Vătămare corporală

Vătămarea corporală este o infracțiune incriminată în Codul Penal. Este o infracțiune contra persoanei. Definiția ei este parțial aceeași cu altă infracțiune. Este vorba de loviri sau alte violențe. Doar că trebuie să producă urmări mai grave.

Ne uităm la art. 193 Cod Penal:

Art. 193

(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

 

(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

 

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Fapta este în esență asemănătoare. Diferența față de loviri sau alte violențe este dată de urmări.

Când este vătămare corporală?

Articolul 194 Cod Penal enumeră consecințele care încadrează fapta la vătămare corporală.

Art. 194

(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:

a) o infirmitate;

b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;

c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;

d) avortul;

e) punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Atenție: infracțiunea de lovire sau alte violențe prevede și posibilitatea pedepsei cu amendă penală. La vătămare corporală, nu mai există pedeapsa cu amendă penală. Este prevăzută doar pedeapsa cu închisoarea. Iar limitele de pedeapsa cu închisoarea sunt mai mari.

Cazurile de vătămare corporală

Unele cazuri de la literele de mai sus sunt clare. Altele pot fi interpretabile și trebuie cercetate mai atent. Un exemplu este infirmitatea. Aceasta se poate referi la un handicap fizic sau un handicap psihic. Medicul de medicină legală este în măsură să analizeze acest aspect.

Un handicap fizic poate consta în mai multe lucruri. Poate însemna pierderea unui simț ca auzul sau văzul. Poate însemna pierderea unui organ sau încetarea funcționării unui organ. Dacă victima sau o parte din corpul ei rămâne paralizată poate fi reținută vătămarea corporală. Dar infirmitatea poate fi și psihică: de exemplu epilepsia sau alte urmări. Infirmitatea trebuie să fie constatată printr-un raport de expertiza legală. Aceasta este o condiție probatorie.

Un alt caz este numărul de zile de îngrijiri medicale. Trebuie să fie peste 90 de zile. Zilele de îngrijiri medicale nu înseamnă neapărat zile de internare în spital. Numărul se determină printr-o expertiză medico-legală.

Un alt caz este provocarea unui prejudiciu estetic. Acesta trebuie să fie atât permanent, dar și grav. Aici ține de interpretarea instanței. De exemplu, o cicatrice facială sau o deformare a feței ar avea șanse mari să îndeplinească această condiție. Ar putea să fie încadrată ca vătămare corporală. Un alt exemplu ar fi scoaterea unor dinți, care, deși se poate remedia la un dentist prin implanturi, poate reprezenta vătămare corporală.

Menționăm că și avortul poate fi încadrat ca vătămare corporală.

Alte cazuri de vătămare corporală

Litera (e) de la art. 194 Cod Penal mai aduce o precizare importantă. Vorbește despre punerea în primejdie a persoanei. Iar aici și limitele de pedeapsă sunt mai mari. Se pedepsește de la 2 până la 7 ani de închisoare. Asta deoarece fapta este mai periculoasă. Condiția este doar ca, din vina loviturilor, vicitma să ajungă în pericol de moarte. Dacă moare, atunci poate fi încadrat la altă infracțiune, precum lovituri cauzatoare de moarte sau ucidere din culpă. Și trebuie ca intenția să nu fi fost de a omorî persoana. Altfel s-ar putea încadra la tentativă de omucidere. Depinde de fapte, intenții și interpretarea instanței.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *