Prescripția cross-border: termene, întrerupere, capcane

Q: Când începe prescripția să curgă, în mod obișnuit?

Regula generală: de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui (art. 2523 Cod civil).

Q: Ce acte întrerup prescripția în dreptul român (exemple)?

Între altele: recunoașterea dreptului, introducerea cererii de chemare în judecată sau de arbitrare, înscrierea creanței la masa credală, constituirea ca parte civilă și punerea în întârziere (art. 2537 Cod civil).

Q: Ce înseamnă suspendarea prescripției și cum se calculează după?

Suspendarea oprește temporar curgerea; după încetare, prescripția își reia cursul și se ia în calcul timpul scurs anterior (art. 2534), iar cazurile generale sunt prevăzute la art. 2532 Cod civil.

Q: În UE, cum comunic actele în siguranță în dosare transfrontaliere?

Cadrul este Regulamentul (UE) 2020/1784 (recast) privind comunicarea actelor în materie civilă/comercială, iar portalul e-Justice oferă informații și instrumente practice (Atlas) pentru aplicare.

Q: Există proceduri europene rapide pentru creanțe pecuniare?

Da: Ordinul european de plată (Reg. 1896/2006) și Procedura europeană pentru cereri cu valoare redusă (Reg. 861/2007). Ele pot reduce costuri și timp, dar trebuie inițiate în termen și cu comunicări corecte.

1) Ce înseamnă „element de extraneitate” și de ce schimbă discuția despre prescripție

Un dosar are element de extraneitate atunci când apare o legătură relevantă cu alt stat: părți din state diferite, loc de executare în altă țară, bunuri în alt stat, prejudiciu produs în străinătate, clauză de alegere a legii sau a instanței, arbitraj internațional etc. În astfel de situații, greșeala clasică este să presupui că se aplică automat termenul „românesc” de 3 ani. În realitate, înainte de a calcula zile sau luni, trebuie stabilit ce lege guvernează prescripția (legea română sau o lege străină) și dacă prescripția este tratată ca problemă de drept material (substanțial) sau de procedură.

În UE, pentru multe raporturi, conflictul de legi este reglementat direct de regulamente (de exemplu, Rome I pentru contracte și Rome II pentru delict). Un punct-cheie: Rome I spune expres că legea aplicabilă contractului guvernează și „prescription and limitation of actions” (prescripția și limitarea acțiunilor) (art. 12 alin. (1) lit. (d)) (Regulamentul (CE) nr. 593/2008 (Rome I) – EUR-Lex). Pentru delict și alte obligații necontractuale, Rome II indică în mod similar că legea aplicabilă guvernează „rules of prescription and limitation, including … commencement, interruption and suspension” (art. 15) (Regulamentul (CE) nr. 864/2007 (Rome II) – EUR-Lex).

Concluzia practică: înainte să „alergi” cu notificări sau acțiuni, trebuie să fixezi cadrul: (1) ce raport juridic ai (contractual / delictual / altul), (2) ce lege e aplicabilă, (3) ce termen și ce reguli de început/întrerupere/suspendare se aplică în acea lege.

2) Pașii corecți: cum îți construiești rapid „harta termenelor” într-un caz cross-border

Califică pretenția: contract (neplată, penalități, rezoluțiune), delict (prejudiciu), îmbogățire fără justă cauză, garanții, răspundere profesională etc.
Identifică „legea aplicabilă” (lex causae): clauză de alegere a legii? Dacă nu, regulile Rome I/Rome II (în UE) sau regulile de drept internațional privat aplicabile.
Extrage termenul de prescripție și regula de început din legea aplicabilă (nu doar „termenul general”).
Listează evenimentele posibile de întrerupere și suspendare (în dreptul aplicabil): notificări, recunoașteri de datorie, introducerea cererii, înscrierea la masa credală, arbitraj, punere în întârziere, forță majoră etc.
Verifică jurisdicția și strategia procedurală: unde acționezi, ce procedură alegi (națională, europeană, arbitraj), cum dovedești comunicările.
Calculează „data-limită” conservator, cu marje de siguranță, și planifică actele întreruptive înainte de acea dată.

Acest articol se concentrează pe situațiile în care fie prescripția este guvernată de dreptul român (de exemplu, raportul e guvernat de legea română), fie ai nevoie să înțelegi cum funcționează mecanismele românești ca reper. Pentru cadrul european, reține încă o dată regula de bază: prescripția urmează, de regulă, legea aplicabilă raportului (Rome I art. 12, Rome II art. 15) (Rome I – EUR-Lex; Rome II – EUR-Lex).

Termene generale în materie civilă și comercială (orientare)

În dreptul român, regula practică de plecare este termenul general de 3 ani, dacă legea nu prevede alt termen. Codul civil formulează explicit acest termen general (art. 2517) (Codul civil – art. 2517). Există și situații cu termen de 10 ani pentru anumite categorii (art. 2518) (Codul civil – art. 2518 (LegeAZ)).

În plus, trebuie separat clar: (a) prescripția dreptului material la acțiune (de obicei, în Codul civil) și (b) prescripția dreptului de a obține executarea silită (în Codul de procedură civilă). Pentru executare, regăsești regula de 3 ani (și 10 ani pentru anumite titluri din materia drepturilor reale) în dispozițiile privind prescripția executării silite (de exemplu, art. 706 în forma prezentată în surse juridice uzuale) (Cod procedură civilă – art. 706 (coduri.juridice.ro)).

„Orientare” înseamnă exact asta: sunt domenii cu termene speciale (transport, asigurări, construcții, protecția consumatorului, răspunderi profesionale, clauze speciale etc.). În cross-border, termenele speciale pot veni din legea străină aplicabilă (prin Rome I/Rome II) și pot fi mult mai scurte decât 3 ani sau, dimpotrivă, mai lungi. De aceea, nu te opri la „3 ani” fără verificare.

Când începe să curgă prescripția: regula „știam sau trebuia să știu”

Un alt punct unde se ratează termene: începutul prescripției. Regula generală din Codul civil indică faptul că prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui (art. 2523) (Codul civil – art. 2523). În litigii cross-border, această regulă se lovește de probe: când ai aflat efectiv? Ce documente arată momentul (emailuri, avize de primire, rapoarte, constatări, facturi, confirmări)?

În contracte, „nașterea dreptului la acțiune” se leagă frecvent de scadență și de neexecutare; în delict, se leagă de producerea prejudiciului și, uneori, de momentul în care prejudiciul a devenit cunoscut. În orice caz, într-un dosar cu corespondență în mai multe limbi și jurisdicții, documentarea cronologiei e la fel de importantă ca argumentul juridic.

Exemple rapide (orientative) despre termene „de reper”

Creanță contractuală tipică (factură, servicii): pornești de la termenul general de 3 ani, dacă nu există un termen special și dacă se aplică legea română (art. 2517) (Codul civil – art. 2517).
Drepturi la acțiune ce intră în sfera art. 2518: pot avea termen de 10 ani în cazurile enumerate (art. 2518) (Codul civil – art. 2518 (LegeAZ)).
Executare silită: regula uzuală este 3 ani (și 10 ani pentru anumite titluri) în materia prescripției executării (art. 706, în practica curentă de citare) (C. proc. civ. – art. 706).

Dacă dosarul tău atinge fiscalitatea (de exemplu, implicații de TVA, deductibilitate, ajustări), această discuție rămâne orientativă: prescripțiile fiscale au reguli și termene proprii și, de regulă, ai nevoie de consultanță de specialitate pentru partea fiscală.

Întrerupere și suspendare: ce acte contează și ce nu

În practică, nu „trecerea timpului” te surprinde, ci neînțelegerea mecanismelor. În dreptul român, trebuie diferențiate clar: întreruperea (șterge timpul deja scurs și pornește un nou termen) și suspendarea (oprește temporar curgerea; după încetare, termenul își reia cursul luând în calcul și timpul scurs anterior).

Întreruperea: exemple de acte cu efect întreruptiv (drept român)

Codul civil enumeră cazurile tipice în care prescripția se întrerupe, inclusiv: recunoașterea dreptului, introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, înscrierea creanței la masa credală în insolvență, cerere de intervenție într-o executare începută de alți creditori, invocarea pe cale de excepție, constituirea ca parte civilă, precum și „orice act” prin care debitorul este pus în întârziere (art. 2537) (Codul civil – art. 2537).

Efectul întreruperii este formulat clar: întreruperea șterge prescripția începută, după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție, iar dacă întreruperea a avut loc prin recunoaștere, noua prescripție este de același fel (art. 2541) (Codul civil – art. 2541).

Suspendarea: când ți se „oprește” timpul și cum se reia

Cazurile generale de suspendare sunt prevăzute de Codul civil (art. 2532) (Codul civil – art. 2532). Pentru client, partea critică este efectul: după încetarea cauzei de suspendare, prescripția își reia cursul, iar la calcul se adaugă și timpul scurs înainte de suspendare; în plus, există o „plasă de siguranță” minimă după încetare (art. 2534) (Codul civil – art. 2534 (LegeAZ)).

Ce NU e suficient (capcane frecvente)

Negocieri fără recunoaștere clară: discuțiile „să vedem”, „revin”, „analizăm” pot să nu fie recunoaștere și, singure, pot să nu întrerupă.
Notificări fără dovadă de comunicare: în cross-border, dovada primirii și modul de comunicare devin esențiale; dacă te bazezi pe o notificare, construiește probatoriul (confirmare, aviz, tracking, proces-verbal etc.).
Drafturi de cereri sau amenințări de proces: nu înlocuiesc introducerea efectivă a acțiunii sau un act încadrat în art. 2537.
Presupunerea că „instanța verifică din oficiu”: în unele contexte, prescripția poate necesita invocare de către partea interesată; în executare, există reguli speciale și practică relevantă, iar textul procedural indică faptul că prescripția nu operează de plin drept, ci la cerere (în reglementarea privind efectele împlinirii prescripției executării) (C. proc. civ. – art. 706 (LegeAZ)).

Capcane practice în cazuri cross-border: notificări, recunoașteri de datorie, proceduri paralele

În litigiile cu element de extraneitate, prescripția se pierde des din „detalii” care, în intern, ar fi fost ușor de gestionat. Mai jos sunt capcane tipice și ce poți face practic pentru a reduce riscul.

Capcana 1: notificări „bune” în România, fragile în cross-border

În dreptul român, punerea în întârziere poate avea relevanță ca act întreruptiv (art. 2537 pct. 4) (Codul civil – art. 2537). În cross-border însă, întrebarea practică devine: poți dovedi că notificarea a ajuns la destinatar, când și în ce condiții? Dacă ajungi la comunicări judiciare/extrajudiciare transfrontaliere, regulile UE despre comunicarea actelor pot deveni relevante, mai ales dacă mergi pe proceduri europene sau ai nevoie de servicii formale în alt stat.

În UE, comunicarea actelor este reglementată prin Regulamentul (UE) 2020/1784 (recast) privind comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă/comercială (Regulamentul (UE) 2020/1784 – EUR-Lex). Pentru o perspectivă practică și formulare/ghiduri naționale, portalul e-Justice are pagini dedicate și instrumente (inclusiv Atlasul judiciar) (e-Justice – Serving documents (recast)).

Recomandare practică: dacă notificarea este „miza” întreruperii, folosește metode care maximizează probatoriul (confirmare de primire, dovadă de livrare, semnătură, canal contractual agreat, eventual traducere), iar pentru actele formale verifică din timp cerințele statului de destinație.

Capcana 2: recunoașteri de datorie „ambigue” (și cum le transformi în probă)

Recunoașterea dreptului de către debitor este un caz clasic de întrerupere (art. 2537 pct. 1), iar efectul este că începe să curgă o nouă prescripție (art. 2541) (Codul civil – art. 2537; Codul civil – art. 2541). În cross-border, recunoașterea poate veni în emailuri scurte („confirmăm soldul”), în propuneri de eșalonare sau în plăți parțiale. Problema e probatorie și de calificare: e recunoaștere a datoriei sau doar o discuție comercială?

Obține un document clar: „recunoaștem datoria de X, scadentă la data Y, și ne angajăm la plata până la Z”.
Include identificatori: contract, facturi, perioadă, monedă, cont, penalități.
Stabilește legea și jurisdicția (sau arbitrajul) pentru a reduce ambiguitatea.
Asigură traducerea/limba comună și semnătura/acceptarea clară (inclusiv semnătură electronică, dacă e cazul și e recunoscută).

Capcana 3: proceduri paralele (două țări, două strategii, un singur termen)

Când părțile sunt în state diferite, apare tentația de a „deschide” rapid o procedură în alt stat sau de a răspunde printr-o acțiune oglindă. Aici intervine dublu riscul: (1) prescripția curge după legea aplicabilă (Rome I/Rome II) și (2) jurisdicția/recunoașterea hotărârilor se gestionează după reguli europene. Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 (Brussels I bis) stabilește cadrul de competență judiciară și recunoaștere/executare în materie civilă și comercială în UE (Regulamentul (UE) 1215/2012 – EUR-Lex).

Dacă vrei proceduri rapide în UE pentru creanțe pecuniare necontestate, există instrumente precum Ordinul european de plată (Reg. 1896/2006) (Regulamentul (CE) 1896/2006 – EUR-Lex) sau Procedura europeană pentru cereri cu valoare redusă (Reg. 861/2007) (Regulamentul (CE) 861/2007 – EUR-Lex). Acestea nu „anulează” prescripția: doar îți pot oferi un traseu procedural eficient dacă acționezi la timp și comunici actele corect.

Capcana 4: insolvență într-un stat, creditor în alt stat

În România, înscrierea creanței la masa credală este menționată expres ca act cu efect întreruptiv (art. 2537 pct. 2) (Codul civil – art. 2537). În cross-border, insolvența poate fi deschisă în alt stat, iar comunicările și termenele procedurale pot diferi. Recomandare: dacă afli despre insolvență, tratează înscrierea creanței ca prioritate și păstrează dovada depunerii și a admiterii/respingerii.

Un tabel util: situații tipice, termen (orientativ), act întreruptiv și capcane

Situație	Legea aplicabilă (orientativ)	Termen de reper	Ce poate întrerupe/suspenda	Capcane frecvente
Factură neplătită între RO și DE, fără clauză de lege	Determinată prin Rome I (contract) (Rome I)	Poate fi 3 ani dacă se aplică dreptul român (art. 2517) (art. 2517)	Cerere de chemare în judecată/arbitraj, punere în întârziere, recunoaștere (art. 2537) (art. 2537)	Notificare fără dovadă de primire; calcul greșit al începutului (art. 2523) (art. 2523)
Contract cu clauză „governed by English law”	Legea aleasă; prescripția urmează legea contractului (Rome I art. 12(1)(d)) (Rome I)	Depinde de dreptul englez (poate fi diferit de 3 ani)	Acte întreruptive conform legii aplicabile; verifică și cerințele de formă	Aplicarea automată a regulilor românești; acțiune tardivă „crezând” că ai 3 ani
Prejudiciu delictual produs în IT, victimă în RO	Rome II (delict) (Rome II)	Depinde de legea indicată de Rome II; include reguli de început/întrerupere/suspendare (art. 15) (Rome II)	Conform legii aplicabile; în RO, întrerupere prin acțiune (art. 2537) (art. 2537)	Dificultăți probatorii: momentul „cunoașterii” prejudiciului; comunicări transfrontaliere
Creanță admisă prin hotărâre în RO, executare în ES	Jurisdicție/recunoaștere: Brussels I bis (Reg. 1215/2012)	Prescripția executării: reper 3 ani (art. 706) (C. proc. civ. art. 706)	Acte de executare; verifică și dreptul statului de executare pentru pași practici	Confuzie între prescripția dreptului la acțiune și prescripția executării
Creanță necontestată în UE: vrei procedură rapidă	Ordin european de plată (Reg. 1896/2006) (Reg. 1896/2006)	Nu „mărește” termenul; trebuie introdusă în termen	Depunerea cererii poate avea efect de întrerupere dacă e recunoscută ca acțiune (art. 2537) (art. 2537)	Întârzieri la comunicare; traduceri; completări care consumă timp
Debitor în insolvență; creditor cross-border	Legea procedurii insolvenței; în RO înscrierea la masa credală întrerupe (art. 2537 pct. 2) (art. 2537)	Depinde de lege; în RO efect întreruptiv clar pentru înscriere	Înscrierea creanței, acte procedurale; păstrează dovezile	Ratezi termenul de înscriere; nu dovedești depunerea; confunzi termene procedurale cu prescripția

Checklist: cum nu ratez termenele

Notează imediat data scadenței/producerii prejudiciului și data la care ai „cunoscut sau trebuia să cunoști” (art. 2523) (Codul civil – art. 2523).
Verifică legea aplicabilă (clauză contractuală; dacă nu, Rome I/Rome II) și reține că prescripția urmează legea aplicabilă (Rome I art. 12; Rome II art. 15) (Rome I; Rome II).
Nu te baza doar pe „3 ani”: confirmă dacă există termen special (inclusiv în legea străină aplicabilă).
Planifică un act întreruptiv înainte de data-limită (art. 2537) (Codul civil – art. 2537).
Construiește probă pentru notificări: dovadă de comunicare, traduceri, canale contractuale; în UE, verifică regulile de comunicare a actelor (Reg. 2020/1784) (Reg. 2020/1784).
Documentează recunoașterile: acceptări de sold, eșalonări, plăți parțiale, confirmări scrise (art. 2537 și efectele art. 2541) (art. 2537; art. 2541).
Separă prescripția dreptului la acțiune de prescripția executării silite (art. 706 C. proc. civ.) (C. proc. civ. art. 706).
Ține o marjă de siguranță: acționează cu săptămâni/luni înainte, mai ales când ai traduceri și comunicări transfrontaliere.

Exemple realiste (fără nume reale): cum arată riscul de prescripție în viața reală

Exemplul A: factură RO–FR, negocieri lungi, fără recunoaștere clară

O firmă din România livrează servicii către o firmă din Franța. Se emit facturi, debitorul contestă vag („nu corespunde”), apoi urmează 18 luni de emailuri. Creditorul presupune că „negocierile țin loc de termen”. Problema: dacă nu există un act întreruptiv încadrat (de tip recunoaștere clară sau acțiune introdusă), prescripția poate curge în continuare. În dreptul român, întreruperea are cazuri prevăzute (art. 2537), iar efectul este „ștergerea” prescripției și pornirea uneia noi (art. 2541) (art. 2537; art. 2541).

Pas practic 1: stabilești legea aplicabilă (Rome I) și verifici dacă prescripția urmează acea lege (Rome I art. 12(1)(d)) (Rome I).
Pas practic 2: dacă se aplică dreptul român, obții o recunoaștere scrisă (sold, scadențe) sau introduci acțiunea înainte de termen (art. 2537) (art. 2537).
Pas practic 3: planifici comunicările transfrontaliere astfel încât să ai dovadă, inclusiv prin instrumentele UE de comunicare a actelor când e cazul (Reg. 2020/1784; e-Justice) (Reg. 2020/1784; e-Justice – Serving documents).

Exemplul B: hotărâre câștigată în România, executare începută târziu

Creditorul obține o hotărâre definitivă în România, dar amână executarea. Când încearcă să pornească executarea, debitorul invocă prescripția executării. În această zonă, nu mai discutăm doar de prescripția dreptului la acțiune (Cod civil), ci de prescripția dreptului de a obține executarea silită (Cod procedură civilă). Ca reper normativ, termenul de 3 ani (și 10 ani pentru titluri din materia drepturilor reale) este indicat în textul privind termenul de prescripție al executării (art. 706) (C. proc. civ. art. 706).

În cross-border, după ce ai titlul, mai apare și problema recunoașterii/executării în alt stat (dacă debitorul are bunuri în UE), unde cadrul general este Brussels I bis (Reg. 1215/2012) (Reg. 1215/2012 – EUR-Lex). Strategia corectă: nu lași „post-sentența” să devină o a doua cursă contra-cronometru.

Pentru alte articole și explicații, vezi Blog avocat.

Întrebări frecvente

1) Dacă părțile sunt din două țări diferite, se aplică automat termenul de 3 ani din România?

Nu. În UE, prescripția urmează de regulă legea aplicabilă raportului: pentru contracte, Rome I include expres prescripția în „scope of the law applicable” (art. 12(1)(d)) (Rome I – EUR-Lex), iar pentru delict, Rome II include reguli de prescripție, inclusiv început/întrerupere/suspendare (art. 15) (Rome II – EUR-Lex).

2) Care este termenul general de prescripție în dreptul român?

Ca regulă generală, termenul este de 3 ani dacă legea nu prevede alt termen (art. 2517 Cod civil) (Codul civil – art. 2517).

3) Când începe prescripția să curgă, în mod obișnuit?

Regula generală din Codul civil: de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui (art. 2523) (Codul civil – art. 2523).

4) Ce acte întrerup prescripția în dreptul român (exemple)?

Codul civil prevede, între altele, recunoașterea dreptului, introducerea cererii de chemare în judecată sau de arbitrare, înscrierea creanței la masa credală, constituirea ca parte civilă și punerea în întârziere (art. 2537) (Codul civil – art. 2537).

5) Care este efectul întreruperii prescripției?

Întreruperea șterge prescripția începută și după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție (art. 2541) (Codul civil – art. 2541).

6) Ce înseamnă suspendarea prescripției și cum se calculează după?

Suspendarea oprește temporar cursul; după încetare, prescripția își reia cursul, iar timpul scurs înainte se ia în calcul (art. 2534) (Codul civil – art. 2534). Cazurile generale de suspendare sunt prevăzute la art. 2532 (Codul civil – art. 2532).

7) În UE, cum comunic actele în siguranță în dosare transfrontaliere?

Pentru comunicarea actelor judiciare/extrajudiciare în materie civilă/comercială în UE, cadrul este Regulamentul (UE) 2020/1784 (recast) (Reg. 2020/1784 – EUR-Lex), iar portalul e-Justice oferă informații și instrumente (Atlas) pentru aplicare practică (e-Justice – Serving documents).

8) Există proceduri europene rapide pentru creanțe pecuniare?

Da, de exemplu Ordinul european de plată (Reg. 1896/2006) (Reg. 1896/2006 – EUR-Lex) și Procedura europeană pentru cereri cu valoare redusă (Reg. 861/2007) (Reg. 861/2007 – EUR-Lex). Ele pot reduce costuri și timp, dar trebuie inițiate în termen, iar comunicările trebuie gestionate corect.