Când litigiul de fond sau arbitrajul se desfășoară în străinătate, dar bunurile relevante (conturi bancare, creanțe, imobile, mărfuri, participații) se află în România, riscul practic este simplu: până când obții o hotărâre definitivă sau o hotărâre arbitrală, debitorul poate transfera ori greva bunurile sau poate „goli” conturile. În astfel de situații, „interim measures” (măsuri provizorii) și „freezing orders” (măsuri de înghețare/indisponibilizare) nu sunt un lux procedural, ci o condiție de eficiență.
În dreptul român, instrumentele care joacă rolul practic al unui „freezing order” sunt în principal măsurile asigurătorii (sechestru asigurător și poprire asigurătorie) și, în anumite scenarii, ordonanța președințială. Codul de procedură civilă reglementează explicit aceste măsuri și, foarte important pentru situațiile transfrontaliere, prevede competența instanțelor române să dispună măsuri provizorii și conservatorii cu privire la bunuri aflate în România chiar dacă instanța română nu ar fi competentă să judece fondul (art. 1.075) (Codul de procedură civilă).
Articolul de față este un ghid practic despre ce poți obține în România, în ce condiții și cum se „leagă” măsurile provizorii românești de un proces sau un arbitraj purtat în străinătate. Pentru mai multe materiale în aceeași zonă, vezi secțiunea de blog a maglas.ro.
De ce contează măsurile provizorii când fondul este în străinătate
În litigii transfrontaliere, timpul dintre declanșarea procedurii pe fond și obținerea unui titlu executoriu este de regulă cel mai mare risc. În intervalul acesta, debitorul poate dispune de bunuri în moduri care fac inutilă o eventuală victorie pe fond. În practică, problema nu este doar „dispariția” bunurilor, ci și fragmentarea lor (transferuri repetate), constituirea de garanții în favoarea altor creditori, sau mutarea lichidităților în jurisdicții unde urmărirea este mai dificilă.
De aceea, dreptul procesual civil creează mecanisme temporare pentru conservarea unei situații de fapt ori pentru protejarea posibilității de executare ulterioară. În România, aceste mecanisme sunt reglementate de Codul de procedură civilă, în special în materia măsurilor asigurătorii și a ordonanței președințiale.
Un punct-cheie pentru litigii/arbitraj în străinătate este că dreptul român separă clar două planuri: (1) competența pe fond (cine judecă pretențiile finale) și (2) competența pentru măsuri provizorii cu privire la persoane sau bunuri aflate în România. Art. 1.075 CPC instituie o competență specială: în situații de urgență, instanța română poate dispune măsuri provizorii, conservatorii și de executare privind persoane sau bunuri aflate în România la data introducerii cererii, chiar dacă instanța română nu ar fi competentă să judece fondul (de exemplu, fondul se judecă în alt stat sau într-un arbitraj) (art. 1.075 CPC).
În Uniunea Europeană, o logică similară există în Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 („Bruxelles I bis”), care permite solicitarea de măsuri provizorii în fața instanțelor unui stat membru chiar dacă instanțele altui stat membru sunt competente pe fond (art. 35). Regulamentul exclude însă arbitrajul din domeniul său de aplicare (art. 1(2)(d)), astfel că în cauzele de arbitraj analiza se bazează, în principal, pe dreptul intern român (Regulamentul 1215/2012).
Tipuri de măsuri provizorii disponibile în România
În România nu există o instituție unică denumită „freezing order” în sensul dreptului englez. Există însă măsuri cu efecte echivalente (indisponibilizarea unor bunuri sau blocarea unor fluxuri de bani), reglementate în Codul de procedură civilă. În funcție de natura dreptului protejat (creanță bănească, bun determinat, drept de proprietate intelectuală etc.), instrumentul adecvat diferă.
1) Sechestrul asigurător (indisponibilizarea bunurilor debitorului)
Sechestrul asigurător este definit ca indisponibilizarea bunurilor mobile și/sau imobile urmăribile ale debitorului (aflate la debitor sau la un terț), pentru a permite valorificarea lor ulterior, după ce creditorul obține un titlu executoriu (art. 952 CPC). Exact acesta este „miezul” oricărei măsuri de tip freezing: blochezi bunurile, ca să nu dispară până la hotărârea finală.
Condițiile pentru sechestru sunt diferențiate în funcție de cât de „solidă” este situația creditorului: dacă există un înscris care constată creanța și creanța este exigibilă, se poate cere sechestru cu dovada că s-a introdus acțiunea pe fond; instanța poate impune cauțiune (art. 953 alin. (1)) (art. 953 CPC). Dacă creanța nu este constatată în scris, se poate cere sechestru cu depunerea unei cauțiuni de jumătate din valoarea reclamată (art. 953 alin. (2)) (art. 953 CPC).
Sechestrul poate fi încuviințat chiar și pentru o creanță neexigibilă în ipoteze tipice de risc: debitorul a micșorat garanțiile, nu a dat garanțiile promise, există pericol să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea (art. 953 alin. (3)) (art. 953 CPC).
Procedural, sechestrul este proiectat pentru rapiditate: cererea se judecă de urgență în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie, iar creditorul nu este obligat să individualizeze bunurile (art. 954 alin. (1)-(2)) (art. 954 CPC). Executarea se face de executorul judecătoresc, aplicarea sechestrului se face fără somație ori înștiințare prealabilă, iar pentru bunurile supuse publicității se dispune înscrierea în registre (carte funciară, registrul comerțului, AEGRM etc.) (art. 955) (art. 955 CPC).
2) Poprirea asigurătorie (blocarea sumelor datorate debitorului de terți)
Dacă ținta principală sunt conturile sau fluxurile de numerar, poprirea asigurătorie este, de multe ori, cel mai eficient echivalent de freezing. Obiectul popririi asigurătorii include sume de bani, titluri de valoare și alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană (inclusiv cele care vor deveni datorate în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente) (art. 970) (art. 970 CPC).
Codul trimite la regulile sechestrului pentru soluționare, executare, ridicare și desființare (art. 971 alin. (1)), iar în cazul popririi bancare creditorul nu este obligat să individualizeze terții popriți (art. 971 alin. (2)) (art. 971 CPC). În practică, această regulă reduce semnificativ timpul necesar pentru a bloca bani atunci când nu cunoști toate băncile relevante.
3) Sechestrul judiciar (când litigiul privește un bun sau administrarea lui)
Sechestrul judiciar este o măsură diferită: vizează bunuri care formează obiectul litigiului (sau, în condițiile legii, și alte bunuri), iar paza bunului este încredințată unui administrator-sechestru (art. 972) (art. 972 CPC). Este util în special în litigii de proprietate, posesie, folosință ori administrare, când simpla indisponibilizare nu este suficientă și e nevoie de o administrare neutră.
Se poate dispune dacă există un proces privind proprietatea sau un alt drept real ori posesia, atunci când măsura este necesară pentru conservarea dreptului (art. 973 alin. (1)) (art. 973 CPC). Există și ipoteze fără proces, însă cu obligația de a introduce acțiunea/iniția demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral în cel mult 20 de zile (art. 973 alin. (2)-(3)) (art. 973 CPC).
4) Ordonanța președințială (măsuri urgente, fără a prejudeca fondul)
Ordonanța președințială este „instrumentul de urgență” generic: instanța poate ordona măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, ori pentru înlăturarea piedicilor la executare (art. 997 alin. (1)) (art. 997 CPC). Esențial: ordonanța nu poate prejudeca fondul și, prin ea însăși, este provizorie (art. 997 alin. (2)-(4)) (art. 997 CPC).
În funcție de situație, ordonanța poate servi ca „umbrelă” pentru măsuri care nu sunt strict sechestru/poprire (de exemplu, măsuri de conservare a unei situații de fapt, măsuri privind accesul la bunuri, oprirea unor acte care ar produce o pagubă imediată). Procedura este urgentă, iar în cazuri urgente chiar poate fi pronunțată fără citarea părților (art. 997 alin. (3)) (art. 997 CPC).
5) Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Dacă litigiul extern privește drepturi de proprietate intelectuală (de exemplu, folosirea neautorizată a unei mărci sau difuzarea ilegală a unui conținut), Codul reglementează separat măsuri provizorii necesare pentru apărarea acestor drepturi (art. 978) (art. 978 CPC). În practică, aceste măsuri pot include conservarea probelor și oprirea unor acte care produc prejudicii rapide, în logica „prevenirii pagubei iminente” (concept prezent și în ordonanța președințială).
6) Sechestrul asigurător al navelor civile (caz particular, dar relevant în comerț)
Pentru scenarii maritime, Codul are o secțiune specială privind sechestrul asigurător al navelor civile (art. 960 și urm.). În cazuri urgente, cererea se poate face chiar înainte de introducerea acțiunii de fond, însă cu obligația de a introduce acțiunea sau de a iniția demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral în cel mult 20 de zile (art. 961 alin. (1)) (art. 961 CPC). Competența aparține tribunalului locului unde se află nava, indiferent de instanța fondului (art. 962) (art. 962 CPC).
Condiții: urgență, risc, aparența dreptului (prima facie case)
În limbajul litigiilor internaționale, cererile de interim measures se sprijină de obicei pe trei piloni: urgență, risc (de prejudiciu ireparabil sau de „dissipation of assets”) și o bază juridică suficient de plauzibilă (prima facie case). În România, aceste idei sunt reflectate în mod diferit, în funcție de instrument.
1) Urgența
Urgența este expresă în ordonanța președințială: textul cere „cazuri grabnice” și indică scopurile tipice (păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor la executare) (art. 997 alin. (1)) (art. 997 CPC). Tot ordonanța este gândită ca procedură accelerată, inclusiv posibilitatea de soluționare fără citarea părților „în cazuri urgente” (art. 997 alin. (3)) (art. 997 CPC).
La sechestru și poprire asigurătorie, Codul nu folosește mereu cuvântul „urgență”, dar procedura este, în esență, una de urgență: sechestrul se judecă „de urgență” și fără citare (art. 954 alin. (2)), iar executarea se face rapid și fără somație (art. 955 alin. (2)) (art. 954-955 CPC). La sechestrul navelor, urgența este chiar menționată expres în art. 961 alin. (1) (art. 961 CPC).
2) Riscul: ascunderea, risipirea sau sustragerea bunurilor
În materia sechestrului asigurător, riscul este formulat direct: sechestrul poate fi încuviințat pentru creanțe neexigibile atunci când există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea, ori când a micșorat asigurările sau nu a dat asigurările promise (art. 953 alin. (3)) (art. 953 CPC). Aceasta este, în termeni comparativi, expresia românească a conceptului de „asset dissipation risk”.
Pentru poprire, Codul stabilește că poprirea asigurătorie se poate înființa în condițiile de la art. 953 (art. 970), deci logica riscului și a cauțiunii se transferă în mod corespunzător (art. 970 CPC).
Pentru sechestrul judiciar, riscul este legat de conservarea bunului și, în ipotezele fără proces, de temerea că bunul va fi sustras, distrus ori alterat, ori de insolvabilitatea debitorului și temerea de sustrageri/deteriorări (art. 973 alin. (2)) (art. 973 CPC).
3) Aparența dreptului (prima facie)
Codul român nu folosește în mod uniform formula „prima facie case”, însă mecanismele prin care instanța verifică o bază juridică plauzibilă sunt vizibile din condițiile de admisibilitate.
La sechestru/poprire, creditorul trebuie să demonstreze existența unei creanțe și, după caz, introducerea acțiunii pe fond. În varianta standard (creanță constatată în scris și exigibilă), este suficientă dovada înscrisului și a declanșării procesului (art. 953 alin. (1)) (art. 953 CPC). În varianta fără înscris, legiuitorul compensează „incertitudinea” prin cauțiunea de jumătate din valoarea reclamată (art. 953 alin. (2)) (art. 953 CPC).
La ordonanța președințială, ideea de bază este că instanța trebuie să poată aprecia nevoia unei măsuri temporare fără a tranșa fondul: ordonanța nu poate prejudeca fondul (art. 997 alin. (2)), iar caracterul vremelnic este subliniat de regulile de executorialitate și de faptul că ordonanța este provizorie (art. 997 alin. (4)) (art. 997 CPC). În termeni practici, asta înseamnă că instanța va examina dacă dreptul invocat este suficient de plauzibil pentru a justifica o intervenție temporară, fără a „judeca procesul” pe fond.
4) Cauțiunea (security) și proporționalitatea
În dreptul român, cauțiunea este una dintre principalele garanții împotriva abuzului. Codul prevede posibilitatea (și uneori obligația) de cauțiune la sechestru (art. 953 alin. (1) și art. 953 alin. (2)), precum și la sechestrul judiciar (art. 975 alin. (2), prin trimitere) (art. 953 și art. 975 CPC). Nedepunerea cauțiunii în termen atrage desființarea de drept a sechestrului (art. 956) (art. 956 CPC).
Separat, Codul conține un titlu dedicat cauțiunii judiciare, cu reguli privind locul de depunere și limite generale (art. 1.057 și urm.) (Titlul XIV – Cauțiunea judiciară). Pentru practică, ideea importantă este că instanța poate calibra cauțiunea și poate impune garanții, astfel încât măsura să fie proporțională cu scopul urmărit: conservare, nu sancționare.
5) Ex parte / fără citarea părților și dreptul la apărare
Măsurile de „înghețare” sunt eficiente tocmai pentru că pot fi dispuse fără a-l avertiza pe debitor. Codul permite explicit soluționarea cererii de sechestru fără citarea părților (art. 954 alin. (2)) și aplicarea sechestrului fără somație ori înștiințare prealabilă (art. 955 alin. (2)) (art. 954-955 CPC). În același timp, există remedii: încheierea de sechestru este atacabilă cu apel în termen scurt (art. 954 alin. (3)), iar modul de executare poate fi contestat pe calea contestației la executare (art. 955 alin. (4)) (art. 954-955 CPC).
În materie UE, Regulamentul 1215/2012 pune accent pe apărarea pârâtului în circulația transfrontalieră a măsurilor provizorii: măsurile provizorii dispuse fără citarea pârâtului nu sunt recunoscute și executate în temeiul regulamentului decât dacă hotărârea care le conține este comunicată pârâtului înainte de executare (considerentul (33) și definiția „judgment” în art. 2(a)) (Regulamentul 1215/2012).
Relația cu procedurile din străinătate și cu arbitrajul
Cea mai importantă întrebare într-un caz transfrontalier este: „Pot cere în România o măsură provizorie dacă procesul pe fond sau arbitrajul este în altă țară?” Răspunsul depinde de (1) baza de competență a instanței române pentru măsura provizorie, (2) existența bunurilor/persoanelor în România, (3) regimul aplicabil (UE vs. stat terț) și (4) dacă vorbim de litigiu în instanță sau arbitraj.
1) Regula-cheie în dreptul român: art. 1.075 CPC
Art. 1.075 CPC consacră o competență provizorie distinctă: în situații de urgență, instanța română este competentă să dispună măsuri provizorii, conservatorii și de executare privind persoane sau bunuri aflate în România la data introducerii cererii, chiar dacă nu ar fi competentă să judece fondul (art. 1.075 CPC). Pentru practică, asta înseamnă că nu ai nevoie, ca regulă, de o „ușă” de competență pe fond în România pentru a bloca rapid activele din România: condiția centrală este urgența și legătura reală cu teritoriul (bunuri/persoane în România).
2) Relația cu un proces pe fond în alt stat UE (Bruxelles I bis)
Dacă fondul se judecă într-un stat membru UE, Regulamentul 1215/2012 permite solicitarea de măsuri provizorii în alt stat membru chiar dacă altă instanță are competență pe fond (art. 35). Același regulament conține reguli importante pentru „portabilitatea” acestor măsuri: definiția „judgment” include măsuri provizorii doar dacă instanța care le-a dispus are jurisdicție pe fond, iar măsurile ex parte nu circulă sub regulament decât dacă hotărârea care le conține este comunicată pârâtului înainte de executare (art. 2(a) și considerentul (33)) (Regulamentul 1215/2012).
Consecința practică: dacă urmărești efecte rapide în România, este adesea mai sigur să obții o măsură românească (sechestru/poprire) pe baza dreptului român și a art. 1.075 CPC, decât să te bazezi pe recunoașterea unei măsuri provizorii străine, mai ales când aceasta este ex parte sau când instanța străină nu are jurisdicție pe fond.
3) Relația cu procese în state terțe și problema „executării” măsurilor străine
Pentru hotărâri din state terțe (non-UE), Codul român are reguli proprii de recunoaștere și încuviințare a executării. Un detaliu esențial pentru strategia de conservare este art. 1.103 alin. (2) CPC: hotărârile străine prin care au fost luate măsuri asigurătorii sau cele executorii provizoriu nu pot fi puse în executare pe teritoriul României (art. 1.103 alin. (2) CPC). Prin urmare, dacă vrei înghețarea bunurilor în România pentru a sprijini un proces într-un stat terț, soluția tipică este să soliciți măsura direct în România.
4) Relația cu arbitrajul: rolul instanței române
Arbitrajul ridică două întrebări distincte: (a) dacă instanța română trebuie să se abțină de la judecarea fondului din cauza convenției arbitrale și (b) dacă, în ciuda acestei abțineri, instanța poate dispune măsuri provizorii.
În procesul civil internațional, Codul reglementează excepția de arbitraj: dacă există convenție de arbitraj privind un litigiu arbitrabil, instanța română sesizată își declină competența, cu excepțiile prevăzute de lege (art. 1.069) (art. 1.069 CPC). Totuși, această regulă nu exclude automat măsurile provizorii asupra bunurilor din România, deoarece art. 1.075 instituie competența specială pentru măsuri urgente.
În plus, Codul prevede expres că, înainte sau în timpul arbitrajului, o parte poate cere instanței competente să încuviințeze măsuri asigurătorii și măsuri provizorii (art. 585) (art. 585 CPC). Această abordare este compatibilă cu standardele UNCITRAL: Model Law prevede că nu este incompatibil cu o convenție arbitrală ca o parte să solicite instanței o măsură provizorie de protecție și ca instanța să o acorde (art. 9) (UNCITRAL Model Law).
Pentru arbitrajul cu sediul în afara României, mecanismul practic rămâne similar: dacă bunurile sunt în România, iar urgența și riscul sunt reale, art. 1.075 CPC oferă o bază de competență pentru măsuri provizorii. În același timp, Regulamentul 1215/2012 nu se aplică arbitrajului (art. 1(2)(d)) (Regulamentul 1215/2012), astfel încât analiza rămâne, în principal, una de drept intern român.
Pași practici: competență, probe, executare, capcane
1) Identifică obiectivul: blocarea bunurilor, blocarea banilor sau conservarea unui bun determinat
Primul pas este alegerea instrumentului potrivit. Dacă scopul este să „îngheți” active pentru o creanță bănească viitoare, sechestrul asigurător și poprirea asigurătorie sunt, de regulă, cele mai potrivite. Dacă vizezi un bun determinat aflat în litigiu (de exemplu, un utilaj, un stoc, un imobil sau un activ corporativ), sechestrul judiciar poate fi mai adecvat (art. 972-976) (CPC). Dacă situația cere o intervenție urgentă care nu se reduce la indisponibilizare (de exemplu, oprirea temporară a unei acțiuni care produce pagubă), ordonanța președințială poate fi instrumentul corect (art. 997) (CPC).
2) Stabilește baza de competență: regulile interne + art. 1.075 în scenarii transfrontaliere
În cazurile pur interne, cererea de sechestru se adresează instanței competente să judece procesul în prima instanță (art. 954 alin. (1)) (art. 954 CPC). În cazurile cu element de extraneitate (fondul în străinătate/arbitraj extern), baza suplimentară este art. 1.075: competență pentru măsuri urgente privind persoane sau bunuri aflate în România (art. 1.075 CPC).
Un aspect practic: art. 1.075 cere ca bunurile/persoanele să fie „aflate în România la data introducerii cererii”. Pentru conturi bancare la bănci din România, această condiție este de regulă îndeplinită; pentru creanțe sau bunuri corporale, este importantă documentarea locației (de exemplu, contracte, documente de transport, registre, extrase, înscrieri în cartea funciară).
3) Pregătește proba riscului și a urgenței (fără a transforma cererea într-un „mini-proces”)
Codul permite judecarea rapidă și, uneori, fără citare (sechestru: art. 954 alin. (2); ordonanță: art. 997 alin. (3)) (CPC). Tocmai de aceea, calitatea probelor scrise este crucială. Pentru sechestru, textul cere (în varianta standard) o creanță „constatată în scris” și dovada introducerii acțiunii (art. 953 alin. (1)) (art. 953 CPC). Pentru riscurile din art. 953 alin. (3) (ascundere, risipire, sustragere), probele sunt de regulă circumstanțiale: tranzacții recente, tentative de înstrăinare, comportament de neplată, refuz de a furniza garanții, notificări, schimbări bruște în structura activelor.
Nu există o formulă magică: ceea ce contează este să „ancorezi” riscul în fapte verificabile și să explici de ce întârzierea (până la hotărârea pe fond) ar face inutilă executarea ulterioară. În ordonanța președințială, această logică este chiar scopul măsurii: prevenirea unei pagube iminente și ireparabile sau păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere (art. 997 alin. (1)) (art. 997 CPC).
4) Anticipează cauțiunea și logistica depunerii ei
În multe cazuri, instanța va condiționa măsura de depunerea unei cauțiuni (art. 953 și art. 954; art. 975 pentru sechestrul judiciar) (CPC). Este important să anticipezi acest lucru din punct de vedere practic: dacă instanța fixează un termen scurt pentru depunere, e util să ai deja pregătite modalitățile de plată/garanție. Titlul XIV din CPC oferă detalii despre depunerea cauțiunii la Trezorerie/CEC Bank sau alte instituții de credit și despre limitele generale (art. 1.057) (art. 1.057 CPC).
5) Executarea efectivă: măsura devine utilă abia când este pusă în aplicare
Obținerea încheierii nu este finalul. Pentru sechestru, Codul prevede că măsura se duce la îndeplinire de executorul judecătoresc, fără a mai cere încuviințare separată, iar sechestrul se aplică fără somație ori înștiințare prealabilă (art. 955 alin. (1)-(2)) (art. 955 CPC). Pentru bunuri supuse publicității, înscrierea în registre face sechestrul opozabil terților (art. 955 alin. (3)) (art. 955 CPC).
Pentru poprire, aplicarea regulilor sechestrului (art. 971) înseamnă că executarea urmează tot o logică rapidă și că există reguli similare de contestație și ridicare (art. 971 CPC).
6) Nu confunda măsura provizorie cu executarea pe fond (și planifică „drumul” spre titlul final)
O măsură provizorie îți cumpără timp; nu îți dă banii. Codul subliniază explicit că valorificarea bunurilor sechestrate nu se poate face decât după obținerea titlului executoriu (art. 958) (art. 958 CPC). De aceea, în paralel cu măsura, strategia trebuie să includă (a) accelerarea fondului în jurisdicția străină/arbitraj și (b) planul de recunoaștere/încuviințare a executării în România (unde este cazul).
În materia UE, Regulamentul 1215/2012 facilitează recunoașterea și executarea hotărârilor între state membre, însă regimul măsurilor provizorii are condiții specifice (jurisdicție pe fond, comunicare către pârât, certificat) (Regulamentul 1215/2012). În materia statelor terțe, trebuie avut în vedere că anumite măsuri provizorii străine nu pot fi executate în România (art. 1.103 alin. (2) CPC), ceea ce face cu atât mai importantă obținerea unei măsuri românești la timp (art. 1.103 alin. (2) CPC).
7) Capcane și limitări pe care merită să le ai în vedere
Localizarea bunurilor: baza art. 1.075 presupune bunuri/persoane în România la data cererii (art. 1.075 CPC). Dacă bunurile sunt „în tranzit” sau dificil de localizat, poate fi nevoie de o combinație de măsuri (de exemplu, poprire pentru fluxuri + sechestru pentru bunuri corporale identificabile).
Necitarea părților vs. contestarea: eficiența ex parte vine la pachet cu un risc de contestare. Codul prevede apel rapid împotriva încheierii de sechestru (5 zile) și contestație la executare împotriva modului de aplicare (art. 954-955) (CPC). Cererea inițială trebuie gândită ca un dosar care va rezista unui control ulterior.
Arbitrajul: existența unei convenții arbitrale poate exclude competența instanței române pe fond (art. 1.069), dar nu exclude automat măsurile provizorii (art. 1.075; art. 585) (CPC). În plus, în standardele internaționale (UNCITRAL Model Law), compatibilitatea măsurilor de instanță cu arbitrajul este afirmată expres (art. 9) (UNCITRAL Model Law).
Nu toate „măsurile străine” se execută în România: pentru state terțe, art. 1.103 alin. (2) CPC este un semnal clar că măsurile asigurătorii din hotărâri străine nu sunt, ca regulă, „importabile” prin executare; este mai eficient să obții măsura direct în România (art. 1.103 alin. (2) CPC).
8) Checklist rapid pentru o cerere solidă
- Definește scopul (bani vs. bun determinat vs. măsură de conservare) și alege instrumentul (sechestru/poprire/sechestru judiciar/ordonanță).
- Documentează legătura cu România: bunuri/persoane în România la data cererii (art. 1.075) și, dacă e cazul, elemente de localizare (registre, contracte, extrase).
- Documentează creanța/dreptul: înscrisuri, contract, corespondență, calcul, dovada introducerii acțiunii (art. 953) sau, la ordonanță, explicația dreptului care ar fi păgubit prin întârziere (art. 997).
- Documentează riscul: fapte concrete care indică ascundere, risipire sau sustragere (art. 953 alin. (3)) ori pagubă iminentă (art. 997 alin. (1)).
- Anticipează cauțiunea și executarea rapidă (art. 953-956; art. 955).
- Planifică în paralel drumul spre titlul final și strategia de recunoaștere/executare (UE: Regulamentul 1215/2012; state terțe: regulile CPC, inclusiv art. 1.103).
Notă: articolul este informativ și nu constituie consultanță juridică. Aplicarea concretă depinde de fapte, de documente și de jurisdicția fondului.
Întrebări frecvente
Pot obține sechestru asigurător în România dacă procesul pe fond este în altă țară?
Da, în principiu, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru sechestru și dacă bunurile/persoanele vizate sunt în România, iar situația este urgentă. Baza de competență pentru măsuri provizorii în caz transfrontalier este art. 1.075 CPC (CPC).
Trebuie să indic exact bunurile asupra cărora cer sechestru/poprire?
Pentru sechestru, creditorul nu este dator să individualizeze bunurile (art. 954 alin. (1)) (CPC). Pentru poprirea bancară, Codul prevede că nu este obligatorie individualizarea terților popriți (art. 971 alin. (2)) (CPC).
Se poate dispune măsura fără citarea debitorului?
Da. Cererea de sechestru se judecă fără citarea părților (art. 954 alin. (2)), iar sechestrul se aplică fără somație sau înștiințare prealabilă (art. 955 alin. (2)) (CPC). Ordonanța președințială poate fi pronunțată fără citare în cazuri urgente (art. 997 alin. (3)) (CPC).
Dacă am o măsură provizorie într-o hotărâre dintr-un stat terț, o pot executa în România?
Codul prevede că hotărârile străine prin care au fost luate măsuri asigurătorii sau cele executorii provizoriu nu pot fi puse în executare pe teritoriul României (art. 1.103 alin. (2)) (CPC). În practică, de regulă se solicită o măsură românească.
Arbitrajul mă împiedică să cer măsuri provizorii în instanță?
Nu neapărat. Codul permite solicitarea în instanță a măsurilor asigurătorii înainte sau în timpul arbitrajului (art. 585) (CPC), iar standardele UNCITRAL confirmă compatibilitatea dintre măsuri provizorii de instanță și arbitraj (Model Law, art. 9) (UNCITRAL Model Law).
Care este diferența practică între sechestru și poprire?
Sechestrul indisponibilizează bunuri ale debitorului (mobile/imobile), în timp ce poprirea blochează sume sau creanțe datorate debitorului de terți (inclusiv bănci). Ambele sunt măsuri asigurătorii reglementate de CPC (art. 952-956 și art. 970-971) (CPC).
Surse
- Codul de procedură civilă (Portal Legislativ – legislatie.just.ro)
- Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 (Bruxelles I bis) – EUR-Lex (ELI)
- UNCITRAL Model Law on International Commercial Arbitration (1985, amendat 2006) – PDF
- Convention on the Recognition and Enforcement of Foreign Arbitral Awards (New York, 1958) – PDF
