Arestul la domiciliu: condiții, durată, restricții și diferențe față de arestul preventiv

Arestul la domiciliu este o măsură preventivă privativă de libertate, care se execută în locuința ta sau într-un alt imobil stabilit de instanță. Nu ești închis într-un arest al poliției sau într-un penitenciar, dar nu poți părăsi imobilul decât în condițiile și în limitele stabilite de judecător. Pentru o persoană anchetată sau trimisă în judecată, diferența față de arestul preventiv „clasic” poate fi enormă, inclusiv emoțional și profesional.

Acest articol își propune să explice, în termeni clari, cum funcționează arestul la domiciliu în România – de la condițiile în care poate fi dispus, până la durata maximă, obligațiile concrete, consecințele încălcării regulilor și diferențele față de arestul preventiv. Ne vom raporta la Codul de procedură penală, la decizii importante ale Curții Constituționale și la practica instanțelor, precum și la alte articole de pe blogul maglas.ro, cum ar fi ghidul despre arestul preventiv în România.

Textul Codului de procedură penală (CPP) poate fi consultat în versiune oficială pe Portalul Legislativ – legislatie.just.ro, iar o structurare pe articole este disponibilă, de exemplu, pe platforme precum Lege5 sau coduri.ro.

1. Cadrul legal și contextul arestului la domiciliu

Arestul la domiciliu este reglementat, în principal, de art. 202 și art. 218–222 CPP, care fac parte din capitolul dedicat măsurilor preventive. Conform acestor dispoziții, arestul la domiciliu:

• este o măsură preventivă privativă de libertate, alături de reținere și arestarea preventivă (art. 202 alin. (4) lit. d) CPP);
• se dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, niciodată de către procuror sau poliție (art. 218 CPP);
• se poate lua doar dacă sunt îndeplinite condițiile pentru arestarea preventivă prevăzute la art. 223 CPP (suspiciune rezonabilă și motive temeinice privind necesitatea privării de libertate), dar judecătorul apreciază că arestul la domiciliu este suficient pentru scopul măsurilor preventive (art. 218 alin. (1) CPP);
• are conținutul definit la art. 221 CPP (obligația de a nu părăsi imobilul, obligații și interdicții suplimentare, supraveghere etc.);
• are o durată limitată, reglementată la art. 222 CPP (termen de 30 de zile, prelungiri și durata maximă în cursul urmăririi penale).

Curtea Constituțională a subliniat în mod repetat că arestul la domiciliu este, din punctul de vedere al dreptului la libertate, o măsură similară arestului preventiv, chiar dacă se execută în spațiul de locuit. Decizii relevante sunt, de exemplu, Decizia CCR nr. 361/2015, Decizia CCR nr. 740/2015, Decizia CCR nr. 877/2020 sau mai recent Decizia CCR nr. 147/2025, care discută caracterul privativ de libertate și condițiile pentru înlocuirea măsurii.

Pentru o privire de ansamblu asupra măsurilor preventive (inclusiv reținerea și arestarea preventivă), este util și articolul „Arestul preventiv în România: când poți ajunge după gratii și cum îți poți apăra libertatea”, iar pentru înțelegerea statutului de inculpat, poți consulta „Calitatea de inculpat în România: ce înseamnă, ce drepturi ai și cum le folosești în practică”.

2. Ce este, în concret, arestul la domiciliu?

Potrivit art. 218 CPP, arestul la domiciliu constă în obligația inculpatului de a rămâne la domiciliu sau în alt imobil indicat de instanță, cu interdicția de a-l părăsi fără autorizarea prealabilă a organului judiciar competent. Regimul concret se completează cu obligațiile din art. 221 CPP.

În practică, măsura se aplică, în special, în cazuri în care:

• există un pericol pentru ordinea publică sau pentru buna desfășurare a procesului penal, dar judecătorul apreciază că nu este necesar ca persoana să fie trimisă în arest preventiv „clasic”;
• inculpatul are probleme medicale, de familie sau profesionale care fac vădit disproporționată încarcerarea într-un centru de detenție – cu respectarea condițiilor legale, bineînțeles;
• se urmărește o restrângere severă a libertății de mișcare, dar cu un impact mai redus asupra altor drepturi (de exemplu, posibilitatea de a lucra de acasă sau de a avea contact cu familia, în anumite limite).

În doctrină și în jurisprudența Curții Constituționale se subliniază că arestul la domiciliu este o măsură privativă de libertate, nu doar o simplă restricționare a circulației. Cu toate acestea, pentru multe persoane anchetate, ea reprezintă o alternativă mai puțin traumatică decât arestul preventiv în penitenciar.

3. Condițiile în care poate fi dispus arestul la domiciliu

3.1. Condiții generale (art. 202 CPP)

Toate măsurile preventive (reținere, control judiciar, arest la domiciliu, arest preventiv) urmăresc scopul prevăzut la art. 202 alin. (1) CPP: asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărire/judecată ori prevenirea comiterii unei noi infracțiuni. Judecătorul trebuie să verifice:

• există o bănuială rezonabilă că s-a comis o infracțiune și că inculpatul a săvârșit-o;
• măsura este proporțională cu gravitatea acuzației și cu situația persoanei;
• nu există o altă măsură mai blândă care să fie suficientă pentru scopul urmărit (principiul proporționalității și al subsidiarității).

Aceste exigențe sunt confirmate și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care analizează inclusiv măsurile de arest la domiciliu ca forme de privare de libertate (de exemplu, cauzele Guzzardi c. Italiei sau Buzadji c. Republicii Moldova, disponibile în baza de date HUDOC – CEDO).

3.2. Condiții specifice arestului la domiciliu (art. 218 și 223 CPP)

Art. 218 CPP stabilește că arestul la domiciliu poate fi dispus doar dacă:

• sunt îndeplinite condițiile de fond pentru arestarea preventivă, prevăzute la art. 223 CPP (de exemplu, gravitatea faptei, pericolul pentru ordinea publică, riscul de sustragere, influențarea martorilor etc.);
• judecătorul apreciază că măsura este necesară și suficientă pentru atingerea scopului măsurilor preventive;
• nu există un impediment special (de exemplu, în cazurile de violență domestică, când domiciliul este același cu al victimei, pot exista limitări sau interdicții specifice – aspecte analizate inclusiv în Decizia CCR nr. 123/2023).

Pe scurt, arestul la domiciliu nu este o măsură „ușoară” sau „automată”: se pornește de la aceleași condiții severe ca pentru arestarea preventivă, dar se apreciază că executarea la domiciliu oferă un echilibru adecvat între protecția interesului public și drepturile persoanei.

3.3. Cine poate dispune arestul la domiciliu și în ce fază?

Conform Codului de procedură penală și deciziilor Curții Constituționale (Decizia CCR nr. 877/2020, Decizia CCR nr. 213/2020):

• în urmărirea penală, arestul la domiciliu poate fi dispus de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă, la propunerea procurorului;
• în camera preliminară, măsura este dispusă sau menținută de judecătorul de cameră preliminară (art. 207 CPP privind verificarea din oficiu a măsurilor preventive în această fază);
• în cursul judecății, măsura poate fi dispusă sau menținută de instanța de judecată sesizată cu fondul sau cu calea de atac;
• arestul la domiciliu poate fi luat inițial sau poate rezulta prin înlocuirea unei alte măsuri (de exemplu, arestul preventiv, conform art. 242 CPP).

Poliția sau procurorul nu pot „pune pe cineva în arest la domiciliu” prin simplă dispoziție administrativă; este nevoie de o hotărâre motivată a unui judecător, cu respectarea dreptului la apărare și a procedurii de citare și audiere.

4. Durata arestului la domiciliu și prelungirea măsurii

4.1. Durata inițială (30 de zile)

Potrivit art. 222 alin. (1) CPP, arestul la domiciliu se dispune, ca regulă, pe o perioadă de cel mult 30 de zile. Aceeași regulă se aplică și pentru prelungiri: fiecare prelungire nu poate depăși 30 de zile.

Judecătorul trebuie să motiveze expres:

• de ce se impune luarea măsurii (sau menținerea ei);
• de ce nu este suficientă o măsură mai blândă (control judiciar, control judiciar pe cauțiune);
• de ce durata aleasă (de exemplu, 20 sau 30 de zile) este necesară în concret.

4.2. Durata maximă în cursul urmăririi penale

După o serie de modificări legislative, durata maximă a arestului la domiciliu în cursul urmăririi penale este, în prezent, de 180 de zile. Această limită rezultă din modificările aduse art. 222 CPP prin acte normative succesive, explicate inclusiv în materialele Ministerului Justiției și în dezbaterile parlamentare (de exemplu, proiecte de lege și expuneri de motive disponibile pe site-ul Ministerului Justiției și pe site-ul Camerei Deputaților).

Curtea Constituțională a intervenit prin Decizia nr. 361/2015 și Decizia nr. 740/2015, subliniind că lipsa unor limite clare pentru durata arestului la domiciliu încalcă cerințele de proporționalitate și previzibilitate ale art. 23 din Constituție (libertatea individuală).

În plus, prin recursuri în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a clarificat modalitatea de calcul al termenelor și raportul dintre propunerea procurorului și momentul la care trebuie sesizat judecătorul pentru prelungire (de exemplu, practica privind termenul minim de 5 zile înainte de expirarea măsurii).

4.3. Durata în camera preliminară și în cursul judecății

În faza de cameră preliminară și în cursul judecății, măsura arestului la domiciliu poate fi menținută sau prelungită, cu respectarea:

• termenelor individuale de 30 de zile pentru fiecare prelungire (art. 222 CPP);
• limitărilor generale privind durata maximă a măsurilor preventive privative de libertate în funcție de gravitatea faptei (reguli care se aplică în mod unitar arestării preventive și arestului la domiciliu).

Curtea Constituțională a reamintit, în decizii precum Decizia nr. 584/2023 și Decizia nr. 147/2025, că orice prelungire a unei măsuri preventive privative de libertate trebuie să fie justificată de motive noi sau actualizate și să țină seama de trecerea timpului și de progresul procesului penal.

4.4. Încetarea de drept a arestului la domiciliu

Conform art. 241 CPP, măsurile preventive, inclusiv arestul la domiciliu, încetează de drept în mai multe situații, printre care:

• la expirarea termenului stabilit de instanță, dacă nu s-a dispus prelungirea;
• la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege pentru faza respectivă (de exemplu, 180 de zile în cursul urmăririi penale);
• în momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare sau de încetare a procesului penal;
• în alte cazuri prevăzute de lege (de exemplu, punerea în executare a pedepsei după condamnare).

În practică, încetarea de drept nu înseamnă că măsura „cade automat” fără niciun act: de regulă, instanța sau organul judiciar trebuie să constate încetarea prin încheiere sau ordonanță, pentru a evita situațiile în care persoana este, de facto, supravegheată fără temei.

5. Drepturile și obligațiile persoanei aflate în arest la domiciliu

5.1. Drepturi esențiale

Chiar dacă libertatea de mișcare este sever restrânsă, persoana aflată în arest la domiciliu păstrează o serie de drepturi fundamentale, dintre care cele mai importante sunt:

• dreptul la apărare – ai dreptul să comunici cu avocatul tău și să primești vizita acestuia, în condițiile stabilite de lege; drepturile sunt prevăzute în special la art. 10 și 83 CPP;
• dreptul la informare – trebuie să ți se comunice, în mod clar, acuzațiile, temeiurile măsurii și obligațiile concrete (art. 108 CPP);
• dreptul de a formula cereri și căi de atac – poți cere revocarea sau înlocuirea măsurii (art. 242 CPP), poți formula contestație împotriva încheierii prin care a fost luată sau prelungită (art. 204 CPP), poți ridica excepții privind legalitatea probelor;
• dreptul la viață privată și de familie, în limitele compatibile cu măsura (de exemplu, să locuiești cu familia, să primești vizite, dacă instanța nu dispune altfel);
• dreptul la sănătate – poți solicita permisiunea de a părăsi domiciliul pentru consultații medicale, intervenții sau tratamente necesare; de regulă, se cere depunerea de documente medicale relevante.

Aceste drepturi sunt întărite și de jurisprudența CEDO privind persoanele aflate în detenție sau în măsuri privative de libertate, care impune statelor să asigure condiții compatibile cu demnitatea umană și accesul efectiv la avocat și la servicii medicale.

5.2. Obligații și interdicții (art. 221 CPP)

Art. 221 CPP detaliază conținutul arestului la domiciliu și principalele obligații ale persoanei arestate:

• obligația de a nu părăsi imobilul (domiciliu sau alt imobil determinat) fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura;
• obligația de a se supune controalelor efectuate de poliție sau de alte organe de supraveghere (inclusiv verificări inopinate);
• obligația de a se prezenta, la chemare, în fața organului judiciar (procuror, judecător de drepturi și libertăți, instanță);
• interdicția de a comunica cu anumite persoane (de exemplu, martori, ceilalți inculpați, persoana vătămată), dacă judecătorul dispune astfel;
• interdicția de a folosi anumite mijloace de comunicare (telefon, internet, rețele sociale etc.) sau limitarea modului în care le poți folosi;
• alte obligații specifice, adaptate cauzei (de exemplu, interdicția de a exercita o anumită profesie sau funcție).

Este posibil ca instanța să dispună și utilizarea unor mijloace tehnice de supraveghere (de exemplu, brățară electronică), în măsura în care infrastructura tehnică este disponibilă și legea permite acest lucru.

5.3. Situații în care poți părăsi domiciliul

Arestul la domiciliu nu înseamnă că nu poți părăsi niciodată imobilul. De regulă, părăsirea domiciliului este permisă:

• pentru prezentarea în fața organelor judiciare (la citația procurorului, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței);
• pentru consultații, intervenții sau tratamente medicale, în baza unei cereri motivate și a unui act medical;
• în situații excepționale (de exemplu, evenimente familiale grave), cu autorizarea instanței.

Este esențial să nu ieși din imobil fără aprobarea expresă a organului judiciar. O simplă ieșire „pentru 5 minute” la magazin, fără permisiune, poate avea consecințe juridice foarte grave.

6. Ce se întâmplă dacă încalci regulile arestului la domiciliu?

6.1. Încălcări „simpe” și încălcări grave

Încălcările obligațiilor din arestul la domiciliu pot varia de la abateri mai puțin grave (de exemplu, contactozi un martor printr-un mesaj „nevinovat”) până la situații grave (părăsirea imobilului fără permisiune).

Conform art. 221 CPP, dacă inculpatul încalcă cu rea-credință obligațiile stabilite, judecătorul poate dispune:

• menținerea măsurii, dar cu obligații suplimentare (de exemplu, interdicții de comunicare, program mai strict);
• înlocuirea arestului la domiciliu cu arestarea preventivă, dacă se apreciază că doar o măsură mai severă poate asigura scopul procesului penal (art. 242 CPP);
• în anumite situații, poate fi reanalizată chiar oportunitatea menținerii măsurii preventive, dacă încălcarea relevă alte probleme (de exemplu, agravarea pericolului pentru ordinea publică).

6.2. Părăsirea domiciliului – când devine infracțiune de „evadare”

Codul penal, la art. 285, definește infracțiunea de evadare. Printre formele de evadare se numără și încălcarea obligației de a nu părăsi imobilul de către persoana aflată în arest la domiciliu. Cu alte cuvinte, dacă părăsești domiciliul fără permisie, nu este vorba doar de o simplă „neascultare” de ordinele instanței, ci de o nouă infracțiune, pentru care poți fi cercetat și condamnat separat, cu pedeapsă cu închisoarea.

În doctrină (de exemplu, articole de pe Universul Juridic sau din manualele de drept penal și procesual penal) se subliniază că părăsirea intenționată a arestului la domiciliu transformă situația într-o „evadare” în sensul art. 285 Cod penal, ceea ce poate agrava semnificativ situația inculpatului.

6.3. Procedura concretă când se constată încălcarea

De regulă, dacă poliția (sau organul responsabil cu supravegherea) constată o încălcare a obligațiilor:

• întocmește un proces-verbal și sesizează procurorul sau instanța competentă;
• se poate dispune aducerea forțată a persoanei în fața judecătorului;
• procurorul formulează o cerere de înlocuire a măsurii (de exemplu, trecerea la arest preventiv) sau de menținere cu obligații suplimentare;
• judecătorul fixează termen și ascultă inculpatul, cu asistență juridică, înainte de a decide.

Dacă există probe că persoana a părăsit domiciliul cu intenție, se poate deschide și un dosar penal pentru evadare, distinct de cauza principală.

7. Căile de atac și posibilitatea de revocare sau înlocuire

7.1. Contestația împotriva luării sau prelungirii măsurii (art. 204 CPP)

În baza art. 204 CPP, persoana față de care s-a dispus arestul la domiciliu (sau prelungirea acestuia) are dreptul să formuleze contestație împotriva încheierii judecătorului. Termenul este, de regulă, 48 de ore de la pronunțare sau, pentru persoana lipsă, de la comunicare (detalii în textul art. 204 CPP).

Contestația se judecă de instanța ierarhic superioară (de exemplu, curtea de apel, dacă măsura a fost dispusă de tribunal), într-un termen scurt, cu ascultarea inculpatului și a avocatului.

7.2. Cererea de revocare sau înlocuire (art. 242 CPP)

Indiferent dacă măsura a fost inițial contestată sau nu, inculpatul (prin avocat) poate formula cereri ulterioare de:

• revocare a arestului la domiciliu, dacă nu mai există temeiurile care au impus-o sau au apărut împrejurări noi care arată că măsura e nelegală ori disproporționată;
• înlocuire a măsurii cu una mai blândă (de exemplu, control judiciar), în condițiile art. 242 alin. (2) CPP;
• modificare a obligațiilor concrete (de exemplu, permiterea deplasării la locul de muncă, la medic etc.).

Decizii precum CCR nr. 147/2025 au discutat relația dintre arestul la domiciliu și posibilitatea înlocuirii cu controlul judiciar, arătând că, atâta vreme cât se menține necesitatea privării de libertate pentru înlăturarea unei stări de pericol, nu se poate dispune o măsură neprivativă (control judiciar). Această logică impune ca apărările să fie foarte bine argumentate atunci când se cere trecerea de la arest la domiciliu la o măsură mai blândă.

7.3. Când are sens, în practică, să ceri revocarea sau înlocuirea?

În dosarele penale complexe, cererile repetate, făcute fără fundament, pot fi respinse sistematic. De regulă, este recomandabil să se formuleze o cerere de revocare/înlocuire atunci când:

• au apărut probe noi (de exemplu, un raport de expertiză favorabil, declarații ale martorilor care reduc semnificativ acuzația);
• a trecut un interval semnificativ de timp fără ca urmărirea penală să avanseze în mod concret;
• s-a schimbat încadrarea juridică sau s-a reținut o variantă de infracțiune mai puțin gravă;
• inculpatul a respectat riguros obligațiile impuse și poate demonstra o conduită constantă de cooperare;
• au intervenit motive personale serioase (stare de sănătate, nevoie de îngrijire a unor persoane dependente etc.), dovedite prin acte medicale și alte înscrisuri.

În aceste situații, rolul avocatului este esențial pentru structurarea argumentelor și pentru prezentarea coerentă a probelor.

8. Diferențe esențiale între arestul la domiciliu și arestul preventiv

8.1. Locația și condițiile de executare

Principala diferență este, evident, locul unde se execută măsura:

• în arestul preventiv, persoana este internată într-un centru de reținere sau într-un penitenciar, sub pază permanentă, în regim de deținut preventiv;
• în arestul la domiciliu, persoana rămâne în domiciliul său sau într-un alt imobil stabilit de instanță, sub supraveghere la distanță și control periodic.

Din perspectiva vieții cotidiene, pentru majoritatea persoanelor, arestul la domiciliu este mai puțin intruziv. Cu toate acestea, din punct de vedere juridic, ambele sunt măsuri privative de libertate, cu impact major asupra vieții personale și profesionale.

8.2. Regimul vizitelor și al comunicării

În arestul preventiv, regimul vizitelor și al convorbirilor este strict reglementat de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, prin regulamentele penitenciarelor și prin decizii ale ANP. În arestul la domiciliu:

• în principiu, poți locui cu familia;
• poți primi vizite, în absența unor interdicții exprese;
• ai o libertate mai mare în utilizarea telefonului și a internetului, dacă instanța nu dispune altfel.

Totuși, judecătorul poate impune interdicții de comunicare (cu martori, cu partea vătămată, cu alți inculpați) și poate limita utilizarea unor mijloace de comunicare, pentru a preveni influențarea probelor sau continuarea activității infracționale.

8.3. Impactul psihologic și profesional

Într-un ghid practic despre arestul preventiv, cum este articolul dedicat arestului preventiv pe maglas.ro, se subliniază adesea impactul psihologic foarte puternic al încarcerării. Arestul la domiciliu atenuează unele dintre aceste efecte:

• poți rămâne într-un mediu familiar, alături de familie;
• poți, uneori, să continui o activitate profesională de acasă (dacă nu încalcă interdicțiile impuse);
• ai acces mai facil la documente, la computer, la actele necesare pregătirii apărării.

În același timp însă, stigmatul social, presiunea psihologică și sentimentul de „prizonier în propria casă” nu trebuie subestimate. De aceea, este important ca, alături de avocat, să îți organizezi nu doar strategia juridică, ci și viața de zi cu zi pe durata măsurii.

9. Rolul avocatului în dosarele cu arest la domiciliu

9.1. Înainte de luarea măsurii

În faza premergătoare luării măsurii, avocatul:

• analizează dosarul, probează legătura dintre acuzație și pericolul invocat (de exemplu, riscul de sustragere sau influențare a martorilor);
• propune, dacă este cazul, alternative la arestul preventiv – inclusiv arestul la domiciliu sau controlul judiciar;
• pregătește argumente și înscrisuri (contracte de muncă, situația familială, antecedentele penale sau lipsa lor) care recomandă o măsură mai blândă;
• te pregătește pentru audierea în fața judecătorului de drepturi și libertăți, explicând ce întrebări pot apărea și ce capcane să eviți.

În multe cazuri, faptul că un inculpat ajunge în arest la domiciliu și nu în arest preventiv se datorează unei apărări tehnice bine structurate la momentul decisiv: prezentarea în fața judecătorului de drepturi și libertăți.

9.2. Pe durata măsurii

După ce măsura a fost dispusă, avocatul:

• monitorizează respectarea termenelor pentru prelungiri și verifică legalitatea fiecărei prelungiri;
• formulează, atunci când este oportun, cereri de revocare sau de înlocuire cu o măsură mai blândă;
• te consiliază cu privire la obligațiile concrete (cu cine poți vorbi, ce poți posta online, cum te raportezi la polițiștii care verifică măsura);
• te ajută să documentezi orice abuz sau neregulă (de exemplu, verificări excesiv de intruzive, imposibilitatea de a ajunge la medic etc.).

Articole de pe maglas.ro precum „Rolul avocatului în urmărirea penală” sau „Cum angajezi un avocat de drept penal (avocat penalist) din București?” pot oferi repere suplimentare despre cum alegi și cum colaborezi cu avocatul într-un dosar penal.

9.3. Planificarea strategiei pe termen lung

Arestul la domiciliu nu este decât un episod într-un dosar penal care poate dura luni sau ani. Avocatul te ajută să gândești pe termen lung:

• cum se îmbină strategia privind măsurile preventive cu strategia privind fondul acuzației (probe, expertize, martori);
• cum influențează eventualele recunoașteri sau retrageri de declarații măsurile preventive și soluția finală;
• cum gestionezi riscurile de imagine și de carieră (de exemplu, comunicarea cu angajatorul, cu colegii, cu familia extinsă).

În funcție de complexitatea dosarului, poate fi recomandabilă programarea unor consultații periodice pentru recalibrarea strategiei, în funcție de evoluția anchetei sau a judecății.

10. Link-uri utile și resurse recomandate

10.1. Legislație și jurisprudență

• Codul de procedură penală – Portal Legislativ (forma consolidată);
• Decizia CCR nr. 361/2015 – clarifică necesitatea limitării duratei arestului la domiciliu;
• Decizia CCR nr. 740/2015 – considerente despre regimul juridic al arestului la domiciliu;
• Decizia CCR nr. 213/2020 și Decizia CCR nr. 877/2020 – privind art. 218–222 CPP;
• Decizia CCR nr. 123/2023 – referitoare la art. 218 alin. (3) CPP;
• Decizia CCR nr. 584/2023 – explicații suplimentare privind natura arestului la domiciliu;
• Decizia CCR nr. 147/2025 – privind posibilitatea înlocuirii arestului la domiciliu cu măsuri neprivative de libertate;
• Art. 83 CPP – drepturile inculpatului (Lege5);
• Art. 241 CPP – încetarea de drept a măsurilor preventive (Wolters Kluwer).

10.2. Articole conexe pe maglas.ro

• Arestul preventiv în România: când poți ajunge după gratii și cum îți poți apăra libertatea;
• Calitatea de inculpat în România: ce înseamnă, ce drepturi ai și cum le folosești în practică;
• Rolul avocatului în urmărirea penală: ce face, cum te ajută și ce greșeli îți poate evita;
• Cum angajezi un avocat de drept penal (avocat penalist) din București;
• Servicii avocat de drept penal – Măglaș Alexandru;
• Cât durează și cât costă, în realitate, un proces civil sau penal în România?.

11. Întrebări frecvente despre arestul la domiciliu (FAQ)

Întrebarea 1: Arestul la domiciliu este mai „ușor” decât arestul preventiv?

Din punct de vedere uman, pentru multe persoane, arestul la domiciliu este mai puțin traumatic decât arestul preventiv: rămâi în mediul tău, ai contact direct cu familia, ai un control mai mare asupra programului zilnic. Din punct de vedere juridic însă, ambele sunt măsuri privative de libertate, cu impact major asupra dreptului tău la liberă circulație și asupra vieții cotidiene. Curtea Constituțională tratează arestul la domiciliu ca pe o veritabilă măsură privativă de libertate, similară arestării preventive.

Întrebarea 2: Pot merge la muncă dacă sunt în arest la domiciliu?

În principiu, nu poți părăsi domiciliul decât în condițiile stabilite de instanță. Dacă ai nevoie să mergi la muncă, este obligatoriu ca avocatul tău să formuleze o cerere motivată, cu documente care să arate necesitatea deplasării (contract de muncă, adeverință de la angajator etc.). Instanța poate aproba sau respinge cererea și, dacă aprobă, stabilește un program strict (de exemplu, anumite ore și zile în care poți părăsi domiciliul pentru a merge la serviciu).

Întrebarea 3: Ce se întâmplă dacă ies din casă „doar pentru 5 minute” fără permisiune?

Chiar și o ieșire scurtă, fără permisiunea organului judiciar, poate fi considerată o încălcare cu rea-credință a obligației de a nu părăsi domiciliul. În funcție de circumstanțe, judecătorul poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu arest preventiv, iar, în situațiile prevăzute de art. 285 Cod penal, părăsirea neautorizată a imobilului poate fi încadrată ca infracțiune de evadare, cu un nou dosar penal.

Întrebarea 4: Pot primi vizite când sunt în arest la domiciliu?

Da, de regulă poți primi vizite, cu excepția persoanelor față de care instanța a dispus interdicția de a comunica (de exemplu, martori, co-inculpați, persoana vătămată). Dacă încheierea instanței prevede interdicții exprese (de exemplu, „inculpatul nu poate primi alte persoane în locuință decât membrii familiei cu care locuiește”), acestea trebuie respectate cu strictețe. Încălcarea interdicțiilor poate duce la înlocuirea măsurii sau la agravarea situației tale juridice.

Întrebarea 5: Cum pot contesta arestul la domiciliu?

Poți contesta luarea sau prelungirea măsurii prin contestație, în termenul prevăzut de art. 204 CPP (de regulă 48 de ore de la pronunțare sau comunicare). Contestația se judecă de instanța ierarhic superioară, care analizează legalitatea și temeinicia măsurii. În plus, poți formula ulterior cereri de revocare sau de înlocuire în temeiul art. 242 CPP, dacă au apărut împrejurări noi sau dacă temeiurile inițiale nu mai există.

Întrebarea 6: Arestul la domiciliu se scade din eventuală pedeapsă cu închisoarea?

În cazul unei condamnări la o pedeapsă cu închisoarea, perioada petrecută în arest preventiv și în arest la domiciliu se deduce, în principiu, din durata pedepsei aplicate, în condițiile prevăzute de Codul penal și Codul de procedură penală. Practica instanțelor confirmă că arestul la domiciliu, ca măsură privativă de libertate, este luat în calcul la deducerea duratei executate, însă detaliile concrete depind de hotărârea de condamnare.

Întrebarea 7: Am nevoie obligatoriu de avocat dacă sunt în arest la domiciliu?

Nu în toate situațiile legea prevede asistență juridică obligatorie, dar, în practică, este extrem de riscant să gestionezi singur un dosar în care ești supus unei măsuri privative de libertate. Avocatul te ajută să contești măsura, să formulezi cereri de revocare sau înlocuire, să eviți declarații care te pot incrimina suplimentar și să construiești o strategie coerentă pentru întregul dosar penal. Pe maglas.ro găsești repere utile în articole precum „Cum angajezi un avocat de drept penal (avocat penalist) din București” sau „Rolul avocatului în urmărirea penală”.

Întrebarea 8: Ce se întâmplă cu arestul la domiciliu dacă dosarul meu se clasează sau sunt achitat?

Dacă dosarul tău se clasează (soluție de neurmărire penală) sau ești achitat prin hotărâre definitivă, măsurile preventive, inclusiv arestul la domiciliu, încetează de drept (art. 241 CPP). În plus, poți discuta cu avocatul despre posibilitatea de a cere despăgubiri pentru privarea nelegală sau nejustificată de libertate, în condițiile legii speciale privind repararea pagubei în caz de eroare judiciară sau privare nelegală de libertate.