Recunoașterea și executarea hotărârilor străine în România

Pentru un creditor, o hotărâre judecătorească „câștigată” într-un stat străin nu înseamnă automat bani încasați sau bunuri recuperate în România. Din punct de vedere practic, succesul depinde de două întrebări: (1) ce regim juridic guvernează circulația hotărârii pe teritoriul României și (2) care sunt pașii procedurali corecți pentru a transforma hotărârea într-un titlu executoriu utilizabil aici. În UE, unele instrumente au eliminat exequaturul clasic (declararea caracterului executoriu) pentru anumite tipuri de hotărâri, dar nu au eliminat nevoia de documente, certificate și o strategie de executare. În afara UE (sau în afara domeniului de aplicare al instrumentelor UE), intervine regimul din Codul de procedură civilă, Titlul III „Eficacitatea hotărârilor străine”, care stabilește regulile de recunoaștere și de încuviințare a executării (art. 1094–1110) (CPC – Portal Legislativ).

Acest ghid este scris din perspectiva creditorului care urmărește recuperarea efectivă în România (conturi, creanțe, stocuri, imobile sau alte active). Îl poți folosi ca „hartă de decizie”: mai întâi identifici instrumentul aplicabil (UE, convenție internațională sau drept intern român), apoi alegi procedura (executare directă pe baza unui certificat UE ori exequatur + executare), iar la final îți pregătești dosarul împotriva apărărilor tipice ale debitorului. Pe parcurs, indic sursele normative principale, astfel încât să poți verifica rapid textul relevant (Bruxelles I reformat; CPC – art. 1095–1110).

Decizia-cheie: ce instrument se aplică hotărârii tale?

În România, nu există „o singură procedură” pentru toate hotărârile străine. În mod simplificat, există trei „familii” de reguli: (A) instrumente UE aplicabile între state membre (de exemplu Bruxelles I reformat), (B) convenții internaționale aplicabile între UE/ România și state terțe în anumite condiții (de exemplu Convenția HCCH 2005 sau Convenția de la Lugano 2007, în măsura în care situația se încadrează), și (C) dreptul intern român din Codul de procedură civilă pentru hotărâri din state nemembre UE sau pentru situații rămase în afara instrumentelor A și B (Bruxelles I reformat; Lugano 2007; CPC – Portal Legislativ).

Dacă hotărârea este dintr-un stat membru UE și este în materie civilă/comercială: punctul de plecare este Reg. 1215/2012, care, în această materie, a simplificat recunoașterea și executarea în statele membre.
Dacă ai o creanță necontestată sau o procedură UE specială: verifică dacă hotărârea/actul este certificabil ca Titlu Executoriu European (Reg. 805/2004) (Reg. 805/2004; e-Justice – EEO), dacă poți folosi Somația europeană de plată (Reg. 1896/2006) (Reg. 1896/2006), sau Procedura europeană a cererilor cu valoare redusă (Reg. 861/2007) (Reg. 861/2007).
Dacă materia este întreținere: intră în discuție Reg. 4/2009 (Reg. 4/2009), care are reguli proprii de recunoaștere/executare și cooperare.
Dacă hotărârea provine dintr-un stat nemembru UE: verifică mai întâi dacă există o convenție internațională aplicabilă (de exemplu, în anumite scenarii, Convenția HCCH 2005 privind clauzele exclusive de alegere a instanței) (HCCH 2005; Decizia 2014/887/UE). Dacă nu, aplici regimul CPC pentru hotărâri din state nemembre UE (art. 1094–1110) (CPC – Portal Legislativ).

When EU Regulations Apply vs. When Romanian Private International Law Applies

Această secțiune îți oferă criteriile de „încadrare” fără de care orice demers devine riscant: dacă alegi greșit regimul juridic, riști fie să depui o cerere inutilă (de exemplu exequatur unde instrumentul UE îl elimină), fie să începi executarea fără documentele/certificatele cerute, ceea ce produce întârzieri, costuri și—uneori—pierdere de oportunități (de exemplu blocarea rapidă a conturilor).

1) Regimul UE: regula generală (civil și comercial) și „procedurile UE”

Bruxelles I reformat (Reg. 1215/2012). Pentru majoritatea litigiilor civile și comerciale între statele membre UE, recunoașterea și executarea sunt guvernate de Reg. 1215/2012 (EUR-Lex 1215/2012). Punctul esențial pentru creditor este că, în acest cadru, mecanismul este conceput să reducă formalitățile intermediare în statul de executare. În practică, „simplificarea” nu înseamnă lipsă de dosar: vei avea nevoie de hotărâre și de certificate/elemente prevăzute de regulament, iar executarea se face potrivit regulilor naționale ale statului de executare (în cazul nostru România).

Proceduri UE pentru creanțe necontestate sau valori reduse. În paralel, UE a creat instrumente speciale care urmăresc circulația rapidă a titlurilor: Titlul Executoriu European pentru creanțe necontestate (Reg. 805/2004) (Reg. 805/2004), Somația europeană de plată (Reg. 1896/2006) (Reg. 1896/2006), și Procedura cererilor cu valoare redusă (Reg. 861/2007) (Reg. 861/2007). Ideea comună este facilitarea recunoașterii și executării în alte state membre, în special prin certificate standardizate și prin reducerea etapelor intermediare.

Materii cu regimuri speciale. Unele domenii au reguli proprii; ca exemplu, întreținerea intră sub Reg. 4/2009 (Reg. 4/2009). Dacă ești creditor comercial, vei întâlni mai des Bruxelles I reformat și instrumentele de creanțe necontestate, dar este util să știi că „UE” nu înseamnă automat „1215/2012”: întâi identifici materia.

2) Convenții internaționale: Lugano 2007 și Convențiile HCCH

Lugano 2007. Pentru relațiile cu anumite state non-UE (de exemplu Elveția, Norvegia, Islanda), Convenția de la Lugano 2007 oferă un cadru similar familiei Bruxelles pentru jurisdicție și recunoaștere/executare (Convenția Lugano 2007). Pentru creditor, implicația este simplă: înainte să mergi automat pe exequatur CPC, verifică dacă statul de origine și România (prin UE) sunt în același regim Lugano pentru tipul tău de hotărâre, deoarece pașii și documentele pot diferi față de dreptul intern.

HCCH 2005 (Choice of Court). Dacă hotărârea provine dintr-un stat terț și este bazată pe o clauză exclusivă de alegere a instanței, Convenția HCCH 2005 poate fi relevantă (Text HCCH 2005; Decizia 2014/887/UE). Acest instrument nu acoperă orice hotărâre, ci operează într-un cadru mai îngust: contracte comerciale cu alegere exclusivă a instanței. Practic, dacă dosarul tău are un astfel de contract, merită să verifici rapid „încadrarea” pe HCCH 2005 înainte de a porni exequatur CPC.

HCCH 2019 (Judgments). Convenția HCCH 2019 privind hotărârile judecătorești urmărește să faciliteze recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă/comercială între părți contractante; relevanța ei pentru creditor depinde de faptul dacă statul de origine și UE (respectiv România) sunt părți contractante și dacă materia se încadrează (Rezumat EUR-Lex – HCCH 2019; Status table HCCH 2019). Este un instrument de tip „rețea”: devine util pe măsură ce mai multe state aderă/ratifică.

3) Dreptul român: Codul de procedură civilă (exequatur pentru state nemembre UE)

Dacă hotărârea ta este dintr-un stat nemembru UE și nu intră într-o convenție internațională aplicabilă, România folosește regimul din Codul de procedură civilă, Titlul III „Eficacitatea hotărârilor străine”. Codul definește „hotărârea străină” ca act de jurisdicție contencioasă/necontencioasă al instanțelor (sau autorităților competente) dintr-un stat nemembru UE (art. 1094), reglementează recunoașterea (art. 1095–1102) și încuviințarea executării (art. 1103–1110), inclusiv instanța competentă, documentele necesare, motivele de refuz și principiul neexaminării pe fond (CPC – art. 1094–1110).

Procedure for Recognition (exequatur) and Enforcement

În limbaj de lucru, „exequatur” descrie etapa în care instanța română confirmă că hotărârea străină poate produce efecte în România. În regimul CPC pentru state nemembre UE, această etapă apare fie ca recunoaștere (pentru efectul de lucru judecat), fie ca încuviințare a executării (pentru a putea porni executarea silită). Cele două sunt conexe, dar nu identice: una privește recunoașterea efectelor juridice, cealaltă privește executarea constrângătoare (CPC – art. 1095–1110).

1) Dosarul de bază: ce pregătești înainte să depui cererea

Indiferent de regim (UE sau CPC), regula de aur este să începi cu „pachetul de titlu”: hotărârea (în copie conformă), dovada caracterului definitiv/executoriu (după caz), plus documentele de procedură care arată că partea împotriva căreia invoci hotărârea a avut posibilitatea reală de a se apăra (citare, act de sesizare, confirmări). În CPC, lista de documente atașate este explicită în art. 1100, iar aspectele de supralegalizare și traduceri sunt corelate cu art. 1093 și art. 1100 alin. (2) (CPC – Portal Legislativ).

Traduceri și legalizări. Pentru un creditor străin, acesta este locul unde apar cele mai multe întârzieri. CPC cere, ca regulă, traduceri autorizate pentru actele depuse și poate cere supralegalizare, cu excepții când scutirea rezultă din lege/tratat/reciprocitate (art. 1093 și art. 1100 alin. (2)) (CPC – art. 1093 și 1100). În regimurile UE, de regulă nu vorbim de supralegalizare în același fel, dar vorbim de certificate standardizate și, uneori, de traduceri ale certificatului sau ale unor părți relevante.

Identificarea activelor înainte de litigiu. Procedura de recunoaștere/executare are sens numai dacă există un plan de executare. În practică, înainte să investești în formalități, trebuie să știi: unde are debitorul active în România, ce tip de active (conturi, creanțe, bunuri mobile, imobile), și dacă există risc de „dispariție” a activelor. Această analiză nu este impusă de texte, dar este decisivă pentru alegerea ordinii pașilor (de exemplu dacă urmărești executare rapidă versus recunoaștere pentru efecte de lucru judecat în litigii conexe).

2) Recunoașterea (CPC) – pași, instanță competentă, rezultat

Cine judecă? Pentru cererea principală de recunoaștere, CPC indică tribunalul din circumscripția domiciliului/sediului celui care refuză recunoașterea, cu o regulă subsidiară către Tribunalul București atunci când nu se poate determina competența astfel; există și recunoaștere incidentală în cadrul unui alt proces (art. 1099) (CPC – art. 1099).

Ce verifică instanța? Instanța nu rejudecă fondul, ci verifică îndeplinirea condițiilor legale. CPC distinge între recunoașterea „de plin drept” pentru anumite hotărâri privind statutul personal (art. 1095) și recunoașterea condiționată pentru alte hotărâri (art. 1096), inclusiv criterii precum caracterul definitiv, competența instanței străine și reciprocitatea (art. 1096) (CPC – art. 1095–1096).

Documente. Art. 1100 enumeră documentele care însoțesc cererea: copia hotărârii, dovada caracterului definitiv, dovezi privind citarea/actul de sesizare pentru partea lipsă, plus alte acte necesare pentru a dovedi condițiile (art. 1100) (CPC – art. 1100).

Citarea părților. CPC prevede că cererea se soluționează după citarea părților, cu o excepție când din hotărârea străină rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunii (art. 1102) (CPC – art. 1102).

Efect. Recunoașterea acordă hotărârii străine efecte în România în sensul autorității de lucru judecat. Pentru creditor, acest efect este util în două situații tipice: (1) când ai litigii conexe în România și vrei să opui hotărârea ca „chestiune prealabilă” sau excepție, și (2) când pregătești terenul pentru executare, dar încă strângi documente privind caracterul executoriu ori alte elemente necesare pentru executarea efectivă.

3) Încuviințarea executării (CPC) – pași, condiții, rezultat

Cine judecă? Pentru executarea hotărârilor străine neexecutate voluntar, CPC indică tribunalul din circumscripția în care urmează să se efectueze executarea (art. 1103) (CPC – art. 1103).

Ce condiții se verifică? CPC cere îndeplinirea condițiilor din art. 1096 și, suplimentar, ca hotărârea să fie executorie potrivit legii statului de origine; motivele de refuz și interdicția de rejudecare a fondului se aplică în mod corespunzător (art. 1104) (CPC – art. 1104).

Dovada caracterului executoriu. Cererea trebuie să includă și dovada caracterului executoriu eliberată de instanța care a pronunțat hotărârea (art. 1105) (CPC – art. 1105).

Solutia și particularități utile creditorului. CPC prevede că cererea se soluționează prin hotărâre, după citarea părților, și admite încuviințarea separată pentru capete disociabile; pentru obligații periodice (de exemplu întreținere) încuviințarea acoperă vărsămintele scadente și subsecvente; pentru sume în monedă străină, instanța dispune conversia în moneda națională la cursul zilei când hotărârea a devenit executorie în statul de origine (art. 1106) (CPC – art. 1106).

Titlul executoriu românesc. Pe baza hotărârii definitive de încuviințare a executării se emite titlul executoriu în condițiile legii române, menționându-se și hotărârea de încuviințare (art. 1107) (CPC – art. 1107). Din acest moment, creditorul intră în logica executării silite române: măsuri asupra conturilor, popririi, bunuri etc., conform dreptului intern.

4) Executarea „UE” în România: ce se schimbă, ce rămâne la fel

În regimul UE, cheia este că, pentru anumite categorii, nu mai treci printr-o procedură națională separată de declarare a caracterului executoriu; totuși, executarea efectivă rămâne guvernată de legea statului de executare (România) și implică pași operaționali similari: identificarea activelor, alegerea măsurilor, comunicări către debitor, și gestionarea contestațiilor. Pentru creanțe necontestate, Reg. 805/2004 este explicit în privința abolirii exequaturului atunci când hotărârea este certificată ca Titlu Executoriu European (Reg. 805/2004 – text consolidat; e-Justice – EEO). Pentru somația europeană de plată, regimul urmărește circulația liberă a somațiilor devenite executorii (Reg. 1896/2006), iar pentru cereri cu valoare redusă, regulile urmăresc simplificarea și executarea în alte state membre (Reg. 861/2007).

5) Cronologie realistă și „pachete” de documente

În practică, creditorii pierd timp din două motive repetitive: (1) încep procedura fără dovada clară a caracterului definitiv/executoriu în statul de origine și (2) nu au, de la început, documente privind citarea și dreptul la apărare, iar acestea devin subiectul principal al apărărilor debitorului. În regimul CPC, aceste elemente sunt la vedere în art. 1100 și în condițiile din art. 1096, iar motivele de refuz includ explicit încălcarea dreptului la apărare (art. 1097 lit. f) (CPC – art. 1096–1100). Recomandarea practică: pregătește un „dosar minim” înainte de depunere (hotărâre + definitiv/executor + citare/act de sesizare + traduceri), și un „dosar extins” pentru faza de executare (informații despre active, calcule de dobânzi, evidențe de plăți parțiale, costuri).

Defences Available to the Debtor

Debitorul are, aproape întotdeauna, două obiective: să întârzie și să reducă. Strategia ta, ca creditor, trebuie să anticipeze ambele. În regimul CPC, motivele de refuz al recunoașterii sunt enumerate la art. 1097, iar instanța română nu poate rejudeca fondul hotărârii străine (art. 1098). Pentru creditor, asta se traduce în două direcții: (1) te concentrezi pe „igiena procedurală” (citare, competență, definitivitate, reciprocitate) și (2) nu îți irosești energie argumentând fondul, pentru că instanța română nu are voie să îl reanalizeze (CPC – art. 1097–1098).

1) Ordinea publică de drept internațional privat

Un motiv clasic de refuz este incompatibilitatea manifestă cu ordinea publică de drept internațional privat român. CPC precizează că evaluarea se face ținând cont, inclusiv, de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română și de gravitatea efectului produs (art. 1097 lit. a) (CPC – art. 1097). Ca strategie, creditorul trebuie să trateze acest motiv ca pe o excepție: în cele mai multe litigii comerciale obișnuite, ordinea publică nu este un instrument ușor pentru debitor, dar devine relevantă în situații extreme (de exemplu încălcări grave de procedură, sancțiuni disproporționate, încălcări ale dreptului la apărare).

2) Dreptul la apărare și citarea părții „lipsă”

CPC cere, pentru hotărârile pronunțate în lipsa părții care a pierdut, să se constate că i-au fost înmânate în timp util citația pentru fond și actul de sesizare și că a avut posibilitatea de a se apăra și de a exercita calea de atac (art. 1096 alin. (2)). În plus, încălcarea dreptului la apărare este motiv de refuz (art. 1097 lit. f) (CPC – art. 1096–1097). Pentru creditor, asta înseamnă: dacă dosarul din străinătate are elemente de „default judgment”, pregătește din start setul de dovezi de notificare/citare, pentru că debitorul îl va ataca aproape reflex.

3) Litispendență și hotărâri inconciliabile

CPC permite refuzul dacă procesul a fost soluționat între aceleași părți printr-o hotărâre a instanțelor române (chiar nedefinitivă) sau dacă se află în curs de judecare în România la data sesizării instanței străine; de asemenea, refuzul poate interveni dacă hotărârea este inconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior în străinătate și susceptibilă de recunoaștere în România (art. 1097 lit. c–d) (CPC – art. 1097). Practic, dacă există litigii paralele, strategia creditorului trebuie să includă o analiză de „istoric procesual” înainte de a depune cererea în România.

4) Competența exclusivă a instanțelor române

Dacă instanțele române aveau competență exclusivă asupra cauzei, recunoașterea poate fi refuzată (art. 1097 lit. e) (CPC – art. 1097). Pentru creditor, riscul apare mai ales când litigiul privește elemente cu legături puternice de teritoriu (de exemplu anumite drepturi asupra imobilelor), unde dreptul intern sau instrumentele internaționale pot atribui competență exclusivă. Recomandarea practică este să verifici această chestiune în faza de „încadrare” (regim UE/convenție/CPC) înainte de a investi în executare.

5) Hotărârea nu este definitivă sau este atacabilă în statul de origine

În regimul CPC, hotărârea trebuie să fie definitivă pentru recunoaștere (art. 1096 lit. a), iar recunoașterea poate fi refuzată dacă hotărârea poate face obiectul unei căi de atac în statul de origine (art. 1097 lit. g) (CPC – art. 1096–1097). Pentru creditor, asta se traduce într-o verificare strictă: cere documentul oficial care atestă stadiul hotărârii și, la executare, dovada caracterului executoriu (art. 1105).

6) Reciprocitatea (specific regimului CPC)

Un element distinctiv al CPC pentru hotărâri din state nemembre UE este condiția reciprocității în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței de origine (art. 1096 lit. c) (CPC – art. 1096). În practică, reciprocitatea poate deveni un punct de dispută, mai ales dacă statul de origine nu are un cadru clar de recunoaștere a hotărârilor române. Ca strategie, creditorul ar trebui să anticipeze această discuție și să pregătească argumente/documente privind practica de recunoaștere în statul de origine, atunci când este realist necesar.

Checklist practic pentru creditor

Încadrare: este UE (1215/2012), o procedură UE (805/2004, 1896/2006, 861/2007), o convenție (Lugano 2007, HCCH 2005/2019) sau CPC (art. 1094–1110)? (Surse UE/CPC)
Documente minim: hotărâre + definitiv/executor + citare/act de sesizare (dacă e cazul) + traduceri; în CPC vezi art. 1100 și art. 1105 (CPC – art. 1100–1105).
Competență: recunoaștere – tribunalul relevant (art. 1099); executare – tribunalul locului de executare (art. 1103) (CPC – art. 1099 și 1103).
Anticipează apărările: ordinea publică, dreptul la apărare, hotărâri inconciliabile, competență exclusivă, căi de atac în statul de origine (art. 1097–1098) (CPC – art. 1097–1098).
Plan de executare: identifică activele în România și alege măsuri; după încuviințare (CPC) sau pe baza certificatului UE (după caz), executarea se face conform procedurii române de executare silită.

FAQ

Am o hotărâre dintr-un stat membru UE. Mai am nevoie de exequatur în România? În materie civilă și comercială, hotărârile din statele membre UE circulă, de regulă, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 (Bruxelles I reformat), care a abolit procedura clasică de declarare a caracterului executoriu (exequatur) pentru această categorie de cauze, păstrând însă cerințe de documente/certificate pentru punerea în executare. Pentru alte domenii există regimuri UE speciale (de exemplu întreținere) sau proceduri UE pentru creanțe necontestate ori de mică valoare.

Când nu se aplică regimurile UE și trebuie să folosesc dreptul român (Codul de procedură civilă)? Dacă hotărârea provine dintr-un stat nemembru UE sau situația nu intră în domeniul de aplicare al unui instrument UE ori al unei convenții internaționale relevante, recunoașterea și executarea se fac potrivit Titlului III „Eficacitatea hotărârilor străine” din Codul de procedură civilă, care reglementează recunoașterea (art. 1095–1102) și încuviințarea executării (art. 1103–1110).

Care este instanța competentă în România pentru recunoaștere (exequatur) la hotărâri din afara UE? Pentru cererea principală de recunoaștere, Codul de procedură civilă indică, ca regulă, tribunalul din circumscripția domiciliului/sediului celui care refuză recunoașterea și, subsidiar, Tribunalul București în caz de imposibilitate de determinare; există și varianta soluționării incidentale în cadrul unui alt proces (art. 1099 CPC).

Ce documente trebuie, în mod tipic, atașate cererii de recunoaștere? Codul de procedură civilă prevede, în esență, copia hotărârii, dovada caracterului definitiv, dovezi privind citarea/actul de sesizare pentru partea lipsă, plus orice acte necesare pentru a proba îndeplinirea condițiilor; documentele sunt, de regulă, însoțite de traduceri autorizate și pot necesita supralegalizare, cu excepții prevăzute de lege/tratate/reciprocitate (art. 1100 raportat la art. 1093 CPC).

Ce apărări are debitorul în procedura românească de recunoaștere/executare a unei hotărâri străine? Codul de procedură civilă enumeră motive de refuz precum ordinea publică de drept internațional privat, încălcarea dreptului la apărare, existența unor hotărâri inconciliabile, competență exclusivă a instanțelor române, litispendență în România, ori faptul că hotărârea poate fi atacată în statul de origine; instanța română nu rejudecă fondul (art. 1097–1098 CPC).

Pot să încep executarea silită imediat după recunoaștere? Recunoașterea dă efect autorității de lucru judecat pe teritoriul României, însă pentru executare silită este necesară, în principiu, încuviințarea executării hotărârii străine în condițiile Capitolului II (art. 1103–1110 CPC), cu excepția situațiilor în care se aplică un instrument UE/convenție care elimină acest pas sau îl simplifică substanțial.