Riscuri penale pentru antreprenori: ghid practic de „white collar crime”

1. Introducere: ce înseamnă „white collar crime” pentru un antreprenor

Infracțiunile economice și financiare – numite frecvent „white collar crime” – sunt fapte
penale comise în legătură cu activitatea profesională, nu prin violență, ci prin acte aparent „tehnice”:
facturi, contracte, evidențe contabile, operațiuni bancare, decizii de management etc.

Pentru antreprenori, manageri și directori financiari, aceste infracțiuni apar, în practică, în jurul unor
teme recurente:

• optimizarea fiscală dusă prea departe – risc de evaziune fiscală;
• utilizarea firmelor „de serviciu” & circularizarea banilor – risc de spălare de bani;
• „împrumuturi” din casierie sau conturile firmei – risc de delapidare;
• gestionarea defectuoasă sau abuzivă a bunurilor altuia – risc de abuz de încredere sau gestiune frauduloasă;
• „cosmetizarea” activelor și datoriilor înainte de insolvență – risc de bancrută frauduloasă.

În continuare vom analiza, pe rând, cele mai importante categorii de infracțiuni care pot afecta
antreprenorii, cu trimitere la Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală,
Legea nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor,
respectiv Codul penal.

2. Cadru legal general: Codul penal, legi speciale și răspunderea persoanei juridice

2.1. Codul penal – infracțiunile relevante pentru zona de afaceri

În Codul penal (Legea nr. 286/2009, cu modificările ulterioare) sunt relevante, în special:

• art. 238 – Abuzul de încredere;
• art. 240 – Bancruta simplă;
• art. 241 – Bancruta frauduloasă;
• art. 242 – Gestiunea frauduloasă;
• art. 295 – Delapidarea, cu aplicarea art. 308 pentru persoanele din mediul privat;
• art. 306 – Obținerea ilegală de fonduri și art. 307 – Deturnarea de fonduri, în special când e vorba de fonduri publice sau europene.

2.2. Legi speciale: evaziune, spălare de bani, corupție

Multe fapte cu impact asupra antreprenorilor sunt reglementate în legi speciale, aplicabile alături de
Codul penal:

• Evaziunea fiscală – Legea nr. 241/2005;
• Spălarea banilor – Legea nr. 129/2019 (care a abrogat vechea Lege nr. 656/2002);
• Frauda cu fonduri europene – art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, corelat cu art. 306–307 Cod penal.

2.3. Răspunderea penală a persoanei juridice

Conform art. 135 Cod penal,
societățile comerciale (SRL, SA etc.) pot fi trase la răspundere penală pentru faptele săvârșite
„în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice”.

3. Evaziunea fiscală – unde se termină optimizarea și începe riscul penal

3.1. Definiție și cadrul legal

Art. 9 din Legea nr. 241/2005 enumeră principalele forme de evaziune fiscală, de la
ascunderea sursei impozabile până la evidențe contabile duble sau facturi fictive.

Exemple de conduite considerate, în practică, evaziune fiscală:

• neînregistrarea unor venituri în contabilitate (încasări „la negru”);
• folosirea de facturi de la firme fantomă pentru a deduce TVA sau cheltuieli inexistente;
• distrugerea sau ascunderea documentelor contabile relevante pentru verificările fiscale;
• declararea fictivă a sediilor pentru a îngreuna controalele.

3.2. Pedeapsă și cauze de reducere

Pentru formele tipice de evaziune, legea prevede pedepse cu închisoarea (în principiu între 2 și 8 ani,
în funcție de situație), dar și mecanisme speciale de reducere dacă prejudiciul este acoperit integral
înainte de anumite momente procedurale. Detaliile exacte depind de forma concretă a faptei și de
modificările succesive ale legii fiscali-penale, astfel că este important să fie analizată forma în
vigoare la data faptei.

3.3. Situații tipice pentru antreprenori

3.4. Bune practici de prevenție

• verificarea reală a furnizorilor (există sedii, personal, activitate?);
• evitarea „rețetelor” de pe internet sau „schemelor” propuse de intermediari neautorizați;
• audit periodic intern sau extern pe lanțurile de facturare sensibile;
• implicarea unui consultant fiscal/avocat în structuri mai sofisticate (holding, externalizări etc.).

4. Spălarea banilor – când devine periculos să „plimbi” bani între firme

4.1. Ce este spălarea banilor

Spălarea banilor este procesul prin care se „curăță” originea ilicită a unor sume de bani
obținute din infracțiuni (inclusiv evaziune, corupție, fraudă etc.), prin operațiuni bancare, tranzacții
comerciale și structuri juridice aparent legitime.

Legea nr. 129/2019 reglementează obligațiile de raportare (KYC, monitorizare tranzacții,
raport de tranzacții suspecte etc.) pentru entități ca bănci, contabili, avocați, notari, dar definește și
infracțiunea de spălare a banilor ca folosire, transfer, ascundere sau dobândire de bunuri provenite din
infracțiuni.

4.2. Scheme frecvente care expun antreprenorii

• Firme „paravan” – societăți fără activitate reală, fără angajați, folosite pentru
  a emite facturi sau a primi plăți pe care apoi le retrag numerar;
• Împrumuturi intragrup fictive – bani proveniți din fapte penale „justificați” prin
  împrumuturi între firme ale aceluiași grup;
• Contracte supraevaluate – plata unui preț vădit disproporționat pentru un bun sau serviciu,
  fără justificare economică, pentru a transfera sume într-o altă entitate.

4.3. Obligații de raportare și riscuri

Băncile, instituțiile de plată, auditorii, contabilii, consultanții fiscali, avocații în anumite situații
și alte entități sunt considerate entități raportoare și au obligația de a aplica măsuri de
cunoaștere a clientelei (KYC) și de a raporta tranzacții suspecte la Oficiul Național de Prevenire și
Combatere a Spălării Banilor.

Pentru un antreprenor, consecințele pot include:

• blocarea temporară a conturilor bancare;
• sesizarea organelor de urmărire penală pentru suspiciuni de spălare de bani;
• răspunderea penală atât a persoanei fizice, cât și a persoanei juridice.

5. Delapidarea – riscul pentru administratori, contabili și persoane cu atribuții de gestiune

5.1. Delapidare vs. „împrumut din firmă”

Art. 295 Cod penal sancționează însușirea, folosirea sau traficarea, de către un funcționar
(inclusiv asimilat prin art. 308), a banilor sau bunurilor pe care le gestionează sau administrează,
în interesul său ori pentru altul.

În mediul privat, delapidarea apare, de regulă, atunci când:

• administratorul/contabilul retrage bani din casierie sau din conturi fără bază contractuală;
• se folosesc banii firmei pentru cheltuieli personale care nu sunt aprobate și nici înregistrate corect;
• se „mută” stocuri sau echipamente ale societății în alte companii ale aceluiași grup, fără contraprestație reală.

5.2. Noutăți jurisprudențiale relevante

Printr-un recurs în interesul legii pronunțat în 2024, Înalta Curte a clarificat, între altele, raportul
dintre delapidare în varianta atenuată (art. 295 raportat la art. 308) și alte instituții procesuale (de
exemplu, anumite dispoziții din Codul de procedură penală privind supravegherea tehnică). Această
jurisprudență este importantă pentru modul în care se administrează probele în dosarele de delapidare.

6. Abuz de încredere – atunci când relațiile comerciale se „strică penal”

Art. 238 Cod penal sancționează însușirea, folosirea pe nedrept sau refuzul de restituire a unui bun
mobil al altuia, atunci când bunul a fost încredințat în baza unui titlu (contract, convenție) și cu un
anumit scop.

Exemple frecvente pentru antreprenori:

• neînapoierea unor bunuri primite spre depozitare sau prelucrare;
• vânzarea unor bunuri primite spre vânzare în comision, fără a vira contravaloarea către proprietar;
• folosirea banilor încasați în numele clientului în interes propriu.

7. Bancruta frauduloasă – pericole în zona de insolvență

Art. 241 Cod penal definește bancruta frauduloasă ca fapta persoanei care, în frauda
creditorilor, falsifică sau distruge evidențe, ascunde o parte din activ, înfățișează datorii inexistente
sau înstrăinează active în caz de insolvență.

Practic, orice „aranjamente” cu bunurile societății, imediat înainte sau după apariția stării de
insolvență, pot fi reîncadrate penal dacă au ca efect prejudicierea creditorilor.

Obligația de a cere deschiderea procedurii de insolvență în termen (de regulă 30 de zile de la apariția
stării de insolvență, potrivit Legii nr. 85/2014)
este, la rândul ei, un reper important: ignorarea ei poate atrage răspundere pentru
bancrută simplă.

8. Cum poate un antreprenor să-și gestioneze riscul penal

• Politici interne scrise privind aprobarea plăților, utilizarea cardurilor și a casieriei;
• Separarea atribuțiilor (cel care dispune plata ≠ cel care o înregistrează contabil);
• Proceduri de due diligence pentru parteneri și furnizori;
• Consultanță juridică & fiscală înainte de tranzacții neobișnuite (vânzări de active, restructurări, insolvență);
• Training periodic pentru personalul-cheie (contabilitate, financiar, achiziții).

9. Întrebări frecvente (FAQ)

Este firma mea în siguranță dacă am „doar” amenzi fiscale, nu și dosar penal?

Nu neapărat. Faptele constatate de ANAF pot fi, în anumite condiții, sesizate și organelor penale
(evaziune, obținere ilegală de fonduri, spălare de bani). Amenzile administrative nu exclud riscul
penal.

Poate răspunde penal doar societatea, fără administrator?

Da, Codul penal permite răspunderea penală a persoanei juridice, independent de cea a persoanei
fizice. Totuși, în practică, de cele mai multe ori sunt cercetați atât administratorii, cât și
societatea.

„Împrumuturile” din contul firmei pot fi considerate delapidare?

Depinde de context: existența unor hotărâri ale asociaților, a unui contract de împrumut, a
restituirii efective, a înregistrării contabile corecte etc. În lipsa unor documente și a unei
justificări economice, „împrumutul” poate fi calificat ca delapidare sau altă infracțiune.

Există un prag minim sub care nu se deschide dosar penal?

Legislația nu prevede, în general, praguri valorice peste care se pornește automat răspunderea
penală (cu excepții punctuale). Chiar prejudicii relativ mici pot duce la dosar penal, mai ales dacă
există intenție clară și elemente de fraudă.

Ce ar trebui să fac dacă am primit o citație într-un dosar de evaziune sau delapidare?

Primul pas rezonabil este consultarea unui avocat specializat în drept penal al afacerilor, înainte
de a formula declarații. Documentele (contracte, hotărâri AGA, extrase bancare, corespondență) trebuie
organizate și analizate împreună cu avocatul.