Infracțiunea de luare de mită în dreptul penal român: definiție, elemente constitutive și consecințe juridice

Acest articol are caracter exclusiv informativ și nu reprezintă consultanță juridică. Situațiile concrete trebuie analizate individual împreună cu un avocat.

1. De ce este luarea de mită o infracțiune „strategică” în sistemul penal român?

Luarea de mită este una dintre infracțiunile centrale de corupție reglementate de Codul penal român, fiind prevăzută la art. 289 în Titlul V – „Infracțiuni de corupție și de serviciu”. Codul penal plasează astfel luarea de mită în nucleul infracțiunilor care vizează integritatea funcției publice și corecta exercitare a atribuțiilor de serviciu.

Infracțiunea sancționează situațiile în care un funcționar public pretinde, primește sau acceptă promisiunea de bani ori alte foloase necuvenite, direct sau prin intermediari, pentru sine sau pentru altul, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act de serviciu, ori pentru efectuarea unui act contrar atribuțiilor sale. Textul legal prevede în mod expres aceste modalități alternative de comitere, ceea ce permite încadrarea unor scenarii foarte variate din practică.

La nivel internațional, România este parte la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției (UNCAC), care obligă statele să incrimineze darea și luarea de mită a funcționarilor publici naționali și străini, precum și acte conexe de corupție. Totodată, România este stat parte la Convenția Consiliului Europei privind corupția și este inclusă în mecanismul GRECO de evaluare a măsurilor anticorupție la nivel guvernamental și al organelor de aplicare a legii.

Pe plan european și global, indicatorii arată că percepția corupției continuă să fie ridicată. Conform Indicelui de Percepție a Corupției 2024, România a obținut un scor de 46/100 și se situează pe locul 65 din 180 de state, sub media UE, ceea ce confirmă că infracțiunile de corupție – inclusiv luarea de mită – rămân o prioritate pentru sistemul penal.

Sondajele Eurobarometru derulate de Comisia Europeană arată, la rândul lor, că majoritatea cetățenilor și a companiilor percep corupția ca fiind „larg răspândită”, România situându-se constant printre statele unde preocuparea pentru acest fenomen este foarte ridicată.

2. Cadrul normativ național: art. 289 Cod penal și Legea nr. 78/2000

2.1. Textul incriminării și sancțiunea

Art. 289 Cod penal definește luarea de mită ca fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase necuvenite ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu ori în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor atribuții.

Sancțiunea prevăzută de Codul penal este închisoarea de la 3 la 10 ani, împreună cu interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în exercitarea căreia a fost comisă fapta. Această interdicție este obligatorie, judecătorul stabilind durata concretă în funcție de gravitatea faptei și circumstanțele personale ale inculpatului.

Alin. (3) al art. 289 prevede că banii, valorile sau orice alte bunuri primite cu titlu de mită se confiscă, iar dacă nu se mai găsesc în natură, se dispune confiscarea prin echivalent (suma de bani corespunzătoare valorii acestora). Această confiscare specială se aplică indiferent dacă bunurile se află la făptuitor sau au fost transferate altor persoane, dacă se dovedește că provin din infracțiune.

În plus, în cazul anumitor infracțiuni, inclusiv fapte de corupție, poate fi dispusă și confiscarea extinsă, reglementată la art. 112¹ Cod penal, atunci când se constată o disproporție evidentă între averea dobândită de condamnat și veniturile sale licite.

2.2. Legea nr. 78/2000 și calificarea ca infracțiune de corupție

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție stabilește cadrul special pentru investigarea și sancționarea infracțiunilor de corupție și se aplică, printre altele, persoanelor care exercită funcții publice sau atribuții de decizie în cadrul unor autorități, instituții ori operatori economici cu capital de stat.

Art. 5 alin. (1) din Legea 78/2000 prevede expres că infracțiunile prevăzute la art. 289–292 Cod penal (luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență) sunt „infracțiuni de corupție”, inclusiv atunci când sunt comise de persoanele asimilate funcționarilor publici în sensul art. 308 Cod penal.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, într-o cauză privind aplicarea Legii 78/2000, a confirmat că infracțiunile de la art. 289–292 Cod penal reprezintă infracțiuni de corupție pentru scopurile acestei legi, subliniind astfel statutul central al luării de mită în arhitectura legislativă anticorupție din România.

2.3. Relația cu alte infracțiuni de corupție

Luarea de mită este „fața pasivă” a corupției clasice, în oglindă cu:

• Darea de mită – incriminată la art. 290 Cod penal, care vizează promisiunea, oferirea sau darea efectivă de bani ori alte foloase necuvenite către funcționar.
• Traficul de influență – art. 291 Cod penal (persoana care pretinde ori primește foloase pentru a interveni pe lângă un funcționar).
• Cumpărarea de influență – art. 292 Cod penal (cel care oferă sau dă foloase pentru a cumpăra influența).

Toate aceste infracțiuni sunt, la rândul lor, reglementate ca infracțiuni de corupție prin Legea 78/2000, ceea ce atrage un regim procedural și de competență special, inclusiv competența Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în anumite situații privind înalți funcționari sau prejudicii importante.

3. Cine poate comite infracțiunea? Noțiunea de „funcționar public”

3.1. Definiția legală din art. 175 Cod penal

Subiectul activ al infracțiunii de luare de mită este, în forma tipică, funcționarul public. Art. 289 alin. (2) trimite la definiția cuprinsă în art. 175 Cod penal. Conform acesteia, funcționar public este, în esență, persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, exercită atribuții stabilite prin lege în vederea realizării prerogativelor puterilor legislativă, executivă sau judecătorească, ori exercită o funcție publică de orice natură sau atribuții legate de obiectul de activitate al unei persoane juridice cu capital de stat.

Alin. (2) al art. 175 extinde noțiunea de funcționar public și asupra persoanei care exercită un serviciu de interes public, pentru care a fost învestită de o autoritate publică sau care este supusă controlului ori supravegherii acesteia cu privire la îndeplinirea serviciului. Această extindere justifică, de exemplu, aplicarea infracțiunilor de corupție unor persoane care lucrează în unități medicale, educaționale sau în alte servicii de interes public, chiar dacă nu sunt funcționari „clasici” în sens administrativ.

3.2. Persoanele asimilate funcționarilor publici (art. 308 Cod penal)

Art. 308 Cod penal extinde aplicarea incriminărilor de corupție și de serviciu și asupra anumitor persoane care nu sunt funcționari publici în sens strict, dar exercită atribuții similare în mediul privat (de exemplu, în cadrul unor societăți comerciale sau companii cu capital privat, dacă îndeplinesc anumite condiții). În aceste cazuri, limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, însă fapta rămâne o infracțiune de corupție în sensul Legii 78/2000.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, în analiza Legii 78/2000, că referirea la art. 308 nu schimbă natura faptelor: acestea rămân infracțiuni de corupție, chiar dacă sunt comise de persoane care nu dețin o funcție publică în sens clasic, dar exercită un serviciu de interes public sau atribuții relevante în sectorul privat.

4. Elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită

4.1. Obiectul juridic

Obiectul juridic general este încrederea publică în integritatea funcției publice și în imparțialitatea deciziilor autorităților și persoanelor care exercită atribuții de interes public. Legiuitorul protejează atât corectitudinea deciziei administrative sau judiciare, cât și percepția socială că aceste decizii se iau în interes public, nu „contra cost”.

Obiectul juridic special îl reprezintă relația de încredere dintre cetățean și instituțiile statului sau serviciile de interes public: orice suspiciune că deciziile se pot „cumpăra” subminează funcționarea statului de drept și descurajează respectarea legii. Documente internaționale precum UNCAC și rapoartele GRECO subliniază constant această dimensiune sistemică a corupției.

4.2. Latura obiectivă: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii

Art. 289 prevede trei modalități alternative ale elementului material:

1. Pretinderea de bani sau alte foloase necuvenite – situația în care funcționarul cere explicit sau implicit un avantaj material ori patrimonial, înainte sau după îndeplinirea actului de serviciu;
2. Primirea efectivă a banilor sau foloaselor – momentul în care avantajul patrimonial ajunge în posesia funcționarului sau a unei persoane indicate de acesta;
3. Acceptarea promisiunii – acordul funcționarului cu privire la oferta de mită, chiar dacă foloasele nu au fost încă remise.

Doctrina penală arată că simpla acceptare a promisiunii este suficientă pentru consumarea infracțiunii; nu este necesară remiterea efectivă a banilor sau a bunurilor. În practică, multe cauze de corupție pornesc de la momentele inițiale de „negociere” ori „acceptare” a promisiunii, surprinse prin mijloace de probă audio-video sau declarațiile participanților.

Legătura cu actul de serviciu este esențială: foloasele trebuie să fie pretinse, primite sau acceptate în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului ori în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale. Dacă avantajul nu are nicio legătură cu atribuțiile funcționarului, fapta poate ieși din tipicitatea art. 289 și poate cădea, eventual, sub incidența altor incriminări (de exemplu, luare de foloase necuvenite pentru alt tip de raport).

Important este și faptul că textul legal acoperă situațiile în care mită este solicitată sau primită „pentru sine sau pentru altul” și „direct ori indirect”. Astfel, ramâne incidentă luarea de mită și atunci când funcționarul folosește intermediari (de exemplu, rude sau colegi) sau când avantajul patrimonial este direcționat către o persoană apropiată ori o societate controlată de acesta.

4.3. Latura subiectivă: intenția

Luarea de mită se comite numai cu intenție, de regulă intenție directă: funcționarul știe că primește sau acceptă foloase necuvenite în legătură cu atribuțiile sale de serviciu și urmărește obținerea acestora. O eroare sinceră cu privire la caracterul necuvenit al foloaselor sau cu privire la legătura cu actul de serviciu ar putea, în principiu, să excludă intenția, dar astfel de situații sunt rare în practică și trebuie dovedite riguros.

Jurisprudența CEDO privind provocarea și integritatea profesională a funcționarilor (de exemplu, cauzele Ramanauskas c. Lituaniei și Constantin și Stoian c. României) subliniază că instanțele trebuie să verifice dacă inculpatul a fost realmente predispus să comită fapta sau dacă a fost împins către infracțiune de agenți sub acoperire, ceea ce poate afecta existența intenției penale.

5. Forme de comitere și particularități în practică

5.1. Act unic, acte repetate și infracțiunea continuată

Luarea de mită poate fi comisă printr-un singur act (o singură pretindere sau primire), dar și prin acte repetate, de exemplu atunci când funcționarul primește periodic sume de bani pentru a continua să favorizeze o anumită persoană sau firmă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizii recente, a analizat situația în care, la date diferite, sunt realizate mai multe modalități alternative ale aceleiași incriminări (pretindere, acceptare promisiune, primire efectivă). Instanța supremă a clarificat modul în care aceste acte pot fi încadrate ca infracțiune unică sau continuată și consecințele asupra individualizării pedepsei.

În practică, calificarea unei serii de acte ca infracțiune continuată (art. 35 Cod penal) poate avea impact semnificativ asupra pedepsei finale, în special atunci când mită este primită în tranșe, pe o perioadă îndelungată, în legătură cu aceeași relație de serviciu.

5.2. Tentativă și acte pregătitoare

Actele pregătitoare (de exemplu, simple discuții neconcretizate în pretindere sau acceptare fermă) nu sunt, în principiu, incriminate distinct. În schimb, în momentul în care funcționarul pretinde ori acceptă promisiunea, infracțiunea se consumă, astfel că nu se mai pune problema tentativei în majoritatea situațiilor.

5.3. Participația penală

Pe lângă funcționarul public, în cauzele de luare de mită pot apărea:

• Instigatorul – cel care determină funcționarul să accepte mită;
• Complicele – persoana care facilitează întâlnirile, transmite sumele sau maschează circuitul banilor.

Acești participanți răspund, în principiu, potrivit regulilor generale ale participației, cu raportare la art. 289 Cod penal, având însă în vedere că mituitorul este, de regulă, sancționat în baza art. 290 Cod penal (dare de mită), care are propriul regim – inclusiv instituția denunțului favorabil (exonerarea de pedeapsă a mituitorului care denunță fapta înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat).

6. Consecințele juridice pentru făptuitor

6.1. Pedeapsa principală și pedepsele complementare

După cum am menționat, pedeapsa prevăzută de lege pentru luare de mită este închisoarea între 3 și 10 ani, cu interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia/activitatea în exercitarea căreia a fost comisă fapta.

În funcție de circumstanțe (valoarea mitei, poziția funcționarului, consecințele produse, conduita procesuală, antecedentele penale etc.), instanța poate aplica:

• Pedeapsa închisorii spre minimul special (de exemplu, în situații cu valoare redusă a mitei și lipsă de antecedente) sau spre maximul special (când fapta are gravitate deosebită);
• Pedepse complementare suplimentare (interzicerea dreptului de a fi ales, de a ocupa funcții de conducere, de a exercita anumite profesii etc.), în temeiul art. 66–68 Cod penal;
• Pedeapsa amenzii, în măsura în care se reține și o infracțiune conexă sau în contextul altor forme de răspundere (de exemplu, pentru persoane juridice, în cazurile de corupție în mediul corporativ).

În practică, pedepsele aplicate pentru luare de mită sunt influențate puternic de jurisprudența unitară a ÎCCJ și de orientările din rapoartele DNA și ale instanțelor de apel, care evidențiază, de exemplu, o severitate crescută în cazurile ce implică magistrați, funcționari fiscali sau cadre medicale.

6.2. Confiscarea specială și confiscarea extinsă

Banii, valorile sau alte bunuri primite cu titlu de mită sunt supuse confiscării speciale, conform art. 289 alin. (3) și art. 112 Cod penal. Dacă bunurile nu mai pot fi identificate, instanța dispune confiscarea prin echivalent, stabilind o sumă de bani corespunzătoare valorii avantajelor necuvenite.

În plus, atunci când sunt îndeplinite condițiile art. 112¹ Cod penal (valoare a averii vădit disproporționată față de veniturile licite și suspiciunea că bunurile provin din activități infracționale, inclusiv fapte de corupție), instanța poate dispune confiscarea extinsă a bunurilor dobândite în ultimii ani, inclusiv a celor transferate către membri de familie sau entități controlate de condamnat.

La nivel european, Regulamentul (UE) 2018/1805 privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de înghețare și confiscare facilitează executarea acestor măsuri în alte state membre, astfel încât bunurile rezultate din fapte de corupție (inclusiv luare de mită) pot fi urmărite și recuperate transfrontalier.

6.3. Consecințe profesionale și disciplinare

Condamnarea pentru luare de mită atrage, în mod obișnuit:

• Pierdere funcției sau a calității (de exemplu, destituirea din funcția publică, excluderea din magistratură, radierea din profesiile reglementate – avocați, medici, experți contabili etc.), în temeiul legislației profesionale;
• Interdicția de a mai ocupa funcții publice sau de a exercita profesia ori activitatea în care s-a comis fapta, pe durata pedepsei complementare stabilite de instanță;
• Proceduri disciplinare separate, declanșate de instituția sau organismul profesional competent.

Rapoartele GRECO și ale Comisiei Europene au insistat în mod repetat asupra necesității de a aplica sancțiuni efective, proporționale și disuasive în cazurile de corupție, inclusiv prin sancțiuni disciplinare ferme împotriva persoanelor aflate în funcții de conducere.

6.4. Alte consecințe: civile, fiscale și reputaționale

Pe lângă pedeapsa penală, făptuitorul se poate confrunta cu:

• Răspundere civilă delictuală – prin acțiunea civilă din procesul penal sau într-un proces separat, pentru prejudiciile cauzate;
• Reevaluări fiscale – în măsura în care sumele nejustificate sunt tratate ca venituri nedeclarate, cu consecințele fiscale corespunzătoare;
• Impact reputațional sever – inclusiv dificultăți majore de reinserție profesională, pierderea încrederii partenerilor contractuali și imposibilitatea de a accesa anumite funcții sau contracte publice.

7. Aspecte procedurale sensibile: investigator sub acoperire, denunțător și provocarea polițienească

Investigațiile privind luarea de mită implică frecvent utilizarea:

• Investigatorilor sub acoperire;
• Colaboratorilor;
• Denunțătorilor care cooperează cu organele de urmărire penală.

Jurisprudența CEDO a statuat, în cauze precum Ramanauskas c. Lituaniei și Constantin și Stoian c. României, că folosirea agenților provocatori este admisibilă numai în anumite limite; atunci când autoritățile nu se limitează la investigare, ci determină practic persoana să comită infracțiunea, poate fi încălcat dreptul la un proces echitabil (art. 6 CEDO).

Instanțele naționale trebuie să verifice:

• dacă existau indicii obiective că funcționarul era predispus să comită acte de corupție;
• dacă autoritățile au inițiat sau au amplificat artificial activitatea infracțională;
• dacă apărării i s-au oferit posibilități reale de a contesta legalitatea operațiunii sub acoperire.

În acest context, fiecare persoană acuzată de luare de mită trebuie să analizeze foarte atent:

• actele de autorizare a investigațiilor speciale (dispozițiile procurorului, încuviințarea judecătorului de drepturi și libertăți);
• natura și limitele intervenției investigatorului sau colaboratorului;
• coerența probelor audio-video și a transcrierilor.

8. România în arhitectura internațională anticorupție: UNCAC, UE, OECD, GRECO

România este parte la Convenția ONU împotriva corupției (UNCAC), care impune statele semnatare să incrimineze corupția funcționarilor publici naționali și străini, să adopte măsuri de prevenire și să faciliteze cooperarea internațională în materia confiscării bunurilor provenite din infracțiuni de corupție.

La nivel european, România este parte la:

• Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția;
• Convenția UE privind combaterea corupției implicând funcționari ai Comunităților Europene sau ai statelor membre, care urmărește armonizarea incriminării mituirii funcționarilor europeni și naționali și întărirea cooperării judiciare.

În plus, România este membră GRECO și a fost evaluată în cadrul Rundei a V-a (2023) privind prevenirea corupției în guvernele centrale și în forțele de ordine, raportul evidențiind atât progresele realizate, cât și recomandări suplimentare privind integritatea și transparența în sectorul public. Raportul de urmărire din 2025 notează că doar o parte dintre recomandări au fost pe deplin implementate.

Un pas important a fost aderarea României la Convenția OCDE privind combaterea mituirii funcționarilor publici străini în tranzacțiile comerciale internaționale. România a depus instrumentul de aderare în 2023, devenind parte la Convenție în septembrie 2023, iar rapoartele OCDE analizează în detaliu modul în care infracțiunile de corupție internă (art. 289–290 Cod penal) sunt reflectate în infracțiunea de mituire a funcționarilor străini.

Acest cadru internațional influențează direct modul în care sunt interpretate și aplicate dispozițiile art. 289 Cod penal, în special în cauzele cu elemente de extraneitate (contracte publice internaționale, fonduri europene, proiecte finanțate de organisme multilaterale).

9. Tendințe statistice și de practică judiciară

Rapoartele anuale ale DNA și ale Ministerului Public prezintă statistici detaliate privind cauzele de corupție – inclusiv luare de mită, dare de mită și trafic de influență – cu indicarea numărului de inculpați trimiși în judecată, a rangului funcțiilor vizate, a soluțiilor pronunțate și a valorii bunurilor confiscate.

Din aceste rapoarte rezultă că:

• există un număr semnificativ de dosare privitoare la funcționari de rang mediu și inferior (personal medical, cadre didactice, funcționari fiscali, polițiști etc.);
• instanțele mențin frecvent pedepsele privative de libertate cu executare în cazurile de corupție gravă, mai ales atunci când sunt implicate funcții de conducere sau când sumele sunt mari;
• valorile supuse confiscării (speciale și extinse) sunt în creștere, în acord cu standardele europene privind recuperarea produselor infracțiunii.

La nivel de percepție, datele Transparency International și sondajele europene confirmă menținerea unei percepții ridicate a fenomenului corupției în România, ceea ce determină presiune constantă asupra organelor judiciare pentru a sancționa ferm faptele de luare de mită și a menține încrederea publicului în sistemul de justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție contribuie la uniformizarea practicii prin hotărâri prealabile și recursuri în interesul legii, inclusiv în materia prescripției infracțiunilor de corupție (Decizia nr. 1/2025 privind combinarea art. 154 alin. (2) cu art. 289–292 Cod penal) și în ce privește calificarea pluralității de acte de luare de mită.

10. Recomandări practice pentru persoanele acuzate sau suspectate de luare de mită

În contextul complex al infracțiunilor de corupție, primele 24–48 de ore de la declanșarea unei investigații sunt esențiale pentru protejarea drepturilor persoanei vizate. Din perspectivă generală, pot fi avute în vedere următoarele repere (care nu înlocuiesc consultanța efectivă, individualizată):

1. Exercitarea imediată a dreptului la avocat
   Persoana chemată la audieri, percheziționată sau reținută are dreptul de a fi asistată de avocat, de la primul act de urmărire penală. Refuzul sau amânarea consultării unui avocat poate avea consecințe iremediabile asupra strategiei de apărare.
2. Prudență în declarații
   Orice declarație poate fi folosită ulterior în proces; de aceea, este important ca persoana acuzată să înțeleagă acuzația, probele strânse și să discute cu avocatul înainte de a formula poziția procesuală (de exemplu, recunoașterea faptei, contestarea elementelor constitutive, invocarea provocării).
3. Analiza riguroasă a operațiunilor sub acoperire și a denunțului
   Apărarea trebuie să verifice dacă au fost respectate condițiile legale de autorizare a investigațiilor speciale, dacă nu a existat o provocare inadmisibilă și dacă denunțul nu este rezultatul unor presiuni ilegale sau al unei înțelegeri nereglementate cu autoritățile.
4. Evaluarea riscurilor legate de confiscare și situația patrimonială
   În cauzele de luare de mită, discutarea din timp a riscurilor privind confiscarea specială și extinsă, inclusiv asupra bunurilor transferate membrilor de familie, este esențială pentru o strategie realistă de apărare (de exemplu, justificarea provenienței unor bunuri, contestarea valorii estimate etc.).
5. Cooperarea în limitele legii și căutarea unor soluții procesuale adecvate
   În funcție de stadiul procesului și de probatoriul administrat, pot fi avute în vedere proceduri simplificate (judecata în cazul recunoașterii învinuirii) sau forme de cooperare cu autoritățile, cu impact asupra individualizării pedepsei, fără a se depăși însă limitele dreptului la un proces echitabil.

11. Concluzii

Luarea de mită, așa cum este reglementată de art. 289 Cod penal și de legislația specială anticorupție, reprezintă una dintre cele mai severe incriminări din dreptul penal român, cu consecințe penale, patrimoniale și profesionale de amploare pentru făptuitor.

Integrarea României într-un cadru internațional complex (UNCAC, instrumentele UE, Convenția OCDE și mecanismul GRECO) determină un standard ridicat de fermitate în sancționarea acestor fapte și pune presiune pentru menținerea unui echilibru între eficiența investigațiilor și respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv interzicerea provocării și garantarea unui proces echitabil.

În același timp, percepția publică asupra corupției și statisticile internaționale arată că lupta împotriva corupției rămâne un proces de durată, în care fiecare cauză concretă contribuie la consolidarea sau erodarea încrederii în instituții. Pentru orice persoană vizată de o acuzație de luare de mită, asistența unui avocat specializat în drept penal și anticorupție nu este un „lux”, ci o necesitate, atât pentru protejarea drepturilor procesuale, cât și pentru gestionarea riscurilor patrimoniale și profesionale asociate.

Acest material are scop strict informativ și nu poate înlocui analiza individuală a cazului de către un avocat. Pentru o evaluare concretă a situației juridice (inclusiv șanse de apărare, riscuri de pedeapsă și confiscare, strategiile posibile), este recomandată consultarea directă cu un avocat specializat în drept penal și infracțiuni de corupție.