Acest articol are caracter exclusiv informativ și nu reprezintă consultanță juridică. Situațiile concrete trebuie analizate de un avocat, în funcție de actele din dosar și de legea aplicabilă la momentul faptei.
Puține întrebări apar mai des, atunci când cineva este cercetat pentru înșelăciune, decât:
„Câți ani de închisoare pot face?” și „Are rost să angajez un avocat penalist sau oricum voi primi o pedeapsă cu executare?”.
Înșelăciunea este una dintre cele mai frecvente infracțiuni contra patrimoniului în practica instanțelor din România, dar modul în care se aplică legea depinde foarte mult de detaliile fiecărui caz.
În rândurile următoare vom vedea ce spune Codul penal despre înșelăciune, care sunt
limitele de pedeapsă, ce se poate întâmpla în practică (de la renunțarea la aplicarea pedepsei până la
executarea efectivă în penitenciar) și ce rol concret poate avea avocatul penalist într-un astfel de dosar.
Articolul este construit tocmai pentru a răspunde întrebării practice:
„Ce risc, în ani de închisoare, dacă sunt cercetat sau judecat pentru înșelăciune?”
1. Baza legală: cum definește Codul penal infracțiunea de înșelăciune
Infracțiunea de înșelăciune este reglementată de art. 244 din Codul penal, parte a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Textul în vigoare (versiunea actualizată) poate fi consultat, de exemplu, prin platforme legislative precum Sintact sau Lege5.
Pe scurt, varianta tip (alin. (1)) sancționează:
- inducerea în eroare a unei persoane,
- prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate,
- în scopul de a obține un folos patrimonial injust pentru sine sau pentru altul,
- dacă s-a produs efectiv o pagubă.
Varianta agravată (alin. (2)) intervine atunci când înșelăciunea este comisă prin:
- folosirea de nume mincinoase (identitate falsă),
- folosirea de calități mincinoase (te prezinți ca avocat, medic, funcționar etc., fără a fi),
- sau prin alte mijloace frauduloase (de exemplu, acte false, înscenări, simularea unei situații juridice inexistente).
Curtea Constituțională a analizat detaliat aceste dispoziții și a reținut că ele sunt suficient de clare și previzibile pentru destinatarul legii, inclusiv sub aspectul sintagmei
„ori de alte mijloace frauduloase”, confirmând constituționalitatea art. 244 alin. (1) și (2) prin
Decizia nr. 28/28.01.2025
și prin Decizia nr. 110/07.03.2024.
1.1. Ce protejează, în realitate, infracțiunea de înșelăciune?
Prin incriminarea înșelăciunii, legea protejează în principal încrederea în raporturile patrimoniale și
siguranța circuitului civil. Nu orice neexecutare de contract sau promisiune nerespectată reprezintă automat înșelăciune.
Pentru a exista răspundere penală, este necesar:
- un comportament activ de inducere în eroare (minciună, prezentare falsă a unei situații, ascundere intenționată a adevărului);
- un scop patrimonial injust – adică urmărirea obținerii unui câștig necuvenit;
- producerea efectivă a unei pagube (de exemplu, bani, bunuri, servicii).
Doctrina penală și jurisprudența au subliniat constant distincția dintre
„minciuna penală” (care intră în tiparul art. 244) și situațiile de
risc normal al afacerilor sau de neexecutare contractuală, care rămân, de regulă, în sfera dreptului civil
(a se vedea, de exemplu, analiza doctrinară în
Forumul juridic nr. 1/2025 – Ionuț Chișar).
2. Câți ani de închisoare riști pentru înșelăciune?
Din punct de vedere strict legal, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 244 Cod penal sunt următoarele:
- Varianta tip (art. 244 alin. (1) Cod penal):
închisoare de la 6 luni la 3 ani. - Varianta agravată (art. 244 alin. (2) Cod penal), când fapta este săvârșită prin nume sau calități mincinoase
ori alte mijloace frauduloase: închisoare de la 1 la 5 ani.
Aceste limite sunt confirmate atât de textele oficiale ale Codului penal, cât și de prezentările de specialitate
(codurilepenale.ro,
analize doctrinare).
2.1. Tentativa de înșelăciune: ce se întâmplă dacă „nu a apucat să producă paguba”
Codul penal reglementează tentativa în art. 32 și
art. 33.
În esență, tentativa este acea fază în care autorul începe executarea faptei, dar aceasta nu se consumă (de exemplu, victima sesizează la timp înșelăciunea și nu virează banii).
Potrivit art. 33 Cod penal, tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate.
Cu alte cuvinte, în cazul înșelăciunii, dacă fapta rămâne la stadiul de tentativă, limitele concrete între care judecătorul poate aplica pedeapsa vor fi reduse proporțional.
2.2. Concursul de infracțiuni: înșelăciune + fals + alte fapte
În practică, dosarele de înșelăciune nu vin singure. Deseori, aceeași conduită implică și:
- infracțiuni de fals (fals material în înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată, uz de fals – art. 320–323 Cod penal),
- uzurpare de calități oficiale (art. 258 Cod penal),
- exercitarea fără drept a unei profesii sau activități (art. 348 Cod penal),
- eventual fraudă informatică (art. 249 Cod penal) în mediul online.
Curtea Constituțională a subliniat expres, în Decizia nr. 28/2025 și în Decizia nr. 110/2024,
că atunci când mijlocul fraudulos constituie el însuși o infracțiune, acesta se reține în concurs cu înșelăciunea calificată
(art. 244 alin. (2) Cod penal), nu se „absoarbe” automat. Asta înseamnă că pedeapsa finală poate fi calculată potrivit regulilor concursului de infracțiuni
(art. 38–39 Cod penal), cu un spor de pedeapsă peste cea mai grea dintre pedepsele stabilite.
Practic, în dosarele de înșelăciune cu fals, riscă să crească nu doar maximul teoretic, ci și probabilitatea unei pedepse cu executare efectivă,
mai ales când sunt implicate sume mari sau un număr mare de victime.
3. De la „câți ani de închisoare” la ce se întâmplă, efectiv, în instanță
Limitele din Codul penal nu înseamnă că orice persoană trimisă în judecată pentru înșelăciune va primi automat o pedeapsă de 3 sau 5 ani cu executare.
Judecătorul trebuie să individualizeze concret pedeapsa, ținând cont de criteriile din
art. 74 Cod penal:
- împrejurările și modul de comitere a faptei,
- mijloacele folosite,
- scopul urmărit și urmarea produsă (valoarea pagubei, numărul de persoane prejudiciate),
- conduita înainte și după comiterea faptei (antecedente, cooperare cu organele judiciare, despăgubirea victimei),
- eventuale circumstanțe atenuante sau agravante.
Pe lângă asta, Codul penal pune la dispoziție mai multe instituții de individualizare care pot face diferența între
o pedeapsă executată efectiv și una pur formală:
3.1. Renunțarea la aplicarea pedepsei (art. 80–82 Cod penal)
Dacă fapta are o gravitate redusă, iar persoana nu prezintă un pericol ridicat pentru societate, instanța poate dispune
renunțarea la aplicarea pedepsei, în condițiile
art. 80 Cod penal
(de exemplu, când pedeapsa ce s-ar aplica ar fi de cel mult un an, fapta are o gravitate redusă, iar inculpatul nu are antecedente relevante).
Într-un astfel de scenariu, persoana este găsită vinovată, dar nu i se aplică efectiv o pedeapsă, cu condiția respectării unor obligații și a unui termen de supraveghere.
3.2. Amânarea aplicării pedepsei (art. 83–90 Cod penal)
Potrivit art. 83 Cod penal,
instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă:
- pedeapsa stabilită (inclusiv în concurs) este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
- inculpatul nu a mai fost condamnat la închisoare (cu anumite excepții);
- apreciază că aplicarea imediată a pedepsei nu este necesară.
În practică, în multe cauze de înșelăciune cu prejudiciu relativ modest, fără antecedente penale și cu despăgubirea integrală a victimei,
instanțele iau în calcul instituția amânării aplicării pedepsei, tocmai pentru a evita încarcerarea în cazuri marginale.
3.3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 91–98 Cod penal)
Atunci când pedeapsa stabilită (inclusiv în concurs) este închisoarea de cel mult 3 ani, instanța poate dispune
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile
art. 91 Cod penal.
Pedeapsa se aplică, dar nu se execută efectiv în penitenciar, inculpatul fiind plasat sub supravegherea Serviciului de Probațiune, cu obligații clare (art. 92–93 Cod penal).
Din perspectiva întrebării „Câți ani de închisoare pot face?”, aceste instituții arată că,
în numeroase cazuri de înșelăciune – mai ales la primul conflict cu legea, cu prejudiciu recuperat –
riscul unei pedepse cu executare efectivă este semnificativ mai mic decât limita maximă din Cod.
Dar aprecierea aparține exclusiv instanței, în funcție de probatoriu și de particularitățile cauzei.
4. Împăcarea cu partea vătămată în dosarele de înșelăciune
Un element esențial în materia înșelăciunii este că, potrivit art. 244 alin. (3) Cod penal,
împăcarea părților înlătură răspunderea penală. Regimul general al împăcării este reglementat de
art. 159 Cod penal.
Conform acestor norme:
- împăcarea poate interveni dacă legea prevede expres această posibilitate – ceea ce se întâmplă la înșelăciune;
- împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă dintre părți;
- în principiu, împăcarea trebuie să aibă loc până la citirea actului de sesizare a instanței (cu nuanțele rezultate din
Decizia Curții Constituționale nr. 222/2023,
privind situațiile de schimbare a încadrării juridice).
În practică, împăcarea presupune, de regulă, plata integrală sau parțială a prejudiciului și exprimarea explicită a voinței părților în fața organelor judiciare
(poliție, parchet sau instanță). Un avocat penalist poate negocia termenii acestei înțelegeri și poate redacta declarațiile astfel încât efectul juridic
să fie cât mai clar.
5. „Doar civil” sau înșelăciune penală? Linia de demarcație
Una dintre cele mai dificile întrebări în practică este când o relație contractuală eșuată rămâne în zona dreptului civil și când trece în zona
dreptului penal sub forma înșelăciunii. Discuția este alimentată și de faptul că aceeași conduită poate fi analizată atât prin prisma
„dolului civil” (viclenia la încheierea contractului), cât și a înșelăciunii penale.
Curtea Constituțională, prin deciziile din 2018, 2019, 2024 și 2025 privind art. 244 Cod penal, a reținut că textul este clar și că
nu orice neexecutare contractuală devine automat înșelăciune. Esențiale sunt:
- existența unei minciuni anterioare sau concomitente încheierii actului, nu doar neexecutarea ulterioară;
- scopul de la început de a obține un folos patrimonial injust (nu doar incapacitate ulterioară de plată);
- producerea efectivă a unei pagube.
În zona de graniță dintre civil și penal, rolul avocatului este decisiv: modul în care este prezentată situația de fapt,
puse în valoare probele și argumentele, poate înclina balanța către soluții de drept civil sau către o răspundere penală atenuată.
6. Rolul concret al avocatului penalist într-un dosar de înșelăciune
6.1. În faza de urmărire penală
În etapa de cercetare penală (poliție/parchet), avocatul penalist poate:
- explica drepturile persoanei (dreptul la tăcere, dreptul de a nu se autoincrimina, dreptul de a propune probe);
- participa la audieri și se asigura că întrebările și răspunsurile sunt consemnate corect, fără interpretări abuzive;
- solicita audierea unor martori, depunerea unor înscrisuri, expertize contabile sau tehnice;
- argumenta în drept eventuală lipsă a elementelor constitutive ale înșelăciunii sau existența doar a unui litigiu civil;
- negocia, acolo unde se impune, despăgubirea părții vătămate și procedura de împăcare.
6.2. În fața instanței
În faza de judecată, avocatul:
- formulează excepții de procedură (nelegalitatea administrării unor probe, nulități etc.);
- critică încadrările juridice greșite (de exemplu, transformarea unui litigiu civil în înșelăciune penală);
- solicită administrarea de probe suplimentare care pot schimba radical imaginea asupra faptei și vinovăției;
- pledează pentru aplicarea legii penale mai favorabile (art. 5 Cod penal) și pentru folosirea instituțiilor de individualizare
(renunțare, amânare, suspendare sub supraveghere); - argumentează, acolo unde este posibil, încetarea procesului penal prin împăcare sau prescripție.
6.3. Gestionarea despăgubirilor și a altor consecințe
În dosarele de înșelăciune, componenta civilă (despăgubirile) este la fel de importantă ca pedeapsa penală. Avocatul poate:
- negocia plăți eșalonate sau tranzacții;
- propune garanții reale (ipoteci, gaj) pentru a convinge partea vătămată să accepte împăcarea;
- gestiona interacțiunea cu insolvența, dacă persoana fizică sau juridică este într-o asemenea procedură;
- explica efectele asupra cazierului judiciar și asupra altor drepturi (de exemplu, acces la profesii reglementate, licitații, fonduri europene).
7. Alte efecte ale unei condamnări pentru înșelăciune
Dincolo de anii de închisoare, o condamnare pentru înșelăciune poate atrage:
- inscrierea în cazierul judiciar, cu impact asupra angajării, accesului la anumite profesii sau licențe;
- obligația de despăgubire (daune materiale și, eventual, morale);
- eventuale măsuri de siguranță sau interdicții (de exemplu, interdicția de a ocupa anumite funcții);
- confiscarea specială a bunurilor obținute prin săvârșirea infracțiunii (art. 112 Cod penal);
- în cazuri grave, dificultăți majore în obținerea unor credite bancare sau în derularea de relații comerciale.
8. În cât timp se prescrie răspunderea penală pentru înșelăciune?
Termenele generale de prescripție a răspunderii penale sunt reglementate de
art. 154 Cod penal.
Pentru infracțiunile sancționate cu închisoarea mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, termenul general de prescripție este, în principiu,
de 5 ani.
În cazul înșelăciunii (cu un maxim special de 3 sau 5 ani, în funcție de variantă), discuția despre prescripție este însă influențată de:
- data comiterii faptei;
- actele care au întrerupt cursul prescripției (art. 155 Cod penal), cu toate modificările și deciziile Curții Constituționale (de ex. Decizia nr. 297/2018);
- eventuala aplicare a legii penale mai favorabile.
De aceea, calculul concret al prescripției într-un dosar de înșelăciune nu se poate face serios decât pe baza dosarului,
a cronologiei exacte a actelor de urmărire și a legislației aplicabile la momentul faptei.
O analiză făcută de un avocat penalist este esențială înainte de a ridica oficial o astfel de excepție în dosar.
9. Ce poți face dacă ești cercetat sau inculpat pentru înșelăciune
Dacă ai primit o citație la poliție, o învinuire oficială sau ești deja trimis în judecată, câteva principii sunt de bază:
- nu minimaliza situația – înșelăciunea este o infracțiune serioasă, cu risc real de condamnare;
- nu da declarații la nervi sau sub presiune fără să discuți în prealabil cu un avocat;
- strânge documentele relevante (contracte, mesaje, extrase bancare, corespondență) și prezintă-le într-o formă ordonată avocatului;
- analizează realist posibilitatea reparării prejudiciului și a unei eventuale împăcări;
- discută cu avocatul despre toate scenariile posibile: de la renunțare la aplicarea pedepsei până la suspendare sau executare.
În final, întrebarea „Câți ani de închisoare pot face pentru înșelăciune?” are, din punct de vedere strict juridic,
un răspuns relativ simplu (6 luni–3 ani sau 1–5 ani, în funcție de variantă).
Răspunsul real, în dosarul concret, depinde însă de fapte, probe, atitudinea în proces și strategia de apărare.
De aceea, consultarea unui avocat de drept penal cât mai devreme în dosar nu este un moft, ci un element esențial de protejare a drepturilor tale.
Întrebări frecvente despre înșelăciune și pedepse
1. Ce înseamnă, concret, infracțiunea de înșelăciune în Codul penal?
Înșelăciunea este fapta prin care cineva induce în eroare o persoană, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau invers,
cu scopul de a obține un folos patrimonial injust, dacă prin aceasta se produce o pagubă.
Nu orice minciună este infracțiune, ci doar cea care îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 244 Cod penal.
2. Câți ani de închisoare pot primi pentru înșelăciune?
Pentru varianta tip, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar pentru varianta agravată
(prin nume/calități mincinoase sau alte mijloace frauduloase) închisoarea de la 1 la 5 ani.
În plus, dacă există concurs cu alte infracțiuni (de exemplu, fals), pedeapsa rezultantă poate fi mai mare, potrivit art. 39 Cod penal.
3. Se poate dispune o pedeapsă fără executare efectivă în penitenciar?
Da, în funcție de gravitatea concretă a faptei și de persoana inculpatului, instanța poate aplica:
renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei (art. 83 Cod penal) sau
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 91 Cod penal).
Toate acestea presupun, însă, îndeplinirea strictă a condițiilor legale și o analiză individuală a cazului.
4. Dacă mă împac cu partea vătămată, mai pot fi condamnat?
La înșelăciune, împăcarea părților înlătură răspunderea penală, potrivit art. 244 alin. (3) raportat la art. 159 Cod penal.
Împăcarea trebuie exprimată explicit și în termenul prevăzut de lege, de regulă până la citirea actului de sesizare a instanței.
Atenție: nu toate infracțiunile conexe beneficiază de aceeași regulă – de exemplu, pentru anumite fapte de fals, împăcarea nu este posibilă.
5. Ce diferență este între înșelăciune și un simplu litigiu civil?
Înșelăciunea presupune o minciună penal relevantă încă de la început (la încheierea actului) și intenția de a obține un folos patrimonial injust,
cu producerea unei pagube. Un litigiu civil presupune, de regulă, o neexecutare sau o executare defectuoasă a contractului, fără dovada intenției penale de fraudă.
În practică, distincția este uneori fină și se face în urma unei analize detaliate a probelor.
6. În cât timp se prescrie înșelăciunea?
În principiu, termenele generale de prescripție prevăzute de art. 154 Cod penal duc, în cazul înșelăciunii, la un termen de 5 ani,
raportat la maximul special de pedeapsă (cel mult 5 ani).
Totuși, calculul concret depinde de data faptei, de eventualele întreruperi ale prescripției și de legislația aplicabilă în timp,
astfel că trebuie făcut punctual de către un avocat.
7. Mă ajută faptul că am returnat prejudiciul?
Da, în mod obișnuit repararea integrală sau parțială a prejudiciului cântărește mult în individualizarea pedepsei.
Poate facilita împăcarea părților, poate justifica aplicarea unor soluții mai blânde (renunțare, amânare, suspendare) sau reducerea cuantumului pedepsei.
Nu este însă o garanție automată că nu vei fi condamnat.
8. Am nevoie obligatoriu de avocat într-un dosar de înșelăciune?
Asistența juridică nu este întotdeauna obligatorie din punct de vedere procedural, dar, în practică,
un dosar de înșelăciune fără avocat înseamnă un risc major.
Sunt în joc nu doar libertatea, ci și reputația, situația patrimonială și șansele de reintegrare profesională.
Un avocat penalist poate analiza actele, construi strategia de apărare, discuta cu partea vătămată și valorifica toate instrumentele legale
disponibile pentru a limita consecințele.
