Litigii transfrontaliere de proprietate intelectuală în România: strategie pentru titularii străini

Litigiile transfrontaliere de proprietate intelectuală (PI) sunt, aproape întotdeauna, litigii despre „geografie”: unde poți acționa în judecată, ce instanță este competentă, ce lege se aplică fiecărei componente a conflictului, ce probe poți obține și cum îți transformi hotărârea într-un rezultat executabil. Pentru un titular străin, România este relevantă nu doar ca piață, ci ca stat membru UE integrat în arhitectura europeană de jurisdicție, probatoriu, notificare și recunoaștere a hotărârilor. Punctul de pornire este Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 privind competența și recunoașterea hotărârilor („Bruxelles I reformat”) (Regulamentul 1215/2012 (EUR-Lex)), completat de regulile UE privind legea aplicabilă: Roma II pentru delict, inclusiv încălcarea PI (Roma II, Reg. 864/2007 (PDF)), respectiv Roma I pentru contracte (Roma I, Reg. 593/2008).

Acest ghid este orientat spre practică și urmărește să ofere un cadru de strategie pentru titularii străini care trebuie să gestioneze încălcări cu elemente de extraneitate: contrafaceri importate sau distribuite în România, încălcări online accesibile în România, litigii mixte (PI plus contract, concurență neloială sau protecția secretelor comerciale), ori portofolii care includ drepturi naționale și drepturi unitare UE. Pentru a ancora discuția în surse verificabile, textul se sprijină pe legislația UE și pe legile românești de bază: Legea nr. 8/1996 (drept de autor) (Legea 8/1996), Legea nr. 84/1998 (mărci) (Legea 84/1998), Legea nr. 64/1991 (brevete) (Legea 64/1991), Legea nr. 129/1992 (desene și modele) (Legea 129/1992), cadrul de procedură civilă (Codul de procedură civilă, Legea 134/2010), organizarea judiciară (Legea 304/2022), precum și actul de transpunere orientat pe respectarea drepturilor de proprietate industrială (OUG 100/2005).

În paralel, UE a adoptat instrumente de cooperare judiciară direct relevante pentru un litigiu de PI cu părți și probe în mai multe state: Regulamentul privind obținerea probelor (Reg. 2020/1783), Regulamentul privind comunicarea actelor (Reg. 2020/1784), și cadrul vamal pentru intervenții la frontieră (Reg. 608/2013). Pentru drepturi unitare, două Regulamente sunt pivot: Regulamentul (UE) 2017/1001 pentru marca UE (EUTMR 2017/1001), respectiv Regulamentul (CE) nr. 6/2002 pentru desenele și modelele comunitare (Reg. 6/2002). În final, pentru abuzuri de nume de domeniu, merită integrat mecanismul UDRP stabilit de ICANN (UDRP (ICANN)), administrat frecvent prin WIPO (WIPO – dispute domenii).

Context practic: de ce „modulul România” trebuie gândit transfrontalier

România funcționează ca „punct de contact” în trei tipuri de scenarii. Primul este scenariul clasic: pârâtul este stabilit în România, iar litigiul este de facto concentrat aici; în acest caz, regula generală de competență din Bruxelles I reformat oferă o bază previzibilă (Reg. 1215/2012). Al doilea este scenariul multi-piață: pârâtul este în alt stat membru, dar încălcarea produce efecte în România; atunci intră în discuție competența specială în materie delictuală și limitele teritoriale descrise în jurisprudența CJUE pentru încălcări online, în special în cauzele Pinckney, Pez Hejduk și Wintersteiger (Pinckney (PDF), Pez Hejduk, Wintersteiger). Al treilea este scenariul logistic: bunurile intră, tranzitează sau sunt depozitate în România; aici, intervenția vamală și conservarea probelor pot deveni decisive (Reg. 608/2013).

În toate aceste scenarii, două idei sunt constante. Prima: trebuie separată „povestea comercială” de „teoria juridică” și apoi teoria juridică trebuie spartă pe bucăți compatibile cu regulile de competență și lege aplicabilă din UE. A doua: un dosar transfrontalier se câștigă prin controlul probelor și al calendarului procedural, ceea ce înseamnă folosirea inteligentă a mecanismelor UE de notificare și obținere de probe (Reg. 2020/1784; Reg. 2020/1783), precum și a instrumentelor de aplicare a drepturilor din Directiva 2004/48/CE (Directiva 2004/48/CE).

Planul de lucru în 6 pași pentru titularii străini

Pasul 1: definește dreptul și teritoriul. Este drept național român (de exemplu marcă românească, drept de autor protejat prin Legea 8/1996) sau drept unitar (marcă UE, desen comunitar)? Sursele normative diferă (Legea 8/1996, Legea 84/1998, EUTMR 2017/1001).

Pasul 2: stabilește ancorele de jurisdicție. Folosești regula generală (domiciliul pârâtului) sau competența specială delictuală? Cadrul este Bruxelles I reformat (Reg. 1215/2012), iar pentru online contează jurisprudența CJUE citată mai sus (Pez Hejduk, Wintersteiger).

Pasul 3: construiește matricea de lege aplicabilă. Pentru încălcarea PI (delict) regula-cheie este Roma II, Articolul 8 (Roma II (PDF)). Pentru contracte (licență, distribuție, cesiune) intră Roma I (Roma I).

Pasul 4: proiectează probatoriul. Directiva 2004/48/CE cere instrumente eficiente de probă, conservare a probelor și măsuri provizorii (Directiva 2004/48/CE). Pentru proprietate industrială, România are și OUG 100/2005 ca text dedicat respectării drepturilor (OUG 100/2005). Pentru probe în alt stat membru, folosește Reg. 2020/1783 (Reg. 2020/1783).

Pasul 5: planifică notificarea transfrontalieră. Dacă pârâtul este într-un alt stat membru, notificarea se face sub Reg. 2020/1784 (Reg. 2020/1784). Neconcordanțele de notificare pot afecta termene și pot compromite măsuri urgente.

Pasul 6: coordonează cu acțiuni administrative și internaționale. Pentru mărci UE și desene comunitare, ține cont de regulile și mecanismele din EUTMR și Reg. 6/2002 (EUTMR 2017/1001; Reg. 6/2002), de acțiuni vamale (Reg. 608/2013), și de proceduri UDRP (UDRP; WIPO UDRP).

Competent Courts and Applicable Law

În disputele transfrontaliere, întrebarea „unde dau în judecată” are două componente: (1) ce instanțe sunt competente și (2) cât de largă este competența (de exemplu doar pentru prejudiciul produs pe teritoriul României sau pentru o reparație mai amplă). Pentru litigii civile și comerciale în UE, cadrul principal este Bruxelles I reformat (Reg. 1215/2012), iar pentru explicații sintetice, Portalul european e-Justice are o prezentare generală (e-Justice Portal – Brussels I reformat).

1) Căi uzuale de jurisdicție care pot conduce spre România

Domiciliul pârâtului în România. Dacă pârâtul are domiciliul sau sediul în România, regula generală de competență indică instanțele române (Reg. 1215/2012). Pentru titularul străin, acesta este scenariul cu cea mai bună combinație între previzibilitate și posibilitatea de a obține măsuri efective, fiind de obicei compatibil cu o cerere de încetare, măsuri corective și despăgubiri, în limitele dreptului material aplicabil (de exemplu Legea 84/1998 pentru mărci sau Legea 8/1996 pentru drept de autor) (Legea 84/1998, Legea 8/1996).

Competența specială în materie delictuală. Dacă pârâtul este stabilit într-un alt stat membru, reclamantul poate analiza competența la „locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă”, în sensul Bruxelles I reformat (Reg. 1215/2012). În încălcări online, CJUE a tratat competența în cauze de drept de autor și marcă, relevând, în anumite situații, ideea de competență pentru prejudiciul local acolo unde conținutul este accesibil și produce efecte. Pentru orientare jurisprudențială, sunt relevante Pinckney (C-170/12), Pez Hejduk (C-441/13) și Wintersteiger (C-523/10) (Pinckney (PDF), Pez Hejduk, Wintersteiger). Dacă îți bazezi strategia pe acest tip de competență, trebuie să proiectezi din start cererea și probele în logica teritorială a prejudiciului invocat.

Drepturi unitare: competențe stabilite de regulamente speciale. Pentru marca UE și desenul comunitar, dreptul este guvernat de regulamente UE și litigiile se poartă în fața instanțelor desemnate de statele membre ca „instanțe pentru mărci UE” sau „instanțe pentru desene comunitare” în condițiile Regulamentelor (EUTMR 2017/1001; Reg. 6/2002). Nu indic aici o listă de instanțe românești desemnate, deoarece desemnarea poate depinde de actele interne și de publicările oficiale, iar eu nu pot confirma din această conversație lista actualizată fără o verificare expresă pe surse oficiale publicate de autoritățile competente.

2) „Instanța competentă” în România: cadrul general procedural

Chiar și când jurisdicția este clară sub Bruxelles I reformat, rămâne problema competenței interne: ce instanță românească judecă în primă instanță, ce instanță soluționează calea de atac, și ce reguli procedurale guvernează administrarea probelor și măsurile urgente. Arhitectura instanțelor și regulile de organizare judiciară sunt reglementate prin Legea 304/2022 (Legea 304/2022). Regulile procedurale sunt în Codul de procedură civilă (Legea 134/2010) (CPC, Legea 134/2010). Pentru proprietate industrială, cadrul de măsuri și reparații orientat pe respectarea drepturilor se regăsește în OUG 100/2005 (OUG 100/2005), care are ca obiect măsuri, proceduri și repararea daunelor pentru respectarea drepturilor de proprietate industrială.

3) Legea aplicabilă: „infracțiunea civilă” versus „contract”

Încălcarea drepturilor (delict). Regulamentul Roma II are o regulă specială pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, la Articolul 8: legea aplicabilă este, în principiu, legea țării pentru care se solicită protecția (Roma II, Art. 8 (PDF)). Practic, dacă ceri protecție pentru România (încetarea încălcării și despăgubiri pentru prejudiciul produs în România), componenta delictuală va fi, de regulă, guvernată de dreptul român pentru acea „felie” teritorială. Într-un litigiu multi-stat, aceeași faptă poate genera „felii” de lege aplicabilă diferite pentru fiecare stat pentru care se cere protecția, ceea ce explică de ce formularea cererii și alegerea forumului devin cruciale.

Contracte (licențe, distribuție, cesiune, acorduri de coexistență). Pentru componenta contractuală, Roma I este cadrul de bază (Roma I). În practică, clauza de lege aplicabilă și clauza de jurisdicție din contract pot schimba complet harta strategiei. Un litigiu tipic transfrontalier poate combina: (1) acțiuni delictuale de contrafacere în România (sub Roma II și drept român, pentru România) și (2) pretenții contractuale privind încălcarea unei licențe guvernate de o lege străină (sub Roma I). Dacă nu separi aceste componente, riști o cerere neclară și un probatoriu incoerent.

4) Recomandare practică: memo intern de jurisdicție și lege aplicabilă

În dosarele transfrontaliere, este util să pregătești un memo intern scurt (2–4 pagini) care fixează: temeiul de jurisdicție sub Bruxelles I reformat, dacă există limitări teritoriale în sensul jurisprudenței CJUE pentru online, și matricea Roma II / Roma I pentru fiecare capăt de cerere (Reg. 1215/2012; Roma II (PDF); Roma I). Acest memo nu este un „lux”, ci un instrument de control al riscului procedural: dacă apar obiecții de competență sau dispute privind legea aplicabilă, ai deja un cadru coerent.

Evidence Gathering and Expert Reports

Probele sunt partea cea mai dificilă în litigii transfrontaliere de PI, deoarece probatoriul este, de regulă, dispersat: servere și platforme în alt stat, depozite în alt județ, documente contabile în altă companie din grup, sau bunuri care intră și ies din UE. La nivel UE, Directiva 2004/48/CE stabilește obligația statelor membre de a avea mecanisme eficiente privind probele, conservarea lor și măsurile provizorii (Directiva 2004/48/CE). În paralel, Reg. 2020/1783 oferă cadrul pentru obținerea probelor între instanțele statelor membre (Reg. 2020/1783).

1) Harta probelor: element legal versus dovadă concretă

O metodă robustă este să pornești de la elementele juridice și să asociezi fiecărui element tipuri de probe. De exemplu, într-un litigiu de marcă, trebuie să demonstrezi dreptul (înregistrare, titular, eventual licență) și fapta de utilizare în comerț care creează confuzie sau profită de renume. Baza normativă pentru dreptul de marcă în România este Legea 84/1998 (Legea 84/1998), iar pentru drepturi unitare se aplică EUTMR (EUTMR 2017/1001). Pentru drept de autor, ancorele sunt în Legea 8/1996 (Legea 8/1996). Harta probelor îți arată imediat unde sunt golurile și ce ai de obținut de la terți.

2) Conservarea probelor și măsuri urgente

Directiva 2004/48/CE impune existența unor măsuri pentru conservarea probelor și a unor măsuri provizorii sau asigurătorii (Directiva 2004/48/CE). În România, pentru proprietate industrială, OUG 100/2005 este un reper normativ dedicat respectării drepturilor (OUG 100/2005), iar instrumentele concrete se aplică în cadrul procedurii civile conform Codului de procedură civilă (CPC, Legea 134/2010). În strategie, regula este simplă: dacă încălcarea este volatilă (de exemplu conținut online care poate fi șters), planifică din start acțiuni de conservare care să fixeze existența și forma încălcării la o dată certă.

3) Obținerea probelor din alt stat membru UE

Dacă probele cheie sunt în alt stat membru (de exemplu date ale unei platforme, documente de la un furnizor logistic sau probe fizice depozitate în altă țară), Reg. 2020/1783 oferă un cadru de cooperare între instanțe pentru obținerea probelor (Reg. 2020/1783). Ca strategie, este important să definești din timp ce vrei de la instanța străină: (1) un document specific, (2) audierea unui martor, (3) o constatare tehnică, sau (4) probe digitale. Formularea cererii de obținere a probelor trebuie să fie proporțională și orientată pe scop, altfel riști întârzieri și refuzuri.

4) Notificarea transfrontalieră: un element probatoriu și procedural

În litigii transfrontaliere, notificarea nu este doar o formalitate, ci un factor care influențează calendarul probelor și disponibilitatea măsurilor provizorii. Pentru notificarea actelor în UE, instrumentul este Reg. 2020/1784 (Reg. 2020/1784). Dacă notificarea este greșit gestionată, chiar și un dosar cu probe solide poate fi încetinit sau poate întâmpina obstacole procedurale. Recomandarea practică este să tratezi notificarea ca pe un proiect: verificarea adreselor, traduceri, urmărirea stadiului și planificarea termenelor interne.

5) Probe digitale: de ce „print screen” nu ajunge

În încălcări online, capturile de ecran sunt utile, dar adesea insuficiente fără context și trasabilitate. Din perspectiva credibilității probelor, este important să ai (1) URL exact, (2) data și ora capturii, (3) mediul tehnic (browser, dispozitiv), și (4) conservarea materialelor subiacente atunci când este posibil (de exemplu fișierele HTML sau resursele relevante). Directiva 2004/48/CE cere ca instrumentele probatorii să fie eficiente și disuasive (Directiva 2004/48/CE), iar o captură fără metodologie poate fi contestată. În dosarele transfrontaliere, o metodologie de captură este și mai importantă, deoarece părțile vor încerca frecvent să mute discuția spre competență și spre „unde s-a produs fapta”.

6) Rapoarte de expertiză: rol, structură și limite

Expertiza este esențială în drepturi tehnice (brevete, unele tipuri de software, procese industriale), dar poate fi relevantă și în design sau în evaluarea confuziei, în funcție de caz. Pentru brevete, cadrul național este Legea 64/1991 (Legea 64/1991), iar pentru desene, Legea 129/1992 și Reg. 6/2002 pentru dreptul unitar (Legea 129/1992; Reg. 6/2002). În strategie, raportul de expertiză trebuie să facă trei lucruri verificabile: (1) să definească obiectul protejat, (2) să descrie obiectul acuzat, și (3) să compare într-un mod reproductibil. Pentru măsuri provizorii, accentul este pe plauzibilitate și claritate; pentru despăgubiri, raportul trebuie să susțină legătura de cauzalitate și, când este cazul, o metodă de cuantificare compatibilă cu logica Directivei 2004/48/CE privind reparația (Directiva 2004/48/CE).

7) Vama: probă și blocaj în același timp

Acțiunile vamale sunt o componentă strategică în contrafaceri fizice și importuri paralele. Reg. 608/2013 creează cadrul pentru intervenția vamală privind mărfuri suspectate de încălcarea drepturilor de PI (Reg. 608/2013). Pe partea de probă, vama poate furniza un avantaj rar: mostre cu lanț de custodie și date despre expeditor, destinatar și traseu logistic. Într-un dosar românesc, aceste elemente pot alimenta cereri de identificare a rețelei și pot orienta alegerea pârâților. Într-o strategie transfrontalieră, vama este adesea „măsura de prim impact”, iar litigiul este „măsura de stabilizare” care urmărește încetarea și despăgubirea.

8) Capcane probatorii tipice pentru titulari străini

Titlu neclar. În grupuri internaționale, drepturile sunt uneori deținute de o entitate, exploatate de alta și licențiate de o a treia. În România, ca și în UE, trebuie să dovedești calitatea procesuală activă prin documente clare (înregistrări, cesiuni, licențe). Baza juridică a drepturilor trebuie verificată în funcție de dreptul invocat: Legea 84/1998 pentru mărci, Legea 8/1996 pentru drept de autor, EUTMR pentru mărci UE (Legea 84/1998, Legea 8/1996, EUTMR 2017/1001).

Nealinierea dintre forum și probă. Dacă România este folosită ca forum pentru prejudiciu local într-un scenariu online, probele și cererile trebuie construite coerent cu limitările teritoriale discutate în jurisprudența CJUE (Pez Hejduk, Pinckney (PDF)). O cerere care vorbește despre „prejudiciu global” dar se bazează pe o competență locală este vulnerabilă.

Ignorarea calendarului de cooperare UE. Obținerea probelor și notificarea transfrontalieră au pași formali; dacă nu îi integrezi în plan, vei pierde avantajul timpului (Reg. 2020/1783; Reg. 2020/1784).

Coordination with EU and International Actions

Coordonarea este diferența dintre un litigiu izolat și o campanie de protecție a drepturilor. În UE, coordonarea se sprijină pe trei straturi normative: (1) jurisdicție și executare (Bruxelles I reformat), (2) lege aplicabilă (Roma II și Roma I), și (3) instrumente de aplicare și cooperare (Directiva 2004/48/CE, regulamentele de probe și comunicare, și cadrul vamal) (Bruxelles I reformat, Roma II (PDF), Roma I, Directiva 2004/48/CE).

1) Litigii paralele în alte state membre: când sunt utile

Dacă încălcarea este multi-piață și pârâtul are active relevante în mai multe state, poate fi logic să segmentezi acțiunile: o acțiune într-un stat pentru competență deplină, o acțiune în alt stat pentru măsuri urgente, și acțiuni locale pentru prejudiciu local. Bruxelles I reformat oferă cadrul pentru recunoașterea și executarea hotărârilor între statele membre (Reg. 1215/2012), iar e-Justice Portal descrie funcția de recunoaștere și executare într-un mod practic (e-Justice Portal). În strategie, întreabă-te: „Unde este cel mai ușor să obțin o hotărâre și unde este cel mai ușor să o execut?” Acestea nu sunt mereu același loc.

2) Coordonarea cu proceduri administrative privind validitatea

Pentru marca UE, litigiul de contrafacere poate interacționa cu discuții despre validitate, inclusiv prin mecanismele prevăzute de EUTMR (EUTMR 2017/1001). În practică, o apărare tipică a pârâtului este atacarea validității dreptului invocat, iar titularul trebuie să anticipeze acest risc. O coordonare bună înseamnă: (1) audit de portofoliu, (2) evaluarea vulnerabilităților (de exemplu distinctivitate, nefolosire unde este relevant), și (3) plan de probă care să susțină atât încălcarea, cât și reziliența dreptului. Nu includ aici tactici specifice de EUIPO, deoarece ele depind de faptele și drepturile concrete, însă temeiul normativ care guvernează marca UE este verificabil în EUTMR.

3) Vama și litigiul: cum se leagă într-un dosar coerent

Intervenția vamală sub Reg. 608/2013 poate fi sincronizată cu litigii pentru a maximiza efectul: vama blochează fluxul, iar litigiul stabilește încetarea și reparația (Reg. 608/2013). Într-un plan transfrontalier, vama poate oferi o fereastră de timp pentru a obține probe și a identifica pârâți, inclusiv importatori sau distribuitori. Apoi, în funcție de jurisdicție, acțiunea în România poate viza: (1) măsuri provizorii, (2) măsuri corective, (3) despăgubiri pentru piața românească, sau (4) un capăt de cerere care să sprijine executarea în alte state, în măsura permisă de temeiul de competență și de dreptul aplicabil (Bruxelles I reformat; Roma II (PDF)).

4) Domenii și reputație: UDRP ca instrument complementar

În multe cazuri, disputa despre un nume de domeniu este un „front” separat față de litigiul de contrafacere. UDRP, ca politică ICANN, oferă o procedură online pentru recuperarea sau transferul domeniilor înregistrate abuziv (UDRP (ICANN)). WIPO administrează un număr mare de proceduri UDRP și descrie mecanismul ca instrument de protecție a drepturilor asupra semnelor distinctive în mediul online (WIPO – UDRP). În strategie, UDRP poate reduce rapid riscul reputațional și poate opri un canal de distribuție, în timp ce litigiul în România urmărește prejudiciul și măsurile de încetare pe teritoriul relevant.

5) Coordonarea probelor și notificării între dosare paralele

Dosarele paralele cresc costurile dacă probele sunt colectate de mai multe ori sau dacă notificările sunt incoerente. Reg. 2020/1783 și 2020/1784 sunt instrumentele UE care pot reduce fricțiunea procedurală, dar numai dacă sunt integrate în planul de management al dosarului (Reg. 2020/1783; Reg. 2020/1784). Recomandarea practică este să ai o „matrice de documente”: ce probă există, unde este, în ce limbă, ce formă are (digital, fizic), și pentru ce procedură este necesară (instanță, vama, UDRP, negociere).

6) Recunoaștere și executare: planifică de la început

În litigii transfrontaliere, succesul real este executarea. Bruxelles I reformat este conceput tocmai pentru recunoașterea și executarea hotărârilor în cadrul UE (Reg. 1215/2012; e-Justice Portal). Din perspectivă strategică, trebuie să identifici din timp activele și punctele de executare: conturi, stocuri, platforme, fluxuri logistice. Dacă te bazezi pe o competență limitată teritorial în România pentru prejudiciu local, planifică din start cum vei completa măsurile în alte state, fie prin litigii, fie prin mecanisme administrative, fie prin acorduri.

Instrumentar de remedii: ce urmărești în mod realist într-un dosar românesc

Directiva 2004/48/CE stabilește un set de remedii care trebuie să fie disponibile, inclusiv măsuri provizorii, măsuri corective, despăgubiri și măsuri privind probele (Directiva 2004/48/CE). În România, acestea se integrează în cadrul procedurii civile (CPC) și, pentru proprietate industrială, în OUG 100/2005 (CPC; OUG 100/2005). Într-un plan transfrontalier, este util să definești obiectivul în trei niveluri: (1) oprirea încălcării, (2) blocarea fluxurilor și conservarea probelor, (3) recuperarea valorii prin despăgubiri sau prin presiune de negociere.

Checklist operațional pentru titulari străini

1. Pachetul de drepturi: extrase și dovezi de titular pentru drepturi românești (Legea 8/1996, Legea 84/1998, Legea 64/1991, Legea 129/1992) și, unde este cazul, drepturi unitare (EUTMR, Reg. 6/2002) (Legea 8/1996, Legea 84/1998, Legea 64/1991, Legea 129/1992, EUTMR 2017/1001).
2. Memo de jurisdicție: temeiul sub Bruxelles I reformat și, dacă e online, referințe la CJUE (Pinckney, Pez Hejduk, Wintersteiger) (Reg. 1215/2012, Pinckney, Pez Hejduk, Wintersteiger).
3. Matrice de lege aplicabilă: Roma II pentru delict, Roma I pentru contracte (Roma II (PDF), Roma I).
4. Plan de probe: instrumente sub Directiva 2004/48/CE, OUG 100/2005, CPC, și cooperare UE sub Reg. 2020/1783 (Directiva 2004/48/CE; OUG 100/2005; Reg. 2020/1783).
5. Plan de notificare: dacă pârâtul este în alt stat membru, calendar și traduceri sub Reg. 2020/1784 (Reg. 2020/1784).
6. Coordonare externă: vama (Reg. 608/2013) și, când e relevant, domenii (UDRP) (Reg. 608/2013; UDRP (ICANN); WIPO UDRP).

FAQ

Când poate un titular străin să dea în judecată în România pentru încălcări online? Analiza pornește de la Regulamentul Bruxelles I reformat și, pentru online, de la orientările CJUE din cauze precum Pinckney, Pez Hejduk și Wintersteiger (Reg. 1215/2012, Pinckney, Pez Hejduk, Wintersteiger).

Ce lege se aplică unei încălcări transfrontaliere care afectează România? Pentru delict se aplică Roma II, cu regula specială de la Articolul 8 pentru PI; pentru contracte se aplică Roma I (Roma II (PDF), Roma I).

Ce măsuri rapide sunt disponibile? Directiva 2004/48/CE impune măsuri de conservare a probelor și măsuri provizorii, iar în România acestea se completează cu instrumente naționale (CPC și OUG 100/2005 pentru proprietate industrială) (Directiva 2004/48/CE; CPC; OUG 100/2005).

Se pot obține probe din alt stat membru UE? Da, prin mecanismele din Reg. 2020/1783 (Reg. 2020/1783).

Cum se coordonează cu proceduri administrative pentru mărci UE? EUTMR guvernează marca UE și interacțiunea cu instanțele desemnate, iar strategia depinde de riscuri de validitate și de calendar (EUTMR 2017/1001).

Există alternativă pentru domenii? Da, UDRP este stabilit de ICANN și procedurile sunt frecvent administrate de WIPO (UDRP (ICANN); WIPO UDRP).

Sources

• Brussels I Recast (Reg 1215/2012)
• Brussels I Recast consolidated version (2015-02-26)
• Rome II (Reg 864/2007) PDF (Article 8)
• Rome I (Reg 593/2008)
• Enforcement Directive 2004/48/EC
• Taking of Evidence Regulation 2020/1783
• Service of Documents Regulation 2020/1784
• Customs Enforcement Regulation 608/2013
• EU Trade Mark Regulation 2017/1001
• Community Designs Regulation 6/2002
• CJEU Pez Hejduk C-441/13 (EUR-Lex)
• CJEU Wintersteiger C-523/10 (EUR-Lex)
• CJEU Pinckney C-170/12 (press release PDF)
• ICANN UDRP policy page
• WIPO Domain Name Disputes (UDRP)
• European e-Justice Portal overview of Brussels I Recast
• Romania Copyright Law 8/1996 (legislatie.just.ro)
• Romania Trade Marks Law 84/1998 (legislatie.just.ro)
• Romania Patents Law 64/1991 (legislatie.just.ro)
• Romania Designs Law 129/1992 (legislatie.just.ro)
• Romania Industrial Property Enforcement OUG 100/2005 (legislatie.just.ro)
• Romania Judicial Organization Law 304/2022 (legislatie.just.ro)
• Romania Civil Procedure Code (Law 134/2010) (legislatie.just.ro)