptarea;
• Art. 104–106 reglementează revocarea, anularea și efectele liberării condiționate: ce se întâmplă dacă, după liberare, condamnatul nu respectă obligațiile sau comite o nouă infracțiune.

Textul actualizat al Codului penal poate fi consultat integral pe Portalul Legislativ: Codul penal – forma actualizată.

2.2. Legea nr. 254/2013 – executarea pedepselor

Legea nr. 254/2013 reglementează executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate. Ea stabilește:

• regimurile de executare (maximă siguranță, închis, semideschis, deschis);
• organizarea și atribuțiile comisiei pentru liberare condiționată din penitenciar;
• criteriile privind comportamentul, munca, participarea la programe, recompense și sancțiuni disciplinare;
• procedura de sesizare a instanței cu propunerea sau cererea de liberare condiționată.

Legea a fost modificată în timp prin mai multe acte, inclusiv Legea nr. 59/2024, iar Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 este aprobat prin H.G. nr. 157/2016.

2.3. Codul de procedură penală – art. 587

Procedura în fața instanței este reglementată de art. 587 Cod procedură penală. Pe scurt:

• liberarea condiționată se dispune de judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de detenție;
• instanța este sesizată la cererea condamnatului sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată;
• dacă instanța respinge cererea sau propunerea, stabilește un termen (maxim un an) după expirarea căruia cererea poate fi reînnoită.

Textul actualizat al Codului de procedură penală poate fi consultat pe Portalul Legislativ: Legea nr. 135/2010 – Codul de procedură penală (actualizat).

3. Condițiile legale pentru liberarea condiționată

3.1. Fracția de pedeapsă care trebuie executată

Condiția numerică de bază este executarea unei fracții minime din pedeapsă. Potrivit art. 100 Cod penal:

• în cazul pedepselor cu închisoarea de până la 10 ani, condamnatul trebuie să fi executat cel puțin 2/3 din pedeapsă;
• în cazul pedepselor cu închisoarea de peste 10 ani, dar nu mai mare de 30 de ani (maximul general), trebuie executate cel puțin 3/4 din pedeapsă, dar nu mai mult de 20 de ani;
• în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de 60 de ani, fracțiile se reduc: se poate dispune liberarea după 1/2 din pedeapsă (dacă este până la 10 ani) sau 2/3 (dacă este mai mare de 10 ani), dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții;
• în cazul detențiunii pe viață, art. 99 Cod penal cere executarea a cel puțin 20 de ani de detențiune, plus celelalte condiții.

În calculul acestor fracții se iau în considerare atât zilele efectiv executate în penitenciar, cât și zilele considerate ca executate prin muncă sau alte activități (așa-numitele „zile câștig”), potrivit art. 96 din Legea nr. 254/2013. În același timp, Codul penal prevede că, atunci când se acordă zile câștig, liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a unei fracții minime (în general, cel puțin jumătate din pedeapsă pentru pedepse până la 10 ani și cel puțin două treimi pentru pedepse mai mari).

3.2. Regimul de executare: semideschis sau deschis

O condiție esențială este ca, la momentul analizării cererii, condamnatul să se afle în regim semideschis sau deschis. Această cerință este prevăzută expres de art. 100 alin. (1) lit. b) Cod penal și a fost analizată de Curtea Constituțională în repetate rânduri, inclusiv în Decizia nr. 294/2025, care a constatat constituționalitatea reglementării.

Regimul de executare se stabilește, inițial, de Comisia pentru individualizarea regimului de executare din penitenciar, în funcție de durata pedepsei, gradul de risc, antecedente, vârstă, stare de sănătate, conduită și participarea la programe. Ulterior, regimul poate fi schimbat către unul mai puțin sever (de exemplu, din „închis” în „semideschis”) în funcție de comportament și progresele în reintegrarea socială.

În practică, asta înseamnă că un deținut care rămâne în mod constant în regim închis sau maximă siguranță, fără progres disciplinar sau participare la activități, va avea șanse foarte mici de liberare condiționată, chiar dacă a împlinit fracția de pedeapsă.

3.3. Conduita, munca, programele și obligațiile civile

Condițiile strict numerice (fracția și regimul) nu sunt suficiente. Codul penal și Legea nr. 254/2013 cer, de asemenea:

• conduită bună pe durata executării pedepsei (fără abateri disciplinare grave, cu respectarea regulamentului penitenciar și a dispozițiilor personalului);
• stăruință în muncă sau participare constantă la programe educative, psihologice, de formare profesională (unde este posibil);
• recompense disciplinare (de exemplu, zile câștig, suplimentarea drepturilor), care arată un comportament pozitiv constant;
• îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărâre (despăgubiri către părțile vătămate, cheltuieli judiciare, eventuale amenzi), cu excepția situației în care condamnatul demonstrează că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.

În acest punct, practica instanțelor este foarte atentă: sunt numeroase hotărâri în care liberarea condiționată a fost refuzată exclusiv pe motiv că nu au fost plătite despăgubirile civile, deși fracția era îndeplinită și comportamentul în penitenciar era bun. Aici poate interveni efectiv familia (prin ajutor financiar) și avocatul (prin documente care să demonstreze plata, eșalonarea sau imposibilitatea obiectivă de plată).

4. Rolul comisiei pentru liberare condiționată

4.1. Cine este comisia și ce face

În fiecare penitenciar funcționează o comisie pentru liberare condiționată, organizată potrivit Legii nr. 254/2013 și Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 157/2016. Comisia are, în esență, următoarele atribuții:

• analizează, la împlinirea fracțiilor de pedeapsă, situația fiecărui deținut din punctul de vedere al liberării condiționate;
• verifică fracția executată, zilele câștig, regimul de executare și evidența muncii;
• studiază fișa de evidență disciplinară (sancțiuni, recompense), participarea la programe, evaluările psihologice și sociale;
• formulează o propunere (favorabilă sau nefavorabilă) de liberare condiționată și stabilește termenul la care poate fi reanalizată situația dacă nu propune liberarea;
• întocmește un proces-verbal motivat, care va fi transmis instanței dacă se ajunge în faza judiciară.

Din perspectiva deținutului, comisia este primul filtru serios: o propunere nefavorabilă (de respingere) va cântări și în fața judecătorului, chiar dacă instanța nu este legată de ea.

4.2. Analiza comportamentului și a „șanselor de reintegrare”

Comisia nu se uită doar la cifre (zile executate) și la sancțiuni, ci încearcă să contureze un tablou global al persoanei:

• cum s-a adaptat în penitenciar;
• dacă a muncit constant sau a refuzat munca;
• dacă a participat la cursuri, programe educaționale, consiliere psihologică;
• dacă a menținut legătura cu familia și are o minimă stabilitate socială la ieșirea din penitenciar (locuință, eventual un loc de muncă).

Toate aceste elemente vor fi ulterior avute în vedere și de instanță, atunci când va aprecia dacă există convingerea că persoana s-a îndreptat.

4.3. Ce se întâmplă dacă comisia refuză să propună liberarea

Dacă, la împlinirea fracției, comisia consideră că nu sunt îndeplinite condițiile, nu propune liberarea și stabilește un termen pentru reanalizare. Condamnatul poate:

• să aștepte termenul stabilit de comisie și să revină cu o nouă analiză;
• să formuleze cerere de liberare condiționată adresată instanței, în condițiile art. 587 Cod procedură penală, chiar și în lipsa unei propuneri favorabile, dacă îndeplinește condițiile legale.

Prin decizia nr. 294/2025, Curtea Constituțională a arătat că, atunci când respinge cererea sau propunerea, instanța stabilește un termen după expirarea căruia cererea poate fi reînnoită, termen care nu poate fi mai mare de un an și care se raportează la timpul necesar pentru ca persoana să îndeplinească restul condițiilor (de exemplu, schimbarea regimului, participarea la programe, plata despăgubirilor).

5. Rolul instanței de judecată: ce face judecătorul când decide liberarea

5.1. Instanța competentă și etapele procedurii

Potrivit art. 587 Cod procedură penală, liberarea condiționată se dispune de judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de detenție. Această regulă a generat și dispute practice (de exemplu, în caz de transfer, care instanță este competentă), lămurite în parte de instanțele superioare și de doctrină.

Procedura tipică este următoarea:

1. Comisia pentru liberare condiționată întocmește un proces-verbal și, după caz, o propunere favorabilă sau nefavorabilă;
2. Condamnatul sau comisia sesizează instanța cu o cerere/propunere de liberare condiționată;
3. Dosarul ajunge la judecătoria competentă; instanța fixează termen de judecată;
4. Condamnatul este citat (de regulă este audiat prin videoconferință din penitenciar), iar penitenciarul transmite fișa de cazier, evidența muncii, sancțiunilor și recompenselor, eventuale rapoarte psihosociale;
5. Se ascultă concluziile procurorului, ale condamnatului și, după caz, ale avocatului;
6. Instanța pronunță o soluție: admiterea cererii (dispunerea liberării) sau respingerea acesteia, cu indicarea unui termen după care cererea poate fi reînnoită.

5.2. Ce verifică efectiv judecătorul

Instanța nu verifică doar dacă este împlinită fracția și dacă există o propunere favorabilă a comisiei. Potrivit Codului penal și Codului de procedură penală, precum și deciziilor Curții Constituționale, judecătorul trebuie să analizeze:

• fracția de pedeapsă executată și zilele câștig;
• regimul de executare (semideschis/deschis);
• conduita în penitenciar (sancțiuni, recompense, rapoarte de specialitate);
• participarea la muncă și programe;
• îndeplinirea obligațiilor civile;
• perspectiva de reintegrare socială (legăturile cu familia, eventualele oferte de muncă, locuință etc.).

În final, instanța trebuie să răspundă la întrebarea: există sau nu convingerea că persoana s-a îndreptat și se poate reintegra în societate? Dacă răspunsul este negativ, chiar și în prezența fracției îndeplinite, cererea poate fi respinsă.

5.3. Respingerea cererii și termenul de reînnoire

Dacă instanța respinge cererea sau propunerea de liberare condiționată, stabilește un termen după expirarea căruia cererea poate fi reînnoită, termen ce nu poate depăși un an. Durata acestui termen depinde de motivele respingerii:

• dacă lipsesc doar câteva zile până la împlinirea fracției sau există un context foarte favorabil, instanța poate stabili un termen scurt (de exemplu, 3 luni);
• dacă problema principală este comportamentul (abateri disciplinare recente, refuzul muncii), termenul poate fi mai lung (aproape de un an), pentru a permite o schimbare reală;
• dacă nu sunt îndeplinite obligațiile civile, instanța poate stabili un termen care să permită plata totală sau parțială a despăgubirilor.

Hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestație la tribunal. Totuși, chiar și în calea de atac, libertatea de apreciere a instanțelor este foarte mare, astfel că practica variază de la caz la caz.

6. Cum se calculează fracțiile în practică – exemple simple

Exemplul 1: Pedeapsă de 6 ani închisoare (fără recidivă, infracțiune de drept comun).

• Fracția minimă pentru liberare: 2/3 din 6 ani = 4 ani
• Să presupunem că persoana are 1 an zile câștig prin muncă și activități.
• Total „executat”: 3 ani efectiv + 1 an zile câștig = 4 ani.

În acest moment, fracția este atinsă. Dar, Codul penal prevede că liberarea nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din pedeapsă (adică 3 ani efectivi). Dacă aceste condiții sunt îndeplinite și celelalte criterii (regim, comportament, despăgubiri) sunt favorabile, comisia și instanța pot lua în discuție liberarea.

Exemplul 2: Pedeapsă de 15 ani închisoare.

• Fracția minimă: 3/4 din 15 ani = 11 ani și 3 luni;
• Să presupunem că persoana a executat efectiv 8 ani și are 3 ani și 3 luni zile câștig.

În acest moment, fracția de 3/4 este atinsă. Instanța va analiza însă și regimul (trecerea în semideschis/deschis), comportamentul și despăgubirile civile. Pentru pedepse mari, practica este, în general, mai severă în aprecierea acestor elemente.

Exemplul 3: Pedeapsă de 8 ani închisoare, condamnat de peste 60 de ani.

• Fracția minimă specială: 1/2 din 8 ani = 4 ani;
• Dacă persoana a executat efectiv 3 ani și are 1 an zile câștig, fracția este atinsă.

Vârsta nu garantează liberarea, dar legea recunoaște că, la persoane în vârstă, riscul de recidivă este, în general, mai redus, iar nevoile de sănătate și reintegrare sunt diferite.

7. Cum se pregătește dosarul de liberare condiționată

7.1. Ce poate face deținutul, concret

Dincolo de textele legale, dosarul de liberare condiționată începe să se construiască din prima zi de detenție. Condamnatul poate crește șansele reale dacă:

• acceptă să muncească (atunci când este posibil) și menține o prezență constantă la muncă;
• participă la cursuri școlare, programe de formare profesională și activități educative;
• evită abaterile disciplinare (în special cele grave);
• se implică în programele de consiliere psihologică și asistență socială;
• colaborează cu personalul penitenciar și respectă regulamentul;
• lucrează, împreună cu familia și avocatul, la îndeplinirea obligațiilor civile (chiar și parțial, cu dovezi clare de plată).

Toate aceste aspecte se regăsesc în referatele întocmite de penitenciar și în fișa de evidență, iar judecătorul le va vedea în dosar.

7.2. Ce poate face familia

Familia are un rol important, adesea subestimat:

• poate ajuta la plata despăgubirilor civile sau a măcar unei părți din ele, în funcție de posibilități;
• poate pregăti dovezi de reintegrare socială: declarații privind primirea în familie, contracte sau promisiuni de muncă, dovada unui domiciliu stabil;
• poate susține moral deținutul pentru a-l motiva să participe la muncă și programe;
• poate colabora cu avocatul pentru a strânge documente medicale, acte de proprietate, contracte și alte înscrisuri utile.

În fața instanței, este foarte util ca judecătorul să vadă nu doar „ce a fost în penitenciar”, ci și ce va fi după eliberare: unde va locui persoana, din ce va trăi, cu cine va avea sprijin.

7.3. Rolul avocatului în construcția dosarului

Un avocat care cunoaște bine practica instanțelor pe liberarea condiționată poate:

• analiza corect momentul optim pentru formularea cererii, în funcție de fracție, regim și comportament;
• solicita penitenciarului documentele relevante (fișa de evidență, referate, rapoarte de psiholog/asistent social);
• ajuta familia să pregătească dovezi de reintegrare (ofertă de muncă, contract de închiriere, declarații de primire în familie etc.);
• structura un memoriu adresat instanței, în care să explice, într-un limbaj juridic, de ce sunt îndeplinite condițiile legale și morale pentru liberare;
• invoca jurisprudența relevantă (decizii CCR, practică ICCJ, hotărâri de speță ale tribunalelor și curților de apel) care susțin interpretări favorabile.

Pe site-ul meu, poți găsi și articole conexe privind alte faze ale procesului penal și ale executării pedepsei, de exemplu:

• „Reținerea pentru 24 de ore: ce înseamnă pentru tine dacă ești dus la audieri”;
• „Arestarea preventivă: drepturi, riscuri și strategii de apărare”;
• „Plângerea împotriva soluțiilor procurorului”;
• „Extrădarea în și din România: proceduri, drepturi și capcane”.

Aceste articole te pot ajuta să înțelegi mai bine întreg traseul unei cauze penale, de la urmărire penală până la executarea și încetarea pedepsei.

8. Ce se întâmplă după liberarea condiționată: obligații și riscuri

8.1. Termenul de supraveghere și obligațiile

După ce instanța dispune liberarea condiționată, condamnatul nu este „liber fără condiții”. Pe durata termenului de supraveghere (care corespunde restului de pedeapsă rămas neexecutat), se aplică o serie de măsuri și obligații, supravegheate, de regulă, de serviciul de probațiune.

În funcție de situația concretă, instanța poate stabili, printre altele:

• obligația de a se prezenta periodic la serviciul de probațiune;
• obligația de a anunța orice schimbare a domiciliului sau a locului de muncă;
• obligația de a nu frecventa anumite locuri sau de a nu contacta anumite persoane (de exemplu, victima sau complicii);
• obligația de a urma tratamente medicale sau programe de consiliere (de exemplu, în caz de dependențe);
• obligația de a continua plata despăgubirilor civile rămase.

Nerespectarea cu rea-credință a acestor obligații poate duce la revocarea liberării condiționate și la executarea restului de pedeapsă.

8.2. Revocarea și anularea liberării condiționate

Art. 104 Cod penal reglementează revocarea liberării condiționate: dacă, pe durata supravegherii, persoana nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori comite o nouă infracțiune pentru care este condamnată la închisoare, instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă, la care se adaugă pedeapsa pentru noua infracțiune (în condițiile recidivei sau pluralității de infracțiuni).

Art. 105 Cod penal reglementează anularea liberării condiționate în situația în care se descoperă că persoana comisese o infracțiune înainte de liberare, pentru care este condamnată ulterior; în acest caz, liberarea se anulează și se aplică regulile privind concursul, recidiva sau pluralitatea intermediară.

8.3. Când se consideră pedeapsa executată definitiv

Potrivit art. 106 Cod penal, dacă până la expirarea termenului de supraveghere:

• condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită în acest termen;
• nu s-a dispus revocarea liberării condiționate;
• nu s-a descoperit o cauză de anulare,

atunci pedeapsa se consideră executată integral. Din acest moment, liberarea condiționată nu mai poate fi atinsă, iar persoana este, din punct de vedere penal, în aceeași situație ca și cum ar fi executat întreaga pedeapsă în penitenciar.

9. Șanse reale de liberare condiționată – ce contează, dincolo de litera legii

Din punct de vedere strict juridic, liberarea condiționată depinde de fracție, regim, comportament și obligații civile. Din punct de vedere practic, șansele reale sunt influențate și de:

• tipul infracțiunii și gravitatea consecințelor (infracțiuni cu violență, infracțiuni sexuale, corupție, criminalitate organizată etc. sunt privite mai sever);
• antecedentele penale și eventualele recidive;
• durata pedepsei (pedepsele foarte scurte pot ridica întrebări privind oportunitatea liberării după o fracție minimă);
• coerența comportamentului (nu ajută mult să fii exemplar doar în ultimele luni, după ani de sancțiuni disciplinare);
• seriozitatea planului de reintegrare socială (loc de muncă, familie, tratamente, locuință etc.).

În general, instanțele sunt mai dispuse să acorde liberarea condiționată atunci când există o construcție coerentă în dosar: fracția este îndeplinită fără discuție, regimul este semideschis sau deschis de ceva timp, comportamentul este bun și constant, despăgubirile sunt plătite (sau există un efort real dovedit), iar planul de viață după liberare este realist.

În schimb, situațiile în care singurul argument este „am împlinit fracția” au șanse reduse, mai ales în cazul infracțiunilor grave sau al recidiviștilor.

Întrebări frecvente (FAQ) despre liberarea condiționată

1. Dacă am împlinit fracția de pedeapsă, sunt liberat automat?

Nu. Împlinirea fracției este doar una dintre condiții. Instanța trebuie să analizeze și regimul de executare, comportamentul, munca, participarea la programe, plata despăgubirilor și, în final, să ajungă la convingerea că te-ai îndreptat și te poți reintegra în societate. Liberarea condiționată este un beneficiu, nu un drept automat.

2. Pot fi liberat condiționat dacă am sancțiuni disciplinare?

Depinde de numărul, gravitatea și vechimea sancțiunilor. Una sau două abateri mai vechi, urmate de o perioadă lungă de comportament exemplar, pot fi „compensate” de muncă și recompense. Abaterile grave sau recente reduc însă considerabil șansele.

3. Ce se întâmplă dacă nu am plătit despăgubirile civile?

În principiu, liberarea condiționată cere îndeplinirea obligațiilor civile, cu excepția cazului în care demonstrezi că nu ai avut nicio posibilitate reală de plată. Instanțele sunt exigente aici. Orice plată, chiar parțială, și dovezile de efort real (angajamente de plată, ajutor de la familie) sunt importante.

4. Pot cere liberarea condiționată chiar dacă comisia din penitenciar a dat aviz negativ?

Da. Cererea poate fi formulată de condamnat sau propunerea poate veni de la comisie. Avizul comisiei cântărește, dar nu leagă instanța. Totuși, dacă raportul comisiei este foarte negativ, va fi nevoie de argumente serioase și de dovezi suplimentare pentru a convinge judecătorul.

5. Cât de des pot face cerere de liberare condiționată?

Dacă instanța respinge cererea sau propunerea, stabilește un termen (maxim un an) după care cererea poate fi reînnoită. Nu poți formula o nouă cerere înainte de expirarea acestui termen, cu excepția unor situații speciale (de exemplu, schimbări importante de situație, regim, sănătate etc.).

6. Pot fi ajutat de familie și de avocat în procedura de liberare condiționată?

Da, și este de cele mai multe ori recomandat. Familia poate sprijini plata despăgubirilor și poate oferi stabilitate (locuință, sprijin moral, eventual loc de muncă), iar avocatul poate construi un dosar coerent, poate pregăti memorii și poate argumenta în fața instanței de ce sunt îndeplinite condițiile legale și practice pentru liberare.

7. Ce se întâmplă dacă, după liberare, comit o nouă infracțiune?

În această situație, instanța poate dispune revocarea liberării condiționate și executarea restului de pedeapsă rămas, la care se adaugă pedeapsa pentru noua infracțiune, în condițiile recidivei sau ale pluralității de infracțiuni. Practic, riști să te întorci în penitenciar pentru mai mult timp decât dacă ai fi executat inițial pedeapsa până la capăt.