Pentru a evita situațiile în care aceeași moștenire este tratată diferit în state diferite, Uniunea Europeană a adoptat Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012, privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor. Regulamentul se aplică, în principiu, succesiunilor persoanelor decedate după data de 17 august 2015.
Acest articol se adresează persoanelor cu legături în străinătate (diaspora, familii mixte, cetățeni străini rezidenți în România) și explică, într-un limbaj accesibil: ce este succesiunea internațională, ce înseamnă reședința obișnuită, cum se stabilește legea aplicabilă, cum funcționează certificatul european de moștenitor și cum sunt recunoscute în România hotărârile și actele emise în alte state membre.
1. Cadrul juridic: Regulamentul (UE) 650/2012 și dreptul român
1.1. Ce își propune Regulamentul (UE) 650/2012
Regulamentul (UE) nr. 650/2012 urmărește să simplifice gestionarea succesiunilor cu element de extraneitate și să evite situațiile în care aceeași moștenire este supusă simultan unor proceduri paralele în mai multe țări. Sinteza oficială a regulamentului este disponibilă pe portalul EUR-Lex: Regulamentul (UE) nr. 650/2012 – text integral și sinteza privind jurisdicția și legea aplicabilă în materie de succesiuni și certificatul european de moștenitor.
Pe scurt, regulamentul stabilește:
- care autorități sunt competente să se ocupe de succesiune (instanțe, autorități notariale) într-un context transfrontalier;
- ce lege este aplicabilă întregii succesiuni – regula fiind aplicarea legii statului reședinței obișnuite a defunctului la data decesului;
- cum se recunosc și se execută în celelalte state membre hotărârile judecătorești, actele autentice și tranzacțiile judiciare în materie de succesiune;
- ce este certificatul european de moștenitor și cum poate fi folosit pentru a dovedi calitatea de moștenitor sau legatar în alte state ale UE.
Regulamentul se aplică în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene; Danemarca nu participă, iar Irlanda și Regatul Unit au optat să nu aplice acest instrument. Pentru moșteniri care implică aceste state, se vor aplica, de regulă, regulile lor naționale de drept internațional privat și eventuale tratate bilaterale.
1.2. Cum este implementat regulamentul în România
În România, Regulamentul (UE) 650/2012 se aplică direct, ca act de drept al Uniunii Europene, iar legislația internă a fost adaptată prin Legea nr. 206/2016, care modifică diverse acte normative (inclusiv Codul de procedură civilă și actele ce privesc aplicarea regulamentelor UE) pentru a permite, între altele, recunoașterea și executarea hotărârilor și actelor emise în temeiul Regulamentului 650/2012 și folosirea formularelor stabilite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1329/2014.
În paralel, rămân aplicabile regulile interne privind succesiunea (Cartea a IV-a din Codul civil – Legea nr. 287/2009) și regulile de drept internațional privat din Cartea a VII-a a Codului civil (art. 2.634 și următoarele), în măsura în care nu sunt acoperite de Regulamentul (UE) 650/2012 sau în situațiile care implică state terțe ori state care nu aplică regulamentul.
2. Noțiuni-cheie: reședința obișnuită, elementul de extraneitate și domeniul de aplicare
2.1. Ce este „reședința obișnuită” a defunctului
Conceptul central al Regulamentului (UE) 650/2012 este reședința obișnuită a defunctului la momentul decesului. Spre deosebire de „domiciliu” sau „reședință” în dreptul intern, reședința obișnuită are un conținut autonom, european. Regulamentul nu o definește exhaustiv, dar, în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, sunt relevante elemente precum:
- durata și regularitatea șederii în statul respectiv;
- condițiile și motivele șederii (de exemplu, muncă stabilă, familie, afaceri);
- legăturile personale și profesionale (familie, loc de muncă, proprietăți, centru al intereselor de viață).
În practică, un român care locuiește și lucrează de ani buni în Italia, are familia acolo și doar păstrează în România un apartament în care nu mai locuiește de mult va avea, în mod normal, reședința obișnuită în Italia. În schimb, un român care lucrează sezonier în străinătate, dar trăiește cu familia în România, își păstrează, de regulă, reședința obișnuită în România.
2.2. Ce este „elementul de extraneitate”
Vorbind de succesiune, există element de extraneitate ori de câte ori intervine o legătură reală cu un alt stat decât România, de exemplu:
- defunctul avea reședința obișnuită în alt stat membru (de exemplu, Spania);
- defunctul era cetățean român, dar deținea bunuri imobile în alt stat membru (un apartament în Germania, o casă în Franța);
- există moștenitori care locuiesc permanent în alte state sau au altă cetățenie;
- sunt implicate acte autentice sau hotărâri judecătorești străine în materia succesiunii.
Regulamentul (UE) 650/2012 se aplică atunci când există un astfel de element de extraneitate între state membre participante la regulament. Pentru relațiile cu state terțe (de exemplu, SUA, Canada) sau cu state care nu aplică regulamentul (Danemarca), devin relevante regulile lor de drept internațional privat și eventuale convenții speciale.
2.3. Ce intră și ce iese din sfera de aplicare a Regulamentului
Articolul 1 din Regulament precizează că acesta se aplică succesiunilor privind patrimoniile persoanelor decedate, dar exclude o serie de chestiuni, printre care:
- chestiunile fiscale, vamale sau administrative;
- regimurile matrimoniale și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate (acestea sunt reglementate prin alte regulamente, de exemplu Regulamentul (UE) 2016/1103);
- naturii drepturilor reale (de exemplu, ce înseamnă „drept de proprietate”, „uzufruct” în dreptul unui anumit stat);
- trust-urile (în anumite limite) și aspectele corporative.
Cu alte cuvinte, Regulamentul 650/2012 stabilește care lege se aplică global succesiunii și cum se recunosc hotărârile și actele în alte state, dar nu modifică definițiile interne ale drepturilor reale și nu se ocupă de impozitare sau alte materii fiscale. Sintetizarea domeniului de aplicare poate fi consultată și în sinteza de pe EUR-Lex privind jurisdicția și legea aplicabilă în materie de succesiuni.
3. Legea aplicabilă succesiunii: regulă generală și posibilitatea de alegere
3.1. Regula generală: legea statului reședinței obișnuite
Regula de bază a Regulamentului (UE) 650/2012 este că întreaga succesiune este guvernată, ca regulă generală, de legea statului în care defunctul își avea reședința obișnuită la data decesului (art. 21 alin. (1) din regulament). Această lege va determina, de exemplu:
- cine sunt moștenitorii legali și în ce ordine;
- ce cote revine fiecăruia;
- regimul rezervei succesorale și al porțiunii disponibile;
- condițiile de validitate ale testamentelor (în anumite limite) și efectele lor;
- regulile privind răspunderea pentru datorii și raportul donațiilor.
Principiul este acela al unității succesiunii: nu se mai aplică reguli diferite pentru imobilele din România și pentru cele din alt stat membru, ci, în principiu, o singură lege pentru tot patrimoniul, pentru claritate și predictibilitate.
3.2. Alegerea legii aplicabile (professio iuris)
Regulamentul oferă însă și posibilitatea unei alegeri prealabile a legii aplicabile, numită uneori „professio iuris”. Conform art. 22 din Regulamentul (UE) 650/2012, orice persoană poate alege, pentru întreaga sa succesiune, legea statului a cărui cetățenie o deține la momentul alegerii sau al decesului. Pentru persoanele cu cetățenie multiplă, se poate alege legea oricăruia dintre aceste state.
Această alegere se face, de regulă, printr-o mențiune într-un testament sau într-un alt act juridic cu privire la succesiune, redactat în forma cerută pentru testamente. De exemplu, un cetățean român stabilit în Franța poate opta ca, la deces, succesiunea lui să fie guvernată de legea română, chiar dacă reședința obișnuită este în Franța. Această opțiune poate avea implicații importante asupra rezervei succesorale, a cotei soțului supraviețuitor etc.
Portalul european e-Justice oferă explicații detaliate, în limba engleză, privind regulile de alegere a legii aplicabile și aplicarea Regulamentului pentru diferite state membre: Succession – European e-Justice Portal.
3.3. Excepția „legăturii mai strânse”
Regulamentul permite, în mod excepțional, ca, deși defunctul avea reședința obișnuită într-un stat, să se aplice legea unui alt stat cu care avea legături mai strânse, dacă toate circumstanțele arată acest lucru (art. 21 alin. (2)). Este o clauză de flexibilitate, folosită mai degrabă în situații limită (de exemplu, mutare de foarte scurtă durată înainte de deces, în timp ce centrul intereselor de viață a rămas în alt stat).
4. Competența autorităților: unde se deschide succesiunea internațională
4.1. Cine este competent: instanțe, notari, alte autorități
Regulamentul 650/2012 nu impune statelor un anumit model instituțional; fiecare stat decide dacă succesiunea se gestionează preponderent de instanțe, de notari publici sau de alte autorități. În România, succesiunea necontencioasă este, de regulă, de competența notarului public, potrivit Legii nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, iar litigiile sunt soluționate de instanțe conform Codului de procedură civilă.
Regulamentul stabilește că, în materie de succesiuni cu element de extraneitate, sunt competente, în principal, autoritățile statului membru în care defunctul își avea reședința obișnuită la momentul decesului (art. 4). Există și posibilitatea prorogării de competență – adică de transfer al competenței către instanțele unui alt stat membru, în anumite condiții, în special atunci când defunctul a ales ca lege aplicabilă legea acelui stat.
4.2. Cum arată, în practică, câteva scenarii tipice
Câteva exemple concrete ajută la înțelegerea regulilor:
- Român stabilit în Italia: are reședința obișnuită în Italia, deține un apartament în București și o casă în Italia. În lipsa unei alegeri de lege, succesiunea sa va fi guvernată, de principiu, de legea italiană, iar autoritățile italiene (notari sau instanțe, după sistem) vor fi, în general, competente să dezbată succesiunea globală, inclusiv cu privire la imobilul din România. Hotărârile și actele emise în Italia vor fi recunoscute în România în condițiile Regulamentului.
- Român cu reședința obișnuită în Germania care a ales legea română: prin testament, acesta a optat ca lege aplicabilă succesiunii să fie legea română. Autoritățile germane rămân, de regulă, competente, dar, aplicând Regulamentul, vor aplica dreptul material român al succesiunilor.
- Cetățean italian cu reședința obișnuită în România: deține bunuri atât în Italia, cât și în România. În lipsa unei alegeri de lege, succesiunea va fi guvernată, de principiu, de legea română, ca lege a statului reședinței obișnuite, iar autoritățile române vor fi, în principal, competente.
Pentru fiecare dintre aceste scenarii, pot apărea nuanțe (de exemplu, în funcție de momentul decesului, de existența testamentelor anterioare, de mutări recente de reședință), motiv pentru care consultarea unui profesionist (avocat sau notar) este esențială.
5. Certificatul european de moștenitor (ECS)
5.1. Ce este și la ce folosește certificatul european de moștenitor
Una dintre noutățile importante ale Regulamentului (UE) 650/2012 este certificatul european de moștenitor (ECS – European Certificate of Succession). Potrivit art. 62–73 din regulament, ECS este un document care:
- este emis de autoritatea competentă care se ocupă de succesiune (instanță, notar etc.);
- este destinat să fie folosit de moștenitori, legatari, executori testamentari sau administratori ai succesiunii;
- are rolul de a dovedi calitatea acestor persoane și, după caz, drepturile lor asupra bunurilor succesoral în alte state membre;
- produce efecte în toate statele membre participante, fără a fi nevoie de o procedură specială de recunoaștere (nu este necesar un exequatur clasic).
Portalul european e-Justice explică pe larg rolul certificatului european de moștenitor și oferă inclusiv formularul-tip ce poate fi completat online, conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1329/2014: European Certificate of Succession – e-Justice Portal.
5.2. ECS în practică: recunoașterea în România
În România, recunoașterea și utilizarea certificatului european de moștenitor sunt reglementate prin adaptările aduse de Legea nr. 206/2016 și prin normele interne de aplicare a Regulamentului 650/2012. În esență:
- ECS emis într-un alt stat membru (de exemplu, de un notar din Spania sau de o instanță din Germania) poate fi prezentat autorităților române (notari, instanțe, oficii de cadastru) pentru a dovedi calitatea de moștenitor sau de legatar;
- autoritatea română recunoaște efectele ECS conform regulamentului, fără a mai solicita o procedură suplimentară de recunoaștere a calității de moștenitor;
- pe baza ECS, se pot efectua înscrieri în cartea funciară sau alte formalități de publicitate juridică în România, cu respectarea legislației naționale privind procedura de înscriere.
Informații adresate autorităților privind emiterea și utilizarea ECS se regăsesc și pe portalul e-Justice, în secțiunea dedicată autorităților emitente: Information for authorities issuing an ECS.
6. Moșteniri cu element de extraneitate: scenarii concrete și riscuri
6.1. Român stabilit în străinătate cu bunuri în România
Scenariul cel mai frecvent este cel al unui cetățean român care locuiește și lucrează de ani buni într-un alt stat membru (Italia, Spania, Germania etc.), dar păstrează bunuri în România: apartament, teren, conturi bancare. În lipsa unei alegeri explicite a legii aplicabile, succesiunea sa va fi guvernată, în principiu, de legea statului reședinței obișnuite (de exemplu, legea italiană), iar autoritățile de acolo vor avea, de regulă, competența principală.
Consecința practică este că moștenirea asupra apartamentului din România nu se va „dezlega” neapărat la un notar român, ci în procedura globală din statul reședinței obișnuite. Ulterior, pe baza hotărârilor, actelor autentice sau a certificatului european de moștenitor emise acolo, moștenitorii vor proceda la înscrierea drepturilor în România.
6.2. Persoane cu cetățenie multiplă și familii mixte
În familiile mixte, în care unul dintre soți este român, celălalt are o altă cetățenie, iar domiciliul comun se află într-un al treilea stat membru, planificarea succesorală devine esențială. Printr-o alegere de lege aplicabilă (de exemplu, alegerea legii române sau a legii naționale a celuilalt soț) se pot clarifica, în avans, aspecte precum:
- cât de mare este rezerva copiilor;
- ce drepturi concrete are soțul supraviețuitor;
- cum sunt tratate donațiile făcute în timpul vieții;
- sub ce condiții se poate dezmoșteni un moștenitor legal.
Absența unei astfel de planificări poate duce la aplicarea unei legi pe care familia nu o anticipează sau nu o cunoaște (de exemplu, legea statului în care s-au mutat abia de câțiva ani).
6.3. Români cu bunuri în afara UE
Regulamentul 650/2012 este un instrument al Uniunii Europene. Pentru bunurile situate în state terțe (SUA, Canada, Marea Britanie după Brexit, state din afara UE), aplicarea lui este limitată. În aceste cazuri, vor deveni relevante:
- regulile statului terț privind conflictele de legi în materie de succesiune;
- eventuale tratate bilaterale între România sau UE și acel stat;
- regulile din Cartea a VII-a a Codului civil român privind dreptul internațional privat, în măsura în care autoritățile române sunt sesizate.
Pentru astfel de moșteniri „mixte” (UE + state terțe), este cu atât mai importantă implicarea unui avocat cu experiență în drept internațional privat și, dacă este cazul, a unor avocați corespondenți în statele implicate.
7. Rolul avocatului și al notarului în succesiunile internaționale
7.1. Planificare succesorală preventivă
Regulamentul (UE) 650/2012 nu este important doar „după deces”, ci și în etapa de planificare succesorală. Un avocat sau notar cu experiență în domeniul succesiunilor internaționale poate ajuta, de exemplu, la:
- analiza situației de fapt (reședință obișnuită, cetățenii, bunuri în diverse state);
- recomandarea unei alegeri de lege aplicabilă care să corespundă dorințelor persoanei și intereselor familiei;
- redactarea unui testament compatibil cu Regulamentul 650/2012 și cu legislațiile naționale relevante;
- evitarea conflictelor viitoare între moștenitori prin soluții clare și previzibile.
Portalul european e-Justice pune la dispoziția cetățenilor un ghid privind succesiunile transfrontaliere, care explică, în linii mari, impactul Regulamentului 650/2012 asupra drepturilor succesorale în alte state membre.
7.2. Asistență post-deces: procedură, recunoaștere, înscrieri
După deces, rolul avocatului este, de regulă, complementar celui al notarului:
- clarifică dacă ne aflăm într-o succesiune „reglementată” de Regulamentul 650/2012 sau într-un caz ce ține de regulile generale de drept internațional privat;
- ajută moștenitorii să înțeleagă ce autoritate este competentă (notar/instanță, stat membru) și care va fi legea aplicabilă;
- coordonează obținerea certificatului european de moștenitor sau a documentelor echivalente în statele implicate;
- asistă în procedurile de recunoaștere și de înscriere a drepturilor în registrele din România (carte funciară, registre de acțiuni, registre de publicitate pentru bunuri mobile etc.).
În plus, atunci când moștenitorii nu se înțeleg asupra împărțirii bunurilor sau contestă valabilitatea unui testament, avocatul este cel care îi reprezintă în litigiile de partaj succesoral sau în acțiunile de anulare a unor acte.
Întrebări frecvente (FAQ) – succesiunea internațională și Regulamentul (UE) 650/2012
1. Regulamentul (UE) 650/2012 se aplică și dacă defunctul a murit înainte de 17 august 2015?
Nu. Regulamentul 650/2012 se aplică, în principiu, succesiunilor persoanelor care au decedat la sau după 17 august 2015. Pentru deceselor anterioare, rămân aplicabile regulile de drept internațional privat și succesiunile reglementate de legislațiile naționale și eventualele convenții anterioare, fără aplicarea directă a regulamentului.
2. Dacă sunt cetățean român stabilit în Spania, ce lege mi se aplică la moștenire?
Dacă nu ai făcut o alegere anticipată a legii aplicabile, regula generală a Regulamentului 650/2012 este că succesiunea va fi guvernată de legea statului reședinței obișnuite – în exemplul tău, legea spaniolă. Dacă dorești ca succesiunea să fie guvernată de legea română, poți, de regulă, să alegi în mod expres acest lucru printr-un testament sau act similar, conform art. 22 din regulament.
3. Pot alege ca succesiunea mea să fie guvernată de legea română, deși locuiesc de ani de zile în alt stat UE?
Da. Regulamentul permite alegerea legii statului a cărui cetățenie o deții (dacă ai cetățenie română, poți alege legea română, chiar dacă reședința obișnuită este în alt stat membru). Această alegere se face, de regulă, prin testament sau alt act privind succesiunea, redactat în forma cerută de lege pentru testamente. Alegerea trebuie făcută cu atenție, ținând cont de efectele asupra moștenitorilor (soț, copii, alți rude).
4. Ce este certificatul european de moștenitor și de ce am nevoie de el?
Certificatul european de moștenitor (ECS) este un document introdus de Regulamentul (UE) 650/2012, emis de autoritatea care se ocupă de succesiune (instanță sau notar) și care dovedește calitatea de moștenitor, legatar sau administrator al succesiunii în alte state membre ale UE. ECS este gândit să circule „fără bariere” – odată emis, poate fi folosit în celelalte state membre participante fără o procedură specială de recunoaștere, pentru înscrieri în cartea funciară, la bănci, la registrul comerțului etc.
5. Am un certificat european de moștenitor emis în alt stat UE. Cum îl folosesc în România?
În România, ECS emis într-un alt stat membru poate fi prezentat notarilor, instanțelor sau autorităților de publicitate imobiliară pentru a dovedi calitatea ta de moștenitor sau legatar. Autoritățile române recunosc efectele ECS în baza Regulamentului 650/2012 și a legislației interne de punere în aplicare (de exemplu, Legea nr. 206/2016), fără să fie nevoie de o procedură separată de recunoaștere. În practică, notarul sau avocatul te vor ajuta să îl folosești pentru înscrierea drepturilor tale în cartea funciară sau în alte registre.
6. Ce se întâmplă dacă am bunuri atât într-un stat UE care aplică regulamentul, cât și într-un stat din afara UE?
Pentru bunurile situate în statele membre participante la Regulamentul 650/2012, se aplică regulile acestuia (lege aplicabilă unificată, certificat european de moștenitor etc.). Pentru bunurile din state terțe (de exemplu, Marea Britanie, SUA, Canada), se vor aplica regulile acelui stat privind succesiunea și conflictele de legi. În astfel de cazuri „mixte” este foarte important să discuți cu un avocat care cunoaște atât regulile europene, cât și regulile din statele implicate, pentru a evita soluții contradictorii.
7. Dacă am locuit o perioadă în mai multe state, cine decide unde am reședința obișnuită?
Reședința obișnuită nu este stabilită printr-o simplă declarație formală (de exemplu, domiciliul din buletin), ci prin analiza tuturor circumstanțelor concrete: unde ai trăit efectiv cea mai mare parte a timpului, unde ai avut familia, locul de muncă, afacerile, interesele de viață. În caz de conflict, autoritatea care se ocupă de succesiune (instanță sau notar) va analiza aceste elemente și, dacă este cazul, poate aprecia că există o legătură mai strânsă cu un alt stat decât cel al ultimei reședințe formale.
8. Regulamentul (UE) 650/2012 se aplică și în Marea Britanie sau în Danemarca?
Nu. Marea Britanie și Irlanda au optat, încă de la adoptarea regulamentului, să nu participe la acest instrument, iar Danemarca are, în general, un regim particular față de regulamentele UE în materie de cooperare judiciară. Pentru succesiunile care implică aceste state, se aplică regulile lor interne de drept internațional privat și, după caz, regulile din Codul civil român și eventuale tratate bilaterale. Totuși, dacă există și bunuri într-un stat membru la care regulamentul se aplică (de exemplu, Franța sau Germania), partea de succesiune legată de acel stat va urma regulile Regulamentului 650/2012.
9. Este obligatoriu să apelez la un avocat pentru o succesiune internațională?
Nu este obligatoriu, dar este foarte recomandat. Regulamentul (UE) 650/2012 aduce numeroase avantaje (unitatea succesiunii, evitarea procedurilor multiple), dar și complexitate juridică. Un avocat familiarizat cu dreptul succesiunilor și cu dreptul internațional privat te poate ajuta să eviți greșeli costisitoare, să alegi corect legea aplicabilă (dacă este cazul) și să colaborezi eficient cu notarii și autoritățile din mai multe state. În cazurile cu bunuri numai în România și fără element de extraneitate, procedura poate fi gestionată, de regulă, direct împreună cu notarul.
10. Pot face mai multe testamente în diferite țări?
În principiu, da – este posibil ca o persoană să facă testamente în diferite țări, mai ales dacă are bunuri în mai multe jurisdicții. Problema este ca aceste testamente să fie coerente între ele și compatibile cu Regulamentul 650/2012 și cu dreptul național. De aceea, este important ca, înainte de a face un nou testament într-un alt stat, să fie analizat ce ai declarat deja în alte jurisdicții, pentru a evita contradicții sau situații în care unele dispoziții devin inaplicabile.
